Jocuri

Eram introvertita, nu imi placea sa „ies afara cu copiii”, ci mai degraba sa fac ceva „in house”. Am citit tarziu (prima carte in clasa a 4-a), la filme imi citea mama scrisul (il schimbau prea repede, nu reuseam sa tin pasul), si in general jocurile copilariei mele erau bazate mai degraba pe gandire decat pe miscare. A nu se intelege ca astfel mi-as fi cultivat vreo inteligenta remarcabia. Dimpotriva! Totusi, imi amintesc cu placere de jocurile copilariei, multe dintr ele i se datoreaza mamei. Intoarcerea in timp a fost cauzata de petrecerea prin care finul meu, Stefan, a sarbatorit implinirea celor 3 ani! Cu ocazia asta mi-am mai desmortit Canon-ul 🙂

Nu-mi amintesc chiar cartile de la 2-3 ani. Sigur era una intitulata „Puiul”, ilustrata, despre un pui de gaina. Mai tarziu, insa, au venit jocurile adevarate: „Nu te supara frate”, „Cine stie castiga”. Asta chiar era fabulos, avea o baterie din aia patrata in spatele cartonului impartit in doua, cu nituri nichelate si doua borne legate la baterie. Pe carton puneai plansele cu intrebari si raspunsuri. Cand atingeai cu ambele borne si intrebarea si raspunsul corect, se aprindea beculetul. Era fabulos pentru vremea aia – anii 70-80 – cand inca nu se inventase Internetul, iar computerele erau niste chestii mari cat casa.

Nu vorbesc aici de jocurile pe care alti copii le-or fi avut la vremea aia. Erau unii care aveau si revista PIF si ciocolata Toblerone. Si tatal mai mult plecat prin tari straine. Vorbesc despre ce aveam eu si prietenii mei. O singura papusa, „mare”, imbracata si coafata din fabrica (blonda cu ochi albastri, da!), de care nu indrazneam sa ma ating. Daca-i scoteam pantofii din plastic din picioare, mama zicea ca o stric. Asa ca statea vesnic, undeva, expusa. Privita acum, e uimitor de mica. Cred ca o fi intrat la apa.

Apoi am reusit sa invat literele, sa citesc, si am descoperit cartile. Ce revelatie! Tot mama mi le ascundea pe dulapul de la bucatatire, ca sa-mi fac temele, ca altfel nu ma mai dezlipeam de Dumas, Stendhal si altii de seama lor. Jocul de data asta era altul. Ori de cate ori mergeam pe drumuri lungi, cu rata, la tara la mamaie, cu trenul, cu autocarul in excursii, de fiecare data jucam cu mama cititul invers. Ca sa nu ma plictisesc. Iar asta s-a extins si in alte ocazii. Asa mi s-a intiparit in minte „tnu ed asam” sau „Asizretni aeredihcsed rolisu ertni iitats”. Jocul era asa: unul zicea cuvintele inversate, iar celalalt le ghicea. Va dati seama ca, fiind intr-o rata, nu prea aveai multe alternative sa citesti invers. Adevarata provocare era sa te uiti pe geam, s te gandesti la cuvinte scurte si sa le spui invers, ca sa le ghiceasca mama. Si le ghicea mereu, culmea! 🙂

Dupa aia am crescut, n-am mai mers cu mama cu rata, n-am mai citit invers, nu m-am mai jucat. Intre timp a venit viata peste noi, Internetul, mama nu mai stie acum nici sa citeasca un sms pe telefon, darmite sa foloseasca un computer. Mi-am tot propus s-o invat, dar aman. Ma joc, insa, Zuma pe calculator. Impusc bile colorate cu o determinare prost calibrata, ca sa navighez pe malul Nilului in diverse ipostaze.  Daca mi-as folosi aceeasi determinare as reusi sa rastorn, pesemne, si guvernul Boc. Dar nu-mi propun decat sa depasesc nivelul 9 care-mi da de furca. Momentan.

Voi, cu ce va laudati?

Etichete: , ,

7 comentarii la “Jocuri” Subscribe

  1. Gilbert 26/04/2010 at 01:07 #

    salut de fapt sunt cristina

    mi-au dat lacrimile cand am citit…

    credeam ca numai eu am crescut fara bicicleta,patine,papusi si set de bucatarie.

    acum,datorita tie,nu imi va mai fi rusine cu copilaria mea(cu cheia de gat in fata blocului salivand la jucariile altor copii mai norocosi decat mine)

    MULTUMESC

    (esti o minune pt. noi)

    • Dollo 26/04/2010 at 17:05 #

      Draga Cristina, bicicletele erau numai pentru premianti! Eu mi-am cumparat prima bicicleta abia din propriul salariu, dar nu mai era acelasi lucru… Oricum, in ciuda privatiunilor de atunci, eu imi amintesc cu drag de jocurile copilariei, si cred ca n-as fi avut aceleasi amintiri despre … "setul de bucatarie" de exemplu 😉 Peste 20 de ani, despre ce crezi ca-si va aminti Juniorul?

  2. Gilbert 26/04/2010 at 23:36 #

    s-ar putea sa isi aminteasca despre masinute,biciclete…si other toys,dar cred ca cel mai mult isi va aminti de dragostea noastra …prin fiecare jucarie ii spunem cat de mult il iubim,prin fiecare dorinta implinita ii spunem cat de mult conteaza pt. noi,prin fiecare privire ii spunem ca el este cel mai important in viata noastra,prin fiecare sarut il facem fericit …

    cred ca de fapt asta mi-a lipsit cel mai mult in copilaria mea…

    si cred ca nu vreau ca juniorul sa se simta vreodata a cincea roata la caruta

    (am fost premianta si tot nu am avut bike )

    Cristina

  3. Monica 27/04/2010 at 21:07 #

    Trebuie sa incerci jocurile din seria Mystery Case Filee, mai ales Madame Fate si Return to Ravenhearst.

    Cat despre copilarie, copilaria ta seamana izbitor cu a mea. Cu cateva mici diferente, cum ar fi ca nu am primit niciodata o bicicleta desi am luat premiul I opt ani de zile, special pentru asta; mergeam doar cu trenul la tara, ca rata nu trecea pe unde stateau bunicii mei si papusa mea era roscata cu ochii verzi si o chema Andreea (scria pe capul ei numele)

    ps> avertisment: zuma m-a facut sa am o restanta in facultate, ai grija ca e un joc perfid 😀

    • Dollo 27/04/2010 at 21:31 #

      Da, acuma nu garantez ca mama mi-ar fi luat bicicleta daca as fi luat premiu, dar a fost o scuza buna ca sa nu-mi ia 😉 Nici nu m-a motivat, insa, pentru ca la mine mobilizarea functioneaza altfel, nu pe promisiuni materiale… Cat despre zuma… o, da, stiu ca e perfid, de cateva zile ma chinui sa trec de nivelul 9 si nu reusesc. Deci nu-mi baga in casa alti morti, cum ar fi Mystery nu stiu ce, ca intru in depresie 🙂

  4. Functionara 27/04/2010 at 23:14 #

    Deocamdata joc Grepolis, si sunt intr-o alianta cu niste pushti de 18-20 de ani. Evident ca nu le-am spus ce varsta am! 😉 Daca ar sti ei ca joaca alaturi de "mama" lor… 😀

    • Dollo 27/04/2010 at 23:21 #

      Am trecut si eu prin faza Farmville, dar mi-a trecut 🙂

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

Hai păpușă sexoasă, bagă!

primaria

Primele victime ale poziționării USR împotriva modificării Constituției sunt propriii consilieri generali din București, hărțuiți grobian de consilierii PSD pe tema „cuplurilor de același gen”. Famiglia tradițională PSD de la Primăria Capitalei îi hărțuiește pe copiii adoptați ai cuplului bisexual USR

Suni la 112 și te sună înapoi niște ciocli

morturary

O întrebare pentru domnul Raed Arafat: ce comision primesc operatoarele de la 112 ca să le furnizeze firmelor de pompe funebre numerele de telefon ale rudelor celor decedați?

(III) Clientul român e mitocan și nespălat

sexwork is work

Ultima parte a interviului cu „Profesoara” – una dintre cele mai vechi prostituate din București – face un portret robot al clientului român, de la gunoier și căcănar, până la politician și preot.

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.

Doctorul cu 2000 de pacienţi şi 350 de oi

doctorul

Medicul Emil Crişan a făcut medicina de drag, dar a moştenit şi dragostea de animale de la strămoşii săi, aşa că azi îşi împarte priceperea între oameni şi animale.