Jocuri

Eram introvertita, nu imi placea sa „ies afara cu copiii”, ci mai degraba sa fac ceva „in house”. Am citit tarziu (prima carte in clasa a 4-a), la filme imi citea mama scrisul (il schimbau prea repede, nu reuseam sa tin pasul), si in general jocurile copilariei mele erau bazate mai degraba pe gandire decat pe miscare. A nu se intelege ca astfel mi-as fi cultivat vreo inteligenta remarcabia. Dimpotriva! Totusi, imi amintesc cu placere de jocurile copilariei, multe dintr ele i se datoreaza mamei. Intoarcerea in timp a fost cauzata de petrecerea prin care finul meu, Stefan, a sarbatorit implinirea celor 3 ani! Cu ocazia asta mi-am mai desmortit Canon-ul 🙂

Nu-mi amintesc chiar cartile de la 2-3 ani. Sigur era una intitulata „Puiul”, ilustrata, despre un pui de gaina. Mai tarziu, insa, au venit jocurile adevarate: „Nu te supara frate”, „Cine stie castiga”. Asta chiar era fabulos, avea o baterie din aia patrata in spatele cartonului impartit in doua, cu nituri nichelate si doua borne legate la baterie. Pe carton puneai plansele cu intrebari si raspunsuri. Cand atingeai cu ambele borne si intrebarea si raspunsul corect, se aprindea beculetul. Era fabulos pentru vremea aia – anii 70-80 – cand inca nu se inventase Internetul, iar computerele erau niste chestii mari cat casa.

Nu vorbesc aici de jocurile pe care alti copii le-or fi avut la vremea aia. Erau unii care aveau si revista PIF si ciocolata Toblerone. Si tatal mai mult plecat prin tari straine. Vorbesc despre ce aveam eu si prietenii mei. O singura papusa, „mare”, imbracata si coafata din fabrica (blonda cu ochi albastri, da!), de care nu indrazneam sa ma ating. Daca-i scoteam pantofii din plastic din picioare, mama zicea ca o stric. Asa ca statea vesnic, undeva, expusa. Privita acum, e uimitor de mica. Cred ca o fi intrat la apa.

Apoi am reusit sa invat literele, sa citesc, si am descoperit cartile. Ce revelatie! Tot mama mi le ascundea pe dulapul de la bucatatire, ca sa-mi fac temele, ca altfel nu ma mai dezlipeam de Dumas, Stendhal si altii de seama lor. Jocul de data asta era altul. Ori de cate ori mergeam pe drumuri lungi, cu rata, la tara la mamaie, cu trenul, cu autocarul in excursii, de fiecare data jucam cu mama cititul invers. Ca sa nu ma plictisesc. Iar asta s-a extins si in alte ocazii. Asa mi s-a intiparit in minte „tnu ed asam” sau „Asizretni aeredihcsed rolisu ertni iitats”. Jocul era asa: unul zicea cuvintele inversate, iar celalalt le ghicea. Va dati seama ca, fiind intr-o rata, nu prea aveai multe alternative sa citesti invers. Adevarata provocare era sa te uiti pe geam, s te gandesti la cuvinte scurte si sa le spui invers, ca sa le ghiceasca mama. Si le ghicea mereu, culmea! 🙂

Dupa aia am crescut, n-am mai mers cu mama cu rata, n-am mai citit invers, nu m-am mai jucat. Intre timp a venit viata peste noi, Internetul, mama nu mai stie acum nici sa citeasca un sms pe telefon, darmite sa foloseasca un computer. Mi-am tot propus s-o invat, dar aman. Ma joc, insa, Zuma pe calculator. Impusc bile colorate cu o determinare prost calibrata, ca sa navighez pe malul Nilului in diverse ipostaze.  Daca mi-as folosi aceeasi determinare as reusi sa rastorn, pesemne, si guvernul Boc. Dar nu-mi propun decat sa depasesc nivelul 9 care-mi da de furca. Momentan.

Voi, cu ce va laudati?

Tags: , ,

7 Responses to “Jocuri” Subscribe

  1. Gilbert 26/04/2010 at 01:07 #

    salut de fapt sunt cristina

    mi-au dat lacrimile cand am citit…

    credeam ca numai eu am crescut fara bicicleta,patine,papusi si set de bucatarie.

    acum,datorita tie,nu imi va mai fi rusine cu copilaria mea(cu cheia de gat in fata blocului salivand la jucariile altor copii mai norocosi decat mine)

    MULTUMESC

    (esti o minune pt. noi)

    • Dollo 26/04/2010 at 17:05 #

      Draga Cristina, bicicletele erau numai pentru premianti! Eu mi-am cumparat prima bicicleta abia din propriul salariu, dar nu mai era acelasi lucru… Oricum, in ciuda privatiunilor de atunci, eu imi amintesc cu drag de jocurile copilariei, si cred ca n-as fi avut aceleasi amintiri despre … "setul de bucatarie" de exemplu 😉 Peste 20 de ani, despre ce crezi ca-si va aminti Juniorul?

  2. Gilbert 26/04/2010 at 23:36 #

    s-ar putea sa isi aminteasca despre masinute,biciclete…si other toys,dar cred ca cel mai mult isi va aminti de dragostea noastra …prin fiecare jucarie ii spunem cat de mult il iubim,prin fiecare dorinta implinita ii spunem cat de mult conteaza pt. noi,prin fiecare privire ii spunem ca el este cel mai important in viata noastra,prin fiecare sarut il facem fericit …

    cred ca de fapt asta mi-a lipsit cel mai mult in copilaria mea…

    si cred ca nu vreau ca juniorul sa se simta vreodata a cincea roata la caruta

    (am fost premianta si tot nu am avut bike )

    Cristina

  3. Monica 27/04/2010 at 21:07 #

    Trebuie sa incerci jocurile din seria Mystery Case Filee, mai ales Madame Fate si Return to Ravenhearst.

    Cat despre copilarie, copilaria ta seamana izbitor cu a mea. Cu cateva mici diferente, cum ar fi ca nu am primit niciodata o bicicleta desi am luat premiul I opt ani de zile, special pentru asta; mergeam doar cu trenul la tara, ca rata nu trecea pe unde stateau bunicii mei si papusa mea era roscata cu ochii verzi si o chema Andreea (scria pe capul ei numele)

    ps> avertisment: zuma m-a facut sa am o restanta in facultate, ai grija ca e un joc perfid 😀

    • Dollo 27/04/2010 at 21:31 #

      Da, acuma nu garantez ca mama mi-ar fi luat bicicleta daca as fi luat premiu, dar a fost o scuza buna ca sa nu-mi ia 😉 Nici nu m-a motivat, insa, pentru ca la mine mobilizarea functioneaza altfel, nu pe promisiuni materiale… Cat despre zuma… o, da, stiu ca e perfid, de cateva zile ma chinui sa trec de nivelul 9 si nu reusesc. Deci nu-mi baga in casa alti morti, cum ar fi Mystery nu stiu ce, ca intru in depresie 🙂

  4. Functionara 27/04/2010 at 23:14 #

    Deocamdata joc Grepolis, si sunt intr-o alianta cu niste pushti de 18-20 de ani. Evident ca nu le-am spus ce varsta am! 😉 Daca ar sti ei ca joaca alaturi de "mama" lor… 😀

    • Dollo 27/04/2010 at 23:21 #

      Am trecut si eu prin faza Farmville, dar mi-a trecut 🙂

Leave a Reply

Oldies but goldies

Când un gard pe mijlocul drumului e cel mai smart lucru din oraș

bucuresti

Gabriela Firea are mai multe atuuri decât au avut predecesorii ei: un buget mare, un consiliu obedient, guvernul de aceeași culoare politică și marele talent de a vorbi ca la televizor. Este un mister de ce nu reușește mai mult decât niște paranghelii jenante.

Povești de la capătul lumii

vapor expeditie antarctica

Fin del mundo – sau curul lumii cum îi mai zic argentinienii – e la fel de scump ca Londra. Dar au pinguini, lei de mare și balene în fața casei.

Cum a salvat Vodafone caii din Deltă

Cai din Letea

Ca un violator care promite să ia fata de nevastă, ca să nu facă pușcărie, Vodafone promite să hrănească cu 20.000 de euro caii salvați de alții anul trecut. După ce le-a folosit imaginea fără să-i întrebe, ca să-și facă publicitate.

Restul de 60% e tăcere

deget

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit

Zen and the Art of Marcela Maintenance*

marcela

Calitatea service-urilor din București: prețuri europene, servicii făcute românește, pentru că „așa facem noi și n-am avut niciodată probleme”. Avatarurile unui șofer care se încăpățânează să citească manualul mașinii.

Ce înseamnă să fii cioban

cioban

În pofida unei potenţe proverbiale, datorată chipurile cărnii de oaie, ciobanii nu mai au căutare la fete, iar o viaţă de celibat şi mizerie la oi nu mai e pe placul tinerilor.