M ama întotdeauna a avut vorba asta: „Paştele şi Crăciunul se petrec acasă!”. Vorbă pe care am urât-o destul în anii mei rebeli, în care mi se părea că nu voi avea suficient timp ca să trăiesc departe de sânul cald al mamei. Când am fost în cuplu aveam scuza asta, că trebuie să mulțumesc și cealaltă familie, a iubitului/soțului. Așa că împărțeam sărbătorile frățește, sub pretextul ăsta. Orice era bine câtă vreme nu stăteam acasă cu mama. Mi se părea că distracția era întotdeauna în altă parte decât acasă la noi, unde mama nu știa decât să trebăluiască până la epuizare în bucătărie, iar Crăciunul sau Paștele erau efectiv prilejuri de a sta la masă și a gusta din tot ce s-a chinuit ea să gătească, plus comentariile de rigoare: asta a ieșit bine, asta e prea sărată, la asta trebuia să pun mai puțină făină etc. A fugi în lume, oriunde vezi cu ochii, într-o astfel de ocazie, a rămas și azi la fel de de neconceput pentru mama. Nici măcar tentativa mea de a o duce într-un an de Paște, la mănăstirile din Grecia, nu a avut succes. Cum să lipsească ea din bucătăria ei?
Cam asta a fost întotdeauna povara mea, de sărbători. N-am avut – în familiile mele, vremelnice, de împrumut – ocazii să mă simt prost, împovărată de ideea de familie lărgită. Probabil am avut noroc. Sau poate că nu am stat suficient de mult într-un cuplu încât să ajung să-i urăsc și familia 😉 De curând îmi povestea o prietenă, emigrată, despre calvarul pentru care se pregătește: să vină în țară și să împartă sărbătorile cu familia soțului (unde nu se simte ea bine), și cu familia ei (unde soțul ei nu se simte bine).
Poveștile ei, de la sărbătorile traumatizante în familie, mi-au amintit de un concediu la mare, în care am cunoscut întâmplător o familie foarte enervantă. De care fugeam mereu pe plajă, tocmai ca să nu am ocazia să ascult balivernele pe care le debita soțul care se vedea cel mai tare din parcare, și care ne dădea tuturor sfaturi și pilde din preaplinul înțelepciunii sale. Mi-am imaginat cum ar fi fost să fiu nevoită să petrec câteva zile cu o astfel de „rudă”, de sărbători. Să fii obligat să faci frumos, ca să nu strici atmosfera, deși îți vine în fiecare secundă să-l strângi de gât pe cumnatul care se dă mare sau pe soacra care te freacă la creier să-i faci nepoți. Și nu poți să zici că stai o zi și pleci, pentru că „și așa veniți rar, măcar stați și voi toată săptămâna…”.
Cinstit, multă vreme nu i-am înțeles pe românii emigrați care se chinuie să revină în țară cu ocazia sărbătorilor. Înțeleg că pe de-o parte îi mână dorul, dar fiecare întoarcere pare să se lase, mereu, cu nemulțumiri. Ori din propriile familii, ori din cauza țării care ține să le amintească, cu fiecare ocazie, de ce au plecat.
Apoi, nu știu, s-a întâmplat ceva. Poate vârsta e de vină că încep să fiu sentimentală și să rezonez mai mult cu filmele astea siropoase, în care ți se spune că familia contează mai mult decât orice și că indiferent cât de departe ajungi, există o amintire intimă care te ajunge din urmă atunci când te aștepți mai puțin și te face să simți că niciuna dintre realizările, pozițiile, banii, averile pe care le-ai adunat nu fac cât acel moment petrecut cu familia la masă, când mama te îndopa și tata îți turna în pahar, iar tu nu erai decât unicul subiect al grijilor și iubirii lor.
De la o vreme mi se pare că nu voi mai avea suficient de mult timp de petrecut cu mama. Sărbători sau nesărbători. Așa că nu mă mai deranjează deloc ideea de a petrece timp cu ea, în același apartament cu două camere în care ne-am dus atâta amar de ani împreună. Cred că am ajuns la concluzia aia că sărbătoare înseamnă momentul ăla în care te simți iubit și atât. Ceea ce vă doresc și vouă. Oriunde v-ați afla.
mi-ar placea sa fiu „acasa” de Craciun pentru ca ar fi un fel de retraire a unor vremuri in care familia era intreaga si eram fericiti asa, in felul nostru. eu una nu petrec nici o sarbatoare cu mama de 13 ani. nu stiu cum se face, dar mi se pare complicat sa calatoresc taman in perioadele in care toata lumea calatoreste in acelasi sens! ma oboseste ideea. asa ca… in fiecare an aman. timp in care lumea pe care o stiam eu dispare, incet, incet…oamenii dispar, de cate ori ajung acasa, sunt tot mai putini. lumea in care am copilarit, cea mai importanta, singura care m-a marcat, de fapt, puternic, se prabuseste, azi o caramida, maine alta…
sarbatori fericite, Dollo!!!
Lasă că la voi în însoritul Algarve a venit Moșul cu placa de surf, după cum am văzut, nu e de plecat de acolo încoace 🙂
o fi venit el cu placa, dar cred ca s-a inecat la mal, ca pe aici nu l-am vazut inca 🙂
Craciun fericit, Dollo, din caldurosul Dubai! Fara bucatareala si curatenie generala, inca rebela 😉
Rebelă pentru puțină vreme, că vine el bebe și te ia în stăpânire 🙂
De la o vreme si eu apreciez sarbatorile petrecute intre sanii familiei.
Craciun fericit iti doresc!
Craciun Fericit! Sa fii iubita!
Mulțumesc
Eu tot in familie am facut Craciunul, sau cu mama si bunica-mea, sau cu familai hazbandului. Am tot revenit in Romania iarna pana in 2009, moment in care am inghetat atat de profund, incat am zis ca iarna vine mama la noi, eu nu mai calc in Timisoara. Si asa a fost de atunci. Nu tinem cont de data exact, la socrii e cand pot toti sa se adune, in general duminica de dinainte. Anul asta a fost ieri de exemplu:) Mama e la sor’mea, tot in Franta, si de revelion vine la noi. Imi vine sa zic „mare lucru si sarbatorile astea”, dar zau ca nu le-as face cu altcineva decat cu familia.
Avantajul e ca soacra gateste super naspa, are incredibilul talent de a transforma in carbune tot ce pune in cuptor, deci fiecare Craciun e o amintire gen „a, si anul asta face carbune de fasole verde cu sunca la cuptor ca acu’ doi ani?”. Momentul e asa un fel de reper, care „este”.
Și nici nu-ți lipsesc sarmalele, parcă îmi amintesc că anul trecut a fost ceva cu fructe de mare? Sau mă înșel…
Pai vine mama de anul nou si facem si sarme si ciorba de perisoare. Plus fructe de mare si foie gras, ca de, when in France:)
Noi de cativa ani n-am mai fost in tara de sărbătorile de iarna. Fie am stat acasă fie am mers undeva(Londra acu doi ani, anul asta la Freiburg in Germania. Dar azi m-am gândit ca mai bine am fi mers in România. Am ajuns si eu la concluzia ca sărbătorile se petrec cel mai bine in familie. Următorul Crăciun îl facem in România.
Sărbători fericite!
Mie mama azi tocmai mi-a spus că la anul vrea s-o duc în Maramureș de Crăciun, că e decisă să schimbe regula 🙂
a mea se smiorcaie ca vrea in maramures de craciun de mai multi ani. dar in cazul nostru ar insemna taiatul tarii in doua de la granita de sud pana la granita de nord (nu stiu de ce, dar m-am amuzat teribil acu’ un an, eram la sighet, nenea cu care eram in masina-facusem autostopul, imi zicea ca peste dealul de langa drum e ucraina si eu vorbeam cu ai mei, care locuiesc fix pe malul dunarii) si tata bombane ca nu se incumeta cu dacia. dar fratelo si-a luat alta masina si ii da lu’ tata skoda si poate la anul facem vreun aranjament in acest sens, daca o da Domnul.
în baza Domnului, strângeți bani de benzină de acuma 🙂
Dollo,
Sa ai un Craciun Fericit oriunde il petreci, si un An Nou care sa-ti aduca cit mai multe bucurii.
La prima parte a articolului era sa ma bufneasca plinsul pentru ca si in copilaria mea, de Craciun, mama statea in bucatarie in nestire, gatind tot felul de mincaruri migaloase in ideea ca familia se aduna fericita in jurul mesei bogate.Tata facea cozonacii si baclavalele.
Ramineam cu o senzatie de stinghereala profunda datorita haosului premergator. In final aveau loc niste mese lungi cu discutii interesante, cu prieteni, unchi, bunici matusi,si veri.
Eu mi-as fi dorit din tot sufletul sa minimizam festinul si sa o vad pe mama odihnita si frumoasa si vesela.
Nu duc lipsa sarbatorilor in tara desi mi-e dor de anumite momente.Nu am mai fost de 10 ani. Vin parintii la noi , dar nu de sarbatori.
Strategia noastra este sa minimizam agitatia – avem 10 zile de vacanta, lecturi, dar cel mai important este timpul pretios pe care il petrecem impreuna. Nici macar dupa cadouri nu alergam – in fiecare an cumparam un cadou mic simbolic pentru toti 3 , iar de Anul Nou gasim pe masa cite o carte – am initiat traditia de la Bucuresti si inca o pastram.
Terinele asteapta in frigider, brinzeturile asemenea si deserturile au fost comandate. Miine poate facem un cozonac mic sa miroasa frumos in casa.
Si nu m-ar mira daca vecinii mei anglo saxoni ies la un jogging chiar in dimineata zilei de Craciun. Ard caloriile cu anticipatie avind in vedere ca sunt si ei invitati pe la glorioase mese de familie.
Mulțumesc pentru urări. Ce mănâncă așa gras la masă vecinii anglo saxoni, apropos? 🙂
deci, in sfarsit, v-a venit mintea la cap :))))
Ne frecventam pe vremea cind eram in tara? Nu cred.
Nu stiu ce sens are expresia „mintea la cap” in familia ta.sau la scara blocului unde ai crescut.
Andra, George se referea la mine, comentariul lui nu era un răspuns la comentariului tău, ci un comentariu la postarea mea 🙂 Și da, pe mine ma cunoaște demult 🙂
Regret si imi cer scuze pentru aciditatea cu care i-am raspuns – credeam ca mi se adresa comentariul mie si nu intelegeam de unde atita familiaritate.
La Multi Ani!
Sper ca invitatia ta legata de poze de Craciun sa fie prelungita un pic (am o idee pentru noaptea de Revelion).
Voiam să dau postarea cu poze cândva intre Crăciun și Revelion. Eventual dacă ideea ta e atât de specială va merita o postare separat după Revelion, ce zici? 🙂
Am ajuns la concluzia (nu ştiu încă cât de definitivă) că trebuie să stai o perioadă prin Europa ca să înţelegi că România e o ţară frumoasă, nu prea cunoscută totuşi (decât aşa prin etichete).
Probleme, ce-i drept, sunt, cultura urbană lasă de dorit, convieţuirea socială idem, probleme la organizare în general – dacă ignori toate acestea descoperi însă o ţară foarte frumoasă.