Vine tanti de la Enel, spuneți „păsărica!”

Doamna care vine cu „cititul luminii” are un telefon, cere un scaun de la mama, se urcă pe el și pozează contorul. De fiecare dată. Nu o face doar din când în când, și nici prin sondaj. Toată populația e suspectă din oficiu.

De vreo câteva luni cititorii de contoare de la Electrica pozează indicii de consum cu telefonul. Am aflat și eu abia de curând, de la mama, la care a venit doamna de la lumină și i-a cerut să zică „păsărica!” 😉 La mine la bloc contoarele de electricitate nu sunt puse în casă, așa că habar n-am când și cum citește consumul doamna de la Enel.

Pe ușa blocului mamei era afișată chestia asta, cum că e musai să-i dai voie omului lor să-ți pozeze contorul, chiar dacă ai fost civilizat și ai vrut să salvezi mediul, citindu-ți singur consumul și trimițându-l online, de exemplu. Doamna care vine cu „cititul luminii” are un telefon, cere un scaun de la mama, se urcă pe el și pozează contorul. De fiecare dată. Nu o face doar din când în când, și nici prin sondaj. Toată populația e suspectă din oficiu.

Acuma, că Electrica nu are încredere în corectitudinea românilor mi se pare normal. Dar că nu are încredere nici în angajații proprii, e cam grav. Bine, și ei tot români sunt, de aia mă întreb cât va dura până când acești români întreprinzători vor găsi o cale să mânărească și pozele contoarelor?

Tags: , , , ,

12 Responses to “Vine tanti de la Enel, spuneți „păsărica!”” Subscribe

  1. 0lister 09/10/2012 at 19:25 #

    A venit si la noi cu toate ca folosim myenel.ro.
    A spus ca e pentru regularizare si avea o chestie absolut smechera (semana cu un POS mobil) si citit mai intai contorul, apoi a citit codul de bare de pe contor si apoi a tras si o poza pentru eternitate.

    • Dollo 09/10/2012 at 19:32 #

      hm, mama nu cred că are cod de bare pe contor 🙂

  2. LStefan 09/10/2012 at 19:34 #

    Of, n-ati inteles nimic! Aparatul acela are un nume (cum adica telefon mobil?). Se cheama fotopalmar. Cind o sa am bani foarte multi, o sa-micumpar si eu unul! Desigur, lista mea este lunga… 🙂

    • Dollo 09/10/2012 at 19:36 #

      și la ce e bun?

      • LStefan 10/10/2012 at 17:51 #

        Glumeam si eu… Imi cer scuze. Contoarele mai noi au pe ecran si citeva indicatoare pentru lipsa consum (sau consum mai mic decit un anumit prag), deschiderea capacului etc. Si acestea apar in fotografia respectiva, pe linga index. Este, probabil, o dovada a citirii si a integritatii instalatiei de masurare. Am vazut si eu cum este, saptamina trecuta, cind am facut o fotografie la contor (sa nu se urce Umflatu’ pina acolo) si am marit imaginea sa citesc kilowatii.

    • 0lister 12/10/2012 at 13:32 #

      Fotopalmar. LOL, acum mă gândesc la diverse chestii … un aparat de microunde portabil se numeşte undopalmar? UnTV cu ecran mci se numeste tvpalmar? Un aparat de radio RIC (oldies time, huh?) se numeşte radiopalmar?

  3. Daniel 09/10/2012 at 19:37 #

    „In numele Tatalui si al Fiului si al…Enel-ului”………Dixit ! :)))))

  4. Andy 09/10/2012 at 22:07 #

    S.C. Sindserv S.A. o fi o firma a sindicatului … ?
    Google zice ca da.

    • Dollo 10/10/2012 at 09:36 #

      Da, e o căpușă a oamenilor muncii, ca și aia a sindicalistului Rădoi de la metrou, probabil.

  5. brontozaurel 10/10/2012 at 01:27 #

    Eu n-am mai vazut la fata pe careva de la Enel de… naiba stie cand. Dau citirea online, platesc online, toata lumea e fericita.

  6. Gigi 07/11/2018 at 11:50 #

    tare articolul ce sa zic. deci daca e cu fotografie nu e bine , daca ti se face facturarea gresit iarasi nu este bine. deci la telefonia mobila nu se bazeaza pe ce declari tu ci pe inregistreaza in centrala telefonica si este ok. dar la energie este kk , nu cumva sa se modernizeze acest sector. sa ramana asa ca la 1900 cu contoare de inductie si citire cu pix .

    • Dollo 07/11/2018 at 13:45 #

      Domnul Gigi, să se modernizeze, domnule, de aia transmitem indexul online, de aia există contoare cu citire de la distanță, ce, e cineva contra? Poza mi se pare tot o rudă, mai bogată, a citirii cu pixul. Atât.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Parcul meu IOR

Parcul IOR

Mi-a fost alături 40 de ani, m-a crescut și relaxat. Acum e rândul meu să-l apăr de șmecheri. Dacă sunteți din sectorul 3, veniți mâine la Titan ca să ne păstrăm parcul.

De unde ne informăm în epoca dezinformării

informare

Câteva metode de informare alternativă și de verificare a știrilor, pentru aceia debusolați și preocupați să nu se lase manipulați de presă.

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

Pedeapsa norvegiană, cum s-a ajuns la ajutor și n-au rămas la răzbunare

opera2

Zicătoare norvegiană: cu ce fel de fost deținut ai vrea să te întâlnești seara, pe o alee pustie? Aplicată în România, zicătoarea ar suna așa: cu ce fel de ziarist sau politician ai vrea să ai de-a face într-o campanie electorală?

Jadranska magistrala

drum4

Este motivul care ar trebui să vă ducă în Croația, drumul cel mai frumos spre o destinație care nu face decât să confirme preludiul ăsta auto, suspendat între munte și mare.