renunta la drepturi

Drepturile sunt doar pentru oamenii care ne plac

Acum 12 ani SRI voia să facă ordine în țară, să nu mai zburdăm anonimi pe Internet. N-a fost de acord Curtea Constituțională. Azi renunțăm la drepturile noastre puțin câte puțin, de fiecare dată când ni se spune că ceilalți sunt de vină.

reparatie haion

Cum am ajuns să-mi repar mașina cu ranga

În Uniunea Europeană, unde ni se cere să reciclăm sticle și cartoane, firmele de asigurări și service-urile auto te îndeamnă mai degrabă să arunci la gunoi mașina perfect funcțională, decât s-o repari, deși asta ar costa mult mai puțin decât o mașină nouă

le corbusier3

Cea mai interesantă biserică făcută de un ateu

Cu beton turnat la mână, ca beciul nostru de la moșie, plus lipsă îmbinare între pereți și acoperiș, biserica Notre-Dame du Haut a lui Corbusier e totuși o operă de artă pe care francezii nu numai că au știut s-o protejeze, dar s-o și pună în valoare prin amenajări ulterioare.

Recent News

Ursitul pentru următorii 3-5 ani

printul

… cu posibilitate de prelungire

Read More 11 Comments

Ce cărți mai citim până la primăvară

middlesex

Propuneți până la 25 ianuarie ce cărți ați vrea să citim la clubul de carte în următoarele luni

Read More 16 Comments

Dacă Traian ar fi vrut să cucerească Dacia în 2013…

turnulete

… l-ar fi oprit jandarmii să urce la cetatea Sarmizegetusa Regia, pe motiv că e închisă între decembrie și februarie, și astfel geneza poporului român ar fi așteptat primăvara

Read More 41 Comments

Anul ăsta mi-a fost bine

dollo

2013 nu a fost pentru mine un an rău, dimpotrivă. Am primit în el exact ce am căutat: experiențe. Și ăsta e dezideratul meu și mai departe.

Read More 13 Comments

Mesajul majestății sale mama, către voi

mama

Drag popor cititor de dollo.ro, acesta este mesajul mamei către voi. Plus niște imagini în premieră și exclusivitate din bucătăria regală, în toiul pregătirilor pentru Crăciun.

Read More 24 Comments

Moșul din conservă

pusculita

Ca la toate fetele cuminți, la mine și la Toshiba Moșul a venit cu cash 😛

Read More 13 Comments

Să vă fie frică, guvernul nu chică!

viceprimar pungesti

La Pungești, în Vaslui, 3000 de țărani sunt prizonierii jandarmilor care-i păzesc să nu cumva să-i stingherească pe americani când caută gazele de șist în pământul boierului

Read More 25 Comments

(III) Clientul român e mitocan și nespălat

sexwork is work

Ultima parte a interviului cu „Profesoara” – una dintre cele mai vechi prostituate din București – face un portret robot al clientului român, de la gunoier și căcănar, până la politician și preot.

Read More 37 Comments

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei

Read More 5 Comments

Eu sunt lucrător sexual, legea e o curvă

sexworker

Interviu în 3 episoade cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. Azi, începuturile – „Epoca de aur”, când comunismul tolera prostituția, marca era mai tare ca dolarul iar clientul era domn.

Read More 8 Comments

Oldies but goldies

Cum și-a arogat PSD un cinema de 3 milioane de euro din bani publici

poza-cinema-gloria-pro

Cinema Gloria, inaugurat și folosit doar de PSD deocamdată, nu are autorizație de securitate la incendii. ISU susține că nu poate amenda nici PSD, nici primăria, din cauza unor chichițe legislative. Totuși a amendat în același timp un cinematograf autorizat, închiriat de USR pentru un eveniment public.

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.

Raiul există și e în patrimoniul UNESCO

plitivice19

… sub numele de Parcul natural Plitvice, din Croația

Life’s a bitch, prison bitch

irina-jianu-6-560x419

Irina Jianu, condamnată în lotul „Trofeul calității” alături și pentru Adrian Năstase, ispășește șase ani de pușcărie în închisoarea construită chiar de firma ei, în 2006, la Bacău

Nu există o legătură între creșterea avuției bisericii și calitatea vieții enoriașilor

oti

Interviu cu fondatorul Asociației Secular Umaniste din România, Atila Nyerges, despre religie, credință, știință și imoralitatea legăturii dintre biserică și politicieni, pe la spatele poporului prezumat credincios.