Oprescu reinventează apa călâie

Primăria se contrazice în declarații pe tema apă caldă versus căldură. Motivația lui Oprescu e la fel de simplă ca a lui Ceaușescu: trebuie să facem economie, tovarăși!

C ălâie. Nu mai folosisem termenul ăsta demult, ce-i drept. Când mă trimitea mama la baie să verific dacă a venit apa caldă. Și eu îi spuneam că e călâie. Adică nici rece, dar nici caldă, însă de multe ori „bună de spălat” în lipsă de ce trebuie. Pentru că pe vremea aia nu se dădea apă caldă decât de câteva ori pe săptămână, și numai câteva ore, seara. Cam cum e acum la pușcărie.

Mi-a amintit asta viceprimarul Capitalei, liberalul Marcel Nicolaescu. Care ne-a anunțat că ni se va da căldură, în loc de apă caldă, noaptea. Asta desigur dacă nu vrem să punem o haină în plus și să amânăm momentul fatidic al sosirii facturii la încălzire mai către Crăciun.

Paradoxal, la fel ca și acum 23 de ani, problema are azi fix aceeași explicație: economia, tovarăși! Nu e vorba de vreo imposibilitate tehnică de a asigura concomitent apa caldă și căldura, cum ne aburește primăria, că doar Elcen face asta bine mersi în lunile de iarnă, de ce n-ar face-o și mai devreme?  Mi-a explicat cum stau lucrurile Tudor Popescu, fost director de termocentrală, fost director în Primăria Capitalei, coautor al strategiei energetice naționale (care zace demult prin niște sertare). Omul spune că tehnic vorbind este oricând posibil ca Elcen să furnizeze concomitent și apă caldă și căldură. Are suficiente cazane, are combustibil, are voință. Dar nu are și o solicitare de la Primăria Capitalei, care știe că nu are cu ce să plătească. Pentru că alimentarea instalației de căldură cu 20.000 de tone de apă fiartă, doar pentru câteva zile înseamnă să arunci practic în aer niște combustibil. Dacă peste câteva zile se încălzește, cum spune Busu la meteo, se oprește căldura, iar în noiembrie sau când îi vor da drumul din nou se va consuma iar o cantitate mare de combustibil pentru altă umplere a instalației. Înseamnă o factură prea mare pentru luna asta, bani pe care Primăria Capitalei nu-i prevăzuse. Cine s-ar fi gândit, când s-a făcut bugetul, că vine frigul din septembrie?

Primăria Capitalei are deja o gaură în bugetul RADET, de 30 de milioane de euro pentru subvenția necesară anul ăsta. Pentru că noi plătim cu 170 de lei Gigacaloria, iar ea costă dublu, restul de bani sunt suportați de la buget, pentru toată lumea, democratic. Iar asta împovărează bugetul cu 150 de milioane de euro anual. În bugetul de anul ăsta nu avem prevăzuți decât 120 de milioane. De restul mai vedem, doar că între timp au mai apărut subit și maidanezii, care necesită și ei o cheltuială suplimentară și neprevăzută. Și acum frigul neașteptat. Nu mai bine le spunem noi bucureștenilor că nenorociții de la Elcen nu sunt în stare să ne dea apa de 80 de grade C, ca să v-o pompăm vouă în calorifere, când de fapt noi nu le cerem?

Cam asta ar fi explicația, spune Popescu. El susține că Elcen ar furniza bucuros căldură, pentru că are nevoie de bani, după o vară în care a investit în mentenanță. De asemenea, Elcen tace precum un calorifer rece zilele astea, când fierbe Facebook-ul pe tema apă caldă versus căldură. Explicația tăcerii e că de cel puțin doi ani se tot vorbește/promite că Elcen va trece în subordinea primăriei. Iar Oprescu se află cel mai aproape de acest deziderat, comparativ cu înaintașii lui. A te apuca să-ți contrazici viitorul șef în timp ce el se dă mare că reinventează apa caldă e o prostie, de care Elcen nu a dat niciodată dovadă.

Singura parte bună a acestei gafe administrative – pe care de altfel viceprimarul s-a grăbit s-o retragă azi, promițând râuri de apă și căldură – este aceea că a redeșteptat în români simțul ăla al umorului de pe vremuri. Urmează să citesc pe Facebook vechea glumă cu „hai, dragă, pe la mine, că am apă caldă” și deja mă voi simți ca în epoca de aur a umorului de subzistență.

Și poate că economia n-ar fi așa o cauză monstruoasă, dacă s-ar și face. Dar în realitate „reabilitarea sistemului de termoficare” e de ani de zile un soi de teorie a castravetelui. Ea figurează în aproape toate cererile de împrumut și angajamentele făcute de „gospodarii” noștri în ultimii 20 de ani. Băsescu a reabilitat sistemul cu vreo 50 de milioane de euro, I-a mai ars și Videanu niște reabilitări din eurobond-urile alea care trebuie rambursate până în 2015. Oprescu a reușit să-l mai „reabiliteze” o dată, în primul mandat, cu vreo 80 de milioane de euro, bani de care a pus contoare la 15.000 de scări de bloc (că nu erau de ajuns alea pe bloc puse de Băsescu, e drept că se furase din ele) și a modernizat 400 de puncte termice (zice în raportul lui de activitate din 2011). Tot Oprescu a mai plătit vreo 400.000 de euro la PwCoopers ca să ne spună că avem cea mai scumpă gigacalorie din UE și că trebuie să ne restructurăm. Iar pentru cercul ăsta vicios n-a intrat la pușcărie decât un director RADET și unul a fost puțin speriat în arest. Restul sunt băieți deștepți.

Nimeni nu știe sau nu vrea să se știe câți bani exact a înghițit sistemul ăsta de termoficare, după cum o nebuloasă permanentă sunt pierderile „din sistem”, celebra vechime a conductelor și ineficiența sistemului care, săracul, e mereu blamat pentru prețul mare al gigacaloriei. Dar niciun primar nu vrea să facă odată restructurarea RADET care are 4000 de angajați, deși ar putea funcționa cu 2000,  și care dublează practic prețul gigacaloriei produse de Elcen, doar pentru că o plimbă de colo-colo.

În schimb toți ne cumpără contoare ca să aflăm exact câtă apă rece plătim pe post de caldă. Pentru că oricum contoarele astea puse la scările de bloc și chiar în apartamente nu sunt decât niște măsurătoare de debit, nu de temperatură. Deci dacă dai drumul la robinet, contorul înregistrează consumul de apă, chiar dacă ea e rece sau călâie, dar de plătit, la finele lunii, plătești la preț de apă fiartă. Așa că până la urmă, în final nici nu va mai conta dacă a fost sau nu călâie, că noi tot banii ăia îi plătim. Măcar să facem haz de necaz.

Dar, ca să încheiem într-o notă optimistă, mă gândesc că tot răul e spre bine. Faptul că după 23 de ani ajungem să fim puși din nou în fața apei călâi și a hainei în plus, ar trebui să-i scoată din case la următoarele alegeri pe tinerii absenteiști. Că bătrânii nostalgici ar fi în stare să-l mai voteze o dată tot pe Oprescu și să-l roage să le bage și zahărul pe cartelă, că știe dom doctor că zahărul face rău la organism.

 

*Adrian Georgescu ilustrează magistral subiectul 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

8 comentarii la “Oprescu reinventează apa călâie” Subscribe

  1. Bacalaureat 10/10/2013 at 06:51 #

    Prin 2001 m-am mutat intr-un bloc nou, alimentat la reteaua centralizata de furnizare a agentului termic, iar eu lucram exact la fabrica de apa calda.
    Ghinionul a fost ca blocul era situat la capatul retelei astfel incat nu aveam parte de ea niciodata intrucat chiar atunci cand devenea calie o opreau de tot, cu mult inainte de ora anuntata in program.
    Am aflat ca asa vroiau muschii directorului care ne explica doct ca asa se face economie.
    Solutia pentru noi a fost debransarea blocului si montarea centralelor de apartament.
    Au urmat vreo doua afaceri cu pacura care era de fapt spalatura de vagoane si fabrica s-a inchis desi se facusera investitii uriase in reabilitarea ssitemului de incalzire centralizata, modernizare puncte termice etc etc.
    Un sfat : puneti-va centrale termice, acum cand se mai poate. Chiar daca este un cost suplimentar peste cativa ani va veti felicita.
    Nu veti mai sta la mana primarului sau a altui hot mincinos si nici a vecinilor care nu vor caldura pana in decembrie .
    In conditii de confort maxim , chiar si in cele mai reci perioade, factura nu a depasit 450 lei.
    Deci nu va mai lasati la mana primarului sau a vicelui ci apelati la „solutii individuale ” asa cum sugera „genialul Bogdan Chireac aseara la RTV

  2. kitana 10/10/2013 at 09:43 #

    laSibiu toata lumea are centrala de ani buni , cand a fost cel mai frig si a mers intr-una a fost factura de gaz in jur de 300 lei

  3. bubu 10/10/2013 at 12:00 #

    Am centrala de apartament. Pe gaz. Functioneaza si inca foarte bine. Problema apare in anumite zone unde cei de la gaz nu au proiectat reteaua pentru atatea centrale. Ca sa pastreze presiunea se pompeaza aer in instalatie. Trece mai mult „gaz” prin contor pentru a asigura acelasi nivel de caldura si implicit factura e mai mare.
    Incet incet devine mult mai rentabil un sistem de incalzire pe curent. Costuri mai mici de instalare, avize mai putine, intretinere mai ieftina si mai usoara.

  4. fefe 10/10/2013 at 12:14 #

    Cu subventiile platite de primarie in ultimii ani se punea centrala de apartament in fiacare bloc conectat la retea, gratis. Calculul e simplu. Dar asta ar insemna ca politicienii nostri cu Oprescu in frunte nu ar avea de unde sa mai fure.

    • Dollo 10/10/2013 at 14:43 #

      Nici oamenii nu sunt atât de dornici să scape de RADET. La mine în bloc când le-am propus să ne punem o centrală de scară au sărit în sus că o să murim de la gaze, mai bine să ne dea primăria, când vrea ea…

      • fefe 10/10/2013 at 17:18 #

        Daca le spui ca de maine RADET nu le mai da caldura si apa calda, or sa vrea. Era usor sa se astupe o gaura in buget vesnica cu o cheltuiala punctuala. Problema e ca politicienii nu vor sa nu aiba de unde sa fure, asta e problema principala.

  5. ady 10/10/2013 at 22:09 #

    tu chiar vrei sa ma faci sa enervez. adica vrei sa zici ca seara cand am si eu chef de un dus sub care sa scot aburi pe urechi si rasucesc la maxim spre stanga robinetul si nu curge apa nici „ca de paine” (eu asa ziceam pe vremurile alea de care zici, desi nu facusem in viata mea paine si nici mama nu era in vreama aia prea priceputa la copturi d-astea) e ca sa aiba unii caldura. chiar nu stiam care-i faza.
    ma oftic rau, ca eu n-am nici apa calda, nici caldura. n-am caldura pentru ca blocului meu i-a venit in sfarsit randul la reabilitare. dupa ce m-am uitat toata vara pe geam asteptand schele, le-am vazut pe 2 octombrie. si pentru ca in reabilitare intra si inlocuirea unor tevi de caldura de la subsol o sa avem caloriferele calde prin ianuarie daca totul merge bine si lucrarea se termina cand se preconizeaza ca se termina.
    gata. m-am hotarat. ma apuc de strans bani pt o alta sursa de caldura. cica ar mai fi si panourile radiante, dar centrala iti da si apa calda. ma mai gandesc pana la vara.
    pana una alta, am decis ca mai bine dau bani la enel decat la farmacie.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Dați drumul la calorifere, s-au abolit repartitoarele! | România curată - 04/02/2015

    […] eficientizarea sistemului centralizat de termoficare, preferând să întindă an de an pelteaua „subvenționării gigacaloriei”. În fapt o furăciune la scară națională, în care din bugetul tuturor – trăitori la bloc […]

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.

Dacă Traian ar fi vrut să cucerească Dacia în 2013…

turnulete

… l-ar fi oprit jandarmii să urce la cetatea Sarmizegetusa Regia, pe motiv că e închisă între decembrie și februarie, și astfel geneza poporului român ar fi așteptat primăvara

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

Românul s-a născut poet, de aia e mai lent

casca

Când o lucrare unică intră pe mâinile unor muncitori români termenele contractuale devin opționale. Totul în România durează mai mult, zice spaniolul șef de șantier. Dar la final iese o operă brâncușiană, zice inginerul român

Cât ne-a costat înflorirea sectorului 3, în campania electorală 2016

begonia1

Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?

Și ce ne-a dat nouă UE? Mai mult ne-a luat!

dabuleni

Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.