Numai tata lu’ EBA să nu fii

Ce mi-a răspuns Băsescu la întrebarea „de ce și-a lăsat fiica să candideze la Parlamentul european, deși era evident nepregătită pentru funcția asta?”

Sâmbătă am descoperit și eu pagina de Facebook „Ești supărat pe Băsescu. De ce?” și am zis să spun și eu de ce sunt supărată pe el. Nu că de asta n-aș putea să dorm eu noaptea (ați văzut că i-am făcut și tort, deci l-am iertat într-un târziu;)), dar nu răspunsese deloc la întrebarea asta, așa că i-am scris așa: „(sunt supărată pe Băsescu…) Pentru că s-a compromis promovându-și fiica într-o poziție publică, de parlamentar european, în condițiile în care e destul de vizibilă nepregătirea fetei pentru această funcție. E adevărat că orice tată își dorește ce e mai bine pentru copiii lui, dar când e demnitar ar trebui să se abțină să-și promoveze rudele în funcții publice, tocmai ca să fie mai presus de orice bănuieli.

Azi Băsescu mi-a răspuns. Cei care aveți cont pe Fb puteți să vedeți răspunsul pe pagina indicată, pentru ceilalți am copiat filmul și l-am pus pe youtube. Vi-l redau mai jos, ca să judecați și voi. Eu nu credeam că Băse e așa un tată moale, dar după comentariile unora la acest video se pare că lumea chiar înghite acest argument. Că a fost voința ei și nu putea să-i interzică. Voi ce credeți?

 

 

Ceea ce nu-mi sună mie bine la explicația asta este fraza „chiar fiica președintelui fiind, dacă nu a utilizat listele de partid, probabil că nu are drepturi mai puține decât ceilalți cetățeni ai României”. Teoretic așa e (deși din câte știu partidul s-a întrebuințat binișor în campania Elenei Băsescu), dar nu știu cum se face că fiii și fiicele de demnitari încep să-și fructifice aceste drepturi cetățenești cu precădere când părinții lor ajung în funcții. Când eram la Cotidianul (prin 2005) am făcut o anchetă de răsunet jurnalistic, dar fără urmări reale, în care am arătat cum niște șmecheri din Primăria sectorului 6 împărțiseră apartamentele ANL între copiii și prietenii lor. Motivația secretarului primăriei, când i-am luat interviu, a fost că ce, și fiica lui era tânără și avea dreptul la casă, ca și alții. Numai că ăia alții erau în continuare pe listele de așteptare, pe când fiica lui era deja într-o casă de la stat cu chirie subvenționată.

Ce îi ziceam eu lui Băsescu era exact chestia asta, pe care am auzit-o demult la un profesor bătrân din liceu. Care spunea că un demintar sau o celebritate ar trebui să se ferească ca dracu de tămâie să dea prilej de bârfe, și să-și țină în frâu membrii familiei, indiferent dacă ar fi cei mai indicați pentru un anume post public. Altfel degeaba ne mai facem că luptăm împotriva nepotismului, că la toate se poate răspunde cu „și al meu are drepturi la fel ca orice cetățean”. Apoi al tău se îndrăgostește și vrea să se însoare, și constați că și ginerele are dreptul cetățenesc la un post diplomatic nu știu unde și tot așa.

Sunt de acord că Băsescu nu-i putea dicta Elenei Udrea cum să se îmbrace, dar să-i zică lui EBA, chiar și la 30 de ani, „fata tatii, mai stai și tu patru ani să termin mandatul și după aia candidează, așa o să demonstrezi că ai putut tu, nu că te-a susținut partidul pe ușa din dos, ca să mă îndatoreze pe mine”.

Dar, mă rog, iar vorbesc eu care n-am copii, despre ce poate și ce nu poate face un părinte. Oricum, nu de aia a ajuns el suspendat a doua oară, dar poate și de aia o să se ducă unii să voteze DA la referendum.

Tags: , , , ,

41 Responses to “Numai tata lu’ EBA să nu fii” Subscribe

  1. Xanaxdoo 24/07/2012 at 16:29 #

    Auzisem si eu de pagina fb in cauza, dar nu m-a impins curiozitatea sa dau un click pe ea. Sint insa surprinsa pina la consternare ca doar tu ai mentionat-o pe EBA ca motiv al supararii tale. Sa inteleg ca in masa restului „suparatilor” nu s-a mai gasit nimeni sa aiba problema asta?

    • Dollo 24/07/2012 at 16:41 #

      Sunt eu mai vigilentă 😛 Dacă te uiți la răspunsurile anterioare cred că întrebările au acoperit suficiente chestiuni spinoase. Dar sunt sigură că s-o fi făcut și vreo selecție. Pe urmă, cine știe, poate că lumea nu o fi fost deranjată de aspectul ăsta, că românii sunt empatici, iute se pun în locul omului și se gândesc că poate și ei ar fi făcut la fel…

      • EU-RO 25/07/2012 at 11:05 #

        Probabil ca EBA nu ar fi avut sanse sa fie aleasa membru al Parlamentului European in calitate de candidat independent, nu pe liste de partid in pozitii eligibile precum celelalte fiice si sotii ale unor importanti politicieni, daca n-ar fi fost fiica lui Basescu.

        Cred insa ca si ea e constienta de avantajul nemeritat pe care l-a avut in acele alegeri si a incercat sa compenseze acest lucru prin activitatea ei din Parlamentul European, care e in orice caz mai consistenta decat a doamnelor Valean si Sarbu carora nici prin cap nu le trece ca ar fi ajuns acolo altfel decat prin propriile merite.

        Haideti sa facem o comparatie simpla, prin simpla cautare a respectivelor doamne pe site-ul PE:

        1. Elena BĂSESCU

        Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat) – Membră

        Vicepreşedintă – PETI Comisia pentru petiţii

        Membră:

        ECON Comisia pentru afaceri economice şi monetare
        DSCA Delegaţia la comisiile parlamentare de cooperare UE-Armenia, UE-Azerbaidjan şi UE-Georgia
        D-IL Delegaţia pentru relaţiile cu Israel

        Membru supleant:

        AFET Comisia pentru afaceri externe
        D-MD Delegaţia la Comisia parlamentară de cooperare UE-Moldova

        Întrebări parlamentare
        30 rezultat(e) găsit(e) pentru „a 7-a legislatură, Băsescu Elena”

        Propuneri de rezoluţie
        153 rezultat(e) găsit(e) pentru „a 7-a legislatură, Băsescu Elena”

        Declaraţii scrise
        1 rezultat(e) găsit(e) pentru „a 7-a legislatură, Băsescu Elena”

        Documente ale comisiilor parlamentare
        1 rezultat(e) găsit(e) pentru „a 7-a legislatură, Băsescu Elena”

        Dezbateri
        545 rezultat(e) găsit(e) pentru „a 7-a legislatură, Băsescu Elena”

        2. Adina-Ioana VĂLEAN

        Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa – Vicepreşedintă

        Membră:

        ITRE Comisia pentru industrie, cercetare şi energie
        PETI Comisia pentru petiţii
        D-UA Delegaţia la Comisia parlamentară de cooperare UE-Ucraina
        DEPA Delegaţia la Adunarea Parlamentară Euronest

        Membru supleant:

        BUDG Comisia pentru bugete
        D-US Delegaţia pentru relaţiile cu Statele Unite ale Americii

        Întrebări parlamentare
        12 rezultat(e) găsit(e) pentru „a 7-a legislatură, Vălean Adina-Ioana”

        Propuneri de rezoluţie
        12 rezultat(e) găsit(e) pentru „a 7-a legislatură, Vălean Adina-Ioana”

        Declaraţii scrise
        1 rezultat(e) găsit(e) pentru „a 7-a legislatură, Vălean Adina-Ioana”

        Rapoarte ale Parlamentului European
        2 rezultat(e) găsit(e) pentru „a 7-a legislatură, Vălean Adina-Ioana”

        Dezbateri
        28 rezultat(e) găsit(e) pentru „a 7-a legislatură, Vălean Adina-Ioana”

        Rapoarte ale Parlamentului European
        2 rezultat(e) găsit(e) pentru „a 7-a legislatură, Vălean Adina-Ioana”

        Documente ale comisiilor parlamentare
        3 rezultat(e) găsit(e) pentru „a 7-a legislatură, Vălean Adina-Ioana”

        3. Daciana Octavia SÂRBU

        Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor din Parlamentul European – Membră

        Membră:

        ENVI Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară

        Membru supleant:

        AGRI Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală
        D-UA Delegaţia la Comisia parlamentară de cooperare UE-Ucraina
        D-IN Delegaţia pentru relaţiile cu India

        Întrebări parlamentare
        125 rezultat(e) găsit(e) pentru „a 7-a legislatură, Sârbu Daciana Octavia”

        Propuneri de rezoluţie
        14 rezultat(e) găsit(e) pentru „a 7-a legislatură, Sârbu Daciana Octavia”

        Rapoarte ale Parlamentului European
        1 rezultat(e) găsit(e) pentru „a 7-a legislatură, Sârbu Daciana Octavia”

        Declaraţii scrise
        10 rezultat(e) găsit(e) pentru „a 7-a legislatură, Sârbu Daciana Octavia”

        Dezbateri
        146 rezultat(e) găsit(e) pentru „a 7-a legislatură, Sârbu Daciana Octavia”

        Documente ale comisiilor parlamentare
        3 rezultat(e) găsit(e) pentru „a 7-a legislatură, Sârbu Daciana Octavia”

        Observam de aici ca EBA este vicepresedinta unei comisii importante a PE care se ocupa cu relatiile cu cetatenii UE, ca este membra in alte 3 comisii PE si membru supleant in 2, ca a adresat 30 de intrebari Comisiei Europene, fata de 12 pentru Valean si 125 pentru Sarbu, ca a co-initiat 153 propuneri de rezolutii parlamentare fata de 12 in cazul lui Valean si 14 in cazul lui Sarbu si ca a avut 545 interventii in sedintele plenare ale PE, fata de 28 in cazul lui Valean si 146 in cazul lui Sarbu.

        Mi se pare ca a avut o activitiate remarcabila, dar poate ca ma insel si de aceea jurnalisti ca tine, Dollo, ar trebui sa investigheze ceva mai amanuntit cazurile pe care-si bazeaza opiniile si argumentele.

        • Dollo 25/07/2012 at 12:45 #

          După cum am mai răspuns și mai sus, repet că văd că nu pricepeți cum e treaba cu prințipu: eu am spus că Băsescu trebuia să o convingă pe EBA să se abțină de la a candida oriunde pe motiv că e fiica lui, ca să evite speculațiile și posibilele favoruri din partea unora. Putea să fie cea mai capabilă dintre toți românii și să aibă câte luări de poziție vrem noi în PE. Toate astea pălesc în fața nepotismului prin care a ajuns acolo. Iar după ce iese tata din politică aș vrea s-o văd pe EBA candidând din nou și stabilind o dinastie Băsescu în politica românească. Dacă va fi capabilă să demonstreze asta eu o s-o susțin și o s-o votez. Dar poate sunt doar eu cârcotașă, precum văd românii sunt în majoritate de acord cu principiul „lasă să fure și el, dar să facă ceva și pentru noi”.

  2. F. 24/07/2012 at 16:46 #

    E posibil ca ceea ce spune sa fie adevarat, ma rog, nu stiu. Dar, tinind cont de cine e Basescu, e posibil ca multi din PDL sa fi debordat de entuziasm in a ajuta-o pe fiica-sa din proprie initiativa.
    Cu siguranta erau niste asteptari in spatele acestor eforturi .. poate unele chiar au fost rasplatite. Si adevarul e ca fiecare parinte isi ajuta copiii cu ce poate si unde poate. Cumva imi vine greu sa cred ca, de ex, fiicele lui Voiculescu ( sau copiii lui Vintu, Nastase, etc ) au construit de la zero, prin puterile lor, ceea ce „au” la momentul actual, fara sa se bucure cel putin de influenta parintilor si relatiile acestora ( direct si indirect ).

  3. daniel 24/07/2012 at 17:05 #

    DA

    atat

  4. George 24/07/2012 at 17:10 #

    A fost o ancheta jurnalistica la acele alegeri pentru PE care a dovedit ca partidului i s-a impus de la centru un numar de voturi pentru EBA in fiecare sectie de votare (catva sute parca, nu mai stiu) – un jurnalist (de la Hotnews) a sunat la cateva organizatii locale PDL recomandandu-se un „grangure” PDL de la Buc. si intreband daca totul e aranjat pentru EBA asa cum s-a discutat. Cele mai multe organizatii au confirmat si unii naivi chiar au repetat la telefon procedura primita ca „instructiuni” (membrii de incredere sa fie instruiti sa voteze pe EBA si nu pe reprezentantii PDL) .
    Sigur, e foarte probabil ca Basescu nu a stiut de manevra asta si niste sefuleti de la PDL au facut-o doar din servilism.
    DAR TOCMAI DE AIA BASESCU TREBUIA SA EVITE S-O LASE PE EBA SA CANDIZEDEZE , ca sa evite chestiile astea jenante. Nu a facut-o si atunci am inceput sa am primele indoieli legate de el.

  5. C. 24/07/2012 at 17:40 #

    Poti sa-l intelegi ca parinte, dar nu e scuzabil ca politician „integru”.
    Nepotismul functioneaza de la primul om al tarii pana la ultimul. Trist.
    Si noi, care nu avem sange „albastru”, ce facem?

  6. Motanul 24/07/2012 at 17:40 #

    „Tara arde si baba se piaptana”. Niciodata n-a fost atat de actual:).
    Astia de la putere mai ca m-ar baga in inchisoare pentru ca „denigrez tara si contribui la devalorizarea leului” si mai nou ca instig la boicotarea referendumului, si tie iti arde de EBA! Eu sunt pe punctul de a cere azil politic,si tu…
    In Romania de azi nici c-o flacara in mana nu mai poti sa umblii, ca ti-o arunca la canal.
    Rushine, Dollo! Rushine!
    A, si ca sa tratez si subiectul articolului: Pai cine a votat-o, a vrut-o in parlamentul european.Punct. Dupa ce le-ai interzice unora sa aiba 20 de copii, le-ai mai si interzice si pe cine sa voteze?!? Dictatoareo!!!! Huoo!!!
    P.S. Vezi ca glumesc:). Cam cu jumatate de gura totusi…

    • Dollo 24/07/2012 at 21:55 #

      Țara arde și pentru că PDL și președintele nu au fost capabili să se ridice deasupra ăstora pe care-i acuzi acum, și au dat prilej de bârfe și nemulțumiri prin rahaturile pe care le-au făcut și ei sau au lăsat să le facă ai lor. A face tot timpul comparație cu „da uite că și ăilalți fac la fel” nu mă încălzește cu nimic, că eu nu am votat nici cu nevasta lui Antonescu, nici cu a lui Ponta. De aia am așteptări de la Băsescu, pentru că l-am votat. Și sunt gata să nu mai merg acum nici la referendum pentru el. Și eu nu glumesc nici cu juma de gură.

      • Motanul 25/07/2012 at 07:50 #

        Pai ai dreptate ca si Basescu are o vina pentru situația actuala, dat eu nu cred ca solutia e sa „turnam gaz pe foc” ca sa arda mai repede. Pana la urma când nu te mai poți baza pe oameni, trebuie sa te bazezi pe principii. USL-ul „îl pedepseste” pe Basescu cu suspendarea, dar îl pedepseste in mod incorect, chiar revoltator as zice. Dar ACUM, nu-l apar pe Basescu din mila sau din simpatie, ci de frica USL-ului. Pai daca astia își permit sa-si bată joc in halul asta de România(vezi mai ales ce-a zis Victor Socaciu despre „competenta” romanilor), pe ei ii vreau zburati primii de la putere, pana nu e prea târziu.

  7. contele de saxa 24/07/2012 at 17:45 #

    Mda, deci ce merge la nevestele de partid, nu merge la fiicele de presedinti.
    Numai pe jumatate, caci soata Sirbu a fost mai intii fiica de partid. Acum e in dubla ipostaza: fiica de partid si soata de partid. Astea doua dau europarlamentar.

    Ridicolul n-are limite. Poate de aceea „progresam” regresind.

    • Dollo 24/07/2012 at 21:56 #

      Cum spuneam, pe Ponta și nevastă-sa n-am pus ștampila vreodată, deci nu am pretenții de la ei, ci de la cei pe care i-am votat.

  8. ady 24/07/2012 at 18:11 #

    ha, tata nu m-a trimis la faza pe oras/judet/etc (etc e de amorul artei, mai departe de judet n-am ajuns niciodata 🙂 ) la olimpiada la materia pe care o preda, ca „picasem” la „faza pe scoala” :), dar taica-meu are alte opinii despre integrigate, munca, etc.
    ps. si eu si maica-mea am considerat corect si normal ceea ce a facut. dar colegii lui, profesorii mei, i-au sarit in cap „cum sa n-o trimit tu pe A la olimpaiada?!” nu, nu m-am dus in anul ala la olimpiada.
    daca afla tata de pagina asta isi face special pt asta cont de FB si scrie un roman acolo. si eu as scrie, dar n-am chef de cont de FB. netul imi mananca si asa mult prea mult din timpul personal. dar o sa ma duc la vot.

  9. Niki 24/07/2012 at 18:35 #

    Daca fica-mea se uita la taica-su pe sub gene e clar ca ce vrea ea, aia se face. Bine, el nu e presedinte.

    • Dollo 24/07/2012 at 21:59 #

      și încă nu și-a pus implanturi în buze, să vezi atunci ce-l mai convinge 😉

  10. Motanul 24/07/2012 at 18:40 #

    Dollo, revin.
    Esti pe-aproape, dar tot pe langa:).
    1. Una e sa-ți „lași” copilul sa candideze la o funcție, alta e sa fie numit discretionar. Intre a aloca apartamente si a da voie sa participe la alegeri e o mare diferența.
    2. Daca un părinte ii INTERZICE copilului lui major(si pe banii lui) sa facă ceva, merita un cap in gura de la copilul respectiv. Părerea mea.
    3 Daca mă uit la cine mai e coleg cu EBA(Vadim, Becali, Severin) as vota-o si eu.
    Problema EBA e o non-problema (de exemplu eu n-am nici o problema ca nevestele lui Crin si Ponta sunt si ele colege cu EBA, fiind alese nu numite).

    • Gogu 24/07/2012 at 19:53 #

      Nevestele au fost alese de popor pe baza listelor puse de partid. Si ghici cine si-a manifestat influenta ca fetele sa fie in capu’ listei sau cum se zice in acelasi popor „premiante”.

      • Motanul 24/07/2012 at 20:57 #

        Ca sa dim intelesi, EBA a fost candidat independent, n-a fost in „capul listei” PDL-ului.

        • Gogu 25/07/2012 at 10:31 #

          Asa, asaa si PDL-ul n-a avut „obligatie” sa stranga in fiecare sectie de votare un numar de voturi pentru EBA.

          • Motanul 25/07/2012 at 11:08 #

            Eu nu l-am vazut pe Basescu „dand ordin” pentru asta. Dar sa fie clar, referendumul asta nu e in legatura cu asta!

          • Dollo 25/07/2012 at 12:48 #

            referendumul ăsta e în legătură cu toate rahaturile care i se pot imputa lui Băse, pe drept sau pe nedrept, și care pot prinde la publicul inept care votează. vrei să zici că referendumul este despre ăia din afișele de stradă care zic că votează DA pentru că Băsescu le-a furat pensia, salariul sau pentru că le-a umilit familiile? la popor asta prinde, o acuzație concretă, nu abureli abstracte precum încălcarea constituției, lovitura de stat, bla, bla

    • Dollo 24/07/2012 at 22:03 #

      Mai lasă-mă cu copilul și banii lui, că banii Ebei veneau cu miile de euro de la Luxten, firmă care luminează Capitala, deci din bani publici era plătită, să nu ne dăm mai catolici decât suntem, de acolo de unde suntem. Sunt perfect capabilă să fac diferența între numit și ales, dar încearcă tu să candidezi independent în România, să mă chemi la prima conferință de presă pe care o faci în calitate de ales. Dar să fie în viața asta.
      Nu mă leg de calitatea celorlalți colegi ai Ebei, ci mă leg de principiu. Dacă incriminăm nepotismul, o facem indiferent cât de deșteaptă ar fi fost fiica. Scuza cu becali și Vadim e ca atunci când zici că uite, Oprescu fură dar ne plantează și nouă nișe flori și niște ceasuri de aur.

      • Motanul 25/07/2012 at 08:05 #

        Hmm, Luxten e firma de stat? Nu cred. Are contracte cu primăria Bucureștiului? Pai cine controla primăria la momentul respectiv? Vreun prieten de-a lui Basescu?;). Dollo, tu trebuie sa mai intelegi un lucru: nu toți oamenii sunt egali de la natura! Unii au avantaje fata de alții(sunt mai destepti, mai „dotati”, mai frumosi, etc). Fiecare își folosește avantajele ca sa reuseasca in viața. Avantajul EBEi a fost la momentul respectiv ca a fost fiica tatălui ei. Daca a profitat de asta, nu e vina ei, ci a celor care fie din servilism, fie din interes personal(banuiesc ca asta a motivat-o pe Ritzi, nu simpatia ei pentru familia Basescu) au susținut-o.
        Daca as candida eu ca independent in România, nu crezi ca as avea un avantaj in fata altora? Pai te cunosc pe tine(deși doar online):)! Alții ar trebui sa plătească bani grei ca sa fie mentionati pe Hotnews, pentru mine ar fi gratis, nu? Sau te-ar interesa un post la vreun minister;)?

Leave a Reply

Oldies but goldies

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale

Îmi pasă de turci, dar de noi mi se rupe

proteste-turcia

Mai știe cineva azi de ce au ieșit revoltații noștri la Universitate în iarna lui 2012? Merge sănătatea mai bine? Țara e mai bine guvernată? Au ieșit din foame cetățenii ăia însetați de demnitate?

Fiecare moment dificil din istoria unei țări are nevoie de victime

mineriada

Ce or mai face oamenii ăia care au bătut la Mineriadă? Or fi bine, sănătoși, or avea copii, planuri, or fi mulțumiți de viața lor, de deciziile pe care le-au luat, or dormi liniștiți? Or face politică?

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

Nu există o legătură între creșterea avuției bisericii și calitatea vieții enoriașilor

oti

Interviu cu fondatorul Asociației Secular Umaniste din România, Atila Nyerges, despre religie, credință, știință și imoralitatea legăturii dintre biserică și politicieni, pe la spatele poporului prezumat credincios.