1. Relatos salvajes (sau povești trăsnite) este filmul ideal de văzut după un an în care sigur trebuie să fi trecut prin vreo situație din aia în care v-ați fi dorit să aveți puteri supranaturale, să faceți o vrajă și să îi pedepsiți cumva pe ăia care v-au enervat. Nu neapărat să-i omorâți, dar măcar ceva grandios așa, divin, cât să le dați o lecție pe care să n-o uite nici nepoții lor. Eu mărturisesc că am avut adesea gânduri din astea în trafic 😉
Cam așa e filmul ăsta, format din șase povești mici, dar puternice, pornite din capul cuiva care uită să pună frână răzbunării și dă frâu liber imaginației. Deși se petrec toate în Argentina, cred că noi românii vom reuși să ne identificăm cu toate cele șase situații: unul care se răzbună pe ridicătorii de mașini din Buenos Aires, un afacerist veros care se visează primar, niște părinți înstăriți care cumpără libertatea fiului lor care omorâse cu mașina o gravidă, o superbă și încrâncenată încăierare pe autostradă între un șofer de Audi și unul de rablă, un psihopat care-și adună într-un avion toți oamenii care l-au nedreptățit în viață și o poveste de iubire cu năbădâi la care vă las să descoperiți finalul.
Mi-e greu să aleg una dintre ele, sunt perfecte fiecare în parte și formează un tot pe care vă sfătuiesc să-l vedeți. O să vă placă sigur.
2.Ceva mai vesel și cu happy end, e făcut de Pixar și se adresează copilului din voi, dar ăluia care deja a aflat despre conștiință și alte voci interioare care-l ghidează pe om și-l fac mai bun, mai rău, depresiv sau fericit. Inside out este un desen animat care pe mine m-a ținut cu sufletul la gură, m-a făcut să râd și m-a pus pe gânduri ca un film pentru oameni mari 🙂
Este povestea formării caracterului unui om și a influenței factorilor externi asupra acelor mici și aparent insignifiante personalități multiple care zac în capul fiecăruia. Toți le avem așa cum le-am cultivat sau cum ne-au ajutat alții (familia, prietenii, norocul) să ni le cultivăm. Să nu ratați nici scenele de după final, ca să vedeți cum arată „vocile” din capul unei pisici 😉
3. În fine, cel frumos este Youth, al aceluiași Sorrentino care a făcut La grande bellezza. Seamănă oarecum între ele, ca manieră de filmare, ca problematică, ba chiar și coloana sonoră parcă seamănă, oricum ambele te pun pe gânduri și te lasă cu întrebări. Eu plănuiesc să-l mai văd o dată. După o primă vizionare am rămas în cap cu cea mai puternică scenă în care fiica descrie într-un monolog scurt și plin de ură acumulată în ani, căsnicia părinților ei. Sau cel puțin ce a simțit/văzut ea, pentru că de la taică-su s-a simțit altfel, evident.
Da, e filmul ăla în care apare goală fătuca aia a noastră, Mădălina Ghenea, dar filmul este infinit mai mult decât atât. Este despre obsesia tinereții, a vieții active, a angoaselor creative, despre plictiseală și frica de moarte, nu neapărat aia reală, ci mai mult aia mentală.
Și eu am văzut filmul Inside Out acum ceva vreme, mi-a plăcut enorm… am plâns ca un copil mare:) Nu am văzut însă scenele de la final, de care spui, cu vocile din capul unei pisici.. hmm!
Șiiii dacă vrei să adaugi un altul bun la listă, m-am uitat ieri la Detachment. Superb, superb!!! Adrien Brody oricum e unul din actorii mei preferați, dar și filmul este tragic de frumos… despre inocență și autenticitate și educație și rolul învățătorilor..frumos! (se vede cât de mult mi-a plăcut, cred)
cateodata ma gandeam pe unde mai sunt actorii cand ajung la batranete si Youth e unul din surprizele placute: Michael Caine si Harvey Keitel sunt crema si cireasa filmului, au dialoguri spumoase si relaxate ca doi prieteni vechi. Madalina arata wow dar cred ca mai mult de 3 replici nu va prinde intr-un film pe viitor.
p.s. mie mi-a placut cel mai mult scena in care personajul lui M.Caine a dezvaluit motivul pt care nu mai canta piesa lui de rezistenta si si-a facut fata sa planga