După ce i s-a topit mantia aia albă de hermină, aproape nemeritată, Bucureștiul a rămas zilele astea în pielea goală, ca un monarh impostor într-o țară de manechine. În perioada asta a anului mi-e cel mai silă de orașul ăsta în care toți așteptăm numai „să se facă ceva!”. O să apuc vreodată timpul ăla în care să nu mă stropesc până la gât cu noroi când merg prin București?
15 ani cu pisica Toshiba și relația cu alte animale
Valea Loarei și foștii ei bogați
Parcările de la Mont Saint Michel și câinii din Saint Malo
Anii și viața, după Annie Ernaux
Cu balonul în Normandia
Plajele și poveștile debarcării din Normandia (II)
Diferențe de ton
Cum s-a dat drumul la căldură în Franța
Parcările de la Mont Saint Michel și câinii din Saint Malo
Valea Loarei și foștii ei bogați
15 ani cu pisica Toshiba și relația cu alte animale
Anii și viața, după Annie Ernaux
Dollo: Da, am văzut și eu că se practică mult housesi...
Dollo: Da, trece viața ca un glonț, vorba aia ;)...
cmv: La mulți ani!
La un moment dat prin pandemie, au...
IoanaS: La mulți ani, Negresa lu' Mamaie! La multe tortu...
cmv: La mustața! Pt Montblanc recomand sfârșit de iu...
Dollo: Am avut o încercare acum de Ziua Elveției (https...
cmv: Mișto turneul! M-am bucurat să descopăr chestii...
Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?
Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.
Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.
Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.
Cu parapanta e ca și cu un bărbat, prima dată nu e bine, dar ceva te face să mai vrei măcar o dată 😉
Vad o firma de Dactilografie! Asta imi aduce aminte de un banc:
Pe scarile sediului Militiei judetene se incruciseaza un tip care urca cu unul care coboara.
– To’arasu’, nu stiti pe unde se bate la masina pe aici?
– Nu stiu dom’le, ca pe mine m-or batut manual!
:)) Da, la Dactilografia asta toate damele erau batute de soarta. Ședeau cu ochii in gol privind spre strada din care nu le venea niciun client. Și ce vremuri trebuie sa fi trait ele acolo, vis a vis de Tribunalul mare…!
Nu…..poate copiii copiilor tai, dar si atunci am niste indoieli……