Absolvind școala de „nurse”

O dirigintă de la Colegiul de asistente Fundeni le vinde elevilor lucrările de diplomă ca să nu se mai obosească ei să caute altele pe net.

Vă amintiți de fata care nu știa să deschidă un site deși avea laptop de vreo doi ani? Acum a absolvit Colegiul de asistente medicale de la Fundeni și trebuie să-și susțină lucrarea de diplomă. Ieri, ducându-mă la mama, am deschis de curiozitate lucrarea legată în coperte din piele albastră, cu litere aurii, care stătea pe laptopul ei. Și m-a lovit drept între ochi, încă de pe pagina doi, un citat agramat din Platon, urmat de altul din Hipocrate. „Sa le dati oamenilor orice, daca nu le dati sanatate,nu ve-ti fi facut nimic pentru fericirea lor.” – zicea nea Platon de Fundeni, dintr-un motto lățit pe lucrarea fetei.

O pagină mai încolo, altă celebritate a Internetului dădea declarații – Florence Nightingale. Despre „nursing” și importanța lui. De acolo înainte, în text se dezlănțuie o avalanșă de „nurse” cât e lucrarea de lungă.

M-am amuzat, m-am indignat, mi-am închipuit că lucrarea aia e copy/paste după ce găsise și ea pe Google, apoi am tăbărât pe fată de cum a intrat pe ușă:

– Ia spune, ce înseamnă „nursă”?

– Nursă? Nu știu… un pește?

– E pește, păi și ce caută peștii în lucrarea ta de diplomă?, o admonestează autoritar mama, cu un ton care mi-a amintit de copilăria mea 🙂

– Aaa, acolo… înseamnă asistentă.

– Și de ce n-ai scris asistentă?

– Păi ce știu io, așa au scris ăia!

– Păi cine ți-a scris lucrarea?, preiau eu ostilitățile.

– Niște doctori, cred.

– Are și niște greșeli chiar pe prima pagină, nu le-ai văzut?

– A, e plină de greșeli și în text, dar ce să-i fac eu? Așa ni le-a dat.

– Cine?

– Diriga, ea ni le-a dat la toți, ne-a zis să le legăm, să le copiem pe CD și să le predăm la școală. Am dat vreo două milioane și ceva pe lucrare, plus vreo 300.000 pe tipărit și legat și gata. Nu m-a costat mai mult de trei milioane tot. Lasă, abia aștept s-o dau și să scap, că m-am săturat!

– Deci ea v-a dat-o pe hârtie și voi trebuie s-o copiați pe CD? Câte pagini are?

– E, nu știu, dar ce am scris-o pe toată? Am copiat și eu un rând da, două ba, că doar nu eram nebună s-o copiez pe toată!

Avem așadar un colegiu de stat, în care profesorii dau pe brânci încercând să învețe elevii cum să scape repede și eficient de bătaia de cap numită examen de absolvire. Cu bani. Nu e de mirare că fata asta nu știa să deschidă un site pe calculator, de vreme ce diriginta le-a dat chiar ea lucrările de diplomă gata făcute de alții, ca să nu se mai obosească să caute pe net și eventual să bage bani prin alte buzunare.

Diriga asta, medic stomatolog de profesie (n-am înțeles ce treabă are ea să fie profesor la școala de asistente, dar poate nu știu eu cum se formează o nursă), are așa:

– cabinet propriu de stomatologie, de unde încasează bani,

– e profesoară la școala de „nurse” de unde ia bani (salariul ăla de căcat de la stat),

– vinde lucrările de diplomă ale altora, din generațiile anterioare probabil, și ia bani de la generațiile actuale. Dacă clasa are 30 de elevi, ori 300 de lei lucrarea, diriga asta tocmai a câștigat 9.000 de lei. Iar colegiul ăsta de nurse are multe clase, și cu taxă, și bugetate de stat.

Îndrăznesc să sper că nu toți profesorii or fi făcut la fel ca ea, dar ce ne poate motiva să credem asta, totuși?

Iar profa asta probabil protestează că are salariu de mizerie și-l înjură pe Funeriu că vrea să reformeze învățământul. Eu le-aș ura ăstora ca ei, care au avut și au pe mână viitorul țărișoarei, să ajungă când le-o fi lumea mai dragă într-un spital, pe mâna unei nurse școlite de ei, și aia să le confunde branula cu sonda de pipi. Doar așa, că nursingul e fun.

Tags: , , , , , , , ,

21 Responses to “Absolvind școala de „nurse”” Subscribe

  1. Band 15/11/2020 at 22:47 #

    https://dexonline.ro/definitie/nurs%C4%83

    Conform dexonline, cuvantul apare inca din 1955

    • Dollo 16/11/2020 at 15:15 #

      O fi apărând, dar văd că are alt sens decât ce spun eu în text.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Cât ne costă să „stârpim” prostituția și cât am câștiga dacă am legaliza-o

ashley

Statul a cheltuit un milion de lei și doi ani de anchete ca să descopere că prostituția se face și prin mica publicitate. Printre „proxeneți” – o femeie de serviciu care cumpăra prezervative la un salon de masaj, o studentă care-i organiza agenda unei fete, un ziar de mică publicitate…

De unde ne informăm în epoca dezinformării

informare

Câteva metode de informare alternativă și de verificare a știrilor, pentru aceia debusolați și preocupați să nu se lase manipulați de presă.

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia

Doctorul cu 2000 de pacienţi şi 350 de oi

doctorul

Medicul Emil Crişan a făcut medicina de drag, dar a moştenit şi dragostea de animale de la strămoşii săi, aşa că azi îşi împarte priceperea între oameni şi animale.

Construcția unei case în România, când nu ai bani, dar ai pretenții (I)

trasare

Arhitectul și proiectul – România geme de Gaudi nedescoperiți; 12 arhitecți în doi ani și al 13-lea care ne-a pus capac; Care e treaba cu proiectul casei – diferența dintre DTAC și PTh

Restul de 60% e tăcere

deget

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit