Fericirea de a fi într-o relație deschisă

George și Julia au fiecare câte un iubit și un dormitor în plus în casă, special pentru acest scop. Copilul lor știe că iubiții sunt „bunii prieteni ai mamei și tatălui”. Ați schimba teama de singurătate și frica de a fi părăsit pentru fericirea de a fi într-o relație deschisă?

Rekha, 32 de ani, lucrează în publicitate. Este de opt ani cu prietenul ei care studiază pentru doctorat. Ei sunt într-o relație exclusivă din punct de vedere emoțional, dar nu și sexual”.  În engleză sună mai bine, dar tot te izbește. Am citit adineauri articolul ăsta despre „relațiile deschise” din The Guardian. Prima impresie a fost că oamenii ăștia – aparent o minoritate în creștere în Marea Britanie – au ajuns la un grad de evoluție inaccesibil nouă, ăstora de prin strămoșescul ținut creștin ortodox. Pe măsură ce înaintam în lectură, însă, m-au mai izbit și alte lucruri, așa că de aia zic să vi le împărtășesc, că poate sunteți sau nu de acord cu mine.

Un al exemplu este al cuplului Claire și Bill. Amândoi trecuți de 40 de ani, de 24 de ani împreună, fiecare având în paralel câte o altă relație. De opt ani – el și de șapte ani – ea. Cei doi au stabilit de mulți ani să coabiteze în felul ăsta și, zice Claire, le iese de minune. Nici nu-și amintește când să fi fost ultima fricțiune pe tema asta. Prietena lui Bill este și ea într-o relație pe termen lung. Iar într-o zi Bill a venit acasă la Claire și i-a zis că prietena lui e gravidă. Claire a întrebat: „Cu George, nu?” (adică cu iubitul ei oficial). Bill a zis că da. „Era răspunsul corect!”, zice Claire.

Apoi ne povestește Bill o zi de-a lui cu Julie, prietena gravidă: „Am fost la ea după serviciu, l-am așteptat împreună pe George ca să vină de la lucru, i-am lăsat copilul și am plecat să luăm cina în oraș. Am mâncat ceva sushi, ne-am întors. Am așteptat ca Julie să îi dea sân bebelușului, apoi am mers în pat și am reușit să facem și un pic de sex. George era în casă, având grijă de copil.

Și George și Julia au câte un iubit și un dormitor în plus în casă, special pentru acest scop. Cât privește copilul, pentru el iubiții sunt „bunii prieteni ai mamei și tatălui”.

Articolul e lung, conține mai multe exemple de cupluri ne-monogame și părerea unui … terapeut. Care zice că treaba e destul de răspândită în regatul Marii Britanii, chiar dacă nu există statistici oficiale. Dar asta pentru că nicio universitate cu a găsit fonduri ca să cerceteze fenomenul. Că deși s-a tot vorbit de curente gen swing în anii 60-70, zilele astea e cam inacceptabil să vorbești despre relațiile deschise.

Se spune în articol că majoritatea celor care trăiesc în relații deschise sunt oameni care au la activ fie relații eșuate monogame, fie divorțuri. Și au înțeles că în zilele noastre monogamia nu te salvează nici de la „teroarea atracției” , nici de la a fi părăsit.

Voi ce faceți când vă plictisiți împreună?

De ce mi se pare mie că oamenii ăștia au ajuns la un soi de evoluție care nouă nu ne e deocamdată la îndemână. Pentru că mă uit în jur și trebuie să admit că nu cunosc personal niciun cuplu fericit. Vorbesc de relații/căsnicii de durată, nu de primii 3-5 ani. Ori nu merge sexul, ori nu merge altceva. Ori el are pe cineva, ori ea caută suplimente. Sau nu caută altceva, dar sunt cam morți pe dinăuntru. Ceva îi ține totuși împreună. Fie că sunt buni camarazi, fie că au copii, fie că au afaceri împreună și ca parteneri se înțeleg de minune, dar ca bărbat și femeie nu-și mai spun nimic. Soluție universală nu există, fiecare își rezolvă frustrările cum îl taie capul.

Dar de cele mai multe ori oamenii, românii, nu discută descris despre ce le lipsește în relație. Fie ele sunt opace la ideea de schimbare, fie ei nu concep că e ceva în neregulă cu prestația din dormitor. În ambele cazuri e vorba fie de orgoliul, fie de educație, de modelul social care ni se inoculează de secole: să ne mărităm, să facem copii și să trăim fericiți până la adânci bătrâneți. Iar dacă nu găsim fericirea în modelul ăsta mai bine tăcem și înghițim, că oricum nu există fericire.

Nu spun că rezonez la maxim cu modelul descris de articolul din Guardian. Mai ales faza cu Bill și Julie, făcând sex în timp ce bărbatul lui Julie are grijă de copil în camera de alături m-a cam lăsat fără replică. Dar mi se pare că a gestiona cumva impulsurile pe care omul le are de când era animal, și pe care nicio orânduire/religie/sistem social nu a reușit să i le inhibe, e o dovadă de evoluție. Atâta vreme cât nu ești capabil să iei o decizie tranșantă – gen „nu mai merge, ne despărțim” – relația deschisă mi se pare mai civilizată decât amantlâcul sordid care se lasă cu vărsare de sânge sau vizite televizate pe la „trebunal”.

Femeia încă i se supune bărbatului

Totuși, trebuie să admit că articolul ăsta mi-a lăsat un gust amar la final. Max, o femeie de 48 de ani care a divorțat după o căsnicie de 20 de ani din care au rezultat doi fii, trăiește acum într-o relație deschisă cu Richard, care mai are o prietenă cu 25 de ani mai tânără. Zice Max: „Trebuie să mă împac cu asta. Ea nu are riduri sau experiență de viață. Asta mă silește să mă maturizez, trebuie să înțeleg cine sunt și să fiu puternică și fericită într-o relație deschisă.”

Nu știu vouă cum vi se pare, mie nu îmi sună că e prea fericită. Mai degrabă că încearcă să trăiască cu faptul că îmbătrânește și că trebuie să pară fericită într-o relație în care evident iubitului îi place una mai tânără. Deocamdată și Max are niște iubiți mai tineri, dar cine știe ce va fi mai târziu. În articol mai există câteva femei care spun că au ajuns la stilul ăsta de viață ca urmare a discuțiilor pe care le-au avut cu partenerii lor. Ei au fost „capul răutăților” cum s-ar spune. Ele au acceptat pentru că au înțeles că a le interzice să se culce și cu alte femei nu le asigură neapărat lor o relație mai bună sau sigură. Au schimbat teama de singurătate sau de a fi părăsite pe „fericirea de a fi într-o relație deschisă”.

Ne aflăm așadar într-o epocă de tranzit. În care unele dintre noi încă ne mai zbatem între dorința de monogamie, de a avea copii, de a rămâne într-o relație până ce moartea ne va despărți – pentru că așa zice în filme, așa au trăit mama și bunica, așa am învățat din cărți – și nevoia de a corespunde cu modelul social real. Acela al dorințelor pe care nimeni nu le mai poate cenzura, al nevoilor de diversitate, al consumului până la urmă. E al dracu de greu să trăiești într-o epocă în care sistemul pentru care ai fost proiectat nu mai funcționează. Practic te întrebi tot timpul ce naiba e în neregulă cu tine?

În tot tranzitul ăsta, există totuși, niște categorii sociale menajate. Cuplurile care au acceptat să vorbească în articol despre viața lor au spus că nu se feresc de prieteni și cunoscuți, dar că părinții lor, de exemplu, nu știu despre stilul lor de viață. Niște aparențe încă se mai salvează, deci. Încă vreo zece-douăzeci de ani probabil. Până atunci share-uim pe Facebook, cu nostalgie și admirație, poze cu cupluri bătrâne, și lăcrimăm de plăcere la ideea de a „purta” și noi ceva așa demodat. Dar păcat că nu se mai fabrică.

 

Etichete: , , , , , ,

55 comentarii la “Fericirea de a fi într-o relație deschisă” Subscribe

  1. Motanul Revoltat 08/04/2012 at 14:18 #

    Oare cum ajung relatiile astea „deschise” cand actorii ajung la batranete? Ma rog, in ziua de azi fiecare e cam liber sa faca ce vrea cu viata lui.Pe mine nu ma prea intereseaza viata altora atat timp cat nu ma afecteaza personal. Mie insa nu-mi plac lucrurile neclare, vad casnicia ca un contract(la bine si la greu) de exclusivitate intre parti. Daca nu esti absolut sigur ca poti sa-l respecti si ca poti avea incredere ca partenerul il va respecta si el, atunci nu te complici cu asa ceva.

    • Dollo 08/04/2012 at 18:39 #

      Eu cred că e o aroganță să crezi că poți fi sigur pe o altă persoană. Nici măcar pe tine însuți nu prea poți fi sigur pe o perioadă de 25-30 de ani, să zicem, darmite pe cum evoluează alt om. Părerea mea

  2. Motanul Revoltat 08/04/2012 at 21:49 #

    Hmm…, depinde prin ce treci impreuna cu/(sau separat de) celalalt ! De exemplu daca dupa n luni(sau ani) petrecute separat de celalalt si relatia se pastreaza „ca noua”, inseamna ca 99%:) o sa mearga:). Ca fapt divers, reginei olandei nu i-a placut de aleasa printului mostenitor. Le-a pus conditia ca daca dupa 3(parca) luni de separare totala inca se iubesc atunci pot sa se casatoreasca. Acu’, „aleasa” e printesa Maxima. Al doilea copil al respectivei regine a trebuit sa renunte la succesiunea la tron ca sa se poata casatori cu nevasta-sa. Acu saracu e in stare vegetativa dupa accidentul de ski din Austria. Dar sa revin la subiect. Uneori, dupa ce esti intr-o relatie 2-3 ani din care multe luni petrecute separat, stii ca te potrivesti atat de bine cu celalalt incat stii ca nu poti gasi ceva mai bun:), si chiar daca ai gasi, „castigul” n-ar merita efortul.
    Da hai ca mai vorbim peste 54 de ani, sa vedem daca o sa fiu si eu in situatia mosului din poza:).

  3. Alexandra 09/04/2012 at 08:21 #

    Am admiratie pentru lipsa de gelozie. In rest, nu stiu daca e vorba de persoane mai evoluate sau nu.

  4. vienela 09/04/2012 at 08:29 #

    Am fost socata citind articolul tau,dar incet,incet mi-am dat seama ca nu exista oameni care sa ne suplineasca toate nevoile si atunci intervine nevoia de socializare,iar daca nici asta nu ne satisface pe deplin cautam mai departe si ajungem sa gasim la altii ceea ce ii lipseste partenerului.Dar cum ramane cu egoismul uman,cu posesivitatea?Eu una n-as putea sa-mi impart benevol partenerul cu alta femeie.

    • Dollo 10/04/2012 at 14:59 #

      de asta ziceam că e nevoie, probabil, de o evoluție, ca să putem fi capabili să „împărțim”. în fond posesivitatea nu prea face casă bună cu libertatea pe care și-o dorește fiecare, nu?

      • Reb 22/04/2012 at 22:07 #

        Pate nu toti isi doresc sa fie liberi chiar ca pasarile cerului. Unora le place sa „apartina” altor persoane, se simt mai in siguranta asa, cu radacini.

        • Dollo 22/04/2012 at 23:02 #

          Și „aparținerea” asta e supraevaluată, Reb

  5. mis 09/04/2012 at 09:26 #

    de unde concluzia „relațiile deschise” = un grad de evoluție inaccesibil nouă ????? si apoi de ce sa te opresti la o singura relatie extra ? de ce nu mai multe??? exista o limita? un set de reguli dupa care functioneaza un astfel de stil de viata? ….. in fine, mie imi plac lucrurile simple si nu consider absolut deloc o fericire in a fi intr-o relatie deschisa

  6. mis 09/04/2012 at 09:35 #

    hmmm si pun pariu ca ideea unei „relatii deschise” vine intotdeauna din partea barbatului…. ca deh ce barbat nu isi doreste… si apoi daca tot e egalitate …. ea de ce nu?…. si „Ei sunt într-o relație exclusivă din punct de vedere emoțional, dar nu și sexual” … NU EXISTA in sensul ca si relatia emotionala ar ramane exclusiva…. oamenii astia efectiv se mint singuri….

    • Alexandra 09/04/2012 at 10:29 #

      E o intrebare buna, poti fi implicat sexual cu mai multe persoane dar sa ramai implicat emotional cu una singura? Deci practic „celalalt” e doar un gen de sexmate? Mie mi se pare ca granitele sunt destul de confuze si greu de mentinut

    • brontozaurel 09/04/2012 at 11:30 #

      Nu vine intotdeauna din partea barbatului.

      • Umoristu 09/04/2012 at 20:00 #

        da, corect, nu vine 100% din partea barbatului.

  7. Umoristu 09/04/2012 at 10:07 #

    Subiectul e bun de studiu, si chiar incita la reflectii serioase.
    Cine vrea mai mult input..ii sugerez sa caute „poliamory” pe google..
    Departe de a arunca piatra..cred ca tine mai mult de relatii mult mai complexe intre oameni decit li se pare unora..(o relatie deschisa NU e un film porno live non-stop)..
    da de gindit …

    • crina 11/04/2012 at 00:16 #

      Eu cred ca tocmai arunci cu piatra!Sunt convinsa ca faci parte din categoria acelor barbati ,care vad in asa o relatie deschisa;OPORTUNITATEA SI PORTITA ,SI ACOPRIREA pt a avea cit mai multe femei in acelasi timp…..numesc asta desconsiderare !
      Emfaza cu care declari ca o asemenea relatie,nu e un film porno live ,non stop;cit si faptul ca sugerezi cautari legate de tema; demonstreaza ca ai arsenal de seductie pt naivele care te vor si crede:))
      Stimate umorist,ca sa te situezi intr-o relatie libera,e necesar (inainte de orice)sa fii tu insuti liber ,sa iti gestionezi libertatea tu singur!!!
      Consider ca a „urla” in gura mare ,prin paginile de comentarii,nu te califica decit ca fiind un NEFERICIT SOT,SAU NEFERICIT SI NEIMPLINIT AMOREZ!!!

  8. spufi 09/04/2012 at 11:32 #

    Relatiile monogame in opinia mea sunt un fel de pact, de contract intre cei doi, care garanteaza celor doi si progeniturilor lor un climat de stabilitate. Cam de genul a ce scrie pe poza: cand doi sunt intr-o relatie monogama, incearca sa repare, nu arunca direct la cos cand se strica si cei doi se indreapta voiosi spre o noua achizitie…

    S-a determinat ca la animale modelul monogam este strategia optima pentru speciile care au progenituri foarte vulnerabile, avand nevoie de ambii parteneri pentru a reusi sa supravietuiasca si sa se dezvolte optim. Cred ca oamenii sunt una din aceste specii cu vlastare fragile, care au nevoie de un mediu stabil. Asadar, atata vreme cat nastem copii atat de vulnerabili, cred ca a trece catre un alt model este impotriva legilor naturale… nu este un trend sustenabil.

  9. Adrian 09/04/2012 at 11:38 #

    Dollo – subiectul pare a fi desprins din „Brave new world” – libertate sexuala fara nicio opreliste. Din cauza asta il detest. E o porcarie. Fiind intr-o asemenea „relatie deschisa” iti muti frustrarea de la a avea un partener de care nu mai esti multumit la a accepta ca partenerul tau are pe cineva care il multumeste si persoana aia nu esti tu. Om fi noi evoluati dar nici chiar asa mult.

    • ady 09/04/2012 at 17:57 #

      paralela cu „brave new world” nu este chiar paralela. in carte libertatea sexuala nu avea opreliste, dar nu exista atasament emotional. de niciun fel, de nicio culoare, la absolut niciun nivel (nu exista nici macar atasamentul parental/filial). oamenii astia, indifent cu cine se culca, sustin ca au un singur partener „emotional”.

      • Dollo 10/04/2012 at 14:55 #

        mda, susțin, nu sunt chiar sigură că emoționalul ăsta există. cel puțin nu în forma clasică și exclusivistă în care ne gândim noi la el.

    • Dollo 10/04/2012 at 14:57 #

      Păi noi nu suntem evoluați. Ei sunt 😉 Dacă frustrarea există, totuși, tu ce soluție vezi în cazul ăsta?

      • Adrian 10/04/2012 at 15:18 #

        Noi, oamenii, ca specie, asta vroiam sa spun. Eu nu cred sa fie o singura solutie, altfel am fi aflat-o pana acum. Cred ca e „customized” de la caz la caz.

  10. Xanaxdoo 10/04/2012 at 11:57 #

    Am citit si articolul tau, si originalul din Guardian, si acum ma aflu intr-una din rarele situatii cind am gura cascata, nu stiu de ce parte a baricadei sa ma situez. As vrea sa am o opinie clara asupra problemei, dar din pacate (sau din fericire?) nu o am – ma simt ciudat din cauza asta, nu imi plac „no man’s land’-urile.

    • Dollo 10/04/2012 at 14:52 #

      Însăși faptul că nu ai o opinie clară zice ceva 😉 nici eu n-am, nu sunt nici pro, nici anti 😀

      • Xanaxdoo 10/04/2012 at 15:32 #

        da, in timp ce scriam mi-am dat seama si eu de mesajul subliminal al lui „nu am o opinie clara”. Dar, psihologii spun ca prima reactie e cea sincera, a doua e cea dictata de educatie, societate, personalitatea ta „dresata”. La mine prima reactie a fost „Disgusting”, si de-abia a doua a fost „daca lor asa le pica bine, sa fie sanatosi”…m-as fi asteptat (sau „ar fi trebuit”) sa fie invers

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Minune, în decembrie în sectorul 3 au răsărit părăluțele

flori-negoita

În triunghiurile decupate în gazonul din sectorul 3 astă vară, s-au ofilit begoniile și au răsărit părăluțele. O afacere horticolă de 49 de euro/mp fără TVA.

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

teclas

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.

Dacă-ți iubești copilul

adam si eva

Dacă s-ar face un referendum pentru introducerea în Constituție a dreptului de a fi tras de curent, probabil mi-ar fi greu s-o conving pe mama să nu meargă să voteze. Dar pentru ăsta din 6-7 octombrie nu a trebuit să-i explic că dragostea are forme atât de diverse, încât nu e treaba omului s-o înghesuie într-un tipar alb-negru

Cât ne-a costat înflorirea sectorului 3, în campania electorală 2016

begonia1

Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?

Moarte chiaburilor din sănătate!

Rares Nechifor, embolizare uterina

Care n-a plecat din țară până acum – ca să se trateze sau să profeseze într-un sistem civilizat – e invitat s-o facă de la 1 martie 2013. România nu-și permite să mai încurajeze existența unei alternative private în sănătate.