Fără cuvinte

Pentru că nu-mi găsesc deocamdată nici cuvintele, nici puterea să scriu despre tata, vă fac o descriere în imagini a ultimelor zile, în care v-am neglijat.

Sunt cam varză după ce am condus probabil peste 1300 de km zilele astea. Numai pe ploaie. Satisfacția a fost că am crescut în ochii mei (pentru că am fost în stare să conduc singură, fără incidente, atâta cale) iar părerea de rău a fost că locurile alea meritau mai mult decât o traversare cu 80-90 de km la oră, sub un cer plumburiu. Pe drum, ca să nu mă plictisesc, am luat autostopiști pe care i-am dus dintr-un sat în altul și mi-au povestit diverse. Mi-au mulțumit că i-am adunat din ploaie, și voiau să-mi ofere câte un leu-doi, ca la ocazie. Una mi-a zis că l-a cunoscut și pe tata 😉 O băbuță mi-a zis că am greșit drumul, dar n-am crezut-o. Abia după ce am lăsat-o acasă și am persistat în greșeala mea alți 20 de km i-am dat dreptate și m-am întors înapoi.

Pentru că nu-mi găsesc deocamdată nici cuvintele, nici puterea să scriu despre tata, vă fac o descriere în imagini a ultimelor zile, în care v-am neglijat. Povestea lui va vedea lumina ecranului ceva mai încolo. Deocamdată, cum vă spuneam și în postarea precedentă, a fost și o nuntă frumoasă, și un drum greu, dar frumos, și multă, multă, multă ploaie. De aia nici pozele nu sunt excelente.

Nunta & petrecerea

      

Drumul & destinația

      

Etichete: , ,

16 comentarii la “Fără cuvinte” Subscribe

  1. Ileana Camelia 30/05/2012 at 17:40 #

    Bine ai venit!

    • Dollo 30/05/2012 at 18:24 #

      Bine că v-am regăsit la locurili voastre 🙂

  2. Niki 30/05/2012 at 18:20 #

    Unchiul Versace e beton. Unchiul Armani era la sapa sau la coasa?

    • Dollo 30/05/2012 at 18:25 #

      Nu era nimeni la coasă, deși pregătiseră coasele, dar așteptau să stea ploaia. Unchiul Versace e cumnatul lui tata, unicul rămas în viață

      • Niki 30/05/2012 at 18:41 #

        Ce mi-ar placea sa astept sa stea ploaia vreo saptamana uitamndu-ma la televizorul ala!

        • Dollo 30/05/2012 at 18:46 #

          trebuie doar să dai la vacă 😉

          • Niki 30/05/2012 at 18:57 #

            Dau si la cal, oaie si capra (la gaini nu, ca miros urat).

  3. Om bun 30/05/2012 at 18:21 #

    Peisajele sunt fantastice,la fel si restul pozelor. Te indruma spre meditatie, sau cum ar spune unul: am ramas pe ganduri.

  4. Motanul 30/05/2012 at 18:21 #

    Poza cu nuntasul arătând dolarul îmi aduce aminte de o întâmplare la care am asistat personal. La o nunta la tara s-au nimerit in sat niște turiști francezi(aventurieri:). Au fost invitați la nunta, cinstiti, puși in capul mesei, etc. Dar la „strigat” au dat ceva maruntis, ca nuntasul din figura:). Au fost evacuați imediat de soacra mică cu toate „urarile de bine”(in româna, normal). :)). Celebra ospitalitate românească;)!

    • Dollo 30/05/2012 at 18:30 #

      Nu știau oamenii cât fusese tacâmul 😉

      • Motanul 30/05/2012 at 21:15 #

        Pai nimerisera din întâmplare in sat in ziua aia, nu venisera pregătiți de nunta(cred ca venisera cu niste ajutoare, prin 90). Oricum faza a fost superjenanta. Ca fapt divers, mirii au divorțat destul de urat mai târziu(soțul si-a lăsat nevasta si doua fete pentru alta).

  5. db 30/05/2012 at 18:42 #

    Ce frumos! m-a luat un chef de duca, ceva de speriat!
    Nasii sau vecinii nasilor ‘or pus barabule si ceapa!

    • Dollo 30/05/2012 at 18:45 #

      nașii, toată ulița aia până în deal e a familiei lor, sunt trei frați, fiecare cu câte doi-trei copii, fiecare cu casa și curticica lor. în zonă cam asta se face bine, ceapa, cartofii, vacile și oile

      • db 30/05/2012 at 21:49 #

        Care zona, mai exact?

        • Dollo 30/05/2012 at 22:19 #

          Poiana Teiului, Neamț

          • Gilbert 31/05/2012 at 04:45 #

            Iar zgândăreşti amintiri… 😉

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

Tata

tata

Mama, aplecată asupra crucii lui, exclamând cu o imperceptibilă urmă de satisfacție: „Deh, Nelule, ai murit așa cum ai trăit, ca un câine!”. Mi-am dat seama că ea nu l-a iertat niciodată.

Cum stăm cu moralitatea, noi ăștia educați în comunism

pionieri

Dacă e adevărat că predarea religiei în școli are rol de moralizare a maselor, atunci noi decrețeii, pionierii, șoimii patriei, de unde am învățat onoarea și moralitatea?

Ce bucurie aș vrea eu să-mi facă Volksbank

bucurie

Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia