Fericirea de a fi într-o relație deschisă

George și Julia au fiecare câte un iubit și un dormitor în plus în casă, special pentru acest scop. Copilul lor știe că iubiții sunt „bunii prieteni ai mamei și tatălui”. Ați schimba teama de singurătate și frica de a fi părăsit pentru fericirea de a fi într-o relație deschisă?

Rekha, 32 de ani, lucrează în publicitate. Este de opt ani cu prietenul ei care studiază pentru doctorat. Ei sunt într-o relație exclusivă din punct de vedere emoțional, dar nu și sexual”.  În engleză sună mai bine, dar tot te izbește. Am citit adineauri articolul ăsta despre „relațiile deschise” din The Guardian. Prima impresie a fost că oamenii ăștia – aparent o minoritate în creștere în Marea Britanie – au ajuns la un grad de evoluție inaccesibil nouă, ăstora de prin strămoșescul ținut creștin ortodox. Pe măsură ce înaintam în lectură, însă, m-au mai izbit și alte lucruri, așa că de aia zic să vi le împărtășesc, că poate sunteți sau nu de acord cu mine.

Un al exemplu este al cuplului Claire și Bill. Amândoi trecuți de 40 de ani, de 24 de ani împreună, fiecare având în paralel câte o altă relație. De opt ani – el și de șapte ani – ea. Cei doi au stabilit de mulți ani să coabiteze în felul ăsta și, zice Claire, le iese de minune. Nici nu-și amintește când să fi fost ultima fricțiune pe tema asta. Prietena lui Bill este și ea într-o relație pe termen lung. Iar într-o zi Bill a venit acasă la Claire și i-a zis că prietena lui e gravidă. Claire a întrebat: „Cu George, nu?” (adică cu iubitul ei oficial). Bill a zis că da. „Era răspunsul corect!”, zice Claire.

Apoi ne povestește Bill o zi de-a lui cu Julie, prietena gravidă: „Am fost la ea după serviciu, l-am așteptat împreună pe George ca să vină de la lucru, i-am lăsat copilul și am plecat să luăm cina în oraș. Am mâncat ceva sushi, ne-am întors. Am așteptat ca Julie să îi dea sân bebelușului, apoi am mers în pat și am reușit să facem și un pic de sex. George era în casă, având grijă de copil.

Și George și Julia au câte un iubit și un dormitor în plus în casă, special pentru acest scop. Cât privește copilul, pentru el iubiții sunt „bunii prieteni ai mamei și tatălui”.

Articolul e lung, conține mai multe exemple de cupluri ne-monogame și părerea unui … terapeut. Care zice că treaba e destul de răspândită în regatul Marii Britanii, chiar dacă nu există statistici oficiale. Dar asta pentru că nicio universitate cu a găsit fonduri ca să cerceteze fenomenul. Că deși s-a tot vorbit de curente gen swing în anii 60-70, zilele astea e cam inacceptabil să vorbești despre relațiile deschise.

Se spune în articol că majoritatea celor care trăiesc în relații deschise sunt oameni care au la activ fie relații eșuate monogame, fie divorțuri. Și au înțeles că în zilele noastre monogamia nu te salvează nici de la „teroarea atracției” , nici de la a fi părăsit.

Voi ce faceți când vă plictisiți împreună?

De ce mi se pare mie că oamenii ăștia au ajuns la un soi de evoluție care nouă nu ne e deocamdată la îndemână. Pentru că mă uit în jur și trebuie să admit că nu cunosc personal niciun cuplu fericit. Vorbesc de relații/căsnicii de durată, nu de primii 3-5 ani. Ori nu merge sexul, ori nu merge altceva. Ori el are pe cineva, ori ea caută suplimente. Sau nu caută altceva, dar sunt cam morți pe dinăuntru. Ceva îi ține totuși împreună. Fie că sunt buni camarazi, fie că au copii, fie că au afaceri împreună și ca parteneri se înțeleg de minune, dar ca bărbat și femeie nu-și mai spun nimic. Soluție universală nu există, fiecare își rezolvă frustrările cum îl taie capul.

Dar de cele mai multe ori oamenii, românii, nu discută descris despre ce le lipsește în relație. Fie ele sunt opace la ideea de schimbare, fie ei nu concep că e ceva în neregulă cu prestația din dormitor. În ambele cazuri e vorba fie de orgoliul, fie de educație, de modelul social care ni se inoculează de secole: să ne mărităm, să facem copii și să trăim fericiți până la adânci bătrâneți. Iar dacă nu găsim fericirea în modelul ăsta mai bine tăcem și înghițim, că oricum nu există fericire.

Nu spun că rezonez la maxim cu modelul descris de articolul din Guardian. Mai ales faza cu Bill și Julie, făcând sex în timp ce bărbatul lui Julie are grijă de copil în camera de alături m-a cam lăsat fără replică. Dar mi se pare că a gestiona cumva impulsurile pe care omul le are de când era animal, și pe care nicio orânduire/religie/sistem social nu a reușit să i le inhibe, e o dovadă de evoluție. Atâta vreme cât nu ești capabil să iei o decizie tranșantă – gen „nu mai merge, ne despărțim” – relația deschisă mi se pare mai civilizată decât amantlâcul sordid care se lasă cu vărsare de sânge sau vizite televizate pe la „trebunal”.

Femeia încă i se supune bărbatului

Totuși, trebuie să admit că articolul ăsta mi-a lăsat un gust amar la final. Max, o femeie de 48 de ani care a divorțat după o căsnicie de 20 de ani din care au rezultat doi fii, trăiește acum într-o relație deschisă cu Richard, care mai are o prietenă cu 25 de ani mai tânără. Zice Max: „Trebuie să mă împac cu asta. Ea nu are riduri sau experiență de viață. Asta mă silește să mă maturizez, trebuie să înțeleg cine sunt și să fiu puternică și fericită într-o relație deschisă.”

Nu știu vouă cum vi se pare, mie nu îmi sună că e prea fericită. Mai degrabă că încearcă să trăiască cu faptul că îmbătrânește și că trebuie să pară fericită într-o relație în care evident iubitului îi place una mai tânără. Deocamdată și Max are niște iubiți mai tineri, dar cine știe ce va fi mai târziu. În articol mai există câteva femei care spun că au ajuns la stilul ăsta de viață ca urmare a discuțiilor pe care le-au avut cu partenerii lor. Ei au fost „capul răutăților” cum s-ar spune. Ele au acceptat pentru că au înțeles că a le interzice să se culce și cu alte femei nu le asigură neapărat lor o relație mai bună sau sigură. Au schimbat teama de singurătate sau de a fi părăsite pe „fericirea de a fi într-o relație deschisă”.

Ne aflăm așadar într-o epocă de tranzit. În care unele dintre noi încă ne mai zbatem între dorința de monogamie, de a avea copii, de a rămâne într-o relație până ce moartea ne va despărți – pentru că așa zice în filme, așa au trăit mama și bunica, așa am învățat din cărți – și nevoia de a corespunde cu modelul social real. Acela al dorințelor pe care nimeni nu le mai poate cenzura, al nevoilor de diversitate, al consumului până la urmă. E al dracu de greu să trăiești într-o epocă în care sistemul pentru care ai fost proiectat nu mai funcționează. Practic te întrebi tot timpul ce naiba e în neregulă cu tine?

În tot tranzitul ăsta, există totuși, niște categorii sociale menajate. Cuplurile care au acceptat să vorbească în articol despre viața lor au spus că nu se feresc de prieteni și cunoscuți, dar că părinții lor, de exemplu, nu știu despre stilul lor de viață. Niște aparențe încă se mai salvează, deci. Încă vreo zece-douăzeci de ani probabil. Până atunci share-uim pe Facebook, cu nostalgie și admirație, poze cu cupluri bătrâne, și lăcrimăm de plăcere la ideea de a „purta” și noi ceva așa demodat. Dar păcat că nu se mai fabrică.

 

Etichete: , , , , , ,

55 comentarii la “Fericirea de a fi într-o relație deschisă” Subscribe

  1. Ioana 11/04/2012 at 14:56 #

    Subiect de mare controversa, pentru ca viata sexuala e legata de moralitate si principii si cacaturi din astea sociale, impuse (mai ales) de biserica. Prima mea reactie e „treaba lor”. A doua „chiar nu ma intereseaza”. Artistic a exprimat punctul meu de vedere Woody Allen in Vicky Christina Barcelona, imi tot vine in cap replica spaniolilor catre Scarlett Johanssen „can’t you see how much we love you?”. Genial.

    • Reb 22/04/2012 at 22:21 #

      Well, daca pt tine moralitatea si principiile sunt niste cacaturi… Tu n-ai decat sa faci orgie la tine acasa, si cu 15 odata daca te tine. Dar asta nu-ti da dreptul sa spui ca legile dupa care se guverneaza cei carora le place monogamia sunt niste cacaturi. Nu toata lumea gandeste cu ce are intre picioare.

  2. un inca om 17/04/2012 at 17:09 #

    sa fie asta un soi de evolutie?!? mie imi pare a fi mai degraba o Involutie spirituala, o intoarcere catre primitivism, catre regnul animal, insa imbracata in haine la moda

  3. Andreicj 15/05/2012 at 23:16 #

    Esti o femeie tare desteapta. Frumoase cam toate articolele tale.

    Felicitari!

Trackbacks/Pingbacks

  1. AI O RELATIE NORMALA? | Iubesc Viaţa - 29/06/2012

    […] se pare cel mai greu de inteles.       Ar mai exista o solutie, pe care am descoperit-o intr-un articol la Dollo.ro.       Relatia deschisa. Relatie in care barbatul are o amanta de care stie si sotia […]

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Viceroy vrea să-și ia permisul, Bianca – doar să se mărite

IMG_2114

Pentru că statusul social adevărat stă în Dacia papuc, cu care se poate căra „marfa”, și în numărul de puradei agățați de fusta nevestei. Restul e deșertăciune.

Românul s-a născut poet, de aia e mai lent

casca

Când o lucrare unică intră pe mâinile unor muncitori români termenele contractuale devin opționale. Totul în România durează mai mult, zice spaniolul șef de șantier. Dar la final iese o operă brâncușiană, zice inginerul român

Turism nemţesc în Transilvania: “Adevărata Românie poate fi descoperită numai la sat”

Casutele de vacanta ale lui Jonas din Valea Verde

„Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”, salutul medieval inedit al sighisorenilor, a provocat, in epoca, indignarea Vienei, iar azi le smulge zambetele turistilor straini

Cum s-a făcut de am aflat povestea Amitei Bhose

AmitaBhose_Vaideeni1980

Fascinanta istorie a unei indience care s-a îndrăgostit de România citindu-l pe Eminescu, a lăsat familie și avere în urmă și a venit să trăiască în comunismul fără apă caldă și curent în căminele din Regie.

Sanssouci, casa de la țară a unui rege cool

pajiste

La 1740 oricine putea să intre pe domeniul lui Frederick cel mare al Prusiei, cu condiția să fi fost îmbrăcat corespunzător. Azi intrarea costă 19 euro și îți dezvăluie un colț de rai și o poveste frumoasă.

De ce ea? (2)

tarau-curte

Cazul Daniela Tarău: viața în arestul Capitalei, pentru un om care se știe nevinovat, ancheta lui Cristian Panait și procesul absurd, în care niciun judecător nu catadicsea să citească dosarul.