După ce i s-a topit mantia aia albă de hermină, aproape nemeritată, Bucureștiul a rămas zilele astea în pielea goală, ca un monarh impostor într-o țară de manechine. În perioada asta a anului mi-e cel mai silă de orașul ăsta în care toți așteptăm numai „să se facă ceva!”. O să apuc vreodată timpul ăla în care să nu mă stropesc până la gât cu noroi când merg prin București?
Vad o firma de Dactilografie! Asta imi aduce aminte de un banc:
Pe scarile sediului Militiei judetene se incruciseaza un tip care urca cu unul care coboara.
– To’arasu’, nu stiti pe unde se bate la masina pe aici?
– Nu stiu dom’le, ca pe mine m-or batut manual!
:)) Da, la Dactilografia asta toate damele erau batute de soarta. Ședeau cu ochii in gol privind spre strada din care nu le venea niciun client. Și ce vremuri trebuie sa fi trait ele acolo, vis a vis de Tribunalul mare…!
Nu…..poate copiii copiilor tai, dar si atunci am niste indoieli……