Marți după Crăciun

Filmul lui Radu Muntean, difuzat azi de ProCinema - un cadou frumos, dar crud pentru acea femeie îndeobște nefericită de sărbători - amanta.

afis-marti-dupa-craciunNu văzusem până azi filmul lui Radu Muntean, „Marți după Crăciun”, dar mi se pare o decizie bună a celor de la ProCinema să-l programeze taman acum, în sfânta perioadă a sărbătorilor, acel timp pe care trebuie să-l petreci cu cei dragi, cu familia, în jurul mesei, al bradului și al întregii ipocrizii care umple casele, la pachet cu mirosul de sarmale și cozonaci.

Trebuie să admit că e o frumoasă rupere de ritm să difuzezi un film în care soțul adulterin decide să-i spună nevestei că e foarte îndrăgostit (de amantă), taman înainte de Crăciun. Cel mai frumos și totodată crud cadou pe care industria cinematografică îl poate face acelei categorii îndeobște atât de nefericită în perioada sărbătorilor – aceea a amantelor.

Va sădi speranță în sufletele lor de victime ale iubirii nelegitime (dar cu atât mai frumoase, nu? 😉 și totodată indignare în rândurile nevestelor, victime, și ele, ale iubirilor uneori moarte înainte de legalizare. Filmul este triumful speranțelor deșarte (chiar dacă uneori neverbalizate) asupra certitudinilor parafate la primărie și ipotecate la bancă pentru următorii 25 de ani.

Soțul (Mimi Brănescu), alege amanta (Maria Popostașu) în locul nevestei (Mirela Oprișor) și copilului, alege garsonieracuibușordenebunii în locul caseidefamiliecareșipermitevacanțedeschiînaustria. Doar că, în așteptarea acelui „marți după Crăciun” – când amanta are să se întoarcă de la părinții ei și va începe viața cea nouă și plină de amor – familia trebuie să se mai reunească o ultimă dată în jurul bradului, a salatei Boeuf și a ouălor umplute de mama soacră, de dragul copilului, al conveniențelor, al tradiției și … parcă un pic și de nostalgia unui ceva familiar și iubit, pe care tocmai l-ai pierdut.

În final, soțul își privește parcă nesigur soția, care tranșează deja totul cu tăișul de oțel al avocatului de partaje și divorțuri. Privirea aia poartă în ea toată istoria căsniciilor ratate a doua, a treia, a n-a oară, din aceeași sfântă și umană cauză: că sentimentele mor mai repede decât speranța de viață. Iar monogamia nu ajută nici ea la păstrarea flăcării. Dar omul e dator să mai încerce o dată, și încă o dată… în așteptarea acelei iubiri până la moarte, de care a auzit în filme, în cărți, acolo unde întotdeauna sărbătorile se petrec cu cei dragi, cu familia, și în care aproape întotdeauna există un happy end.

 

Tags: , , , , , , , , , , ,

No comments yet.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Îmi pasă de turci, dar de noi mi se rupe

proteste-turcia

Mai știe cineva azi de ce au ieșit revoltații noștri la Universitate în iarna lui 2012? Merge sănătatea mai bine? Țara e mai bine guvernată? Au ieșit din foame cetățenii ăia însetați de demnitate?

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților