Polițistul bun/polițistul rău, poveștile voastre

Vă propuneam acum zece zile să participați la un concurs de povești cu polițiști, ca să câștigați niște cărți de la Editura Univers. „Ucigașul”, „Reduși la tăcere”, „Betibu”, „Justițiarii”, „Nedoriți”, „Pana de dinozaur” și „Lanțul de crime” sunt cele șapte titluri pe care editura le promovează luna asta, în colecția Enigma, sub titlul „Ai aflat enigma?”. Vă cerusem să povestiți cu cuvintele voastre o întâmplare reală cu un polițist. Fie el român sau străin. Vă propun azi să le citiți și să votați trei dintre ele care vă plac cel mai mult. Pe 29 ianuarie vedem cine a câștigat cărțile.

În ordinea primirii lor, poveștile voastre sunt următoarele (le-am lăsat așa cum mi-au fost trimise, fără editare):

1. Vanta Ingrid: „cea mai plăcută întâlnire cu un polițist”

Povestea mea incepe acum 2ani, mai exact in 2013. Era luna martie,o dimineata destul de rece.Eram destul de ingandurata ca sa nu zic suparata. Inca somnoroasa,imi imbrac piticul si fuga-fuga spre scoala. Ca un facut mereu ne trezim cu noaptea in cap si nereu plecam pe ultima suta de metri. Am dus copilul la scoala si la intoarcere ,dupa ce am traversat grabita strada(sincer sa fiu respect regulile de ciulatie, dar in ziua aceea habar nu am daca m-am asigurat), hop sunt flancata de un domn. Il scanez si vad uniforma de politist. Se prezinta nume sectie etc. nu am retinut nimic din astea…nu faceam decat sa ma gandesc in fractiunile de secunde daca am traversat corect ceea ce oricum habar nu aveam, la faptul ca imi tranteste acum o amenda,exact ce imi lipseste si nu aveam nevoie sa mi-o mai „imbunatateasca” cineva. Toate gandurile astea imi trrceau in cap in timp ce incercam sa imi dau seama ce vrea domnul politist. Insa SOc…isi cere scuze ca ma deranjeaza si imi intinde o floare si zice La multi ani de 8Martie!. M-a blocat. Efectiv cu toate probleme si gandurile mele, am uitat ca era 8Martie. Gestul acela destul de sincer(vreau sa cred)mi-a luminat intreaga zi !De abia am putut sa zic un Multumesc din suflet! A fost cea mai placuta intalnire cu un politist. Probabil daca eram soferita lucrurile stateau altfel…si aveam de povestit mai multr patatnii.

____________

2. Mihalache Simona: „politiștii francezi scot lenjeria intimă din mătase roșie cu ajutorul bastonului din dotare și …”

Acum cativa ani de ziua indragostitilor m-am decis ca-i fac sotului meu o surpriza constand intr-o excursie romantica in Franta (asta asa ca tot se apropie 14 februarie)

Mi-am dorit atat de mult sa fac din aceasta iesire una memorabila incat m-am ocupat de fiecare detaliu in parte de nenumarate ori. Sotul meu este un om care ma surprinde mereu cu fel de fel de surprize mai mici sau mai mari asa ca mi-am dorit sa-l fac si eu sa tremure de emotie. Asa ca am pus la cale o excusie la Bordeaux pentru weekend-ul de Valentine\’s Day. Am facut aranjamentele, am rezervat camera la hotel, am rezervat biletele de avion si m-am apucat de bagaje. Deja imi imaginam o seara romantica in vechiul oras francez cand am pus in bagaj micile surprize pentru sotul meu.

Bagajul meu e in general un mister pentru ca niciodata nu stii ce poti gasi acolo si de asta s-a convins si politia franceza atunci cand am coborat din avion pe aeroportul din Bordeaux, motiv pentru care ne-au tras pe dreapta cam ca-n melodia celor de la Vama Veche. Foarte politicosi ne-au rugat sa deschidem bagajele si dupa ce am facut-o s-au apucat oamenii de cautat in voie. Nici prin cap nu-mi trecea ce ar putea cauta dar, cam intrasem putin in panica, mai ales ca sunt o persoana care nu prea a avut de-a face cu politia la viata mea, poate doar cand am dat de permis si cand mi-am facut actele desi sunt mare amatoare a cartilor politiste de altfel.

Dar sa revenim la bagajul meu buclucas in care politistii francezi cotrobaiau de zor si din care la un moment dat scot lenjeria intima din matase rosie cu ajutorul bastonului din dotare si o vantura in vazul tuturor ca pe stindardul libertatii. Mai cauta ei ce mai cauta si scot la iveala o sticla de Busuioaca de Bohotin, da stiu probabil si voi ca si ei va intrebati ce cautam cu o sticla de vin de acasa tocmai in orasul vinurilor, dar ce pot spune am o slabiciune pentru acest delicios vin rose. Dupa sticla a venit randul celor vreo 20 de teste de sarcina, stiu continutul valizei mele devine din ce in ce mai ciudat dar n-am putut sa-mi refuz prietena stabilita in Franta cand m-a rugat sa-i aduc din tara dat fiind ca acolo sunt foarte scumpe. Intr-un final au gasit si ceea ce se pare ca si cautau de la bun inceput, pachetul meu cu spumant de baie, o punga de vreo 250 g cu praf alb. Pe bune ca pe moment n-am inteles ce anume gandesc nici macar cand m-au luat la intrebari referitor la punga respectiva. Ce contine? Cat intentionez sa stau un Bordeaux? Unde ma cazez? Etc. Am incercat sa le explic in franceza mea ruginita pe jumatate engleza ce contine respectivul pachet dar ori nu m-au inteles, ori nu m-au crezut pe cuvant pentru ca si-au trimis colegul cu punga la analize.

Dupa vreo 15 minute, timp in care doamna politista ne-a tot pus diverse intrebari s-a intors si colegul cu punga pe care ne-a returnat-o. Si-au cerut scuze pentru deranj si ne-au urat sedere placuta in oras apoi ne-au indicat cel mai apropiat autobuz. Plecand din aeroport spre oras, in timp ce sotul ma tachina referitor la sticla de vin si lenjeria rosie, ma gandeam amuzata ca pentru vreo jumatate de ora am fost si traficanta de droguri si teste de sarcina in Bordeaux.

_____________

3.  Elena: „să ne amendeze, dar măcar să ne lase să plecăm și să ne dea documentele înapoi”

Eram vara trecuta in vacanta in Polonia. Dupa mai multe zile petrecute plimbandu-ma din oras in oras, am ajuns in sfarsit in Varsovia, de unde urma sa vin acasa.
Ma plimbam agale prin centrul istoric, sub un soare caldut de iunie. Pe la ora pranzului mi-am zis sa ma opresc la un restaurant despre care citisem ca fusese preferatul lui Chopin. Trecusem si cu o zi inainte pe langa el, in ratacirile mele pe strazile “marginase” centrului. De data asta am luat-o pe alta strada si, mergand eu linistita pe trotuar, sunt oprita de un politist. Langa el un alt politist si doi tineri, un el si o ea. Politistul indruga ceva pe limba lui (de mentionat ca nu stiam la vremea aceea mai mult de 3-4 cuvinte “esentiale” in polona) si instinctiv scot buletinul din geanta. Il ia frumos si incepe sa noteze intr-un carnetel. In acelasi timp cei doi tineri (in special el) se certau cu celalalt politist. In cele din urma a intervenit si cel care ma oprise pe mine. Neintelegand ce se intampla, m-am adresat (in engleza) tinerei, cu o rugaminte “disperata”: “nu stiu polona. care este problema?”. Mi-a explicat frumos ca cei doi politisti ne-au oprit pentru ca mergeam pe un trotuar pe care era interzis accesul (din ce motive nu se stia). Se pare ca era un semn (pe care niciunul din noi 3 nu-l vazuse) in capatul trotuarului. Ei incercau sa-i explice politistilor ca semnul nu era vizibil, dar ei nu si nu, ne amendeaza. Bun, sa ne amendeze, dar macar sa ne lase sa plecam si sa ne dea documentele inapoi, gandeam eu. Cred ca am pierdut asa vreo 5-10 minute, timp in care, daca vederea periferica nu ma inseala, au mai trecut cateva persoane pe langa noi, fara sa fie oprite sau sa li se spuna ceva. Intr-un final am primit fiecare actul inapoi si ne-au lasat sa plecam, fara amenda, fara alte explicatii. Cei doi tineri s-au dus in drumul lor, eu la restaurant, unde mi-am savurat un pranz pe cinste. 
PS: de curand m-am apucat sa invat limba polona, uite-asa, data viitoare macar sa inteleg de ce sunt oprita 🙂

_______________

4. Vasiliu Mircea Paul: „Polițaiul ăla, cu mutră de împușcă-mamă, A INTERPRETAT LEGEA, nu a aplicat-o orbește”

În vara lui 1990, la O SĂPTĂMÎNĂ după mineriada din13-15 Iunie am plecat spre Germania. Spun ”spre” și nu ”în” deoarece viza de Austria era atît de greu de obținut încît am hotărît s-o iau prin Cehoslovacia (încă exista). Călătoream cu bătrîna Dacie break din 1975 care, deși îngrijită cu dragoste, îmi dădea, din cînd în cînd, tot felul de emoții tehnice.

După ce am bîjbîit o vreme prin pădurile din jurul lui Zelezna Ruda (fostă zonă militară – lipseau indicatoarele) mă prezint la frontieră (Bayerisch Eisenstein). Mai întîi am fost luat la trei păzește că nu am indicator de țară și un tip în uniformă mi-a lipit, bombănind, RO pe geamul din spate (fără bani). Apoi un altul, cu mutră de SS-ist bine hrănit, m-a tras în parcare și s-a legat de cauciucurile mele. Este foarte adevărat că erau cam prăpădite, dar în țară încă se găseau la fel de greu ca și înainte de 1989 (și la fel de proaste). Avusesem intenția să cumpăr în Ungaria, dar mi s-au părut scumpe și m-am gîndit că în GrossDeutschland voi găsi ceva convenabil la mîna a doua. I-am explicat toate astea individului într-o germană care m-a surprins și pe mine. „Bine, bine” îmi spune fiorosul vameș (sau ce-o fi fost) „dar dacă faceți vreun accident aveți de unde scoate mii de mărci ?” ”Păi n-am.” „Vedeți ! Așa că lăsați mașina aici în parcare și să vină prietenii să vă ia” (acolo era deja tras un antic Citroen 2CV cu număr de Mureș). Am luat aer în piept: „Domnule ! Există în apropiere un magazin cu anvelope ?” „Există – uite-l acolo.” „Nevastă, scoate alea trei sute de mărci.” Cînd am pus mîna pe bani asasinul cu chipiu îmi spune „Știți ceva ? PROMITEȚI-MI (textual) că nu depășiți 80 de km pe oră și puteți pleca. Dar vă rog frumos să schimbați cauciucurile la prima ocazie.” Și ne-am despărțit prieteni (nu care cumva să credeți că am dat vreo șpagă).

Care-i morala poveștii ? Polițaiul ăla, cu mutră de împușcă-mamă, împușcă-tată, A INTERPRETAT LEGEA, nu a aplicat-o orbește (cum ne place să credem că fac nemții în general).

Despre cei 80 km/oră puteam să mor de rîs: era viteza de consum minim și am respectat-o cu atîta strictețe încît pe nesfîrșitele lor autostrăzi n-am reușit să depășesc decît DOUĂ camioane foarte greu încărcate. Mă și mir că nu m-au amendat.

________________

5.  Walter: „nu va supărați, pupăza asta din tei a fost înainte de 23 august sau după 23 august?”

Sper sa nu v-o ia organele in nume de rau, in vremurile astea tulburi, daca ne cereti povesti cu politisti. Ma bag si eu in vorba cu o poveste cu organu, dar, cum eu n-am intamplari hazlii cu ei, va povestesc o intamplare auzita de la mama mea.
Era prin anii ’60, mama era tânara profesoara de liceu si eu înca nu ma nascusem. Era vremea cand diversi tovarasi fusesera poftiti sa-si completeze studiile, unii isi faceau liceul dupa facultate, altii pur si simplu mai adaugau o clasa la dosarul de cadre (azi ii zice CV).
Si, la un examen pentru echivalarea clasei a 6-a, se prezinta si un tovaras mai in vârsta, militian. Le-a cazut subiectul „Pupaza din tei”. In timp ce toti ceilalti scriau, tovarasul se inrosise, transpirase, se framânta. Dupa o vreme isi ia inima in dinti si o intreaba pe mama, care supraveghea examenul: „Don’soara, nu va suparati, pupaza asta din tei a fost inainte de 23 august sau dupa 23 august?”. Tinându-se sa nu pufneasca in râs, mama ii zice „Înainte”. Aaa, s-a luminat omul, si a inceput sa scrie si sa scrie. Dupa examen, mama si cealalta supraveghetoare i-au cautat lucrarea sa vada ce scrisese omul cu atata sârg. „Înainte de 23 august, copii nu aveau ce mânca, umblau cu burticile goale, desculti prin zapada, …. clasa muncitoare era exploatata …. burgezia se imbuiba …” si tot asa pe doua pagini, iar la sfârsit „Si tot asa si cu pupaza din tei”

___________________

6. Emil: „Așa, fugi că te prind…”

Eu am una mai scurta, intr-o zi am trecut strada printr-o zona interzisa, m-am asigurat inainte ca nu e nici un politist. La mijlocul strazii era un spatiu verde care separa cele doua directii de mers, am ajuns pe spatiul respectiv si asteptam sa treaca masinile cand vad un politist care nu stiu cum naiba de nu l-am observat inainte sa trec. Ma vede si el pe mine, eu ma-ntorc si trec inapoi repede. El dupa mine, ajunge pe zona verde dar intre timp a venit o coloana de masini si trebuia sa astepte. Am fugit usor, sa ma pierd intre blocuri, n-aveam chef sa le dau bani (cred ca n-are nimeni). De frustrare striga de-acolo “Asa, fugi ca te prind…” (n-am mai auzit continuarea ca eram deja prea departe). M-am amuzat, avea vreo 90kg si slabe sanse sa ma prinda.

Interesant e ca s-a deranjat sa ma urmareasca pentru o simpla trecere printr-un loc nepermis, daca ar fi asa zelosi si in alte cazuri …

_________________

7. Andreea: Povestea cu 20 de leva la bulgari

Anult trecut, in drumul nostru catre concediul din Grecia, am trecut prin Bulgaria. La un moment dat, de dupa niste boscheti, apare bastonul reflectorizant. Oprim si ne gandim ca daca a vazut ca n-avem numere de Bulgaria, o stii si el ceva in english, da nimic, nici ” buna seara”, o tot dadea in bulgara lui, iar noi nu intelegeam ce-am facut si ce vrea. Dupa ce am scos 20 de leva, s-a linistit si ne-am putut continua drumul, dar nici acum n-am inteles ce facusem si ce avea cu noi:)

________________

8. Andor: Amenda din portofelul nevestei

Acum vreo 8-10 ani, patanie a unui coleg (e reala 🙂 ):
Pe drumul de Zalau spre Cluj cam tot timpul e filtru de politie – deh, in salaj au un drum principal si cele 3 echipaje trebuie sa stea pe undeva si sa-si faca norma.
Si te amendeaza pentru te miri ce.
Ei succesiunea evenimentelor:
– il opresc sa-l caute la acte;
– descopera ca nu-i merge o pozitie spate dreapta;
– vor amenda, dar o tot taraganau;
– asta isi da seama ca “asteapta” si negociaza 20 RON (200.000 in banii de atunci);
– asta fuga la portofelul lu’ nevasta-sa, ca el n-avea bani. Surpriza – nici ea…
– asa ca omu’ ia 3 BONURI DE MASA si s-a dus cu ele la masina politiei si si-a recuperat actele.
Morala: nu va tineti banii in cont si bonurile in portofel !!!

________________

9. o femeie: „PAS BUTEILLE, pahar nene, pahar”

Sambata miezul noptii, plecam de la un botez 2 familii, 2 fete in brate adormite, intr-o Dacie . Soferul era un doctor roman. Politia, 6 masini, 3 pe fiecare sens , oprea tot ce misca si avea minim 1 cal putere si testau alcoolemii. Dupa cum se prezenta situatiunea, erau cativa … ‘incaltati’. Soferul, emotionat, recunoaste ca a baut cu 2 ore inainte o sticla de vin ( de fapt un pahar de vin)dar din greseala i-a iesit cuvantul buteille in loc de verre (de, limba lui Voltaire e dificila la ora aia). Femeile din masina cu un simt critic am sarit repede in aparare: PAS BUTEILLE, pahar nene, pahar. pahar. VERRE. 100 grames. Politist confuz, sofer confuz, soferul sufla in fiola si iese curat ca lacrima, ca dupa acel pahar de vin venise si o rata in sange care se pare ca ii placuse mult ca eu am lasat-o in farfurie.
Nicio problema, ne-au salutat si zis noapte buna si sa fie soferul mereu asa.

Dar inima mea…..

__________________

10.  Vlad: „Am iesit din sectia de Politie cunoscandu-ma mai bine, din poza de buletin…”

Locuiam in caminul Leu, al Politehnicii Bucuresti, intr-o camera de 4, doar eu si colegul Alex. Celelalte doua paturi nu erau ocupate, nu stiam de ce, dar nici nu ne interesa. Intr-o zi primesc citatie sa ma prezint la sectia de Politie din Regie, in spatele discotecii Maxx. Ma duc, fara nici cea mai vaga idee despre ce urma. Un politist la 40 de ani, serios si implicat in ancheta la care eram partas fara sa stiu, ma intreaba unde stau si cu ce ma ocup. In Leu, student la Electronica, evident. Cu cine stau in camera? Cu Alex, coleg de grupa. Si altcineva? Nu, doar noi doi. OK… Incepe sa imi arate niste fotografii, tiparite pe coli A4, color. Par a fi poze de buletin marite. Imi arata doi tipi negriciosi, ma intreaba daca-i cunosc. Nu-i cunosc. Apoi mi-l arata pe Alex. Pe el il stiu, e colegul meu de camera si de grupa, v-am spus despre el. OK. Apoi se intampla. Imi arata o a patra poza, la fel, tiparita pe A4, color. Ma pufneste rasul, cu toate ca eram deja stresat de micul interogatoriu… Rad pentru ca in poza sunt EU. Ma intreaba: dar pe el il stii? Zic… sunt EU, e poza mea din buletin, deci da… ma stiu. Ah, scuze… da, corect, hai sa scrie declaratia, ok? Am scris in declaratie ca ma cunosc doar pe pe mine si pe Alex. Pe cei doi bronzati care figurau ca fiind colegii nostri de camera si care tocmai erau suspecti de talharie, nu-i stiam. Am iesit din sectia de Politie cunoscandu-ma mai bine, din poza de buletin…

_______________

11. Prietenul milițienilor: Polițiștii care-ți plătesc amenda din șpagă

Am nenumarate intamplari cu politistii de la rutiera (intr-o vreme cotizam la ei cu regularitate), dar asta e cea mai tare. Noiembrie 2007, 9-10 dimineata, E85, judetul Vrancea, soare, cam frig. Undeva in mijlocul campului, ma opreste un echipaj de politie. Buna ziua, buna ziua, ce-am facut, nu stim, ati fost dat prin statie, asteptam sa vina colegii care ne-au spus sa va oprim. Stam si asteptam, intr-un tarziu apar si “colegii”. Un MCV cu radar, doi “colegi” coboara din masina, echipajul care ma oprise pleaca. Politistul de la volan vine spre mine, cel care coborase din dreapta se indeparteaza vorbind la telefon. Buna ziua, buna ziua, actele, ce-am facut, veniti la masina. Ma duc la masina si imi pune filmul cu ce facusem. Localitate, v>120 km/h, asta in timp ce depaseam pe o linie continua, linie trasa acolo pentru ca era trecere de pietoni. Scoate carnetul de procese verbale si incepe sa-mi explice de cate ori poate sa-mi ia permisul. Ii spun ca nu e nevoie sa-mi explice si il intreb daca nu putem sa ne intelegem cumva. Incep sa-i povestesc ca sunt in drum spre Chisinau (adevarat), ca tovarasul meu de drum nu are permis (nu tocmai adevarat), ca eu cum mai trec granita fara permis, bla-bla-bla. Ma intelege, dar spune ca e cu domnu’ inspector si nu se poate si incepe sa scrie procesul verbal. Il rog sa scrie mai incet, ca ma duc eu sa vorbesc cu domnu’ inspector. Fug la ala, ii intrerup convorbirea si ii explic problema mea. Omul nu se codeste prea mult si imi zice sa ma intorc la ala din masina si sa-i spun ca e ok. Ma duc, ii spun, el se uita la domnu’ inspector, domnu’ inspector ii face semn ca e totul ok si isi continua convorbirea. Procesul verbal era deja inceput (nume, serie permis etc.), asa ca trebuia completat pana la capat. Ne intelegem sa scrie ca n-aveam centura (clasic) si ii strecor rapid 300 de lei (aka 3 mil. lei vechi) intre acte (suma imensa pentru o spaga de politist la vremea aceea, da’ nu conta, imi pastram permisul). Termina de scris, imi da procesul verbal si imi explica cum e cu plata in 48 de ore la CEC. Eu incep sa ma plang ca n-am unde sa platesc, ca ce fac eu acum, ca si asa o sa intarzii la intalnirea de la Chisinau. La care omul se uita la mine, se uita la bani si zice: – Lasa, dom’le, ca ti-o platim noi din “astia”! (era 20 de lei amenda). Fac ochii mari, il intreb daca vorbeste serios, imi spune ca da, asa ca dispar repede, ca nu cumva sa se razgandeasca. Iar omul s-a tinut de promisiune si a platit, pentru ca eu n-am avut niciodata probleme din cauza acelei amenzi.

The End.

__________________

12 . dancapitandeplai: Poveste cu polițist chipeș italian

„Case albe şi cer ca …” Nu e bine. Cum să încep?
„Cer azuriu şi case albe ca…”. Nţţţţţţţ!
Să o iau de la capăt. Sau poate mă împiedică şapca asudată? Sau mi s-au topit culorile în paleta ceţoasă a obiectivului de aparat de fotografiat?
Sau poate digestia e prea încărcată? Să vă spun? 
„Carne di maiale con il sugo”, „coniglio alla stimpirata”, „lolli con le fave”, „cavatelli con pomodoro e melanzana”, „cannolo di ricotta” Stropit cu vin de Avola bineînţeles.
Negustorii de pe plajă au început să strângă. Celularele sună grăbite. Tarabele improvizate cu „vuitoane” se strâng rapid în nişte paporniţe uriaşe. Aha, vine „polizia municipale”! Evident că ştie tot clanul de comercianţi improvizaţi cu origini burundo-ghaneze-coasta de fildeş. 
Pantaloni la dungă. Cizmă cu carâmb. Centurion impecabil. Nu se grăbesc deloc, să nu boţească dunga la pantalon. Şi, spre invidia mea, o cămaşă care pare să aibă aer condiţionat în dotare, căci nu are nicio picătură de transpiraţie, în ciuda tenului care se bronzează impecabil la soarele arzător. Invidia mea, dar admiraţia a jumătate din populaţia de pe plajă. Jumătatea numită sexul slab, dar extrem de rezistent în a se prăji la soare. Ocheade lungi, şi oftaturi subtile cuprind plaja cu adresă la chipiul cu ochelari de soare care pare a fi neimpresionat. Nici un negustor ambulant nu a fost prins în exercitarea comerţului ilicit, dar toată suflarea feminină e în mod sigur „prinsă”. Probabil că „polizia municipale” a fost înfiinţată ca instituţie de propagandă turistică.
În piaţeta centrală s-a strâns lumea. E campanie electorală, alegeri de primar. Vorbeşte unul vorbeşte altul. Lumea stă liniştită atent supravegheată de „polizia municipale”. Şi-a dat jos ochelarii de soare şi şi-a pus vestonul. Ocazie oficială! E prezent primarul în funcţie, plus dintre ceilalţi poate fi viitorul… Nu uită să strângă mâna la toţi candidaţii. Iau un pliant electoral cu unul dintre candidaţi. Mie nu-mi spune nimic personajul, în afara faptului că i-am văzut numele pe nişte sticle de vin. E proprietar de cramă locală. O băbuţă trece grăbită prin piaţă, mă vede cu pliantul: „C’e un mascalzone!”
Noroc că adunarea s-a terminat şi toată lumea se grăbeşte în parcarea alăturată, golită de maşini şi declarată târg. Cu acte în regulă de această dată. Negustori de toate felurile şi de toate. Ciorapi de damă, lenjerie „de firmă”, „vuitoane” la fel de originale ca cele de pe plaja, dar la preţ triplu, agitaţie, maşini care trec prin apropriere cu automobilişti bezmetici de această schimbare în traseul lor zilnic. Şi turiştii şi mai bezmetici. O turistă cu ochii la fleacurile din târg a pierdut cu totul simţul orientării şi a blocat zona rămasă pentru maşini. Claxoane. Turista, şi mai dezorientată, se avântă chiar în mijlocul carosabilului. Şi apare salvatorul. Chipiu – ochelari de soare – ten bine bronzat – centurion impecabil – cămaşă netranspirată – veston pe talie – cizme cu carâmbi şi pantaloni cu dungă se propteşte în faţa maşinilor spre salvarea nefericitei. Îşi pune mănuşile albe şi opreşte ferm pe toţi automobiliştii:
„Prego signora!”
Vedeţi, doamnelor, de ce trebuie să vizitaţi Italia!

_______________

13.Dorin: „s-a impanzit padurea de politisti, jandarmi, pompieri, ambulantieri plus familiile noastre panicate… ”

Message: Sa tot fie vreo 8 ani de atunci, eram inca flacau la mama cum se spune si pus pe distractie nevoie mare. Asa ca ne-am vorbit noi baietii si am plecat cu cortul intr-o seara, o gasca de vreo 6 baieti. Am ajuns la padure, am montat corturile si ne-am pus pe istorisit la un foc de tabara in timp ce ne delectam cu bauturile pe care fiecare dintre noi reusise sa le subtilizeze de acasa fara stirea parintilor. La un moment dat ametiti de atmosfera si de bautura ce ne da noua prin cap? Sa jucam v-ati ascunselea la nocturna prin padure. Si da-i si fugi care pe unde se putea sau ma rog care pe unde-l mai ducea si tineau picioarele. Eu ma nimerii cu un amic, de fapt mai bine spus ne cam tineam unul de altul ca sa nu cadeam pe jos si in nebuloasa noastra cautam sa ducem si motorul lui cu noi. Cautandu-ne un loc sa ne ascunde ajungem pe podetul ce trecea peste raul din zona. Auzind zgomot ma ascund uitand de amicul meu. Cand am realizat ca nu e langa mine dau sa-l caut dar chiar atunci aud ditamai bufnitura in apa. Ies repede din ascunzatoare si alerg sa vad daca e amicul meu. Il strig de zor din apa nu se auzea nimic, dar nici pe mal nu era nimeni. Tot tipand s-au apropiat si restul amicilor nostri si hai sa-l cautam. Acum gluma-i gluma dar cam incepusem sa ne speriam cand am vazut ca nu raspunde pe nicaieri. Asa ca am sunat la urgente, am sunat parintii si in scurt timp s-a impanzit padurea de politisti, jandarmi, pompieri, ambulantieri plus familiile noastre panicate. Si dai si cauta, parca eram in filme, lumini de lanterne, portavoci ba chiar si scafandri pentru ca le spusesem ca am auzit bufnitura in apa de sub pod. Dupa ceva cautari scafandrii scot din apa motoreta prietenului meu, toata lumea si mai speriata se gandeau ca pe el l-a luat apa. Asa ca se intetesc cautarile. Deja imi fugise si mama aburilor de alcool din cap la cat de speriat eram, noaptea era pe sfarsite si pe amicul meu tot nu-l gasisem, parintii plangeau, toti erau mai mult decat panicati cand la un moment dat unul dintre politisti ne striga. Alergam speriati spre dansul si ce sa vezi, la umbra unor boscheti la marginea padurii, amicul meu dormea cu bulbuci. Cand s-a trezit ne-a spus ca din inertie scapase motorul in apa apoi se dusese la culcare. Concluzia era ca el dormise toata noaptea in timp ce noi il cautam disperati. Una peste alata, s-a terminat cu bine daca trecem peste mustruluiala parinteasca si peste amenda politiei suparata ca a cautat toata noaptea un tanar ce se odihnea in boscheti.

______________

14. Maria M: Poveste cu polițiști români și telefoane erotice

Primul meu contact cu un om al legii a fost prin clasa a treia (stati, nu aruncati cu pietre, a fost si ultimul, pentru ca mi-am dosit bine latura de « infractoare » si n-am mai scos-o la iveala de atunci). Privind in urma, acum pare distractiv, dar atunci a fost oricum, numai amuzant nu.
Asadar, aveam in jur de zece ani si era perioada aceea in care prindeam doar cateva posturi de televiziune, care faceau exces de reclame de genul « suna la 898989…”, menite sa-ti friga buzunarul. Si, cum tot ce e interzis e palpitant, ma gandesc eu sa merg intr-o zi la locul de munca al mamei mele, dupa ce in prealabil i-am cerut cheile pe motiv ca merg sa iau niste coli, ca sa-mi fac temele, ca o scolarita silitoare ce ma aflam. Ajunsa acolo, sun la numarul interzis minorilor, notat cu grija pe o foicica. Raspunde o fata, care, fie din cauza ca vocea mea nu suna prea matur, fie din alte motive nebanuite, si-a incalcat fisa postului… In sensul ca nu a inceput sa vorbeasca vulgar, ci am dezbatut noi impreuna subiecte mult mai academice, cum ar fi pasiunea comuna pentru trupa Andre. Cu aceasta ocazie, am facut schimb de adrese de domiciliu, ca sa pastram legatura si dupa ce punem receptorul in furca. Numai ca, spre deosebire de ea, eu am fost de buna credinta si i-am scris ulterior. S-o fi ratacit scrisoarea, o fi fost adresa fictiva, sau a inghitit-o pur si simplu pamantul ? Nu stiu, cert e ca raspuns n-am primit nici in ziua de azi, la mai bine de 15 ani de la intamplare… Convorbirea noastra telefonica a durat aproximativ o ora, (vai de mine!), timp in care i-am mai recitat cateva poezii, i-am cantat niste cantecele, intr-un cuvant ne-am intretinut super.
Ei bine, partea amuzanta se incheie aici. Cand a venit factura la telefon, toti colegii mamei au avut un soc. In prima instanta, au chemat politia, care la randul ei, a chemat specialistii in telefonie, care au depistat apelul atat de costisitor. Mai era de prins infractorul, dar mama, banuind faptasul, l-a chemat seara la o intalnire privata in trei pe unul dintre politisti, care ne era vecin. Rosie de rusine, i-a marturisit fapta mea, pe care eu, visinie la fata, am confirmat-o. Curios si amuzat, politistul mi-a cerut detaliile discutiei, pe care eu, ascultatoare, le-am redat de-a fir-a-par… M-a pus sa promit ca nu voi mai face gestul altadata. Pot spune ca am scapat ieftin. Politistul a avut bun-simt si nu a fost foarte insistent, vazandu-ne atat de rusinate.
Mai departe, dupa plecarea lui, nu stiu ce s-a intamplat. Asta pentru ca n-am mai intrebat, de teama sa nu deschid cutia Pandorei, odata cu redeschiderea subiectului. Eram fericita ca nu mai aud nimic de poveste. Cert este ca factura a fost achitata, iar faptasul a ramas nepedepsit. 

________________

15. Ema: Poveste cu polițiști francezi obsedați de teroriști

Istorisirea mea este una recenta. Locuiesc in Paris cu sotul meu de cateva luni si ne place in fiecare weekend sa mergem sa vizitam cate un obiectiv turistic. Nu pe toate odata, ca doar avem timp destul. Astfel ca, acum 2 saptamani (la vreo 3 zile dupa atentate), eram prin centrul Parisului, la statia de tren/ metrou Chatelet, o zona destul de mare unde se intersecteaza vreo 3 linii de tren si tot atatea linii de metrou. Cobor cu sotul meu din tren si mergem spre linia de metrou care ne ducea spre Louvru cand, deodata, ne opresc 2 politisti inarmati. De obicei faceam glume pe seama lor cand treceam pe acolo, pentru ca sunt comici cu armele lor imense, insa de data asta m-am speriat. Eu nu stau foarte bine cu franceza, asa ca discutia a inceput intre sotul meu si domnii politisti. Au urmat intrebari gen de unde venim, unde mergem, ce cautam pe acolo si sa le deschidem gentile sa se uite in ele. Ne uitam unul la altul si nu intelegeam ce am facut. Am facut ce ne-au cerut, le-am explicat ce cautam acolo si dupa cateva minute ne-au lasat in pace. Bineinteles ca a urmat un lung sir de glume pe seama sotului meu, care cu barba lui si fata mereu serioasa probabil ca le-a parut ca ar putea fi terorist. De atunci, de fiecare data cand trecem pe langa un politist ii spun sa zambeasca, ca cine stie ce ne mai fac de data asta daca este prea serios.

Vă rog să votați trei dintre poveștile care v-au plăcut, până joi seară, 29 ianuarie. În funcție de numărul de voturi primite, povestea clasată pe locul 1 va primi trei cărți la alegere din cele 7, cea de pe locul 2 două cărți la alegere din cele rămase, povestea de pe locul 3 va primi una singură. Cartea rămasă va fi premiul special Dollo, pentru povestea care mi-a plăcut mie cel mai mult dintre cele nepremiate.

Avertisment: Mă bazez pe fair play-ul vostru și al votanților voștri, astfel încât să nu fiu nevoită să mai șterg din voturile acordate cu generozitate unor concurenți, de la același IP, de mai multe ori. Fiecare votant are dreptul la trei alegeri, vă rog să concurați cinstit. Deocamdată am șters voturile multiple acordate unor concurenți. Dacă se repetă, cu părere de rău îi voi scoate din concurs pe acei concurenți pentru care s-a votat multiplu. Da, eu văd IP-urile de la care s-a votat și dacă mai furați mult urnele vă dau și pe mâna poliției 😉

UPDATE: Din păcate una dintre povești a zburat, ca urmare a trei tentative de vot multiplu, chiar și după ce i-am atras atenția autoarei. Sunt dezamăgită.

Tags: carti, colecția enigma, concurs, editura univers, politisti, povesti, slider