După ce i s-a topit mantia aia albă de hermină, aproape nemeritată, Bucureștiul a rămas zilele astea în pielea goală, ca un monarh impostor într-o țară de manechine. În perioada asta a anului mi-e cel mai silă de orașul ăsta în care toți așteptăm numai „să se facă ceva!”. O să apuc vreodată timpul ăla în care să nu mă stropesc până la gât cu noroi când merg prin București?
Lecții dintr-o viață aparent irosită
Industrienacht, cum își laudă elvețienii munca
Apocalipsa AI, după Harari
De toți banii
Ce-am găsit să fie al meu
Cum și-au instalat primarul, păgânii ăștia de francezi
Vechituri
Țara oamenilor drăguți (unii cu alții)
F.: Intotdeauna m-a disperat obiceiul cu “flori fura...
Lavinia: Patricia Highsmith - Talentatul.domn Ripley
W G S...
Laura V: Un pic de spice erotic :)
Octavian Soviany - Vi...
Ady: elogiul mamei vitrege- mario vargas llosa. eventua...
adobrero: Oops, abia acum am realizat ca The Powerbook nu a ...
Dollo: Ha, credeam că am citit Teama de zbor la club, ac...
adobrero: Anais Nin, Delta of Venus
Erica Jong, Fear of Fly...
POMIAN IONUȚ-ADONIS: Stimată Doamnă Monica, sunteți prost informată...
Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉
În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.
În țara lui „așa se face”: dom profesor îți face o onoare cu forța, iar producătorul îți zice, voalat, că proiectantul tău e praf; Și se întâmplă că ne dispare din proiect și al treilea structurist
Zgomotos, fierbinte, cu iz de grătar și cu aromă de tango – Buenos Aires, orașul cu 13 milioane de oameni
Un Pilat din Pont grăsuț și chel a stârnit polemici în rândul audienței de la răstignirea lui Iisus – ediția 2014
Interviu în 3 episoade cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. Azi, începuturile – „Epoca de aur”, când comunismul tolera prostituția, marca era mai tare ca dolarul iar clientul era domn.
Vad o firma de Dactilografie! Asta imi aduce aminte de un banc:
Pe scarile sediului Militiei judetene se incruciseaza un tip care urca cu unul care coboara.
– To’arasu’, nu stiti pe unde se bate la masina pe aici?
– Nu stiu dom’le, ca pe mine m-or batut manual!
:)) Da, la Dactilografia asta toate damele erau batute de soarta. Ședeau cu ochii in gol privind spre strada din care nu le venea niciun client. Și ce vremuri trebuie sa fi trait ele acolo, vis a vis de Tribunalul mare…!
Nu…..poate copiii copiilor tai, dar si atunci am niste indoieli……