Suntem de aproape o lună jumate aici, la intersecția a trei mari puteri europene (Franța, Germania și Elveția) – drei lande cum îi zice haștagului de promovare a zonei, gustând din fiecare câte puțin, ca să nu ne cauzeze. Am schimbat deja un airbnb cu altul, pentru că mai repede găsești o fată mare absolventă de ASE decât o chirie pe termen lung aici, dar despre asta într-o poveste viitoare. Deocamdată vreau să vă povestesc cum am fost azi la piață, aici în satul în care stăm de câteva săptămâni.
Piața e acolo, după casa veche din stânga
Zilele trecute, în plimbarea făcută cu sacul de reciclabile până la tomberoanele speciale, găsite pe harta localității, am descoperit că Piața Dreyfus, aia cu tomberoanele, este și locul în care are loc, chaque mercredi, piața locală. Nu departe de biserică, firma de pompe funebre, boulangeria centrală și banca de credit mutuel, piața volantă cred că e și ea unul dintre pilonii oricărei așezări, franceze cel puțin.
După ce am vizitat majoritatea supermarketurilor din zonă (mai cu seamă astea din Franța și Germania, că nu ne dau banii afară din UE ca să cumpărăm din Elveția) am constatat că găsești aici aproape orice, dar tot îți lipsește câte ceva. Cel mai des lipsesc micile chestii de acasă, care dau gust ciorbei sau aromă salatei, faptul că – în cazul nostru – nu poți să cumperi chiar tot ce ai avea nevoie în bucătărie, căci mutările dese ar însemna să le cari, încarci și descarci pe toate, de fiecare dată și mai bine te lipsești. În plus, e vorba și de o oarecare buimăceală, în cazul meu, că și dacă mă duc cu lista făcută de casă, tot mă simt ca o găină fără cap până ies de acolo, iar în bucătărie mă trezesc că tot n-am tot ce-mi trebuie.
Așa că m-am gândit că o vizită la piața-piață o să îmi ofere o altă perspectivă asupra cumpărăturilor decât supermarketul rece și aglomerat. Desigur, nu e Oborul, căci nu știu francezii ăștia ce e abundența balcanică, dar orișicât, toamnă e și la ei în grădini și-n farfurii.
Ca să fie treaba treabă și să nu ajung ca Buni, să merg la piață cu eticheta de pe borcan și să arăt pe mutește ce vreau, de când am pus piciorul aici m-am și înrolat în Duolingo, ca să învăț a parli și eu niscai franceză, căci, crescută în comunism, n-am avut ocazia la școală decât să învăț limbile celor două mari puteri: engleza și rusa. Mai exact de 32 de zile, exersez cu hărnicia începătorului la expresii uzuale din frumoasa limbă a Coanei Chirița. Ca un făcut, în ultimele zile ajunsesem și la lecția despre mers la magazin și întrebat cât costă aia și aia, toate exercițiile încheindu-se cu expresia că „est tres cher”, adică totul e scump, monseur.
Repetând în gând, precum Lina până la tutungerie, expresia de bază „ca coute combien?” (asta cât costă), mi-am luat așadar, în pauza de prânz, o sacoșică de pânză la mine, am traversat strada principală și am intrat cu aplomb în piața de miercurea a satului. Pe o suprafață de vreo mie de mp, mai multe mașini frigorifice cu vitrine, pline cu mezeluri, brânzeturi, midii și stridii, și câțiva vânzători de legume-fructe, plus nelipsitele rasteluri cu boarfe, vetement adică 😉
La ora prânzului erau puțini clienți. De altfel satul pare cam pustiu la orice oră, deși este locuit dacă te iei după luminile de la ferești. M-am uitat la legumele și fructele de la intrare, prețurile păreau ușor mai mari decât alea de la supermarket și nu aveau nimic de neratat. Am trecut mai departe, la o tarabă cu măsline vânzătorul mi-a zâmbit, i-am zâmbit și eu, mi-a zis ceva, dar cum n-am înțeles ce am mers mai departe. Scria că-s făcute artizanal, în casă, dar oricum nu arătau ca alea de la Mega, care sunt mai bune decât măslinele grecești și după care cam tâjnesc pe aici.
Am trecut apoi pe lângă mașina cu mezeluri și cărnet, unde nu m-a băgat nimeni în seamă, că oamenii încă își aranjau marfa. O doamnă așeza niște șunci în galantar, iar un domn îi dicta niscai prețuri, cred. Mi-a făcut cu ochiul un soi de șunculiță despre care scria că e afumată în gospodărie, și care părea numa bună de feliat pe un fund cu ceva usturoi sau muștar. Vreo 11 euro kg, ceea ce părea chiar mai ieftin decât în România, dar n-am avut curajul să intru în vorbă nici acolo, așa că am mers mai departe.
Următoarea mașină era plină de brânzeturi. De când am venit aici sunt intimidată teribil de dimensiunea raioanelor lor de brânzeturi, chit că nu găsești o telemea cinstită printre ele – am cumpărat o cutie cu telemea bulgărească dintr-un kaufland din Germania, ca să mai fac pauză de mucegaiurile franțuzești. Domnul inginer a făcut o pasiune pentru un tip de brânză din asta moale înfășurată în mucegai (Caprice de Dieux) și nu simte nevoia să mai încerce și altele, dar drept să spun eu nici nu știu de unde să încep cu încercatul ăsta, la cât de multe sunt. Așa că, numărul lor de brânze fiind invers proporțional cu cuvintele pe care le știu eu în franceză am considerat că e mai cuminte să trec și pe lângă mașina cu brânză. Deocamdată.
Și ce găsesc eu în capătul pieței, singură și zgribulită? Proverbiala bătrânică cu legătura de pătrunjel, varianta franțuzească. Înfofolită într-o pufoaică gri, în fața unei măsuțe de camping, lângă portbagajul unui Citroen la fel de gri ca pufoaica ei, băbuța etala pe o farfurie niște căpățâni uriașe de usturoi, pe alta câteva rădăcini rotunde de sfeclă, cu tot cu frunze – 2 euro bucata – niște lăptuci, parcă tot 2 euro, și un pahar plin cu două legături de pătrunjel clasic, nu din ăsta creț de care găsești la supermarket.
Și atac eu cu curaj:
– Ces sont dans ton jardin? adică sunt din grădina ta? Aș fi adăugat și „mamaie”, dar nu știam cum se zice.
– Oui, oui, mon jardin, zice baba, și începe să turuie.
Ce să cumpăr eu de la ea? Că usturoi îmi adusesem de la moșie, din recolta proprie, nu-mi trebuie mie usturoi venetic. Salată aveam, sfecla ar fi fost bună s-o pun la murături, dar de unde gogonele…, și să mai plimbi și borcanele cu murături între gazde, exclus…. Dar poate niște pătrunjel, o cumpărătură simbolică, așa de dragul babei și al grădinii ei?
– Ca cout combien? uzez eu mândră și nucleara, arătând spre legăturile de pătrunjel. Căci alea erau singurele produse neetichetate de pe masa ei.
– Quoi? întreabă baba.
– Ca cout combien? repet eu, dar ea tot nu înțelegea. Neștiind dacă e ea surdă sau eu nu pronunț bine (posibil să fi fost ambele) am zis mai tare doar: COMBIEN? și am pus mâna pe pătrunjel, bre!
– Aaaa, comprendre ea într-un târziu ce am zis, dar îmi răspunde cu alt potop de vorbe de neînțeles pentru mine, din care am dedus (sau cred că asta a zis) că pătrunjelul l-ar da doar așa, cado, pentru clienții care cumpără altceva. Adică usturoi, salată sau sfeclă, căci cum spuneam, oferta era… exclusivistă.
Dar până la urmă nici nu cred că voia neapărat să vândă, cât era nevorbită, că nu se mai oprea din turuit. A zis ceva și că a plouat – ce-i drept cam plouă pe aici – și probabil s-o fi plâns că era pământul ud și n-a putut să intre în grădină ca să ia mai multe. Sau poate că asta am înțeles eu, cine știe ce o fi zis ea. Dacă aș fi avut un bagaj lingvistic mai variat i-aș fi zis și eu că dans mon pays dimpotrivă, nu plouă suficient, că e secetă, maică și nu se face nimic în grădină dacă nu uzi. Dar, plouă, nu plouă, grădinar te numești.
În fine, până la urmă a dat Dumnezeu și s-a oprit, eu i-am mulțumit, nu știu pentru ce, probabil nici ea, ne-am zâmbit reciproc și am vrut să-i zic: Bonne soiree!, dar m-am gândit că ce soiree să aibă baba, că probabil se culcă cu găinile, așa că n-am zis decât Merci și am plecat.
Am plecat și din piață, că mi-am dat seama că încă nu sunt pregătită să fac piața în limba franceză, așa că mă întorc la Duolingo și la cumpărături în supermarket.
Atât deocamdată din neagra străinătate.
*merge la piață
Chiar ma gândeam ca nu am mai văzut postări…unii dintre noi chiar așteaptă cu nerăbdare o dare de seama exhaustiva…
Eh, exhaustivul ăsta e greu, nici eu nu-l am încă 🙂
Ah ah. Sunt multe de zis, dar mai bine le descoperi pe toate cu mana ta, in functie de cat mai stai.
Atata doar, pe aici mai rar cu ciorbele, care de fapt nici nu prea exista in forma cu care suntem noi obisnuiti. Telemeaua o poti inlocui cu o feta de calitate de la fromager. Nu e chiar la fel, stiu. Dar nu-i pacat, atunci cand ai tomme de Savoie (cu varianta ei, tomme aux fleurs), Cantal, vieux Comté, brie de Meaux, Salers, Abondance, Rocamadour, Saint Nectaire, Pont l’Evêque si multe altele? Caprice des dieux e o branza industriala, zisa si „de supermarché”.
La piata in general sunt putini „tarani” ca la noi. De fapt nici la noi nu prea sunt, dar da bine sa se dea ei tarani. In general sunt doar comercianti care si ei se aprovizioneaza de la altii. Important este sa le stii furnizorii. Mai sunt si proprietari/producatori care au standuri la piata dar mai rar. In general au altceva de facut decat sa vanda la piata. Dar pe astea le stii numai daca intri in vorba cu ei si le incerci produsele.
Daca prinzi radacini undeva, o sa vezi ca piata e o experienta placuta, pana la urma. Comerciantii o sa te cunoasca dupa nume si o sa iti stie obiceiurile. E chiar fain sa mai schimbi o vorba si sa mai glumesti cu ei, in timp ce iti curata pestele de solzi si iti invelesc pulpele de pui in hartie. Nu uita sa dai bonjour inainte de orice altceva 🙂
Nu mi-a cerut nimeni sfatul, desigur, dar cel mai bine te deschizi si incerci si aia si aia, dupa posibilitati, in loc sa stai sa te agati de ciorbe si sarmale.
– Et avec ça, Madame? 🙂
O, merci monseur, o să iau la rând brânzurile enumerate aci să le încerc 🙂 Da, asta e ideea, să prindem rădăcini pe undeva pe aici…
Firește că cu bonjour încep, că asta e cel mai ușor de ținut minte :))
Mult succes atunci! Trebuie niste curaj (si resurse) sa faci un astfel de pas la varsta asta.
Soyez la bienvenue !
Buimăceala e super normală în perioada asta de aclimatizare, până încerci și găsești ce produse îți plac.
Salakis e cel mai aproape de telemea (la nivel se supermarket).
Altfel, francezilor le place mult sa fie « vouvoyés » 😉
Mulțumesc, rețin și salakisul ăsta 🙂
Doar nu faci pasul de a te (va) muta/ reloca la FR/DE/CH (Basel)?
Daca totusi „DA”, as recomanda sa cumperi de la FR sau DE. Prietenii mei asa mi-au recomandat. La CH e mult mai scump!
Succes! Si, te rog, tine-ne la curent 🙂
Da, în zonă e un pelerinaj în week-end către supermarketurile și mall-urile germane, care sunt uneori mai ieftine și decât cele din Franța.
ce s-a intamplat cu pisicile si cainele Sandor?
Sunt la mosie
ati gasit pe cineva care sa aiba grija lor? din ce am mai citit, pe blogul dvs, pare ca ati parasit tara, am urmarit serialul dvs cu mult interes, pe tema parasirii/ramanerii in tara, acele interviuri pe care le-ati realizat, si ma regaseam si eu in drama aceasta, cum se zice pe romaneste „un ochi plange, unul rade”, pe facebook va urmaream, si am observat ca nu ati mai scris nimic, de cateva luni, dar de fapt altceva voiam sa va spun, ca si dvs avem si noi 10 pisici, si exact astea 10 pisici ne-au legat de maini si de picioare, ne-au legat de glie.
Vă înțeleg, nici mie nu mi-e ușor, dar noi avem norocul că există cineva care stă acolo cu ele. Pentru perioade scurte (până la o săptămână) vă recomand să le luați un dozator pentru mâncare. Vă mai eliberează de glie 🙂 Eu am găsit unul relativ decent ca preț, de fapt e o cutie mare din tablă, cu o capacitate de 20 kg de boabe.
Da, la Fb am renunțat. A rămas doar blogul.