68 de ani

I n 1941, noaptea de Sfantul Nicolae, Aritina – o taranca din satul Smeeni, judetul Buzau – se chinuia sa-si nasca al treilea copil. Barbatul ii era pe front, de unde nici nu s-a mai intors ca sa-si cunoasca al treilea plod, pentru ca s-a intamplat sa fie unul din cei peste 100.000 de tarani care au murit la Cotul Donului. Elena, fata care i s-a nascut in noaptea sfantului Nicolae afla, in primii ani de viata, de la frati, ori de cate ori trecea vreun avion pe deasupra satului, ca „acolo e tata care vine acasa si te ia la goana, ca pe tine nu te cunoaste!”.

Doua femei puternice

Au urmat anii de foamete de dupa razboi. Copiii Aritinei ramaneau in grija bunicii Anica in timp ce mama se ducea in cautarea malaiului, ca sa-si hraneasca familia. Si mama si bunica erau femei aspre, ambele vaduve cu multi copii, silite sa inventeze zilnic ceva de pus pe masa. Bunica Anica ramasese vaduva pentru ca barbatul ii fusese un soi de playboy satesc, iar una din numeroasele muieri din sat care-l admirau ii facuse farmece si-l omorase. Asa povestea bunica, dar cine stie care-i fusese meteahna care-l bagase in mormant. Oricum, nici ea nu era prea intreaga acum, desi in tinerete fusese o mandrete de femeie. La un moment dat a cazut din pod si si-a fracturat coloana sau un sold. Nimeni nu stie exact, cert e ca dupa ce a zacut in pat o vreme, oasele i s-au prins stramb si toata viata apoi a mers adusa de spate cam la 90 de grade, cu un sold mai sus si unul mai jos, ajutata de un baston. Asa a trait peste 90 de ani.

Aritina, in schimb, nu fusese o frumusete, nu avea nici zestre, si se maritase greu, abia pe la 24 de ani – tarziu pentru vremurile alea. Luase un mester dulgher care trecea drept gospodar – avea un rand de case – dar o batea si o alunga de acasa ori de cate ori i se punea pata. Femeia a rasuflat usurata cand a aflat ca dulgherul i-a murit pe front, chiar daca a ramas cu trei copii. A trait aproape 80 de ani,  supravietuindu-i baiatului cel mare, care a murit de cancer si i-a pustiit astfel ultimii ani din viata batranei Aritina.

„Norocul” comunismului

Imposibil de spus acum cum ar fi fost vietile lor daca n-ar fi venit comunismul. Dintre cei trei copii ai Aritinei, doar fata, Elena,  s-a dus la o scoala profesionala mai departe de sat, intr-o zona viticola de unde a iesit un soi de viticultor. Ii intrase in cap ca numai plecand departe de sat avea sa scape de prostie si saracie, lucru care, probabil, era intr-o oarecare masura adevarat. A urmat perioada colectivizarii, iar Elena a fost si ea parte din acea epoca, cu amintiri deopotriva amuzante si tragice. Tinerii comunisti mergeau prin casele oamenilor, ca sa-i convinga sa-si dea pamanturile la „colectiva”. Le gaseau pustii. Taranii se piteau in sura de frica colectivizatorilor. Lasau pe vatra mancarea aburinda si se ascundeau cu speranta absurda ca daca nu-s acasa nu-i ajunge nici colectivizarea. O data au gasit intr-o casa mortul pe masa, iar alaiul de bocitoare si familia fugise in padure.

Comunismul si maritisul au adus-o pe Elena intr-un tarziu la Bucuresti. Avea tot 24 de ani, ca si mama-sa cand se maritase, iar barbatul era mai batran ca ea cu 12 ani. Fusese un soi de casatorie din interes amestecat cu admiratie, pentru ca barbatul afisa un stil de viata cuceritor, de gestionar cu multi bani pe mana. Curand dupa ce a nascut Elena avea sa retraiasca soarta mamei. Copilul ei nu si-a cunoscut tatal. Nu pentru ca a murit pe front, ci pentru ca a bagat  mana in gestiune si a ajuns la puscarie. Cand a iesit de acolo n-a mai ajuns la Elena, ci la alta.

Au urmat ani de privatiuni pentru Elena care creste singura un copil intr-un oras mare, intr-un regim obtuz. Foametea din anii 40, in care s-a format ca om, a urmarit-o toata viata si i-a marcat existenta. A traversat apoi, singura cu un copil, anii de foamete 80 in care nu prea avea unde sa plece dupa malai, asa cum facuse maica’sa in urma cu 40 de ani. Nu s-a recasatorit. N-a calatorit prin lume. N-a trait asa cum poate si-ar fi dorit. Nici nu stie daca si ce si-ar fi dorit, de fapt, pentru ca n-are termeni de comparatie. A fost inca o generatie de sacrificiu in istoria poporului roman. Cuvinte mari, destine mici si strivite.

Azi e pensionara, iar anii de razboi si de comunism au invatat-o sa faca fata vietii cu un venit mic. Sa fie zgarcita, calculata, prevazatoare, priceputa, sa faca din rahat bici in bucatarie, locul in care se simte implinita si sigura. Intr-un cuvant, ar zice ea, gospodina. Unicul scop in viata si l-a construit singura in jurul unicului copil. Isi doreste tot ce e mai bun pentru fata ei, chiar daca viziunile celor doua nu au coincis poate niciodata. Deh, sunt alte generatii.

Azi Elena implineste 68 de ani. Ea, copilul nascut de taranca aceea din Buzau, care nu si-a cunoscut niciodata tatal , fata care a participat la colectivizarea Romaniei crezand in comunism pentru ca era regimul care o trimisese la scoala si apoi la oras, ei bine, femeia asta e mama, ma! 🙂

Etichete: , , , ,

16 comentarii la “68 de ani” Subscribe

  1. Flori 06/12/2010 at 14:27 #

    La multi ani! La multi ani cu sanatate mamei tale, La multi ani si tie! Sa aveti parte de multe bucurii si zambete.

    Mi-e dor de tine, mi-e dor de voi!

  2. ileana 01/02/2011 at 17:00 #

    Sa-ti traiasca mama sa fie sanatoasa si calca-ti pe inima si spune-i ca o iubesti , ca o pretuiesti, ca apreciezi tot ce a facut pentru tine .dar chiar daca nu impartasiti aceleasi parei – este mai dificil , generatii diferite cu tot arsenalul lor spiritual si material-nu este exclus sa traiti in armonie . Mamele au nevoie sa stie ca truda lor nu a fost zadarnica. Disparitia mamei din viata unui om este similara cu un cutremur; greu acceptabila si greu vindecabila. Ei da, sa nu afle ca dai din casa ca nu ar aproba metodele aste noi de comunicare.

    • Dollo 01/02/2011 at 22:03 #

      Ileana – am eu grija sa-i arat asa, din cand in cand, grija si afectiunea. Sunt sigura ca a prins ideea, chiar daca nu am rostit fix cuvintele alea doua:)

  3. Dana 05/05/2020 at 18:56 #

    Sa-ti traiasca mama, ai grija de ea, bucura-te de ea si mai bucura-ne si pe noi cu discutiile cu ea. Parca sunt discutiile mele cu mama, cam aceleasi varste avem, cam aceleasi probleme dezbatute la telefonul de seara 🙂

    Nu stiu cum am reusit sa nu te gasesc decat in vremuri de pandemie dar e bine si acum pentru ca nu prea se baga de seama ca pierd ceva vreme cu cititul unui blog bestial la sfarsitul unei zile de serviciu 🙂

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Zen and the Art of Marcela Maintenance*

marcela

Calitatea service-urilor din București: prețuri europene, servicii făcute românește, pentru că „așa facem noi și n-am avut niciodată probleme”. Avatarurile unui șofer care se încăpățânează să citească manualul mașinii.

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

Discuție cu o viitoare ziarizdă/piarizdă. Trizdă!

A fost odata copiutza - sursa foto: http://www.cheatingculture.com

Pentru cine zicea că presa e plină de ingineri, făcuți ziariști de ocazie, am un mesaj încurajator: vine tare din urmă generația copy/paste. Hold your breath!

Secretul Rozaliei din Criţ: “Ne-a ferit Dumnezeu de emigrare aicea, că avem mult de lucru”

Minunata ciorba ardeleneasca a adunat Europa la aceasi masa

Cu timpul oamenii au constatat că activităţi pe care noi le considerăm plictisitoare, pentru că le facem zi de zi, pot fi vândute foarte bine străinilor, care nu le-au văzut niciodată