Marți după Crăciun

Filmul lui Radu Muntean, difuzat azi de ProCinema - un cadou frumos, dar crud pentru acea femeie îndeobște nefericită de sărbători - amanta.

afis-marti-dupa-craciunNu văzusem până azi filmul lui Radu Muntean, „Marți după Crăciun”, dar mi se pare o decizie bună a celor de la ProCinema să-l programeze taman acum, în sfânta perioadă a sărbătorilor, acel timp pe care trebuie să-l petreci cu cei dragi, cu familia, în jurul mesei, al bradului și al întregii ipocrizii care umple casele, la pachet cu mirosul de sarmale și cozonaci.

Trebuie să admit că e o frumoasă rupere de ritm să difuzezi un film în care soțul adulterin decide să-i spună nevestei că e foarte îndrăgostit (de amantă), taman înainte de Crăciun. Cel mai frumos și totodată crud cadou pe care industria cinematografică îl poate face acelei categorii îndeobște atât de nefericită în perioada sărbătorilor – aceea a amantelor.

Va sădi speranță în sufletele lor de victime ale iubirii nelegitime (dar cu atât mai frumoase, nu? 😉 și totodată indignare în rândurile nevestelor, victime, și ele, ale iubirilor uneori moarte înainte de legalizare. Filmul este triumful speranțelor deșarte (chiar dacă uneori neverbalizate) asupra certitudinilor parafate la primărie și ipotecate la bancă pentru următorii 25 de ani.

Soțul (Mimi Brănescu), alege amanta (Maria Popostașu) în locul nevestei (Mirela Oprișor) și copilului, alege garsonieracuibușordenebunii în locul caseidefamiliecareșipermitevacanțedeschiînaustria. Doar că, în așteptarea acelui „marți după Crăciun” – când amanta are să se întoarcă de la părinții ei și va începe viața cea nouă și plină de amor – familia trebuie să se mai reunească o ultimă dată în jurul bradului, a salatei Boeuf și a ouălor umplute de mama soacră, de dragul copilului, al conveniențelor, al tradiției și … parcă un pic și de nostalgia unui ceva familiar și iubit, pe care tocmai l-ai pierdut.

În final, soțul își privește parcă nesigur soția, care tranșează deja totul cu tăișul de oțel al avocatului de partaje și divorțuri. Privirea aia poartă în ea toată istoria căsniciilor ratate a doua, a treia, a n-a oară, din aceeași sfântă și umană cauză: că sentimentele mor mai repede decât speranța de viață. Iar monogamia nu ajută nici ea la păstrarea flăcării. Dar omul e dator să mai încerce o dată, și încă o dată… în așteptarea acelei iubiri până la moarte, de care a auzit în filme, în cărți, acolo unde întotdeauna sărbătorile se petrec cu cei dragi, cu familia, și în care aproape întotdeauna există un happy end.

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

Pentru Dan. Și pentru toți cei care au murit „ca fraierii” la Revoluție

O bunică de pe strada care-i poartă numele lui Dan

Azi e doar un nume de stradă în Berceni. Pe ea locuiesc oameni. Probabil unii dintre ei s-au enervat acum câțiva ani când au fost nevoiți să-și schimbe buletinele pentru că primăria le schimbase numele străzii.

Când Manhattanu era un soi de Ferentari…

Martha-Cooper-Kids

… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point

Doctorul cu 2000 de pacienţi şi 350 de oi

doctorul

Medicul Emil Crişan a făcut medicina de drag, dar a moştenit şi dragostea de animale de la strămoşii săi, aşa că azi îşi împarte priceperea între oameni şi animale.

Tata

tata

Mama, aplecată asupra crucii lui, exclamând cu o imperceptibilă urmă de satisfacție: „Deh, Nelule, ai murit așa cum ai trăit, ca un câine!”. Mi-am dat seama că ea nu l-a iertat niciodată.