V -am mai spus că principalul meu câștig de pe urma acestui blog este faptul că ajung să cunosc oameni din tot felul de zone, cu care altfel probabil n-aș fi ajuns vreodată să vorbesc. Internetul și Facebook-ul sunt, în cazul meu, două unelte cărora am a le mulțumi pentru asta, de aia în fiecare seară înainte de culcare spun un Doamne ajută și pentru domnii ăia cu www.
Cu blogul am cunoscut-o pe prietena mea bună Dana, de la Budapesta, cu blogul l-am păcălit pe Răzvan să-mi facă o mândrețe de logo care vă place tuturor acum, cu blogul și Toshiba am ajuns la inimile acelora dintre voi care iubiți animalele, cu blogul am reușit să închegăm de mai bine de un an un club de carte ca să ne dăm intelectuali, cu blogul am reușit să mutăm dubița albă de la Vitan și câte și mai câte.
Ei, dar cea mai plăcută activitate extrablog pentru mine este atunci când îmi scrieți și mă întrebați dacă vreau să vă cunosc offline, când aveți drum prin București. Așa a fost cu fiul Elenei, din Canada, și așa s-a întâmplat de curând cu Bogdan, din Hamburg, cu care am băut un vin roșu de Corcova, cândva între cununia surorii lui și ciorba de potroace.
Și pentru că el era deja cu un picior de plecare spre Brazilia, în vacanță, nu l-am lăsat fără să-mi trimită niscai impresii de acolo, pentru că Brazilia e una dintre destinațiile de pe lista mea de dorințe. Dar până să ajung eu acolo uite că a venit Jesus din Rio, la mine, în poza pe care Bogdan mi-a făcut-o cu dedicație. Știu că nu se vede bine numele meu pe palma lui, în poză, dar el zice că așa scrie acolo: „Pentru Dollo” și eu îl cred 🙂 Sunt tare mândră și bucuroasă de dovezile de apreciere pe care le primesc de la voi, așa că pe principiul „îți dă omul un deget și tu iei toată mâna” m-am decis să vă cer tuturor astfel de „dovezi” ca să facem un soi de album virtual al cititorilor, cândva în decembrie anul ăsta, înainte de finalul anului.
Aștept, așadar, de la voi, indiferent unde vă aflați, câte o poză cu ceva reprezentativ (din punctul vostru de vedere), făcută din perspectiva asta cu palma, dar nu e musai. Aveți libertate artistică să o faceți cum vreți voi, important e să fie pentru Dollo, ca să putem să alcătuim un album al cititorilor blogului de sărbători. Ce ziceți, vă băgați? Nu e musai să vă scrieți și numele real, dacă doriți să vă păstrați anonimatul. Merge și cu pseudonime 🙂 Aștept pozele până la Crăciun, și le vom publica între Crăciun și Revelion.
P.S. Îi anunț pe această cale pe hateri că aștept poze și de la ei, sunt sigură că vor veni niscai organe „tatuate” cu numele meu ca să mă simt „apreciată” 😛
Eu zic că în cazul tatuajelor pe diferite organe ar trebui chiar să te simți apreciată. Fără ghilimele. Eu unul, de exemplu, țin la organele mele (mai ales la ăla) ca la ochii din cap. Fără el aș fi incomplet. Și să tatuez numele cuiva pe el e un semn de mare apreciere.
trebuia să pun „tatuat” în ghilimele, că nu-mi imaginez că și-ar face cineva asta, mai ales dacă vrea să mă înjure 🙂
Poze cu mancare accepti?:)
Am zis că aveți liber la compoziție, iar dacă accept cu organe, îți dai seama că mâncarea e chiar soft :))
mi-a placut poza, mai ales ca mi-a trezit amintirile…si ramasesem si fara baterii la aparatul de fotografiat chiar cand am ajuns pe Corcovado…
Hai să rîdem pe tema „organului tatuat”.
Un individ se dezbracă la doctor care constată, cu stupoare, că de la umeri pînă pe fese respectivul avea tatuate tot felul de nume de localități.
– Hău ? (interjecție pur intelectuală)
– Știți, tatăl meu era marinar, mamă nix, cum ajungeam într-un port îmi tatua numele escalei.
– Bine, bine, dar de portul Adam (pe „membru”) încă nu am auzit.
– Aa, să vedeți – cînd e mică scrie Adam, dar cînd e mare scrie AMSTERDAM.
Ei ! Care aveți curajul ?
Dacă e în anonimat cred că se bagă destui :))
Exista si varianta Wendy: Wellcome to Miami, have a nice day!
Astea sunt bancuri pescărești deja 🙂
nu putusi sa ceri asta inainte se plec la barcelona? tz faceam cu mana de la sagrada familie de numa’:)
Păi mai dai o fugă până la Barca pentru mine 😛 Hai că merge ceva și din frumoasa Franță 😉
Exact la asta ma gindeam si eu: acuma zici, Dollo? Ca iti trimiteam o palma plutitoare de la Marea Moarta, daca stiam din vreme. Las’ ca o sa ma gindesc ce pot face pentru tine pina la Craciun…
găsești tu ceva prin Budapesta aia 🙂
Cum arata un turist in Bucuresti. Ca sa fie si ceva de Craciun, uite si niste clopotei in pom.
PS – Nu mananc sarmale de rev, deci n-avea ce sa-mi stea in gat 😛 In general, incerc sa nu mananc nimic in noaptea aia (in afara de lapte si „alcoale” 🙂 )
Bună aia cu câinele 🙂
De Revelion înțeleg cu alcoolul, dar laptele ce rol are?
Sa nu ma mai **** mama la cap sa mananc ceva.
din Dristor de acilea,de la o aruncatura de bat,se pune?
mai o dedicatie, mai un negru, mai o maslina . e de toate
merge?
am primit și din bucătăria cititorului, deci… merge de oriunde, cu dedicație să fie 🙂