Marți după Crăciun

Filmul lui Radu Muntean, difuzat azi de ProCinema - un cadou frumos, dar crud pentru acea femeie îndeobște nefericită de sărbători - amanta.

afis-marti-dupa-craciunNu văzusem până azi filmul lui Radu Muntean, „Marți după Crăciun”, dar mi se pare o decizie bună a celor de la ProCinema să-l programeze taman acum, în sfânta perioadă a sărbătorilor, acel timp pe care trebuie să-l petreci cu cei dragi, cu familia, în jurul mesei, al bradului și al întregii ipocrizii care umple casele, la pachet cu mirosul de sarmale și cozonaci.

Trebuie să admit că e o frumoasă rupere de ritm să difuzezi un film în care soțul adulterin decide să-i spună nevestei că e foarte îndrăgostit (de amantă), taman înainte de Crăciun. Cel mai frumos și totodată crud cadou pe care industria cinematografică îl poate face acelei categorii îndeobște atât de nefericită în perioada sărbătorilor – aceea a amantelor.

Va sădi speranță în sufletele lor de victime ale iubirii nelegitime (dar cu atât mai frumoase, nu? 😉 și totodată indignare în rândurile nevestelor, victime, și ele, ale iubirilor uneori moarte înainte de legalizare. Filmul este triumful speranțelor deșarte (chiar dacă uneori neverbalizate) asupra certitudinilor parafate la primărie și ipotecate la bancă pentru următorii 25 de ani.

Soțul (Mimi Brănescu), alege amanta (Maria Popostașu) în locul nevestei (Mirela Oprișor) și copilului, alege garsonieracuibușordenebunii în locul caseidefamiliecareșipermitevacanțedeschiînaustria. Doar că, în așteptarea acelui „marți după Crăciun” – când amanta are să se întoarcă de la părinții ei și va începe viața cea nouă și plină de amor – familia trebuie să se mai reunească o ultimă dată în jurul bradului, a salatei Boeuf și a ouălor umplute de mama soacră, de dragul copilului, al conveniențelor, al tradiției și … parcă un pic și de nostalgia unui ceva familiar și iubit, pe care tocmai l-ai pierdut.

În final, soțul își privește parcă nesigur soția, care tranșează deja totul cu tăișul de oțel al avocatului de partaje și divorțuri. Privirea aia poartă în ea toată istoria căsniciilor ratate a doua, a treia, a n-a oară, din aceeași sfântă și umană cauză: că sentimentele mor mai repede decât speranța de viață. Iar monogamia nu ajută nici ea la păstrarea flăcării. Dar omul e dator să mai încerce o dată, și încă o dată… în așteptarea acelei iubiri până la moarte, de care a auzit în filme, în cărți, acolo unde întotdeauna sărbătorile se petrec cu cei dragi, cu familia, și în care aproape întotdeauna există un happy end.

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Ce bucurie aș vrea eu să-mi facă Volksbank

bucurie

Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.

Plasturii lui Negoiță – cât au costat și de ce s-au dezlipit

lipire-plasturi

50.000 de bucățele de „not so safety walk” cumpărate de la 3M au fost lipite bucată cu bucată de oamenii ADPB, pare-se la fel de prost cum a fost gândită toată lucrarea de pe Bulevardul Unirii

Discuție cu o viitoare ziarizdă/piarizdă. Trizdă!

A fost odata copiutza - sursa foto: http://www.cheatingculture.com

Pentru cine zicea că presa e plină de ingineri, făcuți ziariști de ocazie, am un mesaj încurajator: vine tare din urmă generația copy/paste. Hold your breath!

Pedeapsa norvegiană, cum s-a ajuns la ajutor și n-au rămas la răzbunare

opera2

Zicătoare norvegiană: cu ce fel de fost deținut ai vrea să te întâlnești seara, pe o alee pustie? Aplicată în România, zicătoarea ar suna așa: cu ce fel de ziarist sau politician ai vrea să ai de-a face într-o campanie electorală?

Cum e PSD-ul în Germania

metin-hakverdi2

Ce promite în campanie un parlamentar german de origine turcă, votat de peste 40% dintre alegători: impozitarea multinaționalelor, creșterea impozitelor pentru bogați, subvenții pentru femei și săraci

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor

machupicchu12

Ca să vizitezi Machu Picchu – casa de vacanță a lui Pachacuti, omorât de spanioli cu varicelă, descoperită 500 de ani mai târziu de un american – trebuie să bagi 140 de dolari în pușculița din Bermude a vreunui politician peruan, pe cel mai scump bilet de tren din lume.