Hai că am exagerat cu scrisul în ultimele postări, de i-am alungat și pe ăia puțini care se mai încumetau pe aici, așa că am zis s-o mai dreg pe final de an cu niște poze, ca să vă mai ia greața. M-am apucat să mă uit la miile de poze făcute anul ăsta și am constatat că din ele încropesc de un bilanț vizual destul de fidel. Mai pun și niște vorbe, că nu pot să tac așa agresiv doar cu poze 🙂
A fost un an complicat, chiar dacă din poze se vede bine, și după toate probabilitățile nici ăsta care vine nu va fi mai breaz. Dar, l-om poza și pe ăla, pe măsură ce ne lovește.
Iarna lui 2024 a căzut într-o joi, a ținut un pic cât să albească unicul brad din curte și să ne zbenguim un pic cu tot șeptelul blănos prin zăpada aia la fel de subțire ca bugetul patriei.
Am avut prin bătătură niște vestitori ai primăverii și niscai apusuri însângerate.
Tot prin perioada asta m-am agitat să sesizez autoritățile competente despre cum dragii mei consăteni aruncă gunoaie de-a lungul drumului, pe câmpuri și în canalul de irigații. Atunci când nu le dau foc în drum și pretind că asta e o tradiție milenară. Cam de când s-au inventat cauciucurile. Lupta a fost la fel de zadarnică precum încercările multiple de a le explica vecinilor mei că și plămânii lor au de suferit atunci când dau foc la gunoaie.
Noroc că a venit primăvara, a dat colțul ierbii și au înflorit corcodușii. Ăsta din imagine a fost cântecul de lebădă al vieții lui, căci în cursul toamnei a fost atacat de niște dăunători și va trebui tăiat cât de curând.
Și bineînțeles, nu există primăvară fără urzici.
Numărul pisicilor a rămas constant la zece bucăți, până aproape de toamnă, când a aterizat în curte, la propriu, și al 11-lea. Pe care, din păcate, nu l-a vrut nimeni de pe Facebook, așa că azi avem 11.
A fost un an bun și pentru grădinărit. Începând cu ridichile.
Dar și cu dăunătorii. Am avut un atac de gândaci păroși, veniți din culturile de rapiță din jurul satului, care au mâncat toate florile de păr și probabil o treime din alea de măr. Pere n-am mâncat nici anul ăsta, deși pomii au făcut destule flori în al treilea lor an de viață. Dar nenorociții ăștia păroși nu ne-au lăsat nicio petală.
Mi-am încercat norocul prima dată în viață cu altoitul și am reușit cu succes să altoiesc un măr cu alt soi de măr – cel mai bun din curte, pe care intenționez să-l replic în cât mai multe exemplare. Anul ăsta sper să dea și roade altoii, să vedem dacă și gustul se perpetuează.
Prin aprilie ne-am luat și un pic câmpii, din incintă, ca să ne mai liniștim cu viața asta intensă de țară, așa că am vizitat Ciprul pentru o săptămână. A fost frumos, dar ne-am întos.
În Mai, de Paște, ne-a vizitat la moșie Regina și prințesa ei, pisica Toshiba, care a avut firește statut privilegiat, la masă, nu ca restul animalelor, în curte.
S-a arătat și curcubeul când a pășit Regina pe iarba proaspăt tunsă a moșiei 🙂
Și s-a stat la mânecă scurtă pe terasă, cu cartea în mână.
Aici avem un nefericit care a fost salvat de câteva ori din colții pisicilor, dar nu a reușit să fugă suficient de repede cât să-și salveze măcar corpul, după ce și-a pierdut coada. A rămas imortalizat în poză, cu culorile lui frumoase, de papagal.
Garfield a rămas cel mai tupeist și în același timp fotogenic dintre toți confrații lui. Iar plasele de țânțari, pe care le-am confecționat noi, cu materiale de la Hornbach, reușesc în mod miraculos să țină câteva kg bune de pisici/ pe mp agățate de ele.
Tot în Mai am avut plăcerea să o cunosc pe Ana Blandiana, la fix după ce-i citisem jurnalul. Carte pe care o vom discuta în ianuarie, la clubul de carte.
Primii care au dat în pârg cu fost vișinii. Au făcut atât de multe fructe că am pus la congelator, am făcut compot și dulceață.
Colorata asta a fost și ea scoasă dintr-o încleștare de colți și din păcate nu a supraviețuit.
La frumoasa vârstă împlinită anul ăsta am făcut și vișinată. Aici a fost imortalizat momentul adăugării alcoolului peste fructele cu zahăr.
Apoi au început să se coacă prunele.
În timp ce ne cam coceam toți, chiar și pe la umbră.
Aici se aștepta una din delicatesele care se oferă de câteva ori pe săptămână – adică spinări de pui crude.
Și legumicultura a fost oarecum de succes în 2024. Aș putea să mă laud că încep să se vadă anii de experiență, dar de fapt pur și simplu a fost un an cu mai puțini dăunători. Am avut roșii, ardei și vinete, dar ghinion cu castraveții. Am avut usturoi mult, dar ceapă puțină și mică. Am cultivat și praz, pentru prima dată, și l-am cules abia acum, în decembrie, dar la o grosime nesatisfăcătoare.
Și primul piersic plantat de noi a rodit ca nebunul, după ce anul trecut făcuse fix două piersici. Mi-a fost milă să răresc fructele, ca să se facă mai mari, așa că am mâncat piersici multe, mici și aromate.
În august blogul a împlinit 15 ani de existență iar noi am socotit că ăsta e cam ultimul ceas în care mai putem emigra, așa că am strâns piscina, pentru ultima dată și am plecat în lume.
Am pornit cu mașina pe un traseu de vacanță de două săptămâni (prin Serbia-Slovenia-Italia), ca să ajungem la 1 septembrie la granița franco-germano-elvețiană, unde ne-am stabilit, cel puțin pentru următorii ani.
A fost o vacanță frumoasă, dar dulce amăruie.
OK, destul de dulce…
Între timp, acasă la moșie se mai coceau și merele.
Iar în ținutul celor trei țări, unde ne-am stabilit, am început să le cutreierăm ca să vedem unde ne-ar fi mai bine. Poza cu tramvaiul e din Mulhouse, Franța. Autostrada asta duce spre Strasbourg.
Iar felinarul ăsta ne-a stat la fereastra uneia dintre casele în care am stat provizoriu, până când am reușit să închiriem un apartament pe termen lung.
În țară încă se mai află mama, moșia, pisicile, câinele și nu în ultimul rând locurile mele de muncă, dar care-mi permit să lucrez de oriunde m-aș afla. Așa că am început o nouă viață, aia de navetist. Acolo mi-e bine, sunt cu domnul inginer, învăț franceza, descopăr locuri noi, oameni amabili și un stil de viață mai relaxat. Dar aici mi-a rămas încă inima, împărțită în multe bucățele.
Imaginile sunt dintr-un sat în care am stat provizoriu, în Franța, situat pe celebra linie Maginot.
Pentru că m-a întrebat multă lume ce se întâmplă cu animalele de la moșie, iaca și soluția: o cutie umplută cu mâncare (cam 20 de kg) care le ajunge în jur de două săptămâni. Pe diverse perioade a mai stat cineva aici cu ele, apoi am mai venit și eu câte o săptămână-două. În general ajung să vadă oameni cel mai târziu la două săptămâni. E o soluție provizorie, până când ne vom gândi la alta mai bună.
Și faptul că pe ale noastre le vedem mai mult pe camerele de supraveghere nu ne împiedică să le drăgălim pe altele întâlnite prin diverse locuri. Bunăoară pe ăsta l-am alintat pe o plajă din Dubai. Căci da, a treia vacanță și ultima pe anul ăsta a fost în Emirate.
Iar când ne revedem e bucurie mare 🙂
Regina a împlinit anul ăsta 83 de ani, iar prințesa Toshiba 14 ani. Împreună au o relație de love-hate, plus o grijă din partea mamei, care se tot întreabă care dintre ele va pleca prima.
Înainte să venim de sărbători acasă, am apucat un pic de Elveție înghețată, într-o dimineață devreme.
În materie literară, anul n-a fost prea bogat în cărți recomandabile. Mai avem două din tura asta și vom începe să primim propuneri pentru la anul. Poate o să avem mai mult noroc, că nu putem să mizăm pe alegeri mai bune. Votăm și cărți la fel cum votăm politicieni 😉
Cam asta a fost anul ăsta. Teoretic pe plus, dar plusul ăsta e format din niște minusuri suprapuse.
La voi cum a fost 2024?
La noi a fost un an per total pe minus. Nu e rău, dar putea fi mai bine.
Pentru anul care vine vă dorim bucurii cât pot încăpea în viața de navetist și noroc cu carul!
La mulți ani!
Mulțumim!
Bună dimineața și La Mulți Ani.
Sa aveți un 2025 bun de tot; tare ma tem ca unii dintre noi se vor gândi cu dor la 2024 și vor spune ca a fost un an excelent, am asa o presimțire ca nu vine nimic bun.
Deși am fost reticenta cu privire la plecarea voastră și stabilirea în alta „locatie”, pentru simplul motiv ca mi se pare ca Vestul liber nu mai este deloc ceea ce era în 1945-1950 (am eu motivele mele pentru care fac comparația asta), pot sa zic acum „bravo”.
Ați făcut bine.
Voi o sa va dați seama mai târziu dacă ați făcut bine sau nu, dar din punctul meu de vedere e o alegere buna, chiar dacă probabil grea.
Am citit postările cu Dubaiul, îndetaliu, pe un drum Brașov-Pitești pica numai bine, dar nu m-au prins cu nimic.
Eu sunt mai țăranca și ma interesau mai mult informațiile de la moșie, pisicile, Șandor și Regina.
Va doresc succes, sa va fie bine acolo unde sunteți, indiferent ce ar însemna acest „bine”.
Inca o postare (sau mai multe) despre formalitățile stabilirii într un astfel de loc cred ca ar fi binevenită
Formalități propriu zise nu prea sunt, căci suntem tot în UE, e ca și când ne-am muta de la București la Cluj. O chirie mai mare, niște abonamente la utilități ceva mai scumpe, un contract nou de muncă pentru domnul inginer și o navetă pentru mine. În rest, viața începe să se așeze în noile forme. Până la urmă suntem supuși acelorași griji și schimbări globale, căci trăim cu toții într-un mare sat numit din fericire UE. Cât o mai fi.
Buna draga Dollo,
Te urmaresc de ceva timp, chiar daca nu constant… mai ales de când ai început sa scrii despre pisici care sunt si slăbiciunile mele 🙂
In ultima vreme am pierdut din vedere postările tale, dar acum, citind retrospectiva, m-am emoționat profund la partea despre „închirierea apartamentului”. In mintea mea s-au amestecat imagini cu pisicile, Sandor, regina, Toshiba… si, bineînțeles, casa voastră.
Chiar daca nu ne cunoaștem personal…ma bucur sincer pentru voi si pentru aceasta experienta noua, deși știu cat de dulce-amărui poate fi sa lași o parte din tine aici. Si noi am trăit o scurtă perioada in afara, in alte vremuri, dar n-am avut curajul sau poate șansa sa mergem mai departe…dar nu se știe niciodată ce ne mai rezerva viitorul
În fine, iți doresc sa va fie bine acolo unde sunteți si sa simțiți mereu bucuria de a reveni acasă, oriunde ati considera ca e „acasă”
La multi ani cu tot ce iti doresti!
Mulțumim!
La mulți ani, Dollo!
Mă bucur ca ne-am regăsit anul trecut și altfel decât doar în comentarii 🙂
Poate și pentru ca mi-am luat / dat timp pentru o reconversie profesională, care mi-a lăsat la rându-i timp și pentru preocupări mai bogate sufletește.
Anul ăsta o să vedem cum mă pot organiza să mai “huzuresc” tot așa, dar până una alta mi-am propus să completez răspunsurile la întrebările pentru emigranți, care au plecat și care s-au întors, căci mă regăsesc în toate.
Las aici în scris promisiunea, ca să nu îmi găsesc motive să uit de ea mai încolo!
Și se știe că promisiunile făcute de Anul Nou se țin cu sfințenie 🙂
Felicitari pentru alegerea facuta de a sta prin strainataturi. Asteptam cu interes mai multe detalii. Succes in tot ce v-ati propus.
Era sa uiit: La Multi Ani!