A trecut mai bine de un an de când ne-am lăsat frumoasa casă de la moșie ca să trăim în chirie, la marginea Franței. Ca să nu mă mai întrebați voi, vă spun eu cum a fost. Un bilanț de 2025 și de pribegie, în neagra străinătate.
Voi cei de 43 de ani, vă mai amintiți de scrisoarea asta?
Ar fi interesant de aflat câți copii din generația Y, ăștia născuți în 1982, care au primit scrisoarea lui Constantinescu în 2000, când au împlinit 18 ani, or mai fi azi în țară și ce s-o fi ales de ei oare.
Camping – dar avem suferință și acasă
Cel mai recent roman al Laviniei Braniște schimbă registrul cu care ne obișnuise, de la angoasele tinerei care nu-și găsește locul în România, la deruta, dezrădăcinarea, imposibilitatea emigrantului bătrân de a-și mai găsi un loc, mai ales dacă a avut ghinionul să se nască într-o familie în care n-a moștenit altceva decât rătăcirea.
De ce au emigrat, dacă nu vor să se schimbe
„Dinți albi”, de Zadie Smith, o carte despre incapacitatea oamenilor de a-și lăsa în urmă trecutul, chiar dacă asta îi face nefericiți oriunde s-ar afla.
Viața trece ca un glonț, chit că nu știi ce vrei de la ea
Memoriile lui Dorian Galbinski de la BBC. Povestea unui om obișnuit care a avut noroc de o viață bună, și tot ce a făcut pentru asta a fost să se lase trăit de ea.












