– Vă plac lebedele, doamnă?
– Da, foarte frumoase, dar de unde vin ele tocmai aici?
– Păi, pe limba copiilor, din țările calde, doamnă! Hă, hă!
– Ziceți? Cam frig, totuși, să nimerească ele tocmai la Piatra Neamț…
– Da, dar le mai dă lumea de mâncare. Noi ne bucurăm că cetățenii le dau de mâncare, dar din păcate mai există și alții care le mănâncă pe ele…
– E, na, serios? Cine?
– E, cine, parcă nu știți! Țiganii, doamnă, de ce credeți că mai stăm noi p-aci? Că deja s-au mai împuținat. Mai sunt câteva și la celălalt pod, și noi patrulăm între poduri ca să le păzim!
Polițiștii erau mai zgribuliți ca lebedele din apa rece a Bistriței, deși stăteau doar pe mal și admirau priveliștea. Un stol de vreo 30 de lebede se aciuase de câteva zile pe sub podurile din Piatra Neamț, împreună cu o puzderie de rațe sălbatice. Duminică pe la prânz se lăsau în voia valurilor și a soarelui care-i luase prin surprindere pe meteorologi. Mercurul, însă, era căzut binișor sub zero. Nu știu să vă spun de unde veneau ele, lebedele. Probabil că din țările calde, cum zicea domnu polițist 😀 Nu știu nici dacă poliția chiar a prins vreun țigan jumulind lebedele de pe Bistrița, sau doar am avut parte de un episod discriminator bazat pe stereotipuri și prejudecăți, generat de „pogromul” de la Viena 🙂
Probabil că ai dat de un pic din amândouă… or fi prins ei pe careva, nu neaparat minoritar, nu neapărat asupra faptului. 🙂
:)) Prin contrastul cu lebedele, oricine poate sa para un pic „minoritar” 😉