Biserica ortodoxă face și grădinițe, nu numai catedrale. Cu bani de la primărie

Prima grădiniță ortodoxă a fost construită cu bani de la bugetul sectorului 2, dar este trecută în proprietatea bisericii, și exploatată ca o grădiniță privată.

gradinita

Anul trecut pe vremea asta vă spuneam că nu avem, domnule, și noi grădinițe ortodoxe, că uite cum s-au mobilizat catolicii și alte culte și au investit în instituții private de educare a tinerelor vlăstare, iar Biserica Ortodoxă Română și strămoșească preferă să zidească banii în catedrale și biserici, în loc să se preocupe și de educația precoce a viitorilor credincioși.

Ei bine, anul ăsta mi s-a arătat.  Tot sunând la o grădiniță și la alta am aflat două noi religioase. Una în sectorul 6, aparținând cultului adventist, și una din sectorul 2, aparținând parohiei Sfinții Trei ierarhi din Fundeni. Adventiștii au site, frumos, adresă, număr de telefon, mi-a răspuns o duduie foarte amabilă care mi-a mulțumit că le fac reclamă și că se va ruga pentru mine în semn de mulțumire.

Grădinița din Fundeni, ia-o de unde nu-i. Pe Internet nimic, doar o știre cum că fusese inaugurată astă vară de Preafericitul. La informații telefonice am primit numărul de telefon al unui preot care ar fi trebuit să fie parohul acelei biserici, dar când mi-a răspuns s-a dovedit că de fapt era o greșeală, el era preot la altă biserică. În fine, după lupte seculare am ajuns în sfârșit la preotul Pop, care slujește la biserica maramureșeană din curtea Liceului sanitar din Fundeni, și care mi-a spus că da, tot el patronează și prima și unica grădiniță a Bisericii Ortodoxe Române.

Dar noi nu prea avem nevoie de reclamă, mi-a zis preotul, însă dacă vreți să veniți să ne vedeți, sunteți binevenită. Așa că m-am dus. Grădinița e ditamai clădirea, în curtea bisericii, construită în același stil arhitectonic, cu lemn mult și bun gust. Mi-a plăcut. Are o capacitate de o sută de locuri, deocamdată nu funcționează la întreaga capacitate, dar există înscrieri multe și chiar o listă de așteptare, susține preotul. Educatoarele sunt tinerele, supravegheate atent de preoteasă, în timp ce preotul se preocupă de partea administrativ-economică. Grădinița are bucătărie proprie, săli de mese, dormitoare, spălătorie, ce mai, arată bine și pe afară și în interior și personalul pare dedicat.

gradi-biserica

Preotul însuși era foarte încântat de rezultatul muncii lui și nu a ascuns faptul că totul a fost făcut de fapt cu bani de la Primăria sectorului 2. Adică de la buget.

Să scrieți așa: că asta este prima grădiniță a Bisericii Ortodoxe Române, dar construită cu sprijin financiar de la Primăria sectorului 2. Primăria ne-a dat banii, dar noi ne-am preocupat de tot, construcție, meșteri, dotări, și acum grădinița este în proprietatea bisericii!

 mi-a explicat preotul încântat de rezultat.

Ce-i drept are de ce să fie mândru: a avut o idee, în 2008, pe care primăria i-a finanțat-o timp de trei ani, acum o exploatează în interesul bisericii, căreia îi dă socoteală lunar cu registre contabile. Ca să-ți duci copilul la Grădinița „Suflet de copil” te costă 650 de lei pe lună, nici prea mult, nici prea puțin. E cam la mijloc între stat și privat, condițiile fiind cam ca la privat. Preotul spune că astă iarnă nu și-au scos cheltuielile, din taxele plătite de părinți. Dar cumva s-or fi descurcat ei. Mi-a plăcut spiritul preotului, relativ tânăr – probabil în jur de 40 și ceva de ani- cu un Volkswagen Touareg parcat între biserică și grădiniță, preocupat și mândru să-mi arate cele două realizări ale sale și să mă asigure că „știți, nu-i habotnicim pe copii, și primim de toate confesiunile aici, nu numai ortodocși”. Zice că mai are în plan construirea unei grădinițe 2, pe o parcelă din aceeași curte.

Fără să-i neg meritele preotului, pe care l-am felicitat sincer pentru inițiativă, nu pot să nu remarc totuși șmecheria bisericii naționale: în timp ce alte culte nu beneficiază de banii de la stat de care se bucură ea, și construiesc înzecit mai multe grădinițe sau edificii cu adevărat folositoare oamenilor, indiferent de confesiunea lor, BOR mulge bugetele naționale și locale pentru cât mai multe biserici, și în sfârșit face și prima grădiniță privată. Care are practic același circuit ca și o biserică, e făcută cu bani publici, dar intră în proprietatea privată a bisericii, la care cetățeanul nu mai are acces că să afle cum au fost cheltuiți banii, plus că e exploatată în stil privat.

Pentru că, evident, drăguțul preot nu a dorit să spună cât a costat grădinița, și nici pe site-ul Primăriei lui Onțanu nu figurează vreo execuție bugetară ca să putem afla. Aș fi putut să fac o cerere pe Legea 544 ca să-i cer să-mi spună, dar când anual se scurg atâția bani de la buget către biserici, mi se pare un demers inutil să aflu cât a costat grădinița asta. Care totuși este o construcție utilă, între atâtea măgăoaie cu cruce în vârf.

***

Una dintre ele, cea mai cea dintre toate, tocmai a fost în atenția publicului sâmbătă, când a găzduit marea procesiune de Florii. Prilej pentru Preafericit să declare că ctitorirea Catedralei Neamului este o răzbunare pentru cele 5 biserici demolate sau mutate de comuniști. Păi ce să mai zicem, e o răzbunare cu asupra măsură, de vreme ce pentru alea cinci ortodocșii au construit numai în ultimii 20 de ani peste 2000 de biserici noi. Ar fi fost mult infinit mai utile 2000 de grădinițe, azile de bătrâni, after-school sau creșe. Chiar și așa construite cu bani de la stat și administrate privat, de consorțiul BOR.

Filmul de la catedrală e făcut de Vlad Petri

Etichete: , , , , , , ,

40 comentarii la “Biserica ortodoxă face și grădinițe, nu numai catedrale. Cu bani de la primărie” Subscribe

  1. gabriela 07/10/2013 at 11:21 #

    eu am copilul inscris la aceasta gradinita, la grupa mini, si conditiile sunt excelente, copii bine ingrijiti si nu sunt deloc speriati, acomodarea se face rapid (la noi a durat o sapt si avem sub 2 ani). e normal sa existe reguli dar asta nu inseamna militarie. personalul se ocupa de copii si chiar daca taxa e mica (comparativ cu alte gradinite private), nu se face rabat de la nimic. mancarea este excelenta, totul se gateste acolo!

  2. DANIELA 30/04/2014 at 10:26 #

    Buna ziua,.
    suntem foarte multumiti de cum sunt copii ingrijiti si de toata atentia ce li se acorda.Mai bine s-ar construi cat mai multe gradinite patronate de Bisericii Ortodoxe Române.si ar trebui luate in vizor alte cheltuieli facute din bani publici (BORDURIADA ,PANSELUTE.etc ).

    • Maria 17/08/2016 at 17:23 #

      Buna ziua,

      Gradinita are peste 100 de copii inscrisi.
      Taxa este 650 lei pentru care se primeste chitanta, dar si taxe lunare pentru care nu se emite chitanta, ajungang cam la 800-900 lei pe luna.
      Copii sunt impartiti pe 5 grupe cu educatoare foarte tinere, dar devin cam introvertiti, cel putin asa a fost cazul nostru. Am schimbat gradinita pentru ca acasa la masa, copilul nu mai scotea nici un cuvant. Petrec la gradinita 10 ore zilnic si este important sa nu fie frustrati emotional, pedepsiti, etc Venea cu caietul mazgalit de alti colegi in fiecare zi, deci educatoarea nu era prezenta.
      La doua luni de la schimbarea gradinitei, a revenit la firea-i vesela. Cand pune mana pe clanta de la poarta gradinitei, incepe sa rada. Asa am inteles ca este iubita si fericita in noul loc.

      • alina 03/05/2018 at 06:58 #

        Ati avut copilul cumva la grupa Mihaelei Copaciu? Va inteleg, doamna, de ce spuneti ca devenise trist. Femeia respectiva numai educatoare nu este. Isi pastreaza doar aparentele din anumite interese. Fireste ca nu se sinchiseste sa vada de copiii pe care ii are sub supraveghere.

        • Alina 15/08/2018 at 22:06 #

          Avand in vedere ce hram poartă unii angajati ai gradinitei, nu ar trebui sa va mire nici conducerea ei. Cine se aseamana se aduna.

  3. Adrian 30/04/2014 at 11:04 #

    Toate gradinitele de stat percep o taxa de la 350 lei la care se adauga rechizite, detergenti, sapun lichid, 5 litri de apa plata, hartie igienica, toate acestea in fiecare luna.

    Felicit aceasta initiativa!

  4. Ina 13/09/2015 at 17:12 #

    Cautam date despre cum functioneaza o gradinita ortodoxa si iata ca aflu prin intermediu cuiva care este impotriva bisericii ortodoxe, insa care totusi a scris un articol de bun simt. Multumesc

    • mihai 14/09/2015 at 09:38 #

      Necunoscute sunt caile Domnului! 😉

  5. Mihaela 23/05/2018 at 12:32 #

    Preotul de la aceasta gradinita a obtinut bani de la primarie pentru ca e nepotul lui Ontanu…si apoi a trecuto in proprietatea bisericii…😂🤣😂 m-am lamurit eu de el si de sotia lui Mihaela Pop, daca nu ai relatii si pile…in gradinita si sa dai o spaga cam de 2000 de lei am inteles ca merge…nu intrii de duce cu vorba si tot ca ei iese. Niste hoti! Plus ca pe tot timpul anului trebui sa pulsezi atentii groase ca copilul tau sa fie bine vazut nu sa fie batut de copiii bogatanilor si bastanor care vin acolo! Nu va recomand
    Sa va duceti copiii acolo!

  6. Ionescu 21/06/2018 at 14:30 #

    Niște oameni fără scrupule . Preotul si soția lui , în cazul ăsta directorul, vorbesc atât de frumos și dulce, dar intențiile lor sunt uimitoare . Mi-Am înscris copilul la aceasta gradinita , în tot timpul ăsta am fost chemați „sa discutam ” , nu am dorit sub nici o forma sa dam spaga ( exact ce se așteptau ei ), iar cand ne.ne.au respins dosarul , motivele au fost total absurde, lipsite de realitate . Cineva din interior ne-a spus ca principalul criteriu după care selectează copiii , este statutul social , cei cu situație foarte buna material au priritate. Din acest motiv urmeaza sa solicit ministerului educație sa se facă o verificare , dacă dosoarele au fost analizate și selecțiile au fost corecte . Plus o atitudine din partea lor în ultima perioada de tot…. Am fost mințită de ei , dusa cu vorba , am tot cerut în scris motivele de respingere ( tot din cauza lor am făcut ăsta ) , și încă sunt dusa cu vorba , mă evita sa nu-mi ofere , în condițiile în care așa am stabilit cu doamna director.

    • Mihaela 21/06/2018 at 16:10 #

      Aveti mare dreptate! Acelasi lucru am patit si eu….si am luat decizia sa imi retrag dosaru…nu vreau ca copilu meu sa creasca in acest mediu…Mi-am inscris copilu la o gradinita particulara foarte buna! E pacatul lor…ii vede Dumnezeu! Si eu sunt foarte hotarata sa merg sa le fac reclamatie!

      • cristina 01/08/2018 at 08:02 #

        unde v-ati inscris copilul? ma intereseaza si pe mine. nici noi nu am prin loc la gradinita domnului preot…

    • Ionescu 22/06/2018 at 11:29 #

      Voi reveni cu un update , persoana respectiva poate fi un fost angajat frustrat ,dând informații false pentru a face rău, nu vreau sa induc pe nimeni în eroare , dar voi analiza , și dacă m-am inselat în ceea ce privește afirmația mea, va voi scrie curând.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Suni la 112 și te sună înapoi niște ciocli

morturary

O întrebare pentru domnul Raed Arafat: ce comision primesc operatoarele de la 112 ca să le furnizeze firmelor de pompe funebre numerele de telefon ale rudelor celor decedați?

Epoca post adevăr, UE ține presa de mână și o încurajează să meargă spre lumină

eu-oficials

Jurnaliști europeni cer Comisiei Europene să-i apere de bogați, de politicieni și de ura cititorilor. UE știe că moartea presei = sfârșitul democrației, dar habar n-are ce e de făcut nici pentru salvarea uniunii, nici a presei.

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

Învățăm greu, mimăm mult și uităm repede

iohannis

Săptămâna trecută, după 25 de ani de tergiversări, dosarul Revoluției s-a închis, fără să fie cineva pedepsit și fără să știm vinovații. Dar asta e deja istorie, acum ne arde incendiul din club, de data asta va fi altfel, acum au murit tineri nevinovați pentru profitul unora, nu pentru democrație și alte abureli.

Pedeapsa norvegiană, cum s-a ajuns la ajutor și n-au rămas la răzbunare

opera2

Zicătoare norvegiană: cu ce fel de fost deținut ai vrea să te întâlnești seara, pe o alee pustie? Aplicată în România, zicătoarea ar suna așa: cu ce fel de ziarist sau politician ai vrea să ai de-a face într-o campanie electorală?

Hai păpușă sexoasă, bagă!

primaria

Primele victime ale poziționării USR împotriva modificării Constituției sunt propriii consilieri generali din București, hărțuiți grobian de consilierii PSD pe tema „cuplurilor de același gen”. Famiglia tradițională PSD de la Primăria Capitalei îi hărțuiește pe copiii adoptați ai cuplului bisexual USR