După ce i s-a topit mantia aia albă de hermină, aproape nemeritată, Bucureștiul a rămas zilele astea în pielea goală, ca un monarh impostor într-o țară de manechine. În perioada asta a anului mi-e cel mai silă de orașul ăsta în care toți așteptăm numai „să se facă ceva!”. O să apuc vreodată timpul ăla în care să nu mă stropesc până la gât cu noroi când merg prin București?
Cum a ratat domnul Jean de la Sorbona ocazia de a rămâne filosof
Onoare de taximetrist
Ultimul preț care a ucis povestea
Primul an de expat, realizări și perspective
Cum să înfrunți un dictator. Și alte vise umede, jurnalistice
15 ani cu pisica Toshiba și relația cu alte animale
Valea Loarei și foștii ei bogați
Parcările de la Mont Saint Michel și câinii din Saint Malo
Ultimul preț care a ucis povestea
Onoare de taximetrist
Cum a ratat domnul Jean de la Sorbona ocazia de a rămâne filosof
Tiberiu Buzenchi: Am stat la coadă pentru a ridica medicamentele de...
Mmmaria: Cand l-am citit a doua oara pe Twain (cu ochi de a...
Nicoleta Pascu: Un institut medical de renume mondial și un repre...
Dollo: Și eu care mă bazam pe tine să ne zici de la fi...
Elena Halmaghi: Am citit fiecare cuvânt de aici. Nu am terminat d...
Dollo: Da, eu mă refeream la clădire, că așa primele ...
Florin: De fapt, n-a fost construit de comuniști. Pistele...
Dollo: Păi da, asta e rețeta de succes în toate :)...
Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.
Premierul macedonean ia credite externe ca să clădească identitatea națională cu statui și clădiri impozante, în timp ce țara are 30% șomeri, iar oamenii emigrează ca să trăiască mai bine.
În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba
Povestea casei din lemn de la Harghita și minunații unguri de la Ecowoodenhouses care au construit-o
Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛
Câteva metode de informare alternativă și de verificare a știrilor, pentru aceia debusolați și preocupați să nu se lase manipulați de presă.
Vad o firma de Dactilografie! Asta imi aduce aminte de un banc:
Pe scarile sediului Militiei judetene se incruciseaza un tip care urca cu unul care coboara.
– To’arasu’, nu stiti pe unde se bate la masina pe aici?
– Nu stiu dom’le, ca pe mine m-or batut manual!
:)) Da, la Dactilografia asta toate damele erau batute de soarta. Ședeau cu ochii in gol privind spre strada din care nu le venea niciun client. Și ce vremuri trebuie sa fi trait ele acolo, vis a vis de Tribunalul mare…!
Nu…..poate copiii copiilor tai, dar si atunci am niste indoieli……