Cum am ieșit de pe piața liberă de energie și m-am întors la dictatură

După doi ani de capitalism veros, în care mi s-a triplat abonamentul la Enel și aproape dublat prețul kilowatt-ului pe piața liberă, am decis să mă las ocrotită de stat, măcar până în 2022 și să mai profit un pic de comunism

M-a „vizitat” iar Enel-ul cu o scrisorică omagială în care mă anunță că dacă până pe 20 iulie nu-i dau un semn de viață, îmi majorează tarifele la care îmi furnizează curent. Cum zicea un prieten, modul ăsta al furnizorilor de utilități din România, de a te țepui un pic la fiecare expirare de contract e un obicei deprins probabil de la vânzătorii ăia surdo-muți de prin trenuri, care vin și-ți pun în brațe tot felul de nimicuri, iar dacă te văd că te-ai prins de vreun muțunache sau pix cu aruncător de flăcări încorporat, gata, îți cer banii pe ele. Cam așa a semănat și scrisorica asta, că avea pe lângă oferta de nerefuzat și o foaie colorată pe care niște creativi de la Enel te invitau să o bricolezi ca să-ți iasă o solniță. Să-ți pui sare pe rană nu alta!

Anul trecut pe vremea asta m-am indignat toată că scumpirea era de 25%. Anul ăsta s-au nesimțit de-a binelea și au plusat cu 125% prețul abonamentului zilnic (da, chestia aia absurdă, haiducească) și cu încă vreo 17% prețul pe kilowatt. În acest moment, după doi ani de „jucat” pe piața liberalizată de energie, constat că am ajuns la un tarif majorat cu peste 50% și la un abonament zilnic de aproape trei ori mai mare.

oferta/an 2017 2018 2019
 abonament lei/zi 0,16 0,20 0,45
consum lei/kWh 0,159 0,203 0,235

 

În timpul ăsta, guvernul și ANRE au dat o bulă (zisă și ordonanța 114/2018) prin care au stabilit că de la 1 martie 2019, pentru muritorii care nu au avut curajul trecerii la piața liberă, prețul kilowatt-ului va rămâne fix până la 1 februarie 2022, adică va fi de 0,41672 de lei/kWh în cazul Enel Muntenia. E ceva mai puțin decât tariful la care ajungi pe piața liberă, dacă aduni toate taxele și accizele, fără abonamentul ăla scump și inexplicabil. Conform comparatorului de tarife de pe site-ul ANRE, Enel-ul cu tariful reglementat este (în cazul meu) prima cea mai avantajoasă opțiune, în timp ce oferta de pe piața liberă Enel Fix Online e abia pe locul 11, și asta în condițiile în care pe site-ul ANRE abonamentul cu care figurează Enel este tot 0,20 de lei/zi, nu 0,45 de lei cu cât mă amenință pe mine.

Am ajuns, așadar, să fim sancționați ca niște burgheji dacă luăm curent de pe piața liberă. La acest moment ești mai câștigat dacă-ți bagi picioarele în ea de piață liberă și te întorci spășit la tariful dictatorial al statului. Nu-i vorbă că la fel de arbitrar și dictatorial e și tariful stabilit pe piața liberă de dragii de furnizori. După cum vă spuneam anul trecut pe vremea asta am încercat să întreb Enel-ul de ce mi-a majorat tariful și abonamentul. Și mi-a răspuns că… pentru că poate.

De data asta am învățat lecția și n-am mai întrebat nimic la Enel. Am scris mai întâi la ANRE și am întrebat, precum cetățeanul turmentat, eu cum fac să iau curent cu preț reglementat? Și mi-a răspuns rapid, de pe o zi pe alta, că pot să cer asta la furnizorul meu, după cum urmează

In cazul clienților casnici care au încheiat un contract negociat cu un furnizor concurențial și care doresc să beneficieze de tarife reglementate se procedează după cum urmează:

1. Dacă au încheiat un contract negociat cu un furnizor de energie electrică desemnat furnizor de ultimă instanță obligat sau opțional în zona de rețea în care se află locul de consum, la data de 1 martie 2019, încheie un contract reglementat numai cu acesta.

2.  Dacă au încheiat un contract negociat cu un furnizor de energie electrică care nu este desemnat furnizor de ultimă instanță în zona de rețea în care se află locul de consum, încheie un contract reglementat cu furnizorul de ultimă instanță obligat desemnat pentru zona de rețea în care se află locul de consum.

Adică dacă nu aveți, ca mine, contract pe piața liberă tot cu un furnizor din ăsta mare, desemnat FUI obligat sau opțional, și ați optat să faceți contract cu vreo firmuliță bine intenționată care a încercat piața liberă cu degetul, trebuie să vă întoarceți la un furnizor mamut – în funcție de zona în care vă aflați. Lista de mamuți transmisă de ANRE e asta:

1. Furnizori de ultimă instanță obligați:

a).Societatea Electrica Furnizare S.A. – pentru zonele de rețea Muntenia Nord, Transilvania Nord, Transilvania Sud;

b).CEZ Vânzare S.A. – pentru zona de rețea Oltenia;

c).E.ON Energie România S.A. – pentru zona de rețea Moldova;

d).Enel Energie Muntenia S.A. – pentru zona de rețea Muntenia Sud;

e).Enel Energie S.A. – pentru zonele de rețea Banat și Dobrogea;

 

2. Furnizori de ultimă instanță opționali:

a). Societatea Electrica Furnizare S.A. – pentru zonele de rețea Banat, Dobrogea, Moldova, Muntenia Sud, Oltenia;

b). CEZ Vanzare S.A. – pentru zonele de rețea Banat, Moldova, Muntenia Sud, Transilvania Nord;

c). E.ON Energie România S.A. – pentru zonele de rețea Banat, Dobrogea, Muntenia Nord, Muntenia Sud, Oltenia, Transilvania Nord, Transilvania Sud;

d).Enel Energie Muntenia S.A. – pentru zonele de rețea Moldova, Muntenia Nord, Oltenia, Transilvania Nord, Transilvania Sud;

e).Enel Energie S.A. – pentru zonele de rețea Moldova, Muntenia Nord, Oltenia, Transilvania Nord, Transilvania Sud;

f).Engie România S.A. – pentru zonele de rețea Dobrogea, Muntenia Nord, Muntenia Sud, Oltenia, Transilvania Sud;

g).Getica 95 Com S.R.L.- pentru zonele de rețea Moldova, Muntenia Sud;

h).S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. – pentru zona de rețea Muntenia Sud;

i).MET România Energy S.A. – pentru zonele de rețea Moldova, Muntenia Sud, Transilvania Sud;

j).Restart Energy One S.R.L. – pentru zonele de rețea Banat, Moldova, Muntenia Sud, Oltenia, Transilvania Sud;

k).Tinmar Energy S.A. – pentru zonele de rețea Banat, Dobrogea, Moldova, Muntenia Nord, Muntenia Sud, Oltenia, Transilvania Nord, Transilvania Sud.

Celor de la Enel le-am scris direct că vreau să mă întorc la tariful reglementat și gata. Conform legii și informării ANRE, ai dreptul oricând, chiar dacă nu ți-a expirat contractul de pe piața liberă, să-i scrii furnizorului tău și să-i spui să-și bage în rețea la loc oferta aia avantajoasă, că tu vrei iar la prețul tătucului stat.

Iar dacă văd că dă semne de însănătoșire piața liberă până în 2022, pot oricând să renunț din nou la tariful reglementat și să fac contract cu o firmă de pe piața liberă. Și tot așa. Până când ne intră sau ne iese definitiv din cap capitalismul ăsta.

Luați cu sare!

UPDATE 3 august 2019

Am primit pe email răspunsul de la ENEL, care mi-a trimis un formular de completat și semnat (prin care acceptam oferta de pe piața reglementată, de 0,41672 lei/kwh) și mi-au cerut o copie a actului de identitate pentru încheierea noului contract. Teoretic ar trebui ca de la 1 septembrie să intre în vigoare acest nou contract. Până aici a fost simplu.

UPDATE 30 august 2019

Epilogul poveștii cu revenirea la piața reglementată de energie, după doi ani de capitalism sălbatic pe aia liberă, a avut loc azi, când m-am dus la cel mai nou și modern sediu Enel, de pe Bulevardul Unirii, ca să depun contractul nou, semnat de mine.
Am fost contrariată că deși toate demersurile până acum le făcusem destul de simplu, online, a fost totuși nevoie să printez contractul, să-l semnez, și să pierd o oră ca să mă duc cu el la un sediu Enel, când logic ar fi fost să-l pot trimite semnat și scanat tot online. Ce-i drept, mai exista varianta prin poștă, care mi s-a părut și mai nepotrivită.
Așa că azi am stat cam jumătate de oră în așteptare în minunatul sediu Enel, cu bonul de ordine și o mulțime de alți oameni ca mine, resemnați că în ciuda prosperității aparente a companiei, relația cu publicul merge cam la fel de împiedicat ca pe vremea când stăteam la cozi ca să plătim și facturile.
În fine, plusul interacțiunii de azi a fost că atunci când am ajuns la duduia care mi-a înregistrat contractul și am întrebat-o de ce nu se putea face asta și online, m-a privit și ea mirată, s-a uitat pe foaia pe care o primisem de la companie (în care mi se enumerau doar cele două variante – poșta sau sediul) și mi-a spus așa:
– În mod normal ar fi trebuit să se poată și online. Îmi permiteți să fac o copie după această scrisoare ca s-o transmit în sistem și să semnalez problema? Ca să se corecteze, adăugând pe lista opțiunilor și varianta online…

Și uite așa am ajutat azi Enel Muntenia să-și mai îmbunătățească un pic relația cu clienții. Cu plăcere! 

Etichete: , , , , , , , ,

30 comentarii la “Cum am ieșit de pe piața liberă de energie și m-am întors la dictatură” Subscribe

  1. varsator 17/07/2019 at 08:55 #

    Fara sa studiez prea mult oferta si preturile din piata, i-am refuzat de fiecare data cand m-au sunat. Punctul principal al ofertei era „timp de 1-2 ani beneficiezi de un pret fix”. Nu mi se pare ca asta se potriveste prea bine cu piata libera. E ca si cum ei ar sti ca pretul o sa creasca si oferta e ca ma protejeaza timp de 1-2 ani. Sau … pretul o sa scada si eu o sa raman obligat la pretul fix mai mare. Does not compute.

    • Dollo 17/07/2019 at 10:16 #

      Da, e oarecum psihologică oferta, se adresează nevoii de stabilitate și siguranță care sălășluiește în mințile majorității.

    • Andrei 17/07/2019 at 21:52 #

      Si mie mi-a sosit plicul. Dar eu am aruncat ghiocul acela …
      Preturi noi: 0.60 lei/zi si 0.317lei/kWz
      Preturi vechi: 0.19 lei/zi si 0.209lei/kWz.
      Eu am ca furnizor ENEL ENERGIE MUNTENIA SA (stau in Bucuresti).

      • Dollo 18/07/2019 at 08:44 #

        Wow, și eu credeam că ale mele sunt nesimțite!

        • Andrei 18/07/2019 at 09:21 #

          de la 70 fara TVA, ajung la 98 fara TVA; cred ca trec la engie sigur

      • Marilena 18/09/2019 at 10:27 #

        Eu ma mir ca nimeni nu se revolta, ar fi trebuit, dupa parerea mea, sa fie plina mass-media de revolta oamenilor pe tema acestei scumpiri colosale!
        Sun in zadar la Enel sa ma lamureasca ce e cu aceasta scumpire, cu rorbotul nu poti vorbi si, oricum, cred ca sun inutil.

        • Dollo 18/09/2019 at 10:51 #

          Păi cine se revoltă ia măsuri. De aia îi zice piață liberă, că face fiecare ce vrea 🙂 Degeaba sunați la ENEL, nu au o explicație, logică sau economică.

          • Marilena 18/09/2019 at 11:00 #

            Daca eram asa capabila sa iau masuri singura nu mai comentam aici. Mai speram si eu la vreun sfat competent, ceva, ca daca simulez pe ANRE imi da ca rezultat o factura care nu are legatura cu realitatea si, oricum, toate facturile simulate de le ceilalti sunt identice.

          • Dollo 18/09/2019 at 12:37 #

            Îmi pare rău că nu vă pot da un sfat competent. Nu sunt în măsură și cred că puțini ar fi în condițiile în care dvs știți cel mai bine ce vi se potrivește la consum. Eu am făcut ce m-a dus capul pentru situația mea. Mai exact am decis că e mai sigur să am măcar în următorii doi ani același preț plafonat, decât să rămân la mâna ENEL care să-mi scumpească kw din an în an. În plus, mă pot muta oricând din nou pe piața liberă, dacă condițiile devin mai tentante acolo. Urmează doi ani electorali, m-am gândit că e puțin probabil să se schimbe în perioada asta Ordonanța 114, care a plafonat tarifele pe piața reglementată (au fost niște tentative în parlament, dar nefinalizate). Deci până în 2020 cel puțin a rentat să fac această mișcare. În plus, nu m-a costat nimic în afară de puțin timp…

          • Marilena 18/09/2019 at 13:11 #

            Multumesc pentru sugestie. Daca am contractul in derulare, oare mai pot schimba? Cred ca trebuie sa merg la sediul lor poate ma lamureste careva, desi nu prea cred

          • Dollo 18/09/2019 at 13:38 #

            Cred că puteți încerca să le trimiteți o solicitare de revenire pe piața reglementată și vedeți ce răspuns primiți. Invocați decizia ANRE care obligă furnizorii să facă aceste schimbări la cererea clienților (e pe site-ul ANRE). Vizita la un sediu e și ea o soluție, dar cu potențial de timp pierdut și enervare. De asemenea, dacă aveți un consum nesemnificativ (până în 100 de kw/lună) nu cred că rentează totuși tevatura. Că tot discutam mai sus de motivarea scumpirilor, iată o posibilă cauză: https://economie.hotnews.ro/stiri-energie-23373655-pret-record-energia-electrica-ajuns-fie-doua-ori-mai-scumpa-decat-cea-din-ungaria.htm

          • Marilena 18/09/2019 at 14:55 #

            Multumesc din nou. Asa m-am gandit si eu, nu cred ca as castiga mare lucru, dar nu pot sa nu ma revolt de aceasta crestere semnificativa asa brusc.

          • mihai 19/09/2019 at 11:12 #

            Fundamental, în ultimii ani a crescut producția de energie eoliană. Iar energia asta eoliană e „de proastă calitate”, în sensul că vine când bate vântul, nu când avem nevoie de ea. Pentru ridicarea calității se folosește energie clasică, pe gaz, și atunci prețul total crește.

          • Dollo 20/09/2019 at 09:49 #

            Eh, la noi cred că a ajutat mult și decizia politică din ultimii ani 😉

  2. mihai 17/07/2019 at 13:18 #

    Îmi vine în minte un citat pe care nu mai știu unde l-am văzut, dar care suna aproximativ așa:

    „Prietenul acesta făcuse o grămadă de bani din genul acela de afaceri care duc la transformarea unor întregi sectoare economice din nereglementate în reglementate.”

    • gheo 30/08/2019 at 15:00 #

      Cred că logic ar fi invers, adică din reglementate în nereglementare! Numai în sensul ăsta se fac bani!

      • mihai 18/09/2019 at 15:53 #

        N-ai înțeles. În capitalism, de regulă inițiativa privată e liberă. Ai o idee nouă, o faci fără niciun fel de constrângere. Dacă piața liberă generează inechități pentru indivizi (în sensul că compania capătă prea multă putere și bani iar indivizii se aleg doar cu pagube, atunci statul intervine și reglementează chestiunea. Exemple:
        – legislația antitrust a apărut în 1890 după ce Standard Oil și-a strivit competiția în mod incorect;
        – legislația de protecția muncii a apărut în secolul XX după ce Radium Dial Company a ucis prin otrăvire radioactivă niște muncitoare
        – legislația care împiedică băncile pentru consumatori să-și asume investiții riscante (legea Glass-Steagall din 1933) a apărut după ce mulți deponenți și-au pierdut economiile în urma Crizei din 1929-1933.

        Și așa mai departe. Citatul meu se referă la un astfel de antreprenor fără scrupule, ale cărui acțiuni produc atâtea daune colaterale în societate, încât societatea decide prin legiuitor să împiedice repetarea acestora.

  3. Stefan Bragarea 17/07/2019 at 14:32 #

    Dna Benezic revine la semnalarea tâlhăriilor practicate de către instituțiile de stat. Mă tem că nu îi vor ajunge șapte vieți ca să epuizeze subiectul.
    Atât timp cât miniștrii vor fi numiți pe criterii strict politice, fără legătură cu competența și experiența profesională, iar angajările și promovările vor continua pe sistemul PCR (Pile, Cumetrii, Relații) nu se va schimba nimic în bine. Reducerile de personal nu vor viza PCR ci pe cei – puțini – care se pricep și mai și muncesc. Iar PCR-ii rămași vor fi revoltați dacă li se va cere să-și facă treaba: ”Nu suntem angajați ca să muncim, ci la STAT!”

  4. MariusCC 17/07/2019 at 14:34 #

    Multam.
    Ca am primit si eu o scrisorica de asta si parea pretul prea mare.
    Multumita tie nu mai trebuie sa caut.

  5. ruxandra 17/07/2019 at 14:40 #

    M-au abordat repetat cei de la Enel cu ofertele lor în ”favoarea mea”. Când i-am întrebat care e câștigul lor, căci nimeni nu dă ceva gratis sau în pierdere, s-au bâlbâit. Am refuzat.

  6. Andrei 18/07/2019 at 05:28 #

    Buna ziua,

    Am mai lasat un comment, asteapta aprobarea. Dar as avea inca o intrebare: 0,41672 este costul total in care sunt toate celelalte costuri care apar pe factura(TL, TG, distributie…)? Ca daca nu e si se adauga si acestea, atunci nu e ok.
    La mine am vazut ca as avea un pret actuai de 0.46, ulterior noilor conditii pe care le-am mentionat in comentariul anterior, pretul ar fi 1.17!!! Ma gandeam sa trec la engie, dar costul este de 0.62…
    Acum alta intrebare: ce fac eu? le zic: va rog sa ma treceti la tariful reglementat? atat de simplu este?

    Multumesc.

    • Dollo 18/07/2019 at 08:51 #

      Eu asa am scris la Enel că vreau din nou la tariful reglementat. Aștept răspuns, dar legal ar fi ca ei să ia aminte și să trimită noul contract. Dacă nu, reclamat sau dat in judecată.
      În tariful reglementat nu există abonament de exemplu, dar tot se mai adaugă și la el niște accize. Vreo două parcă, sunt scrise în comparatorul de prețuri de pe site-ul ANRE. Totalul ajunge aproape de 0,5 sau 0,6… Nu mai rețin exact. Am calculat, nu e mare diferență față de ofertele actuale de pe piața liberă. Doar că acolo ai abonament și majorările astea nesimtite constante. La mine a fost mai degrabă o enervare că am schimbat.

      • Andrei 18/07/2019 at 09:20 #

        ajunge la 0.4954 plus TVA.; dar tot e mai bine decat nesimtirea de acum! Le scriu si eu si revin cu mail/telefon iarasi pe 20.07 sa ii intreb.

    • elenas 18/07/2019 at 10:35 #

      Am scris ieri la Enel Energie Muntenia (MyEnel / Contact / Administrare contract / Alte sesizari) pentru trecerea la tarif reglementat si azi am primit raspunsul prin e-mail ca au nevoie sa le trimit in completare pe aceeasi cale (sau la un punct Enel):

      1. cererea de intocmire a contractului de furnizare completata si semnata;
      2. oferta de furnizare semnata si completata cu tipul de tarif pentru care ati optat;
      3. poza contor;
      4. copie act de identitate

      • Andrei 18/07/2019 at 11:06 #

        ati primit pe mail cerere si oferta?

        • elenas 18/07/2019 at 11:18 #

          Eu am 3 contracte pe numele meu, asa ca am trimis cite o cerere referitor la fiecare dintre contracte. Asa ca am primit 3 e-mailuri de raspuns, din care 2 au atasate Cererea si Oferta (cele 3 cereri au ajuns la 3 angajati diferiti si fiecare a raspuns cum a stiut).

          Intr-unul dintre raspunsuri se mentioneaza ca:

          Incepand cu data de 01.01.2018 conform ordinului ANR, avizul nr.39/20.12.2017, clientii vor beneficia pe Piata Reglementata de urmatoarele tarife: “tarif CPC”

          Documentele completate pot fi transmise:
          · online, prin intermediului contului MyEnel -> Avize și contracte -> Schimbarea titularului contractului de furnizare,
          · scanate la adresa de email contacteem.ro@enel.com,
          · prin fax la 0372871079 sau
          · personal la orice Punct Enel.

      • elenas 08/08/2019 at 16:32 #

        Intr-o discutie recenta cu call-centerul Enel mi s-a sugerat sa ”pândesc” momentul in care pretul energiei electrice pe piata concurentionala este mai mic decit cel de pe piata reglementata si sa cer un contract nou pe acel pret mai convenabil pentru ca ar urma ca urmatorul an de contract sa fie la acel pret mai mic.

  7. pehash 18/07/2019 at 10:52 #

    Am dat si eu de curiozitate cateva date jos de pe my.enel sa vad ce platesc. Nu pot sa vad detaliile facturii pentru ca (aparent) adresa de email de pe site nu corespunde cu aia din contract. Pfff.. bine ca imi dau voie sa platesc 🙂

    Dar chiar si asa, concluzii:
    1. consumam (2 bipezi plus 3 patrupezi) in medie 6-7kWh/zi. am scos din medie lunile cu vacante evidente, in care aveam 2-3kWh/zi.
    2. din iulie 2018 pana in februarie 2019 factura totala a crescut treptat de la 0.57 lei/kWh la 0.59 lei/kWh, pret mediu care include toate nimicurile din factura. era interesant de vazut istoricul pe 2-3 ani, dar nu imi arata decat ultimul an.
    3. in martie a fost o regularizare dubioasa (contoarele sunt cu telecitire) si am platit doar 0.29 lei/kWh pentru cel mai mare consum al anului – 370 kWh, apoi a revenit la media de 0.59

  8. Ronnie 19/07/2019 at 08:24 #

    Dincolo de ofertele Enel si etc, cred ca preturile vor creste in viitor din cauza cresterii consumului si a productiei ajunse la maxim**. Pe viitor, v-ati putea interesa sa va luati panouri fotovoltaice (mi se pare ca exista subventii prin certificate verzi) pentru a fi independenta cu adevarat.

    **vezi in link http://www.sistemulenergetic.ro/

  9. Andrei 23/09/2019 at 10:08 #

    Hai ca nu am terminat cu enel… Pe factura noua dupa noul contract am alt tarif decat in contract. 0.317 si 0.19/ zi fata de noul contact unde am 0.244 si 0.22/zi. Astazi am circ cu ei la telefon sa le dau in cap cu contractul 🙁

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Hai păpușă sexoasă, bagă!

primaria

Primele victime ale poziționării USR împotriva modificării Constituției sunt propriii consilieri generali din București, hărțuiți grobian de consilierii PSD pe tema „cuplurilor de același gen”. Famiglia tradițională PSD de la Primăria Capitalei îi hărțuiește pe copiii adoptați ai cuplului bisexual USR

Strâns uniți în jurul SRI, întru salvarea planetară a Internetului

dumbrava-cosmoiu

Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.

De ce ea? (2)

tarau-curte

Cazul Daniela Tarău: viața în arestul Capitalei, pentru un om care se știe nevinovat, ancheta lui Cristian Panait și procesul absurd, în care niciun judecător nu catadicsea să citească dosarul.

Suni la 112 și te sună înapoi niște ciocli

morturary

O întrebare pentru domnul Raed Arafat: ce comision primesc operatoarele de la 112 ca să le furnizeze firmelor de pompe funebre numerele de telefon ale rudelor celor decedați?

Dumnezeu preferă proștii

catedrala

A te mai opune acum Catedralei Neamului echivalează cu a cere demolarea Casei Poporului. Istoria ne arată că în 25 de ani nu am învățat valoarea prevenției în tratarea bolilor, nici a dezbaterii publice în luarea deciziilor.

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.