În week-end l-am sărbătorit pe prietenul mamei, care a împlinit 84 de ani. De fapt a fost o combinație de tort cu colivă, pentru că mama a făcut totodată și o mică pomană pentru morții familiei. Oricum nu despre asta voiam să vă povestesc, ci despre amintirile celor doi (el 84, ea 70 de ani) din celebra iarnă a lui 54, la care se tot face trimitere zilele astea.
Ne uitam toți la apocalipsa albă de la TV și mama s-a revoltat la vederea unei muieri din Buzău care se isteriza la cameră, cu doi cârnați în mâini, ocărând primarul, sistemul și tot mapamondul că ea nu are cum să-și hrănească familia din puținul primit ca ajutoare. „Păi cum să n-ai tu, femeie în toată firea, ce mânca iarna în casă, dar ce gospodină ești tu?! Înseamnă că e ultima puturoasă a satului dacă așteaptă de la lume”, conchide mama cu năduf.
Apoi a început să ne povestească cum în iarna lui 54 avea 13 ani și că într-adevăr casa și toate acareturile au fost îngropate în zăpadă, ca acum. Mamaie era văduvă de război, cu trei copii, dar avea vacă, porc și câteva oi. Mama zice că nu era nici bogată, dar nici cea mai săracă din sat. Era o gospodină care știuse să-și producă în bătătură tot ce trebuia familiei ei.
Și, a venit armata? o întreb eu. „Nu, mamă, n-a venit nicio armată, mămica și cu nenea (fratele cel mare care avea 19 ani) au săpat niște tuneluri până la șură și până la grajd, ca să putem să dăm de mâncare la animale și să avem cu ce face focul. După câteva zile au reușit să sape un șanț adânc și până la poartă, dar acolo au făcut trepte ca să putem ieși pe drum, că zăpada era cât gardurile și pe drum. Și nenea ne-a făcut o sanie din niște crengi de salcâm și o scândură și ne-am dus să ne dăm cu sania”.
Seara când au revenit acasă mamaie încinsese soba care încălzea camera de dormit și bucătăria în același timp. În bucătărie soba se prelungea cu o plită. Nu aveau lemne, se încălzeau cu ciocanii și cocenii rămași de la vacă. După ce încingea bine soba și ăia ardeau, punea pe jarul rămas o tavă mare cu varză murată, tocată, cu untură, din care mâncau toți, cu mămăligă. La urmă, lapte acru și către dimineață probabil se grăbeau toți către șură, al cărei spate servea și drept budă. Tot ce se consuma era produs în gospodăria proprie. Nu aveau nevoie nici de armată, ca să-i deszăpezească, nici de solidaritatea orășenilor să le ducă mâncare. Știau de cu toamnă că vine iarna și că trebuie să se asigure cu provizii ca să reziste pe cont propriu. „Așa era la țară, mamă, dar așa e și acuma, ăștia de urlă la TV sunt puturoșii satului, dacă nu au ei ce mânca!”.
Pentru că, orășenii aveau altă grijă, nu să facă chete la chemarea iRealității. Trebuiau să facă planul în fabrici și uzine, pentru construirea comunismului și propășirea neamului, vezi bine. Prietenul mamei era în 54 maistru la o întreprindere din București. Își amintește că atunci au dormit o săptămână în fabrică, în sala de mese, ca să fie siguri că vor face planul. „Au fost ținuți oamenii în uzină, că dacă plecau acasă nu mai ajungeau înapoi. Dormeam în sălile de mese, ni se aducea pâine cu rucsacul de la Bariera Vergului și am reușit să facem planul, în ciuda înzăpezirii. Da, așa era pe străzi, cum arată ăștia în poze, cu nămeții cât tramvaiu, dar nu se văita nimenil!”.
Și la sat și la oraș oamenii știau ce aveau de făcut. Nu se revolta nimeni non-stop la televizor că primarul ține munți de ajutoare numai pentru el, și niciun om politic nu plângea demagog pe umerii ninși ai cetățenilor manipulați în războiul zăpezii. Deși nu credeam că o să ajung vreodată să spun asta, cred că principalele rele care i s-au întâmplat României în ultimii 20 de ani sunt astea: televiziunea de știri și reporterul apocaliptic care transmite de la locul faptei.
Atitudinea de asistați pe care o afișează oamenii în așteptarea armatei, a primarului, a premierului, după ce Dumnezeu, pe care-l invocau în mod curent, le-a răspuns cu troiene, este rodul celor 20 de ani de democrație în care s-a demolat vehement munca patriotică, dar s-a păstrat ipocrit așteptarea intervenției paterne a statului. Înjurăm comunismul, vrem libertate, dar când dăm de greu înjurăm statul că nu e suficient de grijuliu cu cetățeanul.
Iar televiziunile se fac că nu văd nimic și nu învață nimic din ultimii zece ani de inundații și alte calamități în care, an de an, negreșit, se petrece același lucru ca acum – soldații construiau diguri sau dădeau la lopată, iar bărbații satului stăteau la cârciumă sau în poartă. Pentru că nimic nu aduce rating mai mare decât să înjuri autoritățile că nu ne fac, nu ne dau, nu ne ajută. Iar cultivarea în mentalul colectiv al acestei sintagme – autoritățile nu și-au făcut datoria – asigură păstrarea publicului captiv, prin perpetuarea generațiilor de asistați social pe care statul va trebui să-i ajute în curând să se șteargă și la cur, în regia și sub luminile reflectoarelor de la marile televiziuni naționale.
Da, a fost mai bine în 1954, mai ușor, pentru că oamenii nu uitaseră încă războiul, nu așteptau să le pice nimic din cer sau de la București, acceptaseră disciplina și munca pentru că erau singurele căi de reușită. Iar cei care se vor grăbi să mă înjure că sunt nostalgică după comunism, să se gândească un pic cum or fi reușit japonezii să se descurce cu toate calamitățile lor și chiar cu deszăpezirile alea spectaculoase cu care circulau filmulețe pe internet? Ăia nu sunt comuniști, sunt doar niște oameni pe care-i admirăm exact pentru munca, disciplina și onoarea de care dau dovadă.
***
Un PS necesar (pentru unii) – Atunci când am scris această postare nu am vrut să arăt nici că omenirea trăia mai bine în 54, nici că autoritățile noastre competente sunt demne de laudă. Am vrut să subliniez mentalități care îi împiedică pe oameni să evolueze, pentru că se încăpățânează să aștepte ceva de la un stat incapabil să-i ajute. Nu am scris (de data asta) și despre autorități nu pentru că ar fi fost fără prihană, ci pentru că nu era nimic nou de spus despre niște instituții care dau încă o dată măsura incapacității cronice. Până la urmă statul suntem tot noi. De ce am fi mai breji pe drumurile naționale, dacă în curțile proprii nu ne descurcăm? Dar oamenii ăștia, care azi se plâng de primari, că nu le-au dat suficiente ajutoare, ghici ce vor face la vară? Vor vota cu aceiași primari, pentru o pungă cu ajutoare. Sunt gata să pariez pe asta.
Celor care ați înțeles mesajul acestei postări vă mulțumesc pentru vizită, că ați citit și share-uit în număr copleșitor de mare. Vă mai aștept. Cei care nu rezonați cu acest punct de vedere, sunt sigură că veți găsi suficiente alte locuri unde se scrie pe placul vostru. Nu e nevoie să ne înjurăm pentru atâta lucru. Mai ales că nu ne datorăm nimic.
Perfect de acord cu articolul. Iar daca se mai intreaba cineva cum e posibil sa ajunga toata zapada de pe camp in ograda fiecaruia, sa vada cum si cate paduri erau acum 20 de ani si cate mai sunt acum. Tot satenii aia „sinistrati” dati pe post la Antena3 nonstop au defrisat padurile ca sa nu dea bani pe lemne.
Nu au mancare in casa, dar daca-i cauti sigur gasesti cativa litri de tzuica si vin. Alea n-au cum sa lipseasca, doar tin de cald.
Concluzia…tara de cacat.
E uite de-aia nu ma uit eu la televizor.
Numai prostii, oricum nu le pasa de ce se intampla, doar sa faca ei cat mai multi bani.
Ca un beneficiu al celor ajunsi mai tarziu in „schema” ma amuz pe marginea unei dezbateri care…nu inteleg de ce dezbate un subiect comun. Adica in afara unei erori de logica spuneti toti cam acelasi lucru.
Dollo, scrii bine si frumos! continua! Iti inteleg oful si sunt intru totul deacord ca televiziunea nu e un mijloc de informare in masa ci un altfel de magazin: vinde publicitate, mondenitati, informatii tunse, panica si mai nou tot ce zacea inainte pe rafturile hiper-marketurilor.
Din pacate insa, asa cum noi suntem societatea, tot noi suntem responsabili pentru asta. E o chestiune de majoritate. Iar majoritatea acum citeste „stirile” in Click sau Libertatea, crede pe cuvant ca Danone e „natural” si ca L’Oreal te face zana peste noapte. Romania crede ca e toleranta, dar de fapt ignoram tot ce implica orice forma de „COMUNITATE”. E panica nu doar pentru ca s-ar putea sa ramanem fara oarecare resurse, ci pentru ca s-ar putea sa fim nevoiti sa le impartim sau sa cerem de la vecinul/ vecinii nostri ceva. OOO NUUUU!
Revenind la subiectul amuzamentului meu, e adevarat ca oamenii aveau alte resurse in ’54, ca erau organizati altfel si ca functionau dupa cu totul alte valori. Trist este insa ca dupa atatia ani de „evolutie” si „modernizare” nu am fost capabili sa imbunatatim nimic mai mult decat budele din curte si plita din odaie. OAMENII identifica RESURSE, nu vin resursele peste oameni. Ne plangem de mila pentru ca nu mai stim sa cautam resurse, sa le folosim sau sa le imbogatim. Stim doar ca exista X resurse sau Y bani din care poti CUMPARA y/x resurse si aia a fost tot (nu ma refer doar la mancare aici).
Asadar, comunism sau democratie, inundatii sau ninsori, Iliescu sau Basescu, sa tragem o linie inainte sa aratam cu degetul si sa ne intrebam noi ce-am oferit ca sa cerem? Ce-am facut ca sa criticam? Ce am imbunatatit ca sa stricam? Si mai mult decat atat, de ce sa-mi dea statul cand fiecare dintre noi stie ca da spaga cand ii vine bine dar se plange cand nu-i convine. STATUL e defect pentru ca NOI suntem defecti!
Intr-un sistem corect mare parte dintre noi ar avea amenzi (pentru gunoaie, RATB, condus, injurii, afaceri la negru s.a.m.d.) de platit in rate mai mari decta pretul unui apartament. Asa ca unde e nedreptatea?
Cel mai important, din punctul meu de vedere, e ca indiferent ce resurse avem, trebuie sa invatam sa le folosim sau sa le dezvoltam pentru ca altfel noi nu suntem nimic mai mult decat…relicve.
Cineva spunea ca nu exista prosti mai mari decat cei care in loc sa invete din trecut il repeta!
Felicitari pentru articol!
E foarte adevarat ca prin spirit civic s-ar fi putut face mai multe, insa acesta este pe cale de disparitie in zilele noastre.
Nu subscriu in totalitate la ideea ca ‘daca puneau mana pe lopata nu mai erau inzapeziti’, cu viscolul nu te pui decat daca tii neaparat sa mai faci un pic de miscare.
da, si eu am vorbit cu mamica mea, are 81 de ani iar tata are 87 de ani
mi-a spus ca la ei in zona, braila,comuna galbenu, cea care este inzapezita acum, singuri si au facut tunel
a venit armata si le-a dat la fiecare casa, paine
nu primarului….
eheiii
Astea sunt arte si mestesuguri pierdute – Dollo, trucurile de supravietuire precum taiatul lemnelor sau facutul painii in casa. Acum cateva zile am facut crash course de jumulit o gaina si facut o supa pentru o batrana bolnava, cu fiica ei femeie de cariera. Cand i-am sugerat sa taie o gaina (a facut-o un vecin in final) a avut o reactie ca aia cazuti cu avionul in Anzi cand li s-a spus sa manance carnea rudelor moarte…
Poate ca articolul ar trebuie completat cu urmatoarele:
1. In iarna lui 54 a nins, acum zapada a fost adusa de un vant de peste 100km pe ora, ceea ce cred ca i-a impiedicat pe saracii batrani sa iasa din ora in ora sa dea zapada. Din cate am vazut pur si simplu s-au trezit dimineata ingropati. Satele ingropate sunt cele aflate in plin camp, fara nici un fel de protectie.
2. Totusi daca autoritatile statului nu au nici o treaba (nu le vad mentionate deloc) sa fie desfiintate si burtosii sa pleca acasa.
3. Daca totusi nu sunt desfiintate, poate dau banii de dezapezirea unor firme care sa detine utilaje corespunzatoare, freze mecanizate nu lame puse in fata masinilor care cara vara nisip.
4. O data dati banii cui merita (cine are utilaje) si nu politic poate se dezapezesc in timp util drumurile principale si nenea (fratele cel mare) care e la oras sigur va da repede o fuga sa dezapezeasca curtea mamei.
Nu te injur, te aplaud!
Am inteles. Sus Basescu !
Si bunica mea imi povestea cum si-au sapat tuneluri sub zapada, prin curte. N-a venit cineva sa-i deszapezeasca sau sa le dea de mancare in ’54. In privinta mancarii, totusi, pe vremea aia fiecare familie se gospodarea cum putea, acum oamenii se bazeaza si pe ceea ce se vinde la magazinele din sat, poate de-asta nu mai au asa provizii multe si o inzapezire mare ii cam pune in dificultate.