In love și în bani

Mașina mi-am luat-o după formă și culoare, și după aproape cinci ani o iubesc ca în prima zi. Acum ajutați-mă voi să îmi iau și un eReader după caracteristici. Aștept sugestii de la cine are și îl folosește, nu din auzite.

A veam programare azi la service ca să schimb plăcuțele de frână. Nu le-am schimbat niciodată în aproape cinci ani de când am mașina, și 45.000 de km, așa că scârțâitul de după iarna asta de la semafor mi-a zis că gata, și-au trăit traiul plăcuțele astea. Mi-a zis o prietenă că ea le-a schimbat de două ori în șapte ani, deci toate datele problemei spuneau că va trebui să fac azi această cheltuială de 400 de lei, mai ales că de Paște plecăm în Grecia, cum v-am spus, deci drumul lung cere frâne bune.

Ei, știți senzația aia când v-ați obișnuit deja cu gândul că veți cheltui niște bani, și vă spune tipul de la service că nu e nevoie, plăcuțele sunt încă bune – „le-ați mai schimbat undeva în altă parte? că la noi în sistem zice că nu le-ați schimbat niciodată” –  e ca și când îți zice că pari mai tânără cu zece ani. Plus că ai impresia că ai găsit pe stradă banii ăia pe care aveai de gând să-i cheltui 🙂

Așadar, pe drum spre casă am cântat:

Și chiar sunt in love with my car, pentru că mi-am dat seama că am nimerit o mașină bună, care nu mi-a făcut probleme cum am auzit că s-au plâns alții de modele diferite ale aceleiași mărci. Micra mea s-a comportat exemplar, nu i-am schimbat decât uleiul, filtrele și ștergătoarele. Plus bateria astă toamnă. În rest continuă să fie mașina visurilor mele și merită să fie lăudată și iubită. S-o plimbe mama pe ea de dodoloață roșioară! 🙂

Și pentru că azi am senzația că am câștigat 400 de lei – pe care nu i-am mai cheltuit pe plăcuțe – vă cer un sfat pentru că deja știu ce voi face cu ei. Mai pun ceva și cumpăr un eReader. Dar pentru că deja de câteva zile oscilez între părerile cunoscuților despre ce marcă să aleg, și sunt incapabilă să mă decid chiar dacă am văzut nenumărate comparații pe Internet, vă întreb și pe voi: Kindle, Nook, Kobo? Vreau să-mi spuneți de care și de ce?, ca la o femeie care și-a ales mașina după formă și culoare, și iată, după aproape cinci ani e încă îndrăgostită de ea 🙂

Deci nu vreau link-uri cu pledoarii pro/contra că am vizionat destule, vreau concret care marcă, ce model, și pe ce considerente considerați voi că e mai bun.

Tags: , , , , , ,

52 Responses to “In love și în bani” Subscribe

  1. Andreea 08/04/2013 at 20:55 #

    Eu am SONY reader.
    L-am ales pentru ca citeste si documente PDF si Word, se misca frumos (nu arata ecranul ca si cum ar fi stricat asa cum se intampla cu alea Kobo), poti sa creezi documente, poti sa scrii notite cu pixul si arata foaarte dragut.
    Il gasesti Gri, Negru si Roz 🙂

  2. Zgriptorul 09/04/2013 at 15:20 #

    Si eu pledez tot pentru Sony; e unul din cele mai versatile reader-e de pe piata in acest moment.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Cum și-a arogat PSD un cinema de 3 milioane de euro din bani publici

poza-cinema-gloria-pro

Cinema Gloria, inaugurat și folosit doar de PSD deocamdată, nu are autorizație de securitate la incendii. ISU susține că nu poate amenda nici PSD, nici primăria, din cauza unor chichițe legislative. Totuși a amendat în același timp un cinematograf autorizat, închiriat de USR pentru un eveniment public.

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia

De ce nu-i prieşte Mioriţei iarba din UE

turma-alergand

Oieritul românesc supravieţuieşte cu greu, între subvenţia europeană care vine târziu, dezinteresul tineretului pentru meseria de cioban, şi supremaţia supermarketurilor care ne bagă pe gât brânză de import.

Când și de ce s-au dat ultimele amnistii în Europa

oug_gratiere-curcan

De la Ceaușescu, în 1988, care voia să fie iubit, la Vaclav Klaus, în 2013, care a vrut să scape niște corupți, Europa a trecut prin mai multe aministii și grațieri colective. Președinții care le-au dat nu s-au bucurat, însă, de simpatia populară.

Îmi pasă de turci, dar de noi mi se rupe

proteste-turcia

Mai știe cineva azi de ce au ieșit revoltații noștri la Universitate în iarna lui 2012? Merge sănătatea mai bine? Țara e mai bine guvernată? Au ieșit din foame cetățenii ăia însetați de demnitate?

Pur și simplu Norvegia

16

Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.