Ceva bun de la mama în vremea dietei

Azi mama împlinește 77 de ani și 77 de kilograme. Asta e povestea scăderii ei în greutate din ultimele șase luni, și a stilului de viață abordat de frica morții, în care singurele plăceri culinare pe care și le mai permite sunt... pomenile ;)

– Pentru fiecare kilogram slăbit de dumneavoastră, noi donăm doi lei unei cauze. Vă rog să alegeți una din cele trei organizații de pe panou și să puneți acolo bilețelul cu numărul de kg pierdute pe care îl aveți de la doamna doctor.

Asistenta o ghidează pe mama spre panoul pe care are de ales între o organizație pentru copii, una pentru mame singure și una pentru bătrâni. O văd cum se îndreaptă spre aia pentru copii, unde deja era grămada mai mare de bilețele, și simt cum mă înțeapă inima. Îi zic:

– Nu vrei să te mai gândești? E drept că sunt numai doi lei, dar gestul contează.

– Și la care să pun? mă întreabă derutată.

– Păi tu ai fost mamă singură, iar acum ești bătrână. Eu aș alege una dintre astea două cauze. La copii dă toată lumea, nu vezi?

– Hai, dau de data asta la bătrâni, că e grea bătrânețea!, decide mama.

A fost primul kilogram slăbit de mama în dieta începută astă vară. Doctorița de familie îi spunea de ani de zile, sătulă să o tot audă că se vaită de una, de alta, că trebuie să mai slăbească. Iar mama îi răspundea invariabil: „dar așa am fost toată viața, doamna doctor, grasă. Nu e de la grăsime!”. Era convinsă că durerile de spate, de genunchi, de șolduri, junghiul care o ținea în partea stângă și răspundea ca un cuțit până în spate, oboseala, picioarele umflate, toate au o cauză misterioasă, venită din univers și abătută nedrept asupra ei. Ea care fusese de când se știa o rotofeie cu burtică era de părere că mai bine grasă și frumoasă, decât slabă și bolnavă. Și avea dreptate. În viața ei nu ținuse vreun regim de slăbit, nu „ținea la siluetă”, era o contradicție flagrantă între harul ei bucătăresc și ideea de a te abține de la ceva. De ce să te abții? În fond tot ce gătea ea era sănătos, pentru că era făcut în casă, cu pricepere și drag.

E adevărat că în tinerețe avusese niște perioade de „normalitate” ponderală. Când a suferit după tâmpeniile făcute de tata, apoi mulți ani mai târziu când a murit mamaie. Perioadele ei de normalitate fuseseră alea de suferință sau de doliu, când mâncarea nu mai avea savoare din cauza nefericirii, de aici și slăbitul era asociat cu tristețea, boala, suferința. În rest, chiar dacă nu mânca excesiv, avea obiceiul pe care-l au toate mamele, de a șterge farfuria, chiar dacă fusese mai plină decât foamea, de a mânca uneori și două feluri la masă, că așa se face, și mai ales de a nu arunca niciodată nimic, că e păcat.

Când a ieșit la pensie au apărut medicamentele pentru tensiune, apoi medicul îi spunea să nu mai mănânce sărat, iar ei, din nou, i se părea că nu mănâncă prea sărat, ci numai atât cât trebuie. Când au început să i se umfle picioarele, butuc, și să se simtă tot mai rău, am ajuns și la o doctoriță internistă care i-a spus că dacă nu slăbește serios și rapid, nu mai are mult de trăit. Cred că a vrut doar s-o sperie, dar a reușit.

Așa am ajuns la KiloStop. O clinică privată de nutriție la care cunoșteam o doctoriță și aveam încredere în ea. Era important detaliul ăsta pentru un om atât de neîncrezător ca mama. Și a fost crucial faptul că noi am avut încredere în ea, iar ea a avut răbdarea necesară cu mama, ca să ajungem, șase luni mai târziu, la aproape opt kg în minus. Celălalt element important au fost banii. Serviciile KiloStop sunt destul de piperate pentru un pensionar, chiar dacă clinica oferă de multe ori reduceri și tot felul de cadouri clienților. Însă un program de cel puțin șase luni de mers la început săptămânal, apoi bilunar sau lunar la medicul tău costă de la câteva sute de lei pe lună în sus, până la aproape o pensie de-a mamei. Dincolo de plata unui serviciu de calitate, are și o componentă psihologică: dacă știi că ai dat atâția bani ca să mergi acolo, ții dieta, respecți indicațiile medicului și nu-ți bați joc nici de tine, nici de banii tăi. Mai sunt apoi banii dați pe mâncarea diferită, cheltuiala cu garderoba, când încep hainele să fie largi pe tine. Ce mai, nu e ieftin slăbitul ăsta, sub nicio formă.

Au fost probabil cele mai grele luni din viața mamei, în care a trebuit să învețe să gătească și să mănânce complet diferit față de cum era obișnuită, să facă mișcare zilnic și să țină un jurnal cu tot ce bagă în gură, cântărit și notat la gramaj. În prima lună de dietă am mers împreună, săptămânal, la „doamna doctor Alina” pe care o vedea ca pe un popă. Îi mărturisea dacă a păcătuit cu ceva nepermis și se bucura ca creștinul ieșit din post când primea dezlegare la ceva bun. A mai și tentat-o pe doamna doctor la un moment dat cu de-ale gurii, probabil mama fiind singura pacientă care a dus la clinica de slăbit câte o gustărică făcută de ea. De dietă, firește 🙂

Simplist vorbind, slăbitul ăsta e o matematică a caloriilor. Consumi mai multe decât mănânci = slăbești. Prima dată i-au măsurat metabolismul, ca să vedem câte calorii consumă ea în stare de repaos. Au culcat-o pe un pat, i-au pus un balon pe cap și i-au măsurat oxigenul expirat în balon timp de aproape o oră. A reieșit că organismul ei nu consumă mare lucru în stare de repaos – cam 1100 de calorii – ceea ce i-a făcut dificilă sarcina Alinei de a-i stabili o dietă echilibrată. Pentru că orice dietă care scade sub 1000 de calorii nu mai e o dietă, ci un regim de înfometare, iar în cazul unui bătrân de 76 de ani nu poate fi decât criminal. Prin urmare a trebuit să îi prescrie o dietă cât mai apropiată de minimul caloric, dar ca să slăbească trebuia ajutată prin alte mijloace.

Așa a apărut un alt dușman al mamei: mișcarea. Fiind grasă, a fost mereu străină de ideea de gimnastică sau alte forme de mișcare. Iar acum, cu durerile insuportabile de mâini, picioare și diverse organe interne, îi era și mai greu s-o facă. Aparent eram într-un blocaj. Nu putea să mănânce mai puțin de 1100 de calorii, ca să nu se îmbolnăvească, nu putea să slăbească dacă corpul ei nu consuma mai mult decât caloriile pe care trebuia să le mănânce. Nu avea cum să le consume decât făcând mișcare, dar mișcarea însemna durere și chin.

Au urmat câteva luni în care vizitele la KiloStop și cântăririle magice – au ei un cântar care îți arată cât din kilogramele date jos înseamnă grăsime pură – au reprezentat tot atâtea borne de bucurie și disperare pentru noua viață a mamei. În prima lună a reușit să slăbească aproape câte un kg pe săptămână. Apoi s-a întâmplat că într-o perioadă de două săptămâni nu a slăbit deloc. A fost dezamăgită și a urmat o perioadă de depresie și comportament agresiv – în special față de mine, cel mai apropiat om pe care-și putea vărsa frustrarea. Era irascibilă, tristă, dar oarecum îndârjită în continuarea programului. Ceea ce, pe termen lung a dat până la urmă roade.

Totuși o bună bucată de timp, deși slăbise câteva kg, asta nu avea niciun efect asupra durerilor articulare. Am ajuns și la reumatolog, care nu ne-a ajutat prea mult, ci doar i-a prescris un pumn de antiinflamatoare. Alina a insistat să mai răbdăm un pic, să mai slăbească și o să vedem că vor începe să arate bine și analizele – pârdalnicul de acid uric se încăpățâna să nu scadă, deși mama săraca nu mâncase carne de vreo trei luni de zile. După ce ani de zile vănasem lactate grase, carne și tot felul de alimente „cu gust”, acum bâjbâiam prin supermaketuri în căutarea rafturilor cu dietetice, soia și tofu.

Mergând pe stradă îmi arăta toate grasele (în special pe femei le vedea): „ia uite ce grasă e aia, și e fată tânără! Nu și-o da seama oare că e nesănătos, de ce nu slăbește? De când cu dieta asta văd numai grase pe stradă! Și dacă aș avea așa o putere să le spun ce greu o să le fie la bătrânețe…”. Simțea enorm și vedea monstruos, dar pe măsură ce slăbea începea să simtă efectele promise și necrezute: făcea zilnic câțiva km pe jos, urca 6 etaje, începuse să-i scadă tensiunea și deci să reducă medicamentele la jumătate. Cunoscuții care o vedeau pentru prima dată de la debutul curei aveau reacții șocate: „vai, dar ce ai slăbit așa, ori ești bolnavă?!”.

Ce-i drept începe să arate stafidită, față de durdulia regină a Angliei cu care eram toți obișnuiți. Dar are o energie surprinzătoare și o poftă de viață în ciuda absenței gustului din mâncare. Azi împlinește 77 de ani și –  credem noi – 77 de kg. A început să slăbească de la 86 de kg, în luna iulie. La ultima vizită la KiloStop speram să arate 77 de kg cântarul ăla magic, dar a arătat tot 78 și asta a dezamăgit-o iar, teribil. Dar Alina a lămurit-o din nou că slăbitul ăsta nu e o treabă liniară, mai ales la o vârstă atât de înaintată. Trebuie să continue dieta și să facă mișcare ca să atingă ținta pe care și-a setat-o singură: 70 de kg.

Perioada care urmează va fi una și mai grea, pentru că e iarnă, organismul simte nevoia de proteină animală, și nici tradiția nu ne ajută. „Adică cum, să nu fac eu un cârnat în casă, o sarma, un cozonac de Crăciun?!”. Am cumpărat o carte cu rețete de Crăciun dietetic, tot de la KiloStop, pe care o va ignora cu grație, pentru că ea deja și-a antamat o jumătate de capră pe care o va cumpăra de la furnizorii ei tradiționali din Călărași. Va face cârnați, sarmale și cozonac, „dar n-o să mănânc decât cât zice Alina!”. Probabil vor urma alte momente de dezamăgire în fața cântarului, în lunile următoare, dar pentru că rezultatele obținute în astea șase luni au fost suficient de bune, sunt sigură că dieta nu va muri de tot în iarna asta.

80% dintre oamenii care slăbesc se îngrașă la loc, spun statisticile. Odată cu dieta apare și rezistența la insulină. Organismul se obișnuiește cu mai puține calorii și consumă și el mai puțin, așa că  după un timp, deși tu mănânci același număr de calorii și faci mișcare la fel, nu mai reușești să slăbești. E o cursă a „dezarmărilor” care trebuie gestionată cu calm și echilibrată de medic. Dar mai ales e o schimbare de mentalitate pe care ar trebui s-o încercăm toți. Nu numai în alimentație, ci și în alte aspecte ale vieții noastre, în care, mai nou, se pune accentul pe a nu-ți refuza nimic. Că o viață ai! Apoi ajungi la o vârstă la care ești silit să-ți refuzi prea multe, tocmai ca să mai ai o viață.

Nu sunt încă sigură că mama a făcut acel declic. Deși este conștientă de beneficiile pierderii de greutate, încă nu se gândește la noul ei stil de viață ca la unul permanent. Ci privește lucrurile ca pe ceva temporar. „Adică cum, eu să nu mai mănânc niciodată o ciorbă de găină? Și cât o să mai trăiesc?!”, mi-a răbufnit deunăzi. Apoi, ca s-o dreagă, îmi spune că de fapt e vorba de bani, până când să ne tot ducem să plătim bani la doctor ca s-o țină din scurt cu dieta? A învățat cum trebuie să mănânce, gata. Am întrebat-o dacă-i pare rău că a făcut efortul ăsta până acum și „nu”-ul nu i-a fost chiar categoric. Îmi imaginez cât i-a fost de greu și cât încă mai suferă pentru vechiul ei stil de viață, din care i-a rămas doar plăcerea de a mai găti, când și când pentru alții ceea ce ea nu are voie să mănânce. De aia încerc s-o recompensez cum îmi promitea și ea mie când eram la școală, că o să-mi ia o bicicletă dacă o să iau premiu. Eu n-am luat premiu, nici ea nu mi-a luat bicicletă. Dar pentru că ea s-a chinuit ceva anul ăsta și  pentru că sigur va putea să meargă pe jos mai mult decât la Roma, plecăm azi la Barcelona, ca să vedem ce mare brânză  a făcut Gaudi ăla pe acolo. O să-și ia la ea jurnalul de dietă, ca să-și noteze tot ce mănâncă și să-i arate la întoarcere Alinei ce a mâncat acolo. Apoi o să se urce iar pe cântarul magic 🙂

Etichete: , , , , , ,

24 comentarii la “Ceva bun de la mama în vremea dietei” Subscribe

  1. Radu 05/12/2018 at 08:39 #

    La multi ani fericiti si sanatosi! Barcelona nu e chiar locul unde sa te tii de dieta, dar o viata are omul 🙂

    • Dollo 05/12/2018 at 08:56 #

      Da, da, va fi o încercare, dar i s-a dat voie la paella cu fructe de mare :))

  2. Mihail 05/12/2018 at 09:26 #

    Din experienta unui prieten care a incercat toate dietele cunoscute, singura care a dat rezultate in cazul lui a fost urmatoarea : pe langa regula clasica – fara paine, fara sare- poti manca orice, dar fiecare portie o tai in doua si pui inapoi in oala jumatate din cat ti-ai pus initial. Posibil sa nu fie o reteta buna pentru orice varsta, dar poate ca va ajuta pe vreun cititor, de aceea o trec aici.

    • Dollo 05/12/2018 at 09:32 #

      Da, înjumătățirea porțiilor, mesele la ore fixe și jurnalul alimentar ajută de asemenea. Plus, aș zice eu, să n-o faci de capul tău, ci ghidat de un medic pe baza analizelor personale, ca să suplinești eventualele carențe cu vitamine&minerale.

  3. ileana 05/12/2018 at 10:08 #

    La multi ani, Dollo! Spune-i mamei ca nu e singura in lupta asta, si eu ma indrept spre 70 dar din directia cealalta! Drum bun si distractie placuta!

    • Dollo 05/12/2018 at 10:11 #

      Ha, ha, vezi, dacă n-ai mai venit pe la clubul de carte, poate mai programam vreo sesiune de role ceva 🙂

  4. Ady 05/12/2018 at 10:56 #

    La mulți ani mamei tale!
    Am prelucrat-o și eu pe a mea, mai ales că a fost toată vara la mine. În cazul eu doar a redus foarte mult dulciurile (maică-mea are o pasiune pt ele), nu scos de tot, dar redus mult. Rezultatul: 13 kg în minus in vreo 4-5 luni. Nici nu-i venea să creadă.
    Au mai fost și niște griji și ceva mișcare (mult mers pe jos).

    • Dollo 05/12/2018 at 11:54 #

      Oho, reducere serioasă, bravo!

  5. Ciupercutza 05/12/2018 at 11:01 #

    La multi ani pentru mama ta!

    Sa-i spui ca ce a reusit ea este FANTASTIC si sa nu se dea batuta. Este greu sa slabesti, mai ales la varsta ei. Bravo si tie ca te-ai tinut de capul ei 🙂
    Petrecere frumoasa la Barcelona!

    • Dollo 05/12/2018 at 11:57 #

      Ne vom strădui:)

  6. Ștefan Brăgărea 05/12/2018 at 11:04 #

    Mamei dvs.
    La mulți ani, multă sănătate și împlinirea năzuințelor!

    • Dollo 05/12/2018 at 11:57 #

      Multumim

  7. Petra Pavel 05/12/2018 at 16:08 #

    La Mulți Ani! Mergeți si la Montserrat! Petra Pavel

  8. Fluieratorul 05/12/2018 at 21:39 #

    La multi ani si la multa rabdare. Merita. Mama mea isi adauga ani cu o dieta corecta, plimbari, apa destula si atentie la tensiune, si o face singura, fara mine, ca io lucrez prin lume. Se poate. A trecut de la placerea gatitului si mincatului la placerea lecturii si a plimbarii. A citit in ultimii 10 ani mai mult decit in aia 72 dinainte.

    • Dollo 05/12/2018 at 23:37 #

      Mulți și buni înainte!

  9. pehash 08/12/2018 at 19:54 #

    Cine imi explica si mie de ce „orice dietă care scade sub 1000 de calorii nu mai e o dietă, ci un regim de înfometare, iar în cazul unui bătrân de 76 de ani nu poate fi decât criminal”?
    Sa-i explic si bunicii mele care are 88 de ani si tine fara probleme toate posturile negre..
    Imho criminal este sedentarismul, nu postul.

    • mihai 10/12/2018 at 12:34 #

      Păi, știam că postul negru durează doar o zi-două, iar în posturile alea lungi ai restricții doar la tipuri de alimente, nu și la cantități… Deci, care e legătura cu cele 1000 de calorii?

    • Dollo 11/12/2018 at 11:04 #

      Păi da, postul e o chestie intermitentă, nu cred că postește zilnic, nu?

      • pehash 11/12/2018 at 14:31 #

        Zilnic nu. Tehnic vorbind, nu poate si nu are nevoie, ca nu este si nu a fost niciodata supraponderala, deci ar ajunge doar piele si os rapid.

        Dar ma refer strict la bariera arbitrara de 1000 de calorii. De ce 1000? De ce nu 800?.. 500…
        Organismul este foarte eficient in utilizarea rezervelor proprii. Posturile negre de o saptamana sau o luna sunt chiar recomandate pentru anumite boli. Se practica si in unele spitale (nu in Romania…). Evident, cu aportul minim de minerale si vitamine.

        Problema reala la batrani este ca organismul „arde” calorii in post fara sa discrimineze – glucide/lipide/proteina. Este obligatoriu ca persoana sa faca suficienta miscare pentru a activa mecanismele de intretinere si reparatie a muschilor, altfel risca sa piarda masa musculara in paralel cu „colaceii”. Si la 77 de ani (multi inainte!..) cu greu mai poti sa pui la loc muschii pe care-i pierzi. Dar daca pierzi doar grasimile mai repede nu-i nici un risc pentru restul organismului.
        In plus, sunt sanse mari ca metabolismul mamei tale sa se adapteze la noua limita calorica. 1000 este cam mult pentru varsta ei. Ideal asta se combate cu miscare, dar daca zici ca nu poate, cred ca e de preferat sa riste un post intermitent sau ceva de genul.

        • Dollo 11/12/2018 at 15:00 #

          Nu știu ce să zic, ești specialist sau vorbești din auzite/citite? Că noi de asta am ajuns la medic și nu ținem cure după ureche, mă gândesc că specialistul în nutriție o fi știind el ce spune, n-a făcut degeaba școala aia. Și da, cum spuneam și eu în text, există acest risc de adaptare a organismului la limita calorică de dietă și devine mai greu de dat jos kg după aia (dap, am citit și eu diverse alte surse). De aceea cred că medicul recomandă pentru persoana de 77 de ani, nu foarte activă zilnic, o dietă din care să fie sigur că organismul își ia aportul de nutrienți, dar completat cu mișcare să asigure și un ritm stabil de slăbire, chiar dacă lent. Cred că dacă i-ar fi prescris diete de înfometare, cum le numesc nutriționiștii pe astea de sub 1000, când s-ar fi ajuns la adaptarea aia ce ar fi urmat, postul negru? 🙂
          Da, am auzit și eu de posturile negre, dar nu știu de ce mie îmi sună a „cure de dezintoxicare”. Plus că chiar o lună nu cred că există. Cum, adică o lună de zile persoana respectivă nu mănâncă nimic? Și energia de unde și-o ia? Că doar nu stă ca ursul în hibernare.

          • pehash 12/12/2018 at 12:18 #

            Sunt „specialist” cum e tot romanul.. 🙂 Adica nu am terminat o facultate de medicina (nici nutritionistii nu prea au asa ceva..). Vorbesc din carti. Dar am citit destul. Post negru de +30 de zile nu am experimentat personal (doar 3 zile este recordul personal) dar am asistat la asa ceva. Functioneaza.

            De unde isi ia organismul energia? Un kg de grasimi in corp inseama ~7500 kcal (grasimea are 9 kcal/g, dar stocarea presupune celule + apa). Deci un organism sanatos cu un consum metabolic de 1500 kcal/zi poate tine post negru (doar apa..) 5 zile doar dintr-un kg de grasimi. In realitate mai ai niste glucide ramase prin sange, muschi, ficat si alea te tin inca 1-2 zile. In posturile lungi corpul poate sa „arda” si proteina, dar este evitabil. Deci dpv caloric cineva care are ~20-25kg de grasimi in corp poate sa tina post luni in sir. Exista studii pe tema asta si persoane care au tinut post sub supraveghere medicala +6 luni. Preferabil cu mici doze de suplimente de minerale & vitamine.

            Cum este posibil asa ceva? E adaptare naturala a omului la mediul inconjurator. Frigiderul este inventie moderna… Daca mureau de foame toti oamenii care nu aveau 2-3 zile mancare nu am fi supravietuit ca specie. De aceea ne si ingrasam atat de rapid – pentru ca putem sa dam jos la fel de rapid.

            Cum este tehnic posibil? Creierul este singurul care are nevoie de glucoza. Restul organismul poate sa arda doar grasimi fericit toata ziua. Dar corpul se adapteaza la lipsa de glucoza. La nevoie, ficatul transforma grasimile in ketone, care tin locul glucidelor in creier.
            Exista asa numita „dieta ketogenica”. Se practica in spitale pentru combaterea epilepsiei. Orice maratonist care se respecta practica postul intermitent pentru a invata ficatul sa produca ketone „la comanda”, altfel nu ar putea alerga 42km doar cu glucidele din corp.

            Dar postul asta cu apa este ieftin si mor de foame medicii, nutritionistii, industria alimentara. Teoria transpi.. conspiratiei, pardon 🙂

            Daca mama ta nu sufera de vreo boala cardiaca si nu are probleme cu lipsa de calciu, magneziu etc (care pot fi rezolvate cu suplimente in post) poate duce o zi de post cu apa (adica mananci ceva usor seara si mai mananci abia peste 2 zile la micul dejun, intre timp bei doar apa, un pic mai mult decat de obicei). Fara probleme. Saptamana urmatoare 2 zile, apoi 3… Peste 5 zile corpul incepe sa ia si din muschi, deci nu e indicat fara multa miscare.
            Cel mai greu in post este sa-ti ocupi timpul liber. Nu mai cumperi nimic, nu mai faci de mancare si dormi mai putin. Preferabil sa ai un program incarcat, altfel te vei gandi doar la mancare.

            Si nici nu am scris de IGF-1 si influenta in postul intermitent.. te las pe tine sa-l intrebi pe goagal 😉

          • Dollo 12/12/2018 at 14:29 #

            Da, nu toți nutriționiștii au diplome de doctori. A noastră are, de aia o și creditez 🙂
            Cred că în cazul multora mâncarea devine și o plăcere, deci poate e mai indicat sa mănânci rațional decât un post negru 🙂

          • mihai 13/12/2018 at 15:47 #

            pehash, ai citit suficient cât să înțelegi ceea ce, în programare, se numește „happy flow”: adică modul normal de funcționare, când totul merge bine, toate enzimele sunt la locul lor și în cantități suficiente, organismul este sănătos și, în general, te ține Dumnezeu în viață, fără medici

            Șmecheria este că dincolo de „happy flow” se află situațiile de excepție, care lucrează în sensul dărâmării edificiului tău teoretic, și pe care niște fraieri le învață ani de zile ca să le poată recunoaște când le apar în cabinet. Iată ce spune evanghelia (să luăm aminteeee!) https://en.wikipedia.org/wiki/Metabolic_disorder

            PS: În românește le spune cetone, nu ketone.

  10. Om bun 09/12/2018 at 10:40 #

    Frumos si motivator articol.
    La Multi Ani, Altetei Regale a reginei Dollo si multa putere de rezistenta in fata ispitelor vietii.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

Sanssouci, casa de la țară a unui rege cool

pajiste

La 1740 oricine putea să intre pe domeniul lui Frederick cel mare al Prusiei, cu condiția să fi fost îmbrăcat corespunzător. Azi intrarea costă 19 euro și îți dezvăluie un colț de rai și o poveste frumoasă.

Bolivia: cocaleros, cholitas, sărăcie și frumusețe cât cuprinde

20180320_141433

Frunze de coca amare și politică dulce, socialistă. Bolivia și oamenii ei.

Învățăm greu, mimăm mult și uităm repede

iohannis

Săptămâna trecută, după 25 de ani de tergiversări, dosarul Revoluției s-a închis, fără să fie cineva pedepsit și fără să știm vinovații. Dar asta e deja istorie, acum ne arde incendiul din club, de data asta va fi altfel, acum au murit tineri nevinovați pentru profitul unora, nu pentru democrație și alte abureli.

Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

teclas

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.

Moarte chiaburilor din sănătate!

Rares Nechifor, embolizare uterina

Care n-a plecat din țară până acum – ca să se trateze sau să profeseze într-un sistem civilizat – e invitat s-o facă de la 1 martie 2013. România nu-și permite să mai încurajeze existența unei alternative private în sănătate.