Limba română, ruda săracă în familia (noastră) regală

Familia regală a României a fost importată din Germania, dar asta s-a întâmplat acum 200 de ani, nu o fi de ajuns pentru membrii ei să fi învățat deja și limba română? Când au angajat avocați ca să-și revendice averile, n-or fi mai ajuns banii și pentru un profesoraș de română, ca să-i mediteze?

Văd că familia regală care aspiră la România a devenit subiect de presă după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să-l bage în arborele genealogic și pe celebrul prinț Paul. Normal, Casa regală zice că nu se pune, mai ales că spre deosebire de regele Mihai – tată de fete – Paul a fost capabil să facă un băiat. Și ăla botezat de Băsescu. Deci s-a scos.

Nu mă bag în comentarii de ordin istoric, monarhic, pentru că nici nu mă pricep și nici nu mă îndreptățește s-o fac originea mea modestă – prima generație încălțată, după cum mă gratulează niște cititori în ultima vreme. Iar dacă tot am făcut-o pe mama așa celebră, să vă mai zic și că bunica ei a trăit vremurile alea din Desculț – de Zaharia Stancu – în care culegea strugurii din viile boierului cu botniță la gură. Așa că nu mă bag în considerații despre familia regală a României, că aș fi părtinitoare.

Mă întreb, totuși, oare n-ar fi de bun simț ca atunci când te pretinzi regele României, prinț în familia regală a României, moștenitor al României etc, să o faci măcar într-o limbă română corectă? Ascultați-i pe membrii familiei regale (mai puțin pe Duda, că el e născut, crescut cu salam cu soia și poezii comuniste) și veți constata că toți vorbesc româna cam cum vorbea Coana Chirița franceza.

Familia regală a României a fost importată din Germania, dar asta s-a întâmplat acum 200 de ani, nu o fi de ajuns pentru membrii ei să fi învățat deja și limba română? Știu, din ultimii 60 de ani, 40 i-au trăit în exil, dar chiar și acolo au păstrat, nu-i așa, vie dragostea și grija pentru poporul ăsta pe care ar dori să-l conducă din nou.

Adică ce era – la banii lor – să fi angajat și un amărât de profesoraș de română să-i învețe limba, pe lângă cât or fi cheltuit pe avocați ca să-și recapete titlurile și moștenirile din România? Ca să poată face diferența, la o adică, și poporul, față de politicienii români care nu prea le au cu acuzativul, cu pluralul sau alte mici detalii lingvistice.

Până la urmă, dacă Jeffrey Franks – reprezentantul FMI – a început să rupă câte ceva românește, numai din grija pentru banii pe care avem să-i dăm înapoi, mă gândesc că cineva care aspiră să stăpânească toată România ar trebui să știe să guste și din deliciile și subtilitățile comorii noastre în adâncuri înfundate.

 

Și altă chestie legată de noii membri ai familiei regale ar fi o dilemă interesantă legată de vârsta Prințesei Lia. Un subiect despre care am citit aici și nicăieri în altă parte în presa noastră. Oare de ce?

Etichete: , , , , ,

27 comentarii la “Limba română, ruda săracă în familia (noastră) regală” Subscribe

  1. maria 15/02/2012 at 15:59 #

    curiozitate: puteti sa ne dati numele localitati (si numele boierului) unde a bunica a trait ,,povestea ” din Zaharia Stancu?
    bunica mea mi-a spus alte povesti despre acele vremuri.
    multumesc

    • Dollo 15/02/2012 at 16:06 #

      Comuna Smeeni, județul Buzău. Nu știu numele boierului, dar dacă vă încălzește cu ceva vi-l spun pe al bunicii, deși pe ea nu cred că a cunoscut-o bunica dumneavoastră 🙂

  2. florina 15/02/2012 at 17:07 #

    imi pare rau ca te contrazic dar Printesa Margareta vorbeste foarte corect si frumos romaneste, spre deosebire de multi cocalari care traiesc in tara noastra de cand sau nascut! Si in plus a infijinta si o fundatie care isi doreste sa ajute

    • Dollo 15/02/2012 at 17:20 #

      Da, ceva mai bine ca decât Paul, dar nu suficient. A semnat și o carte de bucate 😉

    • Ileana Camelia 15/02/2012 at 18:52 #

      … am sarit cu cele doua picioare impreuna…
      asa zice .. principesa. Si zice mai multe.

    • dumitru 18/02/2012 at 08:47 #

      Nu mai incercati reabilitarea familiei regale Rascoala din 1907 nu sa facut sub dej sau ceausescu si nisti tradarea si arestarea lui antonescu( cu care ocazie mihai a primit o medalie de la stalin) nu o vad pe pieptul lui la sarbatorile regale Si nu la vazut nimeni pe mihai sau membri familiei in vizita in lagarele de refugiati din latina sau austria nui interesa romini fugiti din lagarul comunist si asa odata dupa 1989 sa trezit in ei melanconia si doru de tara

  3. VASILIU MIRCEA PAUL 15/02/2012 at 18:23 #

    Pina la urma nu ar fi nici un bai ca nu vorbesc perfect romaneste – nici Carol I nu reusea asta dupa 40 de ani, in schimb Carol II injura ca un birjar neaos. Asadar care a fost mai valoros (pentru Romania) ? Paranteza: nici Marina Voica nu exceleaza la acest capitol, dar toti o gasim fermecatoare (inclusiv eu).

    Problema consta in ce calitati are fiecare pentru a sustine viguros functia (eventuala) de rege (sau regina). Sincer sa fiu nu observ NICI UNA. Par sarmanti, suficient de inteligenti, probabil suficient de onesti. DAR NU ESTE DESTUL. NU ! Daca v-ati apleca asupara detaliilor vietii lui Carol I din ultimele sale luni de viata ati afla lucruri ingrozitoare: omul a inghitit niste jigniri, tradari si atacuri publice complet nemeritate. Psihic a rezistat (ii cunostea pe romani FOARTE bine), fizicul l-a tradat.

    Nu vad la nici unul dintre asa zisii pretendenti nici macar un sfert din Carol I. Tocmai din acest motiv revenirea la monarhie nu este fezabila.

    O intrebare: pina la urma bunica, ajunsa sub comunisti, cum aprecia vremurile cind culegea via cu botnita la gura ? Nici o ironie ascunsa – chiar ma intereseaza.

    • Dollo 15/02/2012 at 18:42 #

      E vorba de străbunica mea, bunica mamei. A murit pe la 98 de ani, în comunism. Evident că-i ura și pe boieri și pe rege, dar nici cu cooperativizarea nu a fost de acord. Familia fusese întotdeauna suficient de bine gospodărită cât să nu aibă nevoie de egalitarismul comunist. Aveau puțin pământ, cred că primit după primul război de străbunicul care luptase. Străbunica a fost aia care a muncit la boier, în vie, în tinerețe. Ulterior a devenit moașa satului. Cred că a fost și un pic hărțuită de boier, pentru că era frumoasă. Dar nu știu mai multe. Promit să o mai descos pe mama.
      Bunica s-a măritat cu un tâmplar, alt gospodar, prin urmare au avut întotdeauna suficient în gospodărie: câteva pogoane de pământ, câteva animale, o casă. Bunicul a murit la Cotul Donului. Toată agoniseala lor s-a cam dus la cooperativă, dar bunica a crescut întotdeauna în bătătură suficiente orătănii și legume ca să-și hrănească familia, oriunde s-a răspândit ea. Mama, pe de altă parte, a mulțumit comunismului pentru că i-a permis să meargă la școală și să ajungă la oraș. Cam aici s-a produs ruptura de restul femeilor din familie.

      • mihaela 15/02/2012 at 20:38 #

        cred ca era multumita bunica, nu avea nevoie de plasma, jeep, vacante in dubai….evolutia ne-a saracit…..

      • VASILIU MIRCEA PAUL 15/02/2012 at 21:00 #

        Va multumesc. Sint insa absolut convins ca mama Dvs. ar fi ajuns ceea ce este si fara comunism. Am avut onoarea (nu exagerez cu nimic) sa-l cunosc personal pe Profesorul Stegaroiu, cel mai bun penalist de dupa Istrate Micescu. O minte absolut stralucita – a plecat de acasa, dintr-un sat oltenesc, cu bocancii in batz sa nu-i strice. Regimul comunist nu l-a persecutat propriu zis dar la cam tras pe linie moarta. Din pacate nimeni nu scrie nimic despre el pe internet desi a avut copii.

        In fine, nu vreau sa va plictisesc, asa ca va multumesc inca o data.

        Retineti ce am scris despre ultimele luni ale lui Carol I. Daca doriti pot sa va furnizez amanunte veti fi surprinsa.

        • Dollo 16/02/2012 at 09:34 #

          Desigur, aș fi interesată. Găsiți adresa mea la pagina de contact. Mulțumesc și eu.

      • andra 20/02/2012 at 04:34 #

        He he – am avut si eu strabunici din astea, – ba unele il mai urau si pe popa ca ele erau vaduve de razboi si popa le facea avansuri – believe it or not.
        Si ii cred si pe aia care suspina dupa paradisul interbelic – fiecare cu mitul lui ontologic .

      • postac 16/03/2012 at 01:34 #

        misto poveste de familie, dar nu pricep de ce il urau bietele femei pe rege. pe boier, ok, dar pe rege? intr un fel, riga a fost de vina pentru improprietarirea veteranului, nu?
        si sentimentul pare sa se fi mostenit, in anumita masura.
        inca o chestie: de ce sa multumesti comunistilor ca ai putut pleca „la oras”? adica in alte tari, unde nu a fost comunism, femeile nu au putut pleca la scoala?
        nu stiu cazuri de femei la noi, era alta epoca atunci, dar am un bunic care a plecat la gimnaziu la oras si a ajuns de a terminat politehnica sef d promotie. prin ’38-40. strabunicul ar fi vrut sa aiba grija de oi si sa l ajute la camp.

        • Dollo 16/03/2012 at 08:44 #

          Păi regele era capul țării, ăla care le permitea și boierilor să fie cum erau. Desigur, unii credeau că el e un băiat bun, care habar n-are ce se întâmplă sub el, mitul bunului conducător care dăinuie în mințile popoarelor indiferent de orânduire.
          În privința comuniștilor, ei i-au permis mamei să meargă la școală, mai departe de aia generală din sat. Mamaie n-ar fi dat-o niciodată pe mama la liceu, pentru că era fată și rostul ei era să se mărite, să stea la cratiță, să facă copii, să muncească pământul. Dar comunismul a lăsat-o fără zestre, că s-a colectivizat pământul, deci, n-o mai lua nimeni de nevastă. Cam asta e explicația. Sper că ai înțeles 🙂

  4. TNH 15/02/2012 at 21:41 #

    Din câte citisem mai demult, căsătoria lui Carol II cu Zizi Lambrino nu s-a făcut respectând legile ţării, ci după modelul rusesc (adică la popă şi atât). După umila mea părere, nu poţi avea pretenţia ca urmaşii tăi să moştenească o coroană dacă pentru ţara respectivă căsătoria e nulă. Se pare totuşi că puţină şpagă pe ici-colo şi un naş fost securist actual preşedinte de republică sunt suficiente pentru o sentinţă favorabilă.

    Cât despre faptul că Mihai e tată de fete, e irelevant. Femeile pot accede la tron încă de acum câţiva ani, lipseşte doar tronul.

    Cu jenanţii ăia de Paul&Co. care s-au pretat la astfel de metode pentru a ajunge pe listă înaintea lui Mihai nu ne rămâne decât să facem tot posibilul să nu ajungem iar monarhie.

    • Dollo 16/02/2012 at 09:33 #

      Așa e, fetele pot accede la tron, dar gândește-te cât de misogină e România.

    • tudor 16/02/2012 at 13:52 #

      Sentința ICCJ stabilește că Paul Lambrino este nepotul lui Carol al II-lea. Asta nu înseamnă că este și membru al Casei Regale a României. Titulatura de „Print” a lui Paul este la fel de legitima ca cea de rege a lui Cioaba, sau de imparat a lui Iulian.

  5. Velu 15/02/2012 at 22:06 #

    Ce ma-nervezi Dollo, exact al asta ma gandeam si io. La comparatia intre anagramatu’ de Pol si ruptu’-n papuci Jeffrey care saracu’ o rupe mai bine pe romaneste decat mosternitoru’ cu pretentii.

  6. Ioana 16/02/2012 at 09:47 #

    Daca tot a sosit vremea corectitudinii, se zice „mai…decat” nu „mai…ca”:) Poti sa ma injuri:)

    • Dollo 16/02/2012 at 10:00 #

      Păi te înjur că nush unde ai găsit ce zici 🙂 și am recitit de două ori textul, dar e drept și că nici n-am terminat încă de băut cafeaua. deci, pune deștu pe ecran să văz și io unde-i buba 😛

      • Ioana 16/02/2012 at 22:43 #

        In raspunsul catre Florina: „ceva mai bine ca Paul”, si l-am mai vazut pe „ca”-ul asta si in alt post, da’ nu mai stiu in care, destul de recent, noa, nu-s CHIAR asa de chitibusara sa musai le tiu minte pe toate:)

        • Velu 16/02/2012 at 23:42 #

          Ioana, io cred ca-i de la monitoru’ tau …

        • Dollo 17/02/2012 at 10:06 #

          ochiul de profă e mai ager ca ăla de blogăriță, ce mai 😛 am corectat, mersi 🙂

  7. Xanaxdu 16/02/2012 at 20:07 #

    un pic off topic: al mai mare mister al Printesei Lia e cum a nascut ea la 60 de ani??? Si cum de asta nu a fost subiect de presa, ca i cazul doamnei Iliescu…(nu Nina, ailalta, aia cu gemenele…)

    • Dollo 17/02/2012 at 09:59 #

      Nu numai asta, dar și vârsta aia a ei oficială e un pic dubioasă

  8. Adriana 18/02/2012 at 09:08 #

    Daca asa gandeste, scrie si arata ( ca sa va citez) prima generatie incaltata…. e inca bine! E foarte bine ! 🙂

  9. andrei 18/02/2012 at 13:23 #

    Cum naib sa fie comparat Paul cu Margareta?! Si cum sa spui, ponrnind de la felul in care vorbestePaul (care, pana la urma, saracu’ nici nu ar fi avut cum sa virbeasca prea bine, din considerente de nastere si viata) sa spui ca membrii familiei regale nu stiu sa vorbeasca romaneste?

Leave a Reply to Dollo

Oldies but goldies

Moarte chiaburilor din sănătate!

Rares Nechifor, embolizare uterina

Care n-a plecat din țară până acum – ca să se trateze sau să profeseze într-un sistem civilizat – e invitat s-o facă de la 1 martie 2013. România nu-și permite să mai încurajeze existența unei alternative private în sănătate.

Din Buenos Aires con mucho calor

eu

Zgomotos, fierbinte, cu iz de grătar și cu aromă de tango – Buenos Aires, orașul cu 13 milioane de oameni

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

Și nevaccinați, și cu sănătatea garantată de stat

vaccinare2

Dialog între doi medici la Comisia de Sănătate din Senat:
– Niciun guvern nu poate impune ca în corpul supușilor săi să fie inoculate cu forța anumite medicamente.
– Dar de ce obligăm bolnavii de sifilis să se trateze?
– Da, îi tratăm cu forța pentru că sifilisul se transmite pe cale sexuală, dar SIDA și minoritățile sunt libere…

Slăbiciunile unei femei puternice

katharine-graham

„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.