Domnu doctor, sa chemam un preot ca sa-l spovedeasca inainte? l-a intrebat mama pe chirurgul care l-a operat ieri pe fratele ei. Da doamna, aduceti, ca si noi ne facem cruce inainte de a intra in sala de operatie!, i-a raspuns medicul, un tip usor trecut de 40 de ani. Daca ajungeti vreodata in Spitalul Caritas din Bucuresti, si vedeti cum arata saloanele si chiar sala de operatie, o sa intelegeti mai bine semnificatia adanca a acestui dialog.
Fratele mamei are 70 de ani si o tumora in cavitatea abdominala. Nu cunosc diagnosticul exact, dar nu importa pentru ce am sa va povestesc. Omul a trait toata viata lui la tara, in satul natal din Buzau, n-a luat medicamente pana acum, doar cate o tuica inainte de masa si ceva mai mult vin dupa. Era sanatos pana cand a inceput sa nu mai fie. Doctorii de la Buzau n-au exagerat cu acurtatetea, asa ca unchiul a ajuns la Bucuresti ca sa afle ce are, totusi. Aici i s-a pus diagnosticul. Inainte de operatie nici medicul de aici nu stia sigur daca tumora aia e operabila sau nu, dar un lucru a fost sigur: avea ceva infectie in stomac, care trebuia eliminata cumva inainte de operatie. Asa ca i-au dat niste antibiotice cu … Coca Cola.
Mama, femeie cu frica lui Dumnezeu, dar si cu oarecari informatii despre cat de nocive sunt sucurile astea cu chimicale, l-a intrebat pe doctor daca stie ce face. Si doctorul i-a spus ca da, Coca Cola are marea calitate de a dizolva mizeria (!) iar pentru ce avea unchiul in stomac Coca Cola era exact ce-i trebuia… Si asa a si fost, cica. Inainte cu o zi de operatie, pe tubul care-i iesea din nas unchiului a curs un lichid gros si negru pe care asistentele s-au grabit sa-l diagnosticheze drept „a iesit infectia din el”. In paralel, pe celalalt tub (din nara vecina), alta asistenta ii baga lapte cu ou, ca sa-l hraneasca artificial, pentru ca omul nu mai putea sa manance.
De gura mamei unchiul a acceptat sa primeasca la patul lui si un preot care „i-a citit o poezie si a plecat”, dupa cum povesteste acum unchiul. N-a fost lasat oricum din grija lui Dumnezeu, pentru ca in micutul salon de terapie intensiva in care zace deja de mai bine de o saptamana are doua icoane, una deasupra patului si alta pe peretele opus.
Salonul – ca si restul spitalului – are mobilierul din tabla vechi si ruginit, peretii scorojiti, un mic grup sanitar la care un robinet e rupt, iar teava pe care curge apa e roasa de rugina. Patul e curat, insa, si personalul e amabil. Te simti acolo ca in filmele alea din lumea a treia, in spitalele improvizate in manastiri, unde maicutele trateaza cangrenele cu comprese si multa rugaciune.
Operatia s-a desfasurat intr-o sala care nu difera cu nimic de ce v-am descris pana acum. Aceiasi pereti scorojiti, aceleasi podele vechi, ilustrarea perfecta a convingerii ca aici intri cu o boala si iesi cu mai multe, daca mai iesi.
Unchiul a supravietuit operatiei, chiar daca a ramas cu tumora la locul ei. Extirparea ar fi insemnat sa-i afecteze niste vene care alimenteaza diverse organe, asa ca doctorul si-a facut cruce, l-a deschis, l-a inchis la loc si probabil si-a mai facut o cruce la final. Azi, la doua zile dupa operatie, unchiul e vioi, s-a ridicat din pat si, daca n-ar fi nenumaratele sonde care-l leaga, ar vrea sa plece si acasa. Cand l-a vazut asa hotarat, inca o data, doctorul a exclamat: ”Doamne ajuta!”.
Cu excepţia icoanelor şi a conceptului de Coca-Cola, scena pare ruptă din anii 80.
Ce a făcut România şi cretinu-i de popor în 20 de ani de democratură?
S-a îmbuibat la Carrefour şi a belit ochii la Dan Negru, asta a făcut!
(Când n-a venit cu castraveţii la pachet, că se dădeau cârnaţi pe băţ în campanie.)
Mi-e silă. Cât s-a schimbat cu adevărat în ţara asta?
Înainte ne lăsam futuţi în cur de Ceaşcă şi politrucii lui, acum o luăm în gură de la o clasă politică mult mai largă, de la o mafie economică şi de la exponenţii unor interese UE (multinaţionale, bănci).
Partea proasta e ca nici de acum incolo nu dam semne ca vom schimba ceva
Ba da, dar nu în bine, căci ne pleacă_cadrele medicale. Nu mă dau în vânt după personalul medical din România, dar gândesc totuşi că măcar 10% ştiu ce fac. Ei bine, ăştia vor pleca.
Da, m-am intrebat serios azi ce m-ar motiva pe mine sa lucrez inr-un astfel de spital? N-am gasit niciun raspuns
Bună întrebare…
Trist, din pacate si cunoscut. Tin minte ca printre primele lucruri pe care le-am observat cand am ajuns la urgente dupa ce am fost agresata pe strada acum doi ani au fost icoanele si starea jalnica a salilor de pe acolo. Combinate, mi-au picat prost. Am luat prezenta icoanelor ca pe un mesaj subtil de "Dumnezeu sa va ajute ca noi nu avem cu ce!" 😐 Am avut noroc, m-au reparat bine fara ajutor de la barbos si n-am ramas acolo decat cinci zile. Nu cred ca o sa uit vreodata ce mi-a zis omu' care m-a operat cu o zi inainte sa ma externeze: "o sa pleci acasa cat mai repede, sa nu mai stai aici… noi ne-am obisnuit cu spitalul, dar tu n-ar trebui sa mai ramai…"
Vopseaua cadea de pe pereti; gandacii si paianjenii se simteau ca acasa; erau tevi sparte pe sub chiuvete, era apa pe jos de imi era teama sa ma plimb ca se aluneca pe acolo si n-aveam chef sa ies cu gatul rupt din spital dupa ce macar cu ala intrasem intreg; pe tot culoarul se simtea un miros de urina; decor numai bun de Scooby-Doo, ce mai!
La Caritas gandacii iesisera afara, de caldura probabil, dar e drept ca nici n-am stat suficient cat sa cunosc toti „locatarii” cuvantatori si necuvantatori ai asezamantului…
Exceptional articol si din pacate atat de trist 🙁
Sa fie omul sanatos, sa speram ca ii da al de sus zile, ca doctorii au alta treaba
Multumesc 🙂
Ce zici de asta:
Buzău. Test de sarcina pozitiv. Mers la ginecolog, Pandelescu Iliuta pe numele sau, zice că e sarcina extrauterina. Nasol, te duci acasa, da să nu stai singură, că oricand poti să lesini de durere, sa fie cineva langa tine să te aduca la spital si te operezi. Vezi si tu, daca in 10 zile nu se intampla nimic, vii la mine si te operez… Gravida, in schimb, nici o durere, măcar aşa, de dragul catastroficului diagnostic. Mers de urgenta la Bucuresti, la Medlife, pentru o ecografie. Aici, la fel, ba mai rau, cica este sarcina extrauterina desprinsă. Pacienta, din ambâţ poate, nici un simptom care să corespundă diagnosticului, adica dureri atroce si sangerari masive. Noroc cu doctorul Rotaru, de la Elias. A internat-o 2 zile, contrariat de discrepanţa dintre diagnosticul dat anterior si starea excelentă a femeii. S-a dovedit astfel că sarcina era perfect normală.
Sa inteleg ca vei deveni tata? 🙂 Daca da, felicitari, daca nu, felicitari oricum copilului care a invins din burta sistemul 🙂 Daca mama ar fi adoptat stilul fatalist, ne facem cruce si ne lasam in voia celui de sus am fi avut inca o eroare medicala… Cred ca ar trebui facut un site cu situatii de genul asta, unde sa publicam si numele doctorilor. Macar sa stim de cine sa ne ferim
Se intampla si la case mai mari. Canada, sectia chirurgie, oamenilor adusi din operatii, li se servea masa cand erau capabili sa manance : Coca Cola, cafea, sucuri gen "Tec ", mancare din conserve. Mai lipsea o tigara, ca sa se simta la bar si nu in rezerva unui spital …
Dar ai uitat cateva elemente importante: care era de fapt diagnosticul? Era ceva benign sau malign? Povestea are un deznodamant sau e inca in desfasurare? Daca e inca in desfasurare, sanatate unchiului tau!
Aura – multumesc pentru urare, unchiul e inca la spital, dar mananca singur si pare ca isi revine. Tumora e inca in el, pentru ca extirparea ei i-ar fi fost fatala, din cate am inteles. I-au facut doar un mic artificiu intern care-l ajuta sa manance si sa nu mai vomite ce mananca. Initial medicii au zis ca nu-i garanteaza mai mult de cateva luni de viata. Vom vedea cat se vor intinde lunile astea…
Tzipi – da, pesemne ca are valente universale si nebanuite Coca Cola asta, asa cum sustine si reclama 🙂 Oricum, diferenta fata de spitalul din Canada banuiesc ca ar fi totusi curatenia, daca nu cumva si dotarea materiala