Azi am plătit rata la bancă. Am împlinit patru ani de când o plătesc, conștiincios, și visez la ziua eliberării. Ca să marcheze cumva evenimentul, politicienii lu pește din țara asta au mărit euro, iar banca a mai plusat și ea cu un curs criminal. Ca să mă pregătesc sufletește, am încasat și eu taman azi unul dintre cadourile primite de ziua mea: ceva mai bun decât un bărbat gonflabil 😉 Ordinea n-a fost asta, dar ce mai contează, a fost o zi cu „plăceri” combinate, dar fără orgasm.
Pentru că știam că trebuie să ajung azi la bancă și să plătesc rata, mi-am început ziua ca o pițipoancă, mai exact la o ședință de masaj și relaxare la un centru spa din Primăverii. A fost un cadou primit de la niște prieteni de ziua mea. M-au întrebat „ce vrei, fată, de ziua ta?” și le-am zis „ un bărbat!” și ei au zis „cum să fie?”, și am zis „nu contează, la vârsta asta nu mai fac nazuri, să fie bun la ceva” și au zis „bine, să știi că o să te impresionăm”. Și m-au impresionat, pe bune. 90 de minute de mângâiat, masat, gâdilat, aromat, au fost mai bune decât orice bărbat, fie el și gonflabil. Le mulțumesc pe această cale Oliviei, Mihaelei și lui Alex, că au ales bărbatul perfect 🙂
Am purces apoi din Primăverii, de la spa, cu mașina (că era caniculă, fată!) până în buricul târgului, pe lângă Universitate, unde a mai rămas una dintre puținele bănci Volksbank din oraș. Că de bine ce s-a purtat cu clienții au ajuns-o blestemele noastre și și-a închis o mulțime de sucursale, că dai cu tunul acum și abia găsești una ca să le dai bani. Și ca să bifez toate atributele unei pițipoance am parcat mașina chiar în fața băncii, într-o zonă în care nu găsești niciodată, dar niciodată loc de parcare, de-a curmezișul, într-o curbă, blocând alte trei mașini care erau parcate acolo. Am pus avariile, am coborât ca o divă, am țopăit pe tocuri, m-am lăsat fluierată de taximetristul care stătea și el cu mașina în curbă, blocând alte trei mașini, am intrat în bancă și i-am zis tipei de la ghișeu, pe un ton de stăpân, să vreau să-i plătesc o rată.
Mi-a zis cât am de plată și când i-am zis că plătesc în lei a scăpat un „aoleu, cum, n-aveți euro?!” (probabil chiar arătam ca o piți, cu cheile de la mașină, telefonul și portofelul în mână, cum să nu am și euro înăuntru?) și a aruncat o privire înfricoșată spre tabela care arăta aproape 4,6 lei cursul de schimb al băncii. Futu-i, am zis și eu, ca o doamnă, scoțând din portofel mai mulți bani decât eram pregătită sufletește să ofer luna asta, pentru privilegiul de a mă plimba cu mașina personală. Până la urmă, după patru ani de credit, rata a început să se micșoreze, dar pentru că euro a crescut zilele astea, am ajuns să plătesc azi mai mult decât plăteam în primii ani de credit. Iar veniturile mele au scăzut de atunci. Dar, desigur, acesta este un aspect minor într-o democrație.
Am înghițit, am plătit, am luat mașina de volan și am plecat. Nici măcar pițipoancă adevărată nu sunt în stare să fiu. Ceva mai încolo, pe la Ministerul Agriculturii, o veritabilă posesoare de tupeu și mașină corespunzătoare – Audi Q nu știu cât, din aia mare – a pus frână în mijlocul drumului și a urcat doar cu o roată pe trotuar, chipurile a tras pe dreapta ca să vorbească la telefon. Toată mașina bloca, însă, prima bandă de mers, că era ditamai tractorul, și toți care eram în spatele ei a trebuit să semnalizăm cuminți, să stăm la coadă și s-o ocolim. Mă întreb aia câtă rată o plăti la bancă?
Deci, una peste alta azi a fost o zi bună. Am avut niște satisfacții la orizontală, am încălcat niște reguli de circulație fără să fiu prinsă, și am reușit să-mi mai plătesc și luna asta rata la bancă. Las că trece el și referendumul ăsta și ne punem pe treabă. A zis Ponta că abia după aia ne apucăm să construim ce am pierdut în anii ăștia… Abia aștept!
90 min, 1 data/an……chiar nu esti pretentioasa deloc ! :))))
învățată cu greutățile, crescută în epoca cozilor și a rațiilor de lumină și căldură… sunt o comoară 🙂
Norocul tau ca e Ponta la guvernare! In curand o sa fi milionara (in lei). Numai Rosinanta o sa valoreze un milion-doua:)).
noroc porcesc chiar 😀
La Multi Ani!
Stii ca nu poti fi saraca si cu pretentii.
Bine ca inca te mai poti bucura de (nu neaparat) micile placeri ale vietii.
Cit despre barbati, nu stiu cum de nu-ti gasesti unul, ca sintem peste tot, oriunde ai intoarce capul ne vezi.
voi ăștia cu aripi sunteți invizibili 😉
La multi (b)ani 🙂
Pe cat mai ai rata? eu am scapat in 4 ani, cred ca si capiam daca mai plateam chiar si o luna in plus. Nu pot spune ca regret masina, dar plata ratelor a fost orice da nu placuta 😀
Mai am trei ani, o veșnicie… la final o s-o dau pe Rosinanta pe un cupon la rable…
Da, asta o sa faci dupa ce ti-a oferit o gramada de amintiri.
da, parcă văd că o să-i pun mileuri pe bord la bătrânețe 🙂
Iti dai seama cum se simt aia care mai au 20 si ceva de ani de platit o casa? Condamnati pe viata!
eu stiu. mai am fix 28. de ani, nu de luni. si inalt ode sortii ca era criza cand am luat apartamentul si n-am dat 100.000 pe 2 camere pe la cine stie ce margine de bucuresti, in cine stie ce complex „5 minute de centru”.
in cazul meu, se mai compenseaza un pic cursul aiurit cu scaderea euriborului. dar tot se simte mai rau ca acu’ 2 ani.
eu deocamdată nu știu cum mă afectează asta cu euribor, că ar trebui să se țină cont de el și la rata mea, dar tot văd că scade ca număr de euroi…
hai ca n-a fost o zi chiar asa rea, dar pitipoanca veritabila nu esti, imi pare rau.
o pitipoanca veritabila nici macar nu stie la ce banca trebuie platita rata la masina. ea zice doar: ” pisiiiii, prietena mea are masina mai noua ca a meaaaa, vreau si eu una rhoooooz si sa fie de anul asta, da pisiii?”
asa ca mai ai de lucru pana ajungi la nivelul asta de perfectionare 😀
n-a fost rea, întotdeauna se poate și mai rău…
Pizzi aia cu Q(fara numar) plateste rata in natura, iar despre cat de mare e … rata, doar ea stie 😛
e după dimensiunea mașinii, poate 😉
De obicei se zice ca e invers proportionala cu dimensiunea masinii, casei, barcii. Cica ar fi nush ce complex … zic psihologii. Vorbim de rata … sa ne-ntelegem 😛
da, desigur, de aia rata mea e așa de mare :))
4.6 lei/euro?
Inseamna ca nici Isarescu cu tot geniul lui financiar nu e in stare sa tina leul in friu de cind ne-am pricopsit cu Ponta si Crin…
Sper ca banii dati pe metrou in 29 iulie ca sa ma duc sa votez la referendum sa fie o inverstitie buna…
metroul din NY? 🙂 chiar,cât e o călătorie?
2.25$. Calatoria e cu ‘free transfer’, deci platesti de pilda cu MetroCard-ul la intrarea in autobuz (cazul nostru, ca mai e ceva de mers pana la metrou) si apoi ai transferul moca pe metrou. Asta inseamna ca Referendum-ul ne costa 4.50, ca tre’ sa venim si acasa. Dar probabil ne vom preumbla prin Manhattan, asa ca nu e chiar timp pierdut 😉
Daca in contractul tau se specifica modul in care e calculata dobanda (ex: euribor la 3 luni + ceva fix ) atunci rata ta urmeaza acelasi trend ca si euriborul. Daca nu se specifica nimic clar in contract, s-ar putea sa nu vezi nici o schimbare, ba chiar sa iti creasca rata datorita comisioanelor.