Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

Cu un sfert de oră înainte de închiderea urnelor, pe holurile Școlii 95 din sectorul 3 colcăiau alegătorii. Tinere grăbite, alergau de la o clasă la alta ca să mai prindă ultima ștampilă, familii cu copii de câțiva ani de mâini mergeau agale din ușă în ușă, întrebându-se oare ei unde or fi arondați. La 20.50 o ea pe genul casnică și un el cu șlapi, burtă deversată din trening și doi copii minori atârnând de turul pantalonilor, se mirau moale că nu-și găsesc strada pe listele electorale. Iar pentru asta își luaseră fix zece minute răgaz, înainte de închiderea urnelor. Probabil vor fi plecat din secție dând din umeri. Noi am vrut să votăm, dar dacă s-au grăbit ăia să închidă secția până am găsit-o noi… În secția în care am fost eu arondată ca să asist la numărătoarea voturilor au votat 376 de cetățeni, din totalul de 1390 înscriși pe liste. Vreo 60 dintre ei au votat în ultima oră jumate, cel puțin așa arătau statisticile online de ieri, de pe site-ul http://prezenta.2016bec.ro/index.html.

Cât durează numărătoarea? Până iese bine!

La 20.30 m-am prezentat cu buletinul într-o mână, acreditarea în cealaltă și oarecare emoție în suflet la secția care îmi fusese repartizată, ca să asist la numărătoarea voturilor din partea USB. Președintele secției, un tânăr de vreo 30 de ani, un pic dezorientat, mi-a mai cerut și copie după buletin, ca să fie acoperit. Am dat fuga la jandarmul de la poarta școlii ca să-mi facă o copie la xeroxul secției. Când m-am întors, senzația de ostilitate parcă dispăruse din ochii doamnei vicepreședintă de secție, o cucoană ceva mai versată într-ale electoralelor și deci și mai suspicioasă. Așa că am așteptat cu răbdare să se facă ora 21.00. Între timp mai apăruse un domn, reprezentant al PMP, trimis și el să asiste la numărătoare.

La 21 și câteva minute secția nu era închisă, pentru că într-o cabină încă se mai scremea un cetățean să se exercite democratic. Jandarmul venise să întrebe dacă închide ușa – că urma să stăm acolo închiși, până ce aveam în dinți procesele verbale de numărătoare a voturilor. Cetățeanul din cabină ne-a strigat șugubăț: puteți să închideți că eu nu mai ies de aici!”.  A ieșit până la urmă și ne-a urat numărătoare ușoară.

„Cât durează, plecăm și noi pe la 11 acasă?” întreabă o tânără dintre cele șase membre ale secției. „Până iese bine”, îi răspunde președintele. Pentru că nimeni nu credea că poate să dureze prea mult numărarea a 370 de voturi, tânăra s-a dus să arunce la coș sandvișurile primite de la „partidele vieții” în ziua votului.

–        De ce le arunci?! se revoltă reprezentantul UDMR.

–        Pentru că nu sunt bune, le-am gustat și au un gust… bleah! zice fata.

–        Au gust de partid?, o tachinează președintele.

Reprezentantul UDMR se duce la coș să le evalueze, pentru câinele de acasă. Se decide să le lase acolo. Eu și delegatul PMP așteptăm să înceapă odată ostilitățile, așa cum zice la regulament: președintele sigilează fantele urnelor, sigilează ștampilele și procedează la anularea buletinelor de vot desfăcute și nefolosite. Președintele nostru încă citea regulamentul și părea mai dezorientat decât Julia Child în fața primei oale din viața ei.

Ștampilele le strânsese deja într-o pungă. Zice că a stat cu ochii pe ele ca pe butelie toată ziua. Asta a fost frica lui, să nu carecumva să se piardă vreuna și să dea de belea. De sigilarea fantelor urnelor nu auzise, deși scria în regulament, dar zice că ce rost are, de vreme ce oricum pe acolo se taie urnele? Asta ne-a făcut pe noi ăștia, observatorii, să stăm cu ochii în mai mult de patru ca nu cumva să strecoare vreunul vreun vot în plus în urne după închiderea votului. „Nu aici se fac mânărelile, doamnă”, îmi zice omul UDMR. „Că noi nu avem ce să facem aici. Acolo la BEC se fac, acolo trebuie să aveți oameni, aici stați degeaba!”.

În cele din urmă președintele le comandă fetelor și băieților din secție să se apuce să numere buletinele de vot rămase nefolosite. Secția primise 1500 de buletine, cu o sută și ceva mai multe decât numărul alegătorilor de pe liste. Desfăcuseră câte 500 din fiecare categorie – pentru primar general și consiliu general, pentru primar de sector și consiliu local. Ar fi trebuit ca, scăzând din 500 numărul voturilor exprimate – pe site scria 378 – să ne iasă numărul buletinelor rămase nefolosite. 122 înmulțit cu 4, deci. Pe toate trebuia tras linie și scris „anulat”. Au început discuțiile între membrii, fiecăruia i se părea că deja până la ora aia făcuse mai mult decât ceilalți, și ar fi cazul să se odihnească. Până la urmă s-au numărat, scris și iar numărat, că nu ieșeau la număr.

Numărătoarea nu iese. O fi greșit alegătorul!

Așa am aflat că de fapt cifra de 378, câți votanți scria pe site că se prezentaseră la secția aia, era 376. Două persoane intraseră în sistem prin scanarea buletinului, dar s-a dovedit că una avea buletinul expirat iar la cealaltă era o copie plastifiată, nu buletinul însuși. Așa că n-au fost lăsate să voteze, dar pentru că fuseseră deja scanate, ele nu mai puteau fi scăzute din sistem, ne explică tânărul responsabil cu tableta de la STS, care scanase toate CNP-urile alegătorilor în ziua aia.

Lucrăm așadar cu 376 de votanți, atâtea voturi ar trebui să găsim și în urne. Se desfac pe rând urnele, toți membrii secției aleg ca găinile din grămada de buletine împrăștiate în mijlocul clasei și le iau la verificat. PSD, USB, PSD, PNL, ALDE, PSD, PSD, PSD, USB, USB, PSD, PNL… Încep comentariile și mirările. Ăștia ai cui sunt? Ia te uită, ce de voturi a avut Negoiță? PER, aaa, ăsta e partidul ăluia cu bradul, care venise să voteze dar nu știa cum se numește, și ne-a pus să-i arătăm bradul pe buletinul de vot. În prima urnă desfăcută, cu voturi pentru primarul de sector, se găsesc vreo patru buletine diferite, de consiliu general și de primar general. Propun să le punem de-o parte, că nu zice la regulament că s-ar anula dacă au fost băgate în urne greșite. Dar să vedem dacă le regăsim și pe celelalte în urnele rămase. La final ne iese un număr mai mic de voturi găsite în urnă, decât alegători am avut.

Președintele pare înclinat să găsească scuze, o fi greșit alegătorul, a băgat mai multe buletine din cele patru primite într-o singură urnă, în loc să bage câte unul fiecare în urna lui. Se plimbă prin secție cam abulic. Zice că-i e rău, mai ales după ce aude de la reprezentantul PMP că are în față o noapte albă, dacă nu-i ies cifrele va trebui să le renumere până ies, ori aici, ori la Biroul Electoral Central. Se vaită că ce caută el în viața lui? Abia cu o seară înainte fusese anunțat că va fi președinte de secție, e prima dată în viață și crede că și ultima.

Se trece la a doua urnă.

Omul PSD: e prima dată când aud de USB

Aceeași procedură, acelelași strigături, PSD, PSD, USB, USB, USB, ia uitați, doamnă, ce de voturi USB aveți! îmi zice o tânără. Da, dar degeaba că tot Firea iese, n-ai văzut? răspunde alta, blazată. Reprezentanta PSD în secție, o tânără frumușică și plicisită, constată așa ca pentru ea, așezând teancurile cu voturi USB, că e prima dată când aude de partidul ăsta. Vicepreședinta prinde momentul propice, stând în fund și lingând buletinele PSD ca să vadă dacă sunt corect ștampilate, să mă întrebe cum am intrat în USB.

–        Nu sunt membru de partid, doar simpatizant, aici am venit ca voluntar, îi zic

–        Da, dar bani primiți pentru noaptea asta! mă ia la sigur.

–        Sunt voluntar!, zic într-un glas cu domnul de la PMP, care îi subliniază vicepreședintei: adică nu primește bani voluntarul.

–        Serioooos?! se ridică mai multe priviri mirate din grămada de voturi.

–        Adică stați aici pe timpul dumneavoastră, gratis? Dar de ce? mă chestionează și altă tânără, neîncrezătoare.

–        Am încredere în ei, vreau să-i susțin cumva. Și oricum, mare diferență nu e de la gratis la 65 de lei cât primiți dumneavoastră, și v-ați pierdut aici toată ziua, zic eu împăciuitoare.

–        Eu n-aș face asta, doamnă! se bagă și reprezentantul UDMR, numărând voturi în colțul lui la o masă.

–        De ce? întreb.

–        Păi stați aici, pierdeți noaptea, mâine mergeți la muncă, cine vă răsplătește? Deși să știți că și eu l-am votat pe Nicușor Dan, deși au zis ăștia că e plătit de evreul Soros….

–        Cum așa?

–        Păi m-au enervat ăștia de la PNL că au făcut blat cu PSD, nu ați văzut? Dacă voiau neapărat să bată PSD-ul îl susțineau pe Nicușor, dar așa au susținut-o pe Firea. Și acuma se fac că se luptă cu PSD. Aiurea, e blat!

Alegătorul continuă să greșească. În plus

PSD iese învingător și din a doua cutie, urmat la distanță de o sută de voturi de USB și apoi cu câteva voturi sau zeci de PNL și ALDE. Dar nici voturile din a doua cutie nu se potrivesc cu numărul de alegători. Aici găsim vreo 6 buletine de categorii diferite. Le punem de-o parte. Situația se repetă cu urnele 3 și 4, unde găsim câte 12 și respectiv 16 buletine de categorii diferite. Ba chiar la una ne iese un plus de două buletine. Președintele înclină spre motivul că vreuna dintre fete dăduse din greșeală două buletine de un fel în loc de unul vreunui alegător, iar acesta le-a băgat în urnă. Și cum decizi pe care-l anulezi? întreb. Ridică din umeri. Singura în care iese numărul de voturi egal cu 376 este urna cu voturi pentru consiliul de sector.

Între timp voturile fuseseră verificate, puse pe partide și răsnumărate, dar niciun proces verbal nu fusese încă trimis către BEC. Singurii care notaserăm rezultatele numărătorii, pe partide, eram eu și domnul de la PMP, deși logic ar fi fost ca și președintele să aibă o ciornă cu rezultatele, pe care apoi s-o treacă pe curat. În timpul numărătorii, membrii ne raportau nouă rezultatele, se stabilise cumva o comuniune lucrativă, în care noi delegații observatori, deși nu aveam voie să punem mâna efectiv să numărăm voturi, pusesem totuși umărul la treabă ținând socoteala. Îi tot spuneam președintelui, însă, că sumele de la final nu se potrivesc și va fi o problemă.

Căldură mare, monșer

În clasă se făcuse foarte cald, cu toate geamurile deschise, așa că îndrăznim să deschidem ușa, deși era interzis. Oricum regulamentul fusese sodomizat românește în seara aia. Pe holul pustiu al școlii nu se auzeau decât pașii jandarmului care ne păzea. Când a ajuns în cadrul ușii ne-a luat la mișto, că celelalte secții deja plecaseră cu buletinele numărate. Președintele holbează ochii, jandarmul mustăcește. Stați liniștiți, niciunii n-au terminat încă numărătoarea. Se făcuse deja miezul nopții. În ușă mai apare o doamnă de la o altă secție care face semne obscene când e întrebată dacă lor le-au ieșit voturile. Nici lor nu le ieșea numărătoarea. Atmosfera e de târg, unde toate vânzătoarele se cunosc, se vizitează, se sfătuiesc, chiar dacă lucrează pentru patroni diferiți și teoretic concurenți.

Una dintre duduile de la noi freamătă după o țigară. Bate apropouri ascuțite pe care președintele i le parează calm:

–        E 500 de lei amendă dacă fumați înăuntru. Mai e și școală…

–        N-are nimic, îmi asum, zice ea.

–        Adică ce îți asumi, că încalci legea?

–        Da, pe riscul meu, plătesc amenda, sare duduia, care aparent nu concepea să facă voluntariat pentru un partid, se bucura la cei 65 de lei pe zi primiți ca membru în comisia electorală, plus niscai senvișuri bleah, dar risca 500 de lei pentru un fum.

Președintele tace învins. Jandarmul le zice celor trei fumătoare că se pot duce la ferestre ca să fumeze printre gratii. Se mai relaxează atmosfera cu ocazia asta. Se reiau socotelile. Spiritele sunt tot mai obosite, deci nervoase. Oamenii erau treziți de la 5 dimineața, ca să deschidă secția la 7, iar acum treceam de miezul nopții și nu părea că ne îndreptăm într-o direcție bună.

Unii promit să nu mai meargă nici la alegeri

Ne vizitează un tip dintr-o altă secție, ca să ne vândă know-how-ul lui, care deja trimisese un proces verbal la BEC și se simțea stăpânul lumii. Președintele nostru părea blocat între decizia de a gusta sau a mai pune sare orbește.

–        Trebuia să faceți niște procese verbale în creion și după aia să începeți să le băgați în tabletă, acolo se luminează treaba! zice tipul din vecini.

–        Așa am făcut și noi, replică moale președintele, uitându-se cu speranță la notițele noastre.

–        Doar că nu ne ies cifrele, adaug eu.

–        A, păi nici nouă nu ne-au ieșit, dar am renumărat.

Băiatul de la tabletă se apucă până la urmă să treacă datele din notițele noastre în sistem ca să trimită primul proces verbal. Primul iese, pentru că era cel de la consiliul local. Între timp fuseseră numărate și buletinele diferite găsite în urne greșite și se mai schimbaseră cifrele. Acum ieșeau socotelile la trei urne, mai puțin la cea pentru primar general, care avea 2 voturi în plus. Îi sugerăm președintelui să renumere voturile pentru primar general, poate se strecurase undeva o greșeală. Președintele nu apucă să aibă vreo reacție că ne sare la beregată duduia fumătoare, care devine aproape isterică la gândul că trebuie să renumere 370 de voturi. Agresivitatea e aproape palpabilă. Apare și jandarmul în prag.

Președintele desface teancul cu voturi pentru primar general și le răsfiră pe masă. Începem să comparăm ce notasem noi cu ce scriseseră ei pe pachetele legate pe partide. La un moment dat constatăm că avem două voturi în plus pentru partidul cu bradul. De fapt acel partid nici nu avea candidat la Capitală, ne zice tânărul de la tabletă, că el nu avea rubrică pentru așa ceva. Vicepreședinta sare ca arsă la gâtul nostru, că dacă nu i-am fi zăpăcit noi cu întrebările nu ar fi greșit și ar fi numărat corect. „Dar am zis să fim drăguți, să nu credeți că avem ceva cu voi…” ne aruncă brusc în față considerația ei.  Îi zic că totuși dacă nu notam noi, ei nu aveau acum după ce să se ia ca să scrie procesele verbale.  Președintele îmi dă dreptate, dar încearcă să fie împăciuitor cu toată lumea. Conchide că nu vrea să intre la pușcărie și crede că nici la alegeri n-o să se mai ducă o vreme, după experiența asta.

Se făcuse aproape 2 dimineața când sacii au fost sigilați, procesele verbale completate și președintele aștepta mașina cu jandarmii să-l ducă cu rezultatul votului din secția lui la BEC. Mi-am luat la revedere de la ei, singura care mi-a răspuns în sictir a fost vicepreședinta, deși n-am înțeles exact cu ce o deranjasem.

 

Concluziile mele după această experiență au fost cam așa:

–        În rândul cetățenilor există multă lene, dar și multă prostie. Ca să vii cu zece minute înainte de închiderea urnelor la vot și să te miri că nu-ți găsești strada nu poate însemna decât și una și alta. Mă întreb ce atitudine au oamenii ăia în fața muncii? Dar atunci când se duc să ceară ceva de la primărie, oare cum fac?

–        Sistemul de vot a fost mult îmbunătățit prin introducerea tabletelor care au scanat buletinele, ceea ce a prevenit, probabil, votul multiplu, dar mai e nevoie de îmbunătățiri la el.

–        Atât cât am interacționat cu membrii secției la care am fost repartizată am constatat că ei sunt o secțiune destul de fidelă a societății în ansamblu, cu bune și rele. Chiar dacă unii or fi avut intenții necinstite, nu pot să spun că am văzut ceva flagrant în timpul procesului de numărare, deși am avut pe tot parcursul acelei seri o senzație că asist la o alba neagra. Totuși, mai degrabă am văzut mult amatorism, improvizație și o înclinare nativă spre nerespectarea regulilor. La finalul unei zile lungi oboseala a fost caracteristica predominantă, dublată de o nerespectare (din necunoaștere) a regulamentului care totuși are un rol ajutător. Impresia că merge și pe scurtătură a dus și la greșeli de numărare și la nervozități între ei și ostilități față de noi, outsiderii, care până la urmă nu ne dusesem acolo ca să-i încurcăm. Mă întreb cum ar fi făcut față unui număr mai mare de alegători? Probabil o digitalizare și mai mare a sistemului de vot ar ajuta pe viitor la desfășurarea procesului, altfel vom avea tot timpul oameni nepricepuți și plătiți prost care să se ocupe de asta pentru prima dată, și după aia să fugă mâncând pământul.

–        Și ajungând la numărul de alegători, nu pot să nu constat că pentru orașul ăsta ne batem o mână de feisbuchiști cu o mână, ceva mai mare, de pensionari, plus ceva mărunțiș. O treime din alegătorii din București. Cam ăștia suntem, probabil, și ăia care facem câte ceva în rest, între campaniile electorale. Ceilalți sunt ocupați doar să se declare scârbiți. De asta am o admirație și mai mare pentru ăia care s-au băgat totuși în politică, acceptând să lupte și pentru acest 70% sictirit și indolent sau chiar în pofida lui. Și trebuie să admit că asta îmi diminuează un pic și disprețul pentru acei politicieni care au abuzat de funcțiile lor. Păi prost să fii să nu abuzezi, de vreme ce există atâta apatie în rândul electoratului!

Experiența asta, dincolo de orice, mi-a băgat un pic mințile în cap și mi-a dat două palme zdravene peste iluziile cetățenești cu care mă legănam în ultima vreme. Dar nu-i nimic, mergem înainte.

 

 

Tags: alegeri, alegeri locale 2016, candidat la primărie, Nicușor Dan, numărătoarea voturilor, Primaria Capitalei, PSD, secție de vot, slider, succesuri, USB, vot