Ce cărți vreți să citim la anul?

Propuneți titluri citite sau dorite, până pe 5 ianuarie, ca să intrăm în noul an cu lista de lecturi pentru următoarele luni, la clubul de carte.

P entru că în ianuarie 2016 ne întâlnim ca să discutăm ultima carte stabilită la club, și ca să nu intrăm în noul an cu temele nefăcute, vă provoc să vă scormoniți mintea în zilele astea de vacanță și să propuneți ce cărți vreți să citim în 2016.

Regula este, ca și până acum, ca propunerile să vină din partea oricui, fără număr, dar au dreptul să aleagă prin vot cărțile ce vor fi citite la club numai cei mai harnici participanți la club.

Știu, pare că am sărit o carte din lista asta, dar nu e așa. Unii dintre noi nu am sărit nimic. Mai exact numai două persoane am reușit să citim cele șapte volume din Sfârșitul de mileniu al lui Radu Tudoran, așa că numai noi ne vom întâlni la clubul ăsta. Pentru restul am ales să comasăm ultimele două cluburi (aceia care au citit numai primul volum din Radu Tudoran, dar poate se vor descurca mai bine cu Testamentul freancez) în întâlnirea din 30 ianuarie.

Așadar, zilele astea, până pe 4 ianuarie, când începe propriu-zis noul an, aștept propunerile voastre de titluri de citit în 2016. Se pot propune și cărți citite și cărți aflate pe un wish list personal. Experiența anilor de club ne-a învățat că nu e bine să ne luăm după descrierile editurilor, nici după cronicile altora, așa că vom alege ca și până acum, în funcție de un capriciu de moment 😉

Etichete: , ,

13 comentarii la “Ce cărți vreți să citim la anul?” Subscribe

  1. iskander 05/01/2016 at 07:24 #

    a choisir entre:

    Bret Easton Ellis: american psycho;
    John Kennedy Toole: conjuratia imbecililor;
    Phillip Roth: complexul lui portnoy;
    Charles Bukowski: povesti despre nebunia obisnuita;
    Louis-Ferdinand Celine: calatorie la capatul noptii;
    Ernesto Sabato: despre eroi si morminte;
    Michel Houellebecq: extinderea domeniului luptei;
    Irvine Welsh: jeg;
    John O’Brien: leaving las vegas;
    Cormac McCarthy: nu exista tara pentru batrani;
    Cesare Pavese: meseria de a trai;
    Ioana Bradea: bagau.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Bolivia: cocaleros, cholitas, sărăcie și frumusețe cât cuprinde

20180320_141433

Frunze de coca amare și politică dulce, socialistă. Bolivia și oamenii ei.

O zi la probațiune

alb-negru

Ce face un VIP condamnat cu suspendare, când ajunge în biroul consilierului de probațiune, unde trebuie să-și demonstreze îndreptarea: răspunde la telefon cu „dragă, sunt în oraș, la un interviu, vorbim mai târziu” 😉

Hai păpușă sexoasă, bagă!

primaria

Primele victime ale poziționării USR împotriva modificării Constituției sunt propriii consilieri generali din București, hărțuiți grobian de consilierii PSD pe tema „cuplurilor de același gen”. Famiglia tradițională PSD de la Primăria Capitalei îi hărțuiește pe copiii adoptați ai cuplului bisexual USR

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei

Sanssouci, casa de la țară a unui rege cool

pajiste

La 1740 oricine putea să intre pe domeniul lui Frederick cel mare al Prusiei, cu condiția să fi fost îmbrăcat corespunzător. Azi intrarea costă 19 euro și îți dezvăluie un colț de rai și o poveste frumoasă.

Pur și simplu Norvegia

16

Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.