Jocuri

Eram introvertita, nu imi placea sa „ies afara cu copiii”, ci mai degraba sa fac ceva „in house”. Am citit tarziu (prima carte in clasa a 4-a), la filme imi citea mama scrisul (il schimbau prea repede, nu reuseam sa tin pasul), si in general jocurile copilariei mele erau bazate mai degraba pe gandire decat pe miscare. A nu se intelege ca astfel mi-as fi cultivat vreo inteligenta remarcabia. Dimpotriva! Totusi, imi amintesc cu placere de jocurile copilariei, multe dintr ele i se datoreaza mamei. Intoarcerea in timp a fost cauzata de petrecerea prin care finul meu, Stefan, a sarbatorit implinirea celor 3 ani! Cu ocazia asta mi-am mai desmortit Canon-ul 🙂

Nu-mi amintesc chiar cartile de la 2-3 ani. Sigur era una intitulata „Puiul”, ilustrata, despre un pui de gaina. Mai tarziu, insa, au venit jocurile adevarate: „Nu te supara frate”, „Cine stie castiga”. Asta chiar era fabulos, avea o baterie din aia patrata in spatele cartonului impartit in doua, cu nituri nichelate si doua borne legate la baterie. Pe carton puneai plansele cu intrebari si raspunsuri. Cand atingeai cu ambele borne si intrebarea si raspunsul corect, se aprindea beculetul. Era fabulos pentru vremea aia – anii 70-80 – cand inca nu se inventase Internetul, iar computerele erau niste chestii mari cat casa.

Nu vorbesc aici de jocurile pe care alti copii le-or fi avut la vremea aia. Erau unii care aveau si revista PIF si ciocolata Toblerone. Si tatal mai mult plecat prin tari straine. Vorbesc despre ce aveam eu si prietenii mei. O singura papusa, „mare”, imbracata si coafata din fabrica (blonda cu ochi albastri, da!), de care nu indrazneam sa ma ating. Daca-i scoteam pantofii din plastic din picioare, mama zicea ca o stric. Asa ca statea vesnic, undeva, expusa. Privita acum, e uimitor de mica. Cred ca o fi intrat la apa.

Apoi am reusit sa invat literele, sa citesc, si am descoperit cartile. Ce revelatie! Tot mama mi le ascundea pe dulapul de la bucatatire, ca sa-mi fac temele, ca altfel nu ma mai dezlipeam de Dumas, Stendhal si altii de seama lor. Jocul de data asta era altul. Ori de cate ori mergeam pe drumuri lungi, cu rata, la tara la mamaie, cu trenul, cu autocarul in excursii, de fiecare data jucam cu mama cititul invers. Ca sa nu ma plictisesc. Iar asta s-a extins si in alte ocazii. Asa mi s-a intiparit in minte „tnu ed asam” sau „Asizretni aeredihcsed rolisu ertni iitats”. Jocul era asa: unul zicea cuvintele inversate, iar celalalt le ghicea. Va dati seama ca, fiind intr-o rata, nu prea aveai multe alternative sa citesti invers. Adevarata provocare era sa te uiti pe geam, s te gandesti la cuvinte scurte si sa le spui invers, ca sa le ghiceasca mama. Si le ghicea mereu, culmea! 🙂

Dupa aia am crescut, n-am mai mers cu mama cu rata, n-am mai citit invers, nu m-am mai jucat. Intre timp a venit viata peste noi, Internetul, mama nu mai stie acum nici sa citeasca un sms pe telefon, darmite sa foloseasca un computer. Mi-am tot propus s-o invat, dar aman. Ma joc, insa, Zuma pe calculator. Impusc bile colorate cu o determinare prost calibrata, ca sa navighez pe malul Nilului in diverse ipostaze.  Daca mi-as folosi aceeasi determinare as reusi sa rastorn, pesemne, si guvernul Boc. Dar nu-mi propun decat sa depasesc nivelul 9 care-mi da de furca. Momentan.

Voi, cu ce va laudati?

Etichete: , ,

7 comentarii la “Jocuri” Subscribe

  1. Gilbert 26/04/2010 at 01:07 #

    salut de fapt sunt cristina

    mi-au dat lacrimile cand am citit…

    credeam ca numai eu am crescut fara bicicleta,patine,papusi si set de bucatarie.

    acum,datorita tie,nu imi va mai fi rusine cu copilaria mea(cu cheia de gat in fata blocului salivand la jucariile altor copii mai norocosi decat mine)

    MULTUMESC

    (esti o minune pt. noi)

    • Dollo 26/04/2010 at 17:05 #

      Draga Cristina, bicicletele erau numai pentru premianti! Eu mi-am cumparat prima bicicleta abia din propriul salariu, dar nu mai era acelasi lucru… Oricum, in ciuda privatiunilor de atunci, eu imi amintesc cu drag de jocurile copilariei, si cred ca n-as fi avut aceleasi amintiri despre … "setul de bucatarie" de exemplu 😉 Peste 20 de ani, despre ce crezi ca-si va aminti Juniorul?

  2. Gilbert 26/04/2010 at 23:36 #

    s-ar putea sa isi aminteasca despre masinute,biciclete…si other toys,dar cred ca cel mai mult isi va aminti de dragostea noastra …prin fiecare jucarie ii spunem cat de mult il iubim,prin fiecare dorinta implinita ii spunem cat de mult conteaza pt. noi,prin fiecare privire ii spunem ca el este cel mai important in viata noastra,prin fiecare sarut il facem fericit …

    cred ca de fapt asta mi-a lipsit cel mai mult in copilaria mea…

    si cred ca nu vreau ca juniorul sa se simta vreodata a cincea roata la caruta

    (am fost premianta si tot nu am avut bike )

    Cristina

  3. Monica 27/04/2010 at 21:07 #

    Trebuie sa incerci jocurile din seria Mystery Case Filee, mai ales Madame Fate si Return to Ravenhearst.

    Cat despre copilarie, copilaria ta seamana izbitor cu a mea. Cu cateva mici diferente, cum ar fi ca nu am primit niciodata o bicicleta desi am luat premiul I opt ani de zile, special pentru asta; mergeam doar cu trenul la tara, ca rata nu trecea pe unde stateau bunicii mei si papusa mea era roscata cu ochii verzi si o chema Andreea (scria pe capul ei numele)

    ps> avertisment: zuma m-a facut sa am o restanta in facultate, ai grija ca e un joc perfid 😀

    • Dollo 27/04/2010 at 21:31 #

      Da, acuma nu garantez ca mama mi-ar fi luat bicicleta daca as fi luat premiu, dar a fost o scuza buna ca sa nu-mi ia 😉 Nici nu m-a motivat, insa, pentru ca la mine mobilizarea functioneaza altfel, nu pe promisiuni materiale… Cat despre zuma… o, da, stiu ca e perfid, de cateva zile ma chinui sa trec de nivelul 9 si nu reusesc. Deci nu-mi baga in casa alti morti, cum ar fi Mystery nu stiu ce, ca intru in depresie 🙂

  4. Functionara 27/04/2010 at 23:14 #

    Deocamdata joc Grepolis, si sunt intr-o alianta cu niste pushti de 18-20 de ani. Evident ca nu le-am spus ce varsta am! 😉 Daca ar sti ei ca joaca alaturi de "mama" lor… 😀

    • Dollo 27/04/2010 at 23:21 #

      Am trecut si eu prin faza Farmville, dar mi-a trecut 🙂

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

De ce ea? (2)

tarau-curte

Cazul Daniela Tarău: viața în arestul Capitalei, pentru un om care se știe nevinovat, ancheta lui Cristian Panait și procesul absurd, în care niciun judecător nu catadicsea să citească dosarul.

De ce țin oamenii cu PSD

flyere

Deoarece în multe județe e cel mai mare angajator. Pe banii noștri, baronii PSD patronează instituții de stat supradimensionate cu angajați fictivi care muncesc în realitate pentru partid. Înțelegeți de ce se oftică Dragnea că el e singurul fraier judecat pentru o astfel de faptă pe care o practică cu succes toți colegii lui în continuare?

Dubița albă din Vitan, monumentul neputinței poliției și Primăriei sectorului 3

Celebra dubiță abandonată în fața Poștei Vitan

O dubiță zace de câteva luni încurcând traficul din Vitan. Poliția locală știe, dar nu are platformă de ridicat, Poliția rutieră o filmează și-l amendează pe proprietar, Primăria Capitalei zice să apelăm la țiganii care fură fier vechi, să fure și mașina abandonată.

Life’s a bitch, prison bitch

irina-jianu-6-560x419

Irina Jianu, condamnată în lotul „Trofeul calității” alături și pentru Adrian Năstase, ispășește șase ani de pușcărie în închisoarea construită chiar de firma ei, în 2006, la Bacău

Hai păpușă sexoasă, bagă!

primaria

Primele victime ale poziționării USR împotriva modificării Constituției sunt propriii consilieri generali din București, hărțuiți grobian de consilierii PSD pe tema „cuplurilor de același gen”. Famiglia tradițională PSD de la Primăria Capitalei îi hărțuiește pe copiii adoptați ai cuplului bisexual USR

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?