Cum s-a făcut de am rămas virgină (și) la Gărâna

Jazzomanul de Gărâna face coadă la gulaș, nu se dă în lături nici de la niscai pastramă sau mititei la grătar, bea mult și cam orice și, pentru că tot eram în iarbă, mai și fumează. Iarbă.

Pentru una ca mine, la care pasiunea pentru jazz a început și s-a oprit la Louis Armstrong, drumeția la Gărâna n-a fost chiar ce m-aș fi așteptat. Deși știam că nu-l voi găsi acolo pe L.A. mă gândeam că va fi un soi de adunare bucolică, într-o poieniță, ca să căscăm gura și urechile la niște saxofoniști, trompetiști, pianiști, contrabasiști și ce or mai fi ei, cântăreții de jazz, teleportați cumva din sălile lor de concerte în mijlocul lui fucking nowhere.

Fusesem informată că nu prea există locuri de cazare în zonă, că locul e nedezvoltat turistic, deci mă așteptam la plaiuri aproape virgine, cu țărani bătrâni la porți, lăsându-se fotografiați de hoardele de iubitori de jazz care, în așteptarea concertelor de seara, cutreieră cu rucsacul în spate munții și pădurile. Pe principiul că atunci când vezi o fată frumoasă nu ți-o imaginezi mergând la budă, am avut totuși surpriza să constat că fata aia frumoasă nu numai că se duce la WC, dar de multe ori nu trage nici apa.

Cam așa cred că s-au lăsat amăgiți și organizatorii Festivalului de Jazz de la Gărâna, că iubitorii de jazz nu mănâncă, nu merg la toaletă decât rar, și atunci o fac doar ca să se spele pe mâini, și că în general consumatorul de jazz nu mai e consumator și de altceva în paralel. Ei, ce să vezi, s-au înșelat! Jazzomanul de Gărâna face coadă la gulaș, nu se dă în lături nici de la niscai pastramă sau mititei la grătar, bea mult și cam orice și, pentru că tot eram în iarbă, mai și fumează. Iarbă. Ba, judecând după chiuiturile pătimașe care s-au auzit în hotelul din Semenic într-o seară aș zice că face și sex ca în filme 😉 Când ceea ce se întâmplă pe scenă ajunge la simțurile lui artistice, aplaudă frenetic și chiar se ridică în picioare. Ceea ce urmează să vă povestesc este doar o experiență personală. Nu e o cronică de festival – pe care de altfel nu am pregătirea intelectuală ca să-l judec – nici un ghid turistic.

Drumul lung și pe alocuri prost

Nu vă spun o noutate că e cam prost și foarte lung. De la București până în Gărâna am făcut fix nouă ore. Cu tot cu condus pe Autostrada București-Pitești cu 140-150 de km la oră, și cu aproape 120 pe centura Craiovei – slăvit fie numele Ford în vecii vecilor Amin! (nu am Ford, dar pentru ei au făcut românii drumurile alea bune din Oltenia, deci noroc cu investitorii ăștia pretențioși)

De la Drobeta Turnu Severin, însă, a trebuit să ocolim prin Caransebeș și Reșița, pentru că drumul mai scurt nu era practicabil. Iar drumul de la Reșița până la Gărâna, e un sfert bun, restul prost și n-are nici indicatoare. Șoseaua se bifurcă destul de des cât să-ți pună puterea de decizie la încercare. Eu m-am rătăcit în seara în care am ajuns, în loc să apuc spre Gărâna am ajuns la Văliug, cam pe partea cealaltă a muntelui. Noroc cu numeroasele vile construite acolo în ultimii ani, că la fiecare se găsea câte un grup de petrecăreți să-ți spună că, hă, hă, ai greșit drumul, și tu de fapt trebuia să ajungi, la dracu, în partea cealaltă. Deci teoretic sunt puțin peste 500 de km de făcut, practic ți se pare că ieși din țară și ajungi într-un loc în care nu-ți va mai găsi nimeni vreodată oasele.

Cazare & facilități: hârtie igienică roz prin pădure

M-am cazat la Semenic, o stațiune glorioasă altă dată, acum o ruină ca multe altele din țărișoară. E cam la 15 km de Gărâna, pe care i-am făcut în fiecare zi, dimineața și seara, dus întors la și de la festival. Un hotel privat – Dușan și fiul – o cameră decentă, la un preț asemenea – 80 de Ron pe noapte vara. Iarna e mai scump, că Semenic are pârtie. Cazarea în sat la Gărâna e comparabilă ca preț, condiții mai mult sau mai puțin decente, dar dezavantajul e că trebuie să știi cu un an înainte că vrei să ajungi la Gărâna, ca să prinzi o cameră în sat.

Mai există varianta cort, preferată pare-se de mulți din cei 7-10.000 de spectatori ai festivalului. Cele câteva poienițe din preajma satului sunt practic ocupate la centimetru pătrat de corturi. Unul lângă altul. No privacy, cum constata nemulțumit un turist venit din Belgia. Nu există facilități de camping, deci dușul e în râu, buda e în pădure. Povestea cineva că în anii trecuți pădurea apărea ca un brad împodobit de Crăciun. Numai hârtie igienică roz presărată din loc în loc. Producătorii ăștia de hârtie ar trebui să facă niște culori mai naturale, ca să se poată camufla mai ușor în pădurile românești.

Restul spațiului din sat care scapă neocupat de corturi sau de acareturile festivalului este împărțit parcimonios, sub ochii îngăduitori ai unui polițist, între mașinile vizitatorilor, care trebuie să fie și ele parcate undeva. Toată aglomerația asta te face să te întrebi oare cum arată satul după ce pleacă invazia? Probabil cum arăta Vama Veche înainte de a fi descoperită de turismul de masă.

Mâncarea, ca la București

Pentru micul dejun am avut din traistă. Prânzul și cina se serveau local. Ori la pensiunile din sat – prețuri comparabile cu Bucureștiul, ciorbă plus felul doi, salată și o apă ajungea la aproape 50 de Ron de căciulă – ori la tarabele din incinta festivalului, care aveau prețuri de restaurant: 3-6 lei o apă, 4-7 lei o bere, 20 de lei o frigăruie, 5 lei micul, 4 lei porumbul fiert etc. Lipseau floricelele și vata pe băț ca să fie bâlciul complet. Nu am gustat gulașul, ca să-mi dau cu părerea, dar ce am mâncat de la tarabele de acolo a fost destul de prost calitativ. Poate n-am știut eu să aleg, dar din ce i-am auzit pe alții, nu a fost cineva dat pe spate de „bucatele tradiționale”.

Organizarea

Festivalul de la Gărâna a devenit o vacă bună de muls pentru oamenii din zonă și nu numai. De 16 ani festivalul se organizează acolo. A crescut de la câteva zeci de iubitori de jazz, adunați în cadru amical la un han din sat, la câteva mii de oameni care se adună de zece ani în aer liber, în Poiana Lupului, o arie împrejmuită și amenajată ca atare de un investitor român revenit din Germania.

E de fapt o scenă, în fața căreia sunt puși bușteni pentru spectatori, de jur împrejur sunt mese și băncuțe, majoritatea rezervate de sponsori sau de alți prieteni ai organizatorilor. În fundul „sălii” cum ar veni e amenajat spațiul cu bucătării, grătare, mese și – amplasate simetric în extremități – cele două wc-uri. Nu sunt eco, sunt niște mici căsuțe cu câte patru cabine pentru femei și altele pentru bărbați, și cu tot atâtea chiuvete. Igiena în interior este o rușine. Am făcut poze acolo în seara de sâmbătă, a treia a festivalului, dar nu vreau să spurc postarea cu ele. Imaginați-vă doar cum ar arăta o budă folosită de câteva sute de oameni, în câteva ore, și din care de exemplu cineva a extras la un moment dat coșurile destinate hârtiilor și tampoanelor. Dap, toate erau pe jos, pe lângă budă, inclusiv pe lângă chiuvete. Ca și cum ai fi luat toți intelectualii ăia fini din fața scenei unde se cânta jazz, și i-ai fi întors pe dos ca să le vezi mațele.

De unde vin banii și curentul

Bugetul total al acestui festival ajunge la 200.000 de lei, după cum declara prin presa locală organizatorul Marius Giura. Anul ăsta, jumătate din buget – 100.000 de ron sponsorizare de la Consiliul local Timiș – a fost cu cântec, pentru că noul primar al Timișoarei a refuzat să semneze alocarea întregii sume, deși fusese aprobată de consiliu. Din spusele localnicilor am înțeles că fostul primar, Ciuhandu, ar avea și el o vilă prin munții ăia frumoși, dar principalul motiv pentru sponsorizare este acela că muzicienii care au pus bazele acestui festival sunt de fapt din Timișoara, iar mare parte a publicului de acolo vine. În plus zona este considerată una de week-end pentru timișeni, fiind la distanță de o oră-două cu mașina.

Restul banilor vin de la diverse alte instituții publice – ICR, Ministerul Culturii – dar și de la sponsori. Anul ăsta  principalul sponsor a fost CEZ – grupul ceh care a privatizat Electrica Oltenia. Ca să vezi ironie, sponsorizați de tata electricității oltenești și chiar europene, festivalul a avut o mare pană de curent vineri seara, de era să rămână unii dintre artiști necântați.

Să fim preș pentru primarul din Reșița

Pentru mine și prietenii cu care am fost acolo, seara de sâmbătă a fost un amestec de cald și rece, cu ceva adrenalină din partea organizatorilor. Spre deosebire de vineri, când n-am prea gustat jazz-ul electro al norvegianului Nils Petter Molvaer, sâmbătă am fost toți dați pe spate de acordeonul lui Emy Drăgoi. Probabil filonul nostru manelistic și-a spus cuvântul. Ne-a mai plăcut și Dave Holland care a cântat cu Kevin Eubanks, despre care nu știam de unde auzisem. Ulterior am aflat că din show-ul lui Jay Leno.

Întâmplarea a făcut că atunci când am intrat la festival am găsit una dintre mesele de pe margine liberă, fără inscripția „rezervat” pe ea sau alte semne că ar fi ocupată. Am ocupat-o noi cu entuziasm (statul pe bușteni e destul de incomod), am stat liniștiți la ea până pe la orele serii, când deja se ocupaseră și toate celelalte mese rezervate, și toți buștenii. La un moment dat au început să vină reprezentanți ai organizatorilor să ne scoale de acolo. Că era rezervată de fapt, dar dintr-o regretabilă eroare uitaseră să pună inscripția, că e pentru un sponsor, ba chiar că e pentru primarul din Reșița, care urma să-și facă apariția și trebuia omenit fix la masa aia. Pe asta cu primarul a scos-o un bodiguard care credea că ne sperie cu mușchii lui și cu numele primarului. Ulterior s-a dovedit că era o abureală. Oricum mai bine ziceau că trebuie să se poarte frumos cu primarul din Gărâna, că în primii ani cică un consilier local ar fi făcut scandal că jazz-ul stresează vacile sătenilor.

A fost cam o oră de discuții și parlamentări, noi nu cedam, ei tot trimiteau diverse fătuci ca să ne convingă sau bodiguarzi ca să ne intimideze. Una dintre ele a început să ne plângă pe umeri că de vină pentru organizarea deficitară e de fapt româno-neamțul proprietar al terenului și al restaurantului La Scena de acolo (fără legătură cu omoloaga din București), că de câte ori se supără el încuie budele alea împuțite sau chiar taie curentul. N-am înțeles de ce se supără proprietarul, dar pesemne că nici fătucile nu știau exact dedesubturile relațiilor de prietenie financiară dintre proprietarul Poienii Lupului și Fundația pentru jazz.

Bref e că ei s-au lăsat păgubași, dar nouă ne-a lăsat un gust amar toată tărășenia. Deoarece chiar și la un eveniment de genul ăsta, destinat unui public cu un intelect peste medie, după cum se laudă organizatorii, se poartă mentalități de genul „ia eliberați voi, pulicilor, masa asta, că vine primaru, ce dacă ați venit de la sute de km depărtare și ați plătit 60 de ron biletul de intrare, voi sunteți niște nimeni, el e primarul din Reșița!”.

Flower power de Gărâna

Și acum să vă zic și cum e treaba cu virginitatea. La masa apărată cu atâta aplomb de abuzurile organizatorilor am stat cu un grup de persoane cam trecute de 40-50 de ani. Profesori, doctori sau doctoranzi, intelectuali ce mai. Printre diverse discuții despre orice, mai puțin politică, a venit vorba despre fumat iarbă. Când au auzit că eu nu am fumat vreodată cineva de la masă mi-a zis că e ca și cum aș fi virgină. Cum să nu fumezi iarbă?

Drept e că nu mi s-a ivit ocazia, nu că m-aș fi dat în lături indignată. Ba la un moment dat treaba asta a figurat și pe un to do list al meu, într-un moment de cumpănă a vieții. Ziceam să nu mor până nu încerc să văd cum e high. Au început apoi unii să povestească „cum a fost prima dată” la ei. Una dintre povestitoare avea aproape 60 de ani și fumase la Londra, împreună cu fiul ei, student acolo. Către seară cineva a scos o țigară din asta răsucită și vreo patru-cinci dintre comeseni s-au strâns în jurul lui și au făcut-o poștă. Prietena de lângă mine mi-a spus atunci: uite, simți mirosul ăsta? Acum se fumează iarbă!

N-am îndrăznit, ce-i drept, să cer să trag și eu un fum, deși muream de curiozitate. Mi-era și frică că aveam de condus 15 km pe serpentine până în Semenic, în creierii nopții, iar la modul cum ne pusese polițistul să stivuim mașinile la intrare nu era sigur dacă poți să ieși cu ea întreagă dacă îți joacă parbrizul dinainte. Mă și imaginam cu vedenii ca în filmul ăla cu Harold și Kumar merg la White castle, că îmi iese vreo pădureancă furioasă în cale și mă pune să fac sex sălbatic cu lupul 😉   Am rămas, așadar, virgină din punct de vedere al drogurilor ușoare, deși am stat la masă cu ele.

La Gărâna la festival nu știu dacă mai merg, mai degrabă mi-ar plăcea să explorez zona pe îndelete cândva când e mai puțin asaltată de turiști. Adică în restul anului. Sunt sigură că ar fi o destinație plăcută de concediu, pentru că de la București să mergi acolo doar în week-end nu e rentabil.

 

 

Etichete: , , , , ,

36 comentarii la “Cum s-a făcut de am rămas virgină (și) la Gărâna” Subscribe

  1. Xanaxdoo 19/07/2012 at 14:28 #

    Ah, daca tot m-ai pornit, hai sa mai postez doua observatii- Doamne da ca sa se auda mai departe de blogul tau. Traind in afara Romaniei, am doua probleme perene care ma fac sa ma zgiriu pe ochi in mod sistematic, si Garana le-a bifat pe amindoua:
    1) Lipsa sistematica a hirtiei de toaleta (nu ma refer aici la cluburile de fite, ci la localurile obisnuite, fara staif si cocaina prizata in WC). Mai mult, atit la Garina, cit si la strandul la Trei Ape, desi vorbim de toalete construte frumos, din caramida, canalizate, samd, nu doar ca lipseste hirtia igienica, dar din insasi contructia a cabnei a fost omisa punctual ideea de a se instala si un suport pentru hirtia de toaleta. Cu alte cuvinte, e implicita ideea ca, la 23 de ani de la Revolutia care a ucis hidra comunista (haida de!), femeile si barbatii romani trebuie sa poarte cu ei in permanente un sul de hirtie de cur, un pachetel de servetele, sau ce or mai gasi. E ingrozitor ca nu s-a schimbat nimic din anii ’90, cind eram studenta, si eram extrem de fericita de aparitia pe piata romaneasca a servetelelor in pachete de 10, si nu mai trebuia sa umblu cu sulul de hirtie igienica gri in geanta.
    Mai rau, Romania e tara in care nici macar in lanturile de benzinarii multinationale (MOL, OMV) nu se obosesc sa puna salvatoarea hirtie igienica.
    Mereu m-am intrebat: cit de mare ar fi pierderea de profit a proprietarilor acestor stabilimente, daca totusi, ar furniza hirtie igienica? Sau cu cit ar trebui sa creasca pretul biletului de intrare (la strand, la Festivalul de Jazz), ca sa imi asigure hirtie si totusi sa ramina cu acelasi profit?

    2) Dupa cum spuneai tu, festivalul se desfasoara intr-un perimetru inchis din lemn, cu o singura intrare, unde se verifica biletele. Pe de alta parte, toata infrastructura se bazeaza foarte mult pe lemn. Stind la faimoasa masa care s-a cerut pazita de erorile si abuzurile organizatorilor, mi-au cazut ochii pe o iesire de urgenta, care se afla chiar linga noi. Existau marcaje frumoase, dupa standarde internationale, alb pe fond verde, care indicau iesirea de siguranta. Singura problema e ca … respectiva usa de siguranta era incuiata cu un lacat mare si gras. Sa ne pazeasca Dumnezeu de incendii, atentate si orice fel de catastrofe de acest gen, pentru ca impresia mea e ca, cam peste tot, mintea romanului de pe urma a decis in acelasi fel: cam tot ce e usa de siguranta e fie incuiata, fie blocata, fie un Autoturism de fite o blocheaza.
    Poate par chestii marunte fata de conflictul Ponta-Basescu, dar pe mine combinatia lipsa de hirtie igienica (plus cu lipsa insasi a ideii de a dota toaleta cu suport pentru hirtie igienica)+ iesiri de siguranta blocate ma irita cumplit. Si nu stiu de ce, dar parca vad o corelatie intre ele si clasa noastra politica: aceeasi problema a formelor fara fond, a lucrurului facut de mintuiala si in propriul interes, zgircitul la faina, etc.
    Gata, m-am racorit putin 🙂

    • Dollo 19/07/2012 at 17:59 #

      La benzinării e hârtie igienică. Cel puțin în ultimii ani, de când circul eu cu mașina și folosesc budele din benzinării, nu am pățit să nu fie. S-a îmbunătățit mult igiena în wc-urile benzinăriilor.
      Despre ușa aia blocată uitasem 🙂

      • Xanaxdu 19/07/2012 at 18:38 #

        Crede-ma, nu a fost in alea pe care le-am testat eu pe drumul Resita- Timisoara-Cenad. Drept ca intr-un OMV tocmai descarcau niste paleti cu hirtie igienica in momentul cind eu m-am nimerit pe acolo. Criza mare, monser!

    • kellogs 21/07/2012 at 15:28 #

      >>nu mai trebuia sa umblu cu sulul de hirtie igienica gri in geanta

      stai asa, cum adica sa umblii cu tot sulul, e o exagerare! Nu imi zice ca nu rupeai din el un pic si doar picul ala era carat in geanta…

      • Xanaxdoo 24/07/2012 at 13:16 #

        Nu am spus ca eram cu toata rola de hirtie igienica gir- era, intr-adevar, un sul mai mic. Cum trebuia sa spun, ca sa fie clar: „suletul”? „extrasul de sul”?

    • Anouska 24/07/2012 at 08:12 #

      Sunt de acord ca mai avem chestiuni de pus la punct in minunata noastra tara, dar cel putin eu de cate ori am fost intr-un closet public (si eu sunt o persoana care circula destul de des si fara fitze vis a vis de buda) am gasit hartie igienica; si mai mult de atat, am gasit chiar role de servetele sa ma sterg pe maini. Eu locuiesc in Resita si merg des in zona si pot spune ca am intalnit o data cel mult situatia de a nu avea hartie igienica.

      • Xanaxdoo 24/07/2012 at 13:19 #

        Daca nu ma crezi, te invit sa mergi la Strandul Trei Ape, si sa cauti a) suportul de hirtie de toaleta si b) hirtia in sine. La fel, daca mergi la Garana si o fi deschisa in afara festivalului incinta din Poiana Lupului. Aceeasi provocare: gaseste intii suportul de hirtie, apoi hirtia. Nu am spus ca problema e specifica doar in judetul Caras Severin, o are si judetul Cluj, de unde ma trag eu. Si poate nu m-am facut clara: nu ma refer la birturi, restaurante, cluburi de fite din oras, ci la birturi, restaurante si stranduri din afara orasului.

  2. calin 19/07/2012 at 16:44 #

    Daca tot ai nimerit la Valiug, puteai sa incerci Gasthof Tirol sau Pensiunea Sara. In rest ce sa zic, s-a degradat tot Banatul, chiar si Timisoara nu mai e ce-a fost, daramite Garana. Pacat.

  3. adi 19/07/2012 at 17:43 #

    Draga Dollo,

    Observ ca dincolo de Emy Dragoi, altceva frumos n-a mai rezonat in tine, de nicio culoare. Pare-se ca ai ramas virgina din multe alte puncte de vedere. Asta ca raspuns la titlul oarecum „ostentativ” si care n-are nicio legatura cu festivalul de la Garana. Facem orice ca sa iesim in evidenta, daca pe altceva nu ne putem baza… Ar fi interesant sa scrii si o varianta pozitiva a experientei tale la Garana. Asta doar daca poate rezona in tine si altceva in afara de rahat, mizerie si hartie de toaleta. Roz… Imi pare rau, dar asta a trezit in mine ‘articolul’ tau.

    • Dollo 19/07/2012 at 17:50 #

      Lasă că nici tu n-ai citit prea atent textul, dar dacă nu ai rezonat cu cât ai citit nu e bai. Poate vei rezona cu altceva, altă dată. Dacă stai suficient de aproape poate vei avea surprize vreodată, cine știe 😉

      • adi 19/07/2012 at 18:23 #

        Am citit destul de atent textul tau. Ai alocat aproape 25% din experienta ta la acest festival, unei ‘tarasenii’ care poate nu-si avea rostul. Decat sa-ti spun ca universul e in tine, mai bine iti redau mai jos o povestioara, pe care poate ai mai intalnit-o:

        Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:
        – Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
        Batranul ii raspunse printr-o intrebare:
        – Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
        – Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.
        – Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

        Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:
        – Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
        Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:
        – Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
        – Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
        – Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

        Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:
        – Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?
        – Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere.
        Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.

        Mult succes si la mai bine!

        A.

    • Xanaxdu 19/07/2012 at 18:47 #

      Asa e, hai sa inchidem ochii la rahatul din toalete si la erorile de organizare, de dragul de a ne amagi ca „a fost foarte fain festivalul, venim si la anul”. Pai uite ca mai sintem pe lume unii asa, mai circotasi, care avem pretentia sa putem sa ne spalam pe miini cind facem pipi, cu atit mai mult cind e vorba de un festival care se bate in piept ca ar fi cel mai mare si mai important festival de Jazz din Romania. Mie mi-e lehamite de eternul „merge si asa” si de impaciuitorisme de genul „a fost cam jegos, s-a luat curentul, o trupa nu a cintat destul, desi am platit bilet sa ii aud, dar, una peste alta, ce bineeeeeee ne-am simtiiiiiit”.

  4. adib 20/07/2012 at 13:25 #

    Cam asa se intimpla la toate fest-urile care s-au ridicat in ultimii ani. Fie ca este Garana, Rock The City, etc. NU voi intelege niciodata foamea in git pe care au au aia de pun paharul de apa plata la 6 ron, de storc cutiile de bere sa mai faca un ban in plus, etc. Ca nu ai unde sa arunci un gunoi, ca spatiul de campare, gindit pentru 500 de corturi are in el 1000. Ca dusurile functioneaza atunci cind ploua. Ca manelistul cu trei clase facut „bodyguard” se crede in filmele de duzina cu eroi si-si umfla muschii la tine. Kkturi care fac sa te duci la un fest de afara unde platitorul de bilet este tratat cu respectul cuvenit.

  5. Nautilus 15/11/2012 at 18:30 #

    Foarte multă lume tinde să creadă că „iarba” e ceva eroic.

    Din motivul ăsta, dacă ar deveni brusc legală, nu ar mai fi nimic eroic în asta 🙂

    ~Nautilus

    • Dollo 16/11/2012 at 11:25 #

      și bețiile pot părea eroice, totuși 😉

Trackbacks/Pingbacks

  1. Cum s-a făcut de am rămas virgină (și) la Gărâna | Dollo zice Bine | Blogul lui Liviu... - 12/03/2016

    […] https://www.dollo.ro/2012/07/cum-s-a-facut-de-am-ramas-virgina-si-la-garana/ […]

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Viceroy vrea să-și ia permisul, Bianca – doar să se mărite

IMG_2114

Pentru că statusul social adevărat stă în Dacia papuc, cu care se poate căra „marfa”, și în numărul de puradei agățați de fusta nevestei. Restul e deșertăciune.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.

Diferența dintre șpagă și cadou, versiunea polițistului de la rutieră

malecon

O lecție de anticorupție de la doi români indignați, pentru doi polițiști cubanezi înfometați. Plus ultimele experiențe din Cuba, hai, luați de citiți, ca să plec și eu acasă 😉

Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?

prefericitul Daniel arata calea

Biserica Ortodoxă Română nu vrea concurență pe piața lumânărilor și a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii și catedrale. Oare FMI știe?

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

De ce nu-i prieşte Mioriţei iarba din UE

turma-alergand

Oieritul românesc supravieţuieşte cu greu, între subvenţia europeană care vine târziu, dezinteresul tineretului pentru meseria de cioban, şi supremaţia supermarketurilor care ne bagă pe gât brânză de import.