Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?

Biserica Ortodoxă Română nu vrea concurență pe piața lumânărilor și a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii și catedrale. Oare FMI știe?

A flăm zilnic de la politicieni că FMI (și UE) ne obligă să fim competitivi, să închidem găurile negre ale economiei, să restructurăm bugetul, sănătatea, educația, să privatizăm marile monopoluri astfel încât întreaga noastră  economie să se așeze pe piloni sănătoși, capitaliști, numiți cerere și ofertă.

Biserica Ortodoxă Română s-a transformat demult într-un monopol economic ghidat după cele mai naturale reguli de piață. Totuși, statul român continuă să o subvenționeze masiv, de la buget, de parcă ar fi o regie pe pierderi. Mă gândesc că tot avem  petiția pe care v-am rugat s-o semnați acum o lună, către primarii voștri – și pe care până acum au semnat-o numai 2.200 de oameni – n-ar strica să o trimitem și la FMI, că poate îi impune Guvernului să nu mai acorde ajutoare de stat unei corporații care e deja privatizată, e condusă de un manager priceput, și a avut în 2011 și un profit mai mare decât McDonalds sau băieții deștepți din energie.

***

Avem așadar o companie privată cu peste 18.000 de filiale în toată țara, cu tot atâția angajați titlulari plus alte câteva zeci de mii pe lângă (personal neclerical, preot „mâna a doua” sau așa ziși profesori de religie). Pentru salarizarea acestor angajați ai unor companii private statul a alocat de la bugetul general, numai în 2012, o subvenție de 246.680.000 lei (peste 57 de milione de euro), conform informațiilor afișate pe site-ul Secretariatului de stat pentru culte. Iar CEO-ul BOR, preafericitul Daniel, are un salariu egal cu al primului ministru, plătit tot de la buget, adică 8.214 lei net lunar.

Sume considerabile alocă și bugetele locale pentru salarizarea personalului neclerical – adică țârcovnici și lumânărese – iar parlamentarii se pregătesc și anul acesta să depună sute de amendamente pentru dirijarea banilor de la buget către susținerea lăcașelor de cult din „parohiile” care i-au ales (în 2012 au depus peste 1600 de amendamente la buget pentru finanțarea bisericilor). Anual, statul laic român pompează câteva sute de milioane de euro numai pentru susținerea cultelor religioase, din care partea leului (peste 80%) revine BOR.

La rândul ei, BOR își consolidează poziția de monopol economic privat:

– le interzice ortodocșilor să se incinereze, deși este o practică civilizată, mai ieftină, și e treaba omului cum alege să scape din această lume – ultimul scandal a fost refuzul de a-i citi o rugăciune la sicriu lui Sergiu Nicolaescu, pentru că a vrut să fie incinerat;

– nu numai că incinerarea e lucrarea diavolului, dar acum și îngropatul într-un cimitir privat este la fel de interzis și diavolesc – după cum zice ProTV, citând o dispoziție dată se Sfântul Sinod – BOR face presiuni asupra primăriilor să retragă certificatele de urbanism acordate investitorilor care construiesc cimitire private, în condițiile în care în cimitirele locale din marile orașe abia mai sunt locuri în picioare;

– BOR are monopol și pe lumânări și pe obiectele de cult, de parcă biserica ar fi inventat ceara, dar nu taie chitanțe, nu oferă bon fiscal și este scutită de impozitare pentru afacerile pe care le derulează;

– BOR le cere tuturor primarilor din marile orașe să contribuie anul ăsta cu câte un milion de euro de la bugetele locale ca să sprijine construcția Catedralei Neamului.

Deci biserica face presiuni asupra politicienilor ca să o subvenționeze de la bugetul de stat, asupra primarilor ca să contribuie la construcții de noi biserici și catedrale, asupra enoriașilor să nu se incinereze, să nu se îngroape la privat unde e mai ieftin, să nu cumpere lumânări de la supermarket, unde e mai ieftin, să nu producă nimeni lumânări și icoane, că nu sunt „sfinte”, să nu deschidă nimeni cimitire private, că nu ajungi în Rai dacă te îngropi acolo.

În timpul ăsta noi toți, din impozitele noastre, contribuim cu sute de milioane de euro anual la veniturile, salariile, construcțiile religioase, dar nu avem libertatea nici de a refuza să plătim aceste sume, nici de a beneficia de serviciile alea religioase acolo unde vrea osul nostru să fie ars sau îngropat. Desigur că se poate spune că dacă nu ești credincios, nu e musai să te supui regulilor impuse de biserică. Foarte adevărat. Precum și că numărul de atei declarat la recensământ este prea mic pentru a fi luat în seamă. OK, minoritatea se supune majorității. Totuși, nu vi se pare că de banii pe care-i primesc lunar de la stat preoții refuză să presteze chiar și un serviciu minimal obligatoriu: acela de a îngropa oamenii fără să mai pună tot felul de condiții și piedici?

Ori biserica n-ar trebui să fie finanțată din bugetul tuturor (credincioși, necredincioși), ori n-ar trebui să pună bețe în roate afacerilor la fel de private ca și ea, născute din necesitatea evidentă că oamenii trebuie să fie duși undeva după moarte: fie la crematoriu, fie într-un cimitir privat. Iar familiile lor vor să facă asta și pe ritmuri aromate cu tămâie, cântate de un preot.

Cum e la alții

Pentru aceia care se întreabă cum o fi la alții, dacă tot ne place să ne raportăm la civilizația altora: în Germania și Austria statul colectează un impozit de la cetățeni, pe baza propriilor declarații că aparțin unui anume cult religios, și varsă strict acei bani în contul cultului respectiv. Cetățenii care se declară fără religie și ies voluntar din rândurile credincioșilor unei parohii, nu mai plătesc nimic, prin urmare nici nu mai beneficiază de serviciul religios. La înmormântarea lor există firme specializate care desemnează un cetățean să le vorbească rudelor mortului, lângă sicriu, despre cât de bun sau rău a fost omul respectiv. Și gata. Bisericile nu primesc bani de la stat, nu sunt obligate să presteze servicii decât acelora care le donează procent din impozitul lor pe venit.
La noi e cum v-am zis și așa:

Și ca să răspund la întrebarea din titlul, e puțin probabil că FMI și-ar permite să zică ceva despre subiectul ăsta, pentru că s-ar considera un atentat la libertatea religioasă a poporului. Numai că ce face biserica în cârdășie cu statul român nu e libertate religioasă, e cumpărare de bunăvoință. Ca să nu-i spunem corupție la nivel înalt.

În timpul ăsta, de exemplu cel mai mare spital de neurochirurgie din România, Bagdasar-Arseni, are un pavilion nou nouț care stă nefolosit de un an de zile din cauză că nu are paturi. I-ar mai trebuit de la buget infima sumă de 5 milioane de euro ca să fie pus în funcțiune.

*Poza aparține site-ului Rezistenta urbană, după cum mi s-a atras atenția. Îmi cer scuze pentru omisiune, eu am găsit-o pe Facebook, fără citarea sursei.

Tags: , , , ,

102 Responses to “Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?” Subscribe

  1. karellen 24/01/2013 at 18:31 #

    JB
    Dacă tot invoci argumente de ordin istoric (contracarate de datele concrete care ți-au fost prezentate) hai să ne întoarcem și la robii mânăstirești, că doar erau principala mână de lucru a bisericii până la jumătatea secolului XIX, cu vreo 10 ani înainte de secularizarea lui Cuza. sau să revenim și la „manastirile închinate”, cu toate „beneficiile” de rigoare. și om fi noi vezi prea cinici și lipsiți de înțelegere față de binefacerile marca BOR, dar vezi așa, ca exercițiu util, cam care era atitudinea contemporanilor mai destupați la cap din secolele trecute față de majoritatea clerului ortodox.

    • Gilbert 25/01/2013 at 00:05 #

      Ha! Mi-ai luat-o cu vorba inainte. Tot de robi voiam sa pomenesc și eu… 🙂

      Dar, dacă tot s-a amintit de Cuza, de secularizare, de Roma antică, de robi ori de monopolul comunismului pe periuțe, iaca întreb și eu: voi încotro stați cu fața? Că mie-mi pare că toată lumea stă agățată de trecut și se uită doar la ce-a fost? 😛 Oare mai e careva care să privească și înainte? Unde îi este locul și cum va fi BOR, nu în secolul viitor, ci peste doar… 20 de ani?

      • JB 25/01/2013 at 19:51 #

        Cher monsieur Gilbert, si vous êtes intéressé dans la problematique du financement de l’eglise roumaine l’histoire s’impose tout seule.
        Pour bien comprendre le présent et bien se préparer pour l’avenir, connaitre le passé est obligatoire….ostie de tabarnak….

    • JB 25/01/2013 at 18:14 #

      Cind spui robi te gindesti la robii tigani sau la iobagi?!?

      pai sa vorbim atunci de toti robii. sa vorbim si de robii boierilor iubitori de neam si tara si de cei ai domnitorilor luminati de dianintea lui Cuza, etc….

      Pai ce facem acum?!? Aplicam standardele de astazi societatilor acelea?!?
      Scalvia era criticata si in antichitate. Dar asta nu a impiedicat, societati considerate astazi foarte luminate, sa considere scalvia ca pe un lucru normal; uneori regretabil dar in general normal….

      Exemplul de mai sus era ptr.a intelege ca societatile acelea gindeau altfel si se organizau in functie de cum gindeau ele atunci si nu de cum gindim noi astazi….

      Te referi a minastirile inchinate la Athos?!? Si care e treaba?!? Ah, ca tu crezi ca nu era bine e o alta problema. Poate ca nu era bine. Si tocmai de aceea averile minastiresti au fost secularizate. Dar asta nu schimba fondul problemei ridicate de mine ca raspuns la art.lui Dollo.

      Poate ca ar fi util sa dai niste exemple de intelectuali dintr-aceia despre care spui ca erau mai destupati la cap. Astept cu viu interes.

      Eu am raspuns cit se poate de direct si argumentat la „datele concrete” care spui ca mi-au fost date.
      Repet. Fondul problemei era: ca ce chestie statul roman finanteaza BOR??
      Am raspuns cit se poate de clar. Argumentele de ordin istoric in aceasta problema sint esentiale. Altfel nu o sa intelegem nimic din problematica si o sa fim manipulati de oricine…..

      • anon 25/01/2013 at 22:40 #

        Uite cativa din ei:
        Mihail Kogalniceanu, Barbu Catargiu, Nicolae Kretzulescu, Alexandru Papadopol Calimah, Costache Negri, C. A. Rosetti. Nu-mi spune ca nu ai auzit de nici unul…

        Argumentele de oridn istoric sunt intr-adevar esentiale, si te contrazic total. Statul era obligat sa ofere despagubiri bisericii, ceea ce a si facut. Si inca foarte generos, cum am zsi si in raspunsul anterior. Statul nu era obligat sa le bage cu forta banii in buzunar popilor. Si nu inteleg de unde ai tu cu impresia ca ar fi. Vrei popa, plateste-l, cum platesti frizerul, sau masa la restaurant. E ridicol sa ai pretentia sa-ti plateasca altii superstitiile, si e si mai ridicol sa te crezi indreptatit la asta.

        PS
        Uite cazul asta: http://www.ziare.com/social/biserica/malpraxis-bisericesc-preoti-dati-in-judecata-pentru-ca-nu-au-scos-dracii-din-casa-1214763
        Daca popii pierd procesul, trebuie sa le platim incompetenta. Logic, nu?

        • JB 27/01/2013 at 18:23 #

          Adica Kogalniceanu&co erau mai destupati adica atei?!? Hai nu ma-nebuni!

          Daca discutia a ajuns in punctul in care trebuie sa ne problema ce o sa faca statul daca X pierde procesul de exorcizare inseamna ca nu mai are nici un rost.
          Poti sa bati cimpii si intr-o solitudine sanatoasa. Nu ai nevoie de interlocutor ptr.asta

          • karellen 07/02/2013 at 18:24 #

            Cine a spus ceva de atei? Dacă nu poți disocia între biserică (instituție) și credință…orice dezbatere ulterioară e inutilă.

  2. Om bun 24/01/2013 at 19:55 #

    In mod normal ar trebui sa fie o asociatie nonprofit.
    Daca au profit, atunci acesta sa treaca la stat.

  3. Popescania 25/01/2013 at 10:21 #

    Este clar ca suntem naivi..Ce D-zeu oameni buni, nu suntem in Evul Mediu, sa fim obligati sa fim slugile popimei, suntem in mileniul 2 Nu vedeti ce lacomi s-au facut?… si ne umilesc amarnic cu aroganta lor,?
    Sub scutul credintei ne jecmanesc pe unde ne prind,popii, .Lor de de nu li se cer taxe si impozite? si vor numai construcii de ctredale si biserici, in loc sa arate cu adevarat, mila crestineasca fata de amarati. Ne ametesc cu lozinca …”nu cerceta, si sa nu faci ce face popa ,ci ce zice el” adica daca el i-ti arde femeia, tu nu cerceta ci sa aprobi in tacere. Aduceti-va aminte ca pe timpul comunismului ei erau cei mai mari informatori ai securitatii, si parau totul din taina spovedaniei. Nu vedeti ca nu le ajunge padurile, terenurile,, si vor sa le lucram pe degeaba ca niste robi la ei, si cazinoul din Vatra Dornei,o bijuterie arhitectonica unica din Europa,se distruge ametitor sub proprietatea popimei ortodoxe?

    • tenko 13/03/2013 at 17:06 #

      poate tu esti in mileniul 2, eu sunt in 3! 🙂 pe de alta parte zici bine ce zici, cu greselile gramaticale de rigoare. BOR conduce tara, BOR nu mai inseamna biserica ortodoxa romana, ci biserica masoneriei romane, ei ne conduc de fapt! si nu e doar o teorie a conspiratiei, e vizibil acolo pentru cine vrea sa vada!

  4. Mihai 25/01/2013 at 16:25 #

    Pentru mine ar fi interesant un articol in care sa citim despre colegiile teologice, despre locurle care ‘formeaza’ preoti si despre ce sume primesc acestea de la stat sau din alte surse. Personal nu vad ‘cu ochi buni’ religia, m-ar interesa cum s-ar putea ‘taia raul de la radacina’ …

    • Dollo 25/01/2013 at 16:35 #

      Uite aici un text despre câți teologi producem după 90. În caz că nu ai citit serialul pe care l-am scris în 2010 pentru EVZ.

  5. Liana 26/01/2013 at 10:47 #

    @JB: tare ma tem ca necesitatea raportarii la biserica pentru o evolutie armonioasa e pe alocuri contrazisa de realitatea imediata. Maica-mea e o habotnica si sunt uluita ce invataminte si ce informatii primeste via biserica. Intoleranta fata de alte culte/optiuni e principiu de baza. Totodata, superioritatea fata de practicantii acelor culte/optiuni. Inducerea sentimentului ca romanii sunt un popor ales, dar nedreptatit, obiect al unor conspiratii internationale. Exaltarea unor modele de inspiratie legionara. Antisemitismul. Spaga institutionalizata pentru obtinerea de parohii. Etc.
    Biserica a fost candva un vehicul al cunoasterii. Acum, in lupta lumeasca pentru adepti (resurse), a devenit un factor serios de manipulare si indoctrinare, de asuprire emotionala si fizica a credinciosilor sai (vezi problema contraceptiei, sau a avorturilor).
    Ca detinea aproape o patrime din teritoriul Tarii Romanesti la vremea secularizarii ti se pare in regula? Pamanturile veneau din daniile domnitorilor si ale boierilor, ale caror averi, in egala masura, dupa disolutia marilor imperii si a marii nobilimi, au disparut. In logica expusa de tine, ar trebui si vlastarele lor sustinute cu bani pentru supravietuire.
    Societatea si practicile ei evolueaza. Sa plangem de mila bisericii si sa o finantam gros inseamna sa plangem si de mila ceaprazarilor si sa-i finantam si pe ei, chiar daca nu mai au cautare. Avem opinii diferite, insa numai zilele trecute s-a discutat atay despre criza citostaticwlor si fondul de 800 de mii de euro propus de Arafat pt solutionare. Nu putea veni biserica, sa doneze din fondurile bugetare destinate ei? Asta e problema, ca imaginea bisericii e sifonata rau si nu face nimic constructiv s-o imbnatateasca. Trece impasibila prin viata.

    • JB 27/01/2013 at 18:05 #

      Ca s-o iau in sens invers: da’ de ce nu s-au mobilizat ateii ptr.povestea cu citostaticele, ca vorba aia, ei pun omul in centrul universului/vietii,nu?!? Crapa de atei si atee prin toate ONG-urile de fitze. Se dau cu toti de ceasul mortii ptr.binele societatii laice….. Acum sa fim rezonabili. Sa nu imputam altora ceea ce nu facem noi. Gresesc?!?

      Da’ care e legatura intre ceaprazari si biserica. Le-a luat cineva ceaprazarilor mijlocul de trai?!? Nu. Pur si simplu s-a demodat treaba, sau economic nu a mai fost nevoie de ei si cumparatorul a zis pas….

      Acolo unde averile de orice natura au disparut ca urmare a proastei administrari, caderii in desuetudine a produsului X, sau convulsiilor sociale e una si cind respectiva avere e nationalizata e alta. Nu vorbesc acum de utilitatea secularizarii sau de corectitudinea ei. E foarte posibil ca secularizarea sa fi avut efecte foarte bune. Dar asta nu inseamna ca asupra bisericii nu a avut un efect foarte neplacut, in ceea ce priveste veniturile. Ok. BOR a acceptat asta, dar si statul roman a constientizat ca trebuie sa sprijine BOR.
      Cu timpul Ro a inceput sa sustina si biserica catolica si pe cea protestanta si cultul mozaicmetc (cultele recunoscute).

      Ma intreb ce inseamna ptr.tine habotnic. Dar sa presupunem ca mama ta e habotnica. Daca tu esti asa de open-minded de ce nu o indemni sa citeasca ea insasi Biblia, patristica, etc. Multa lume confunda credinta cu superstitiile, datinile si procedura lipsita de fond a posturilor fara o intelegere a ratiunii existentei lor. La care se adauga nr.de luminari, batiste, prosoape, basma, fara basma, etc, etc.

      Pai ce ai vrea?!? Ca mama ta sa fie frate cu altii de alte religii?!? Eu cred ca mama ta nu le face nimic, nu iese in strada sa-i distruga nici macar pe aceia despre care crede ca pacatuiesc grav, hulesc sau jignesc grav credinta ei pe care nu o impune nimanui. Gresesc?!? Musulmanii cred acelasi lucru despre crestini. Sa-i condamnam si pe ei ptr.crime ale gindirii…. De ce nu?!?

      Este adevarat ca romanii au fost, intr-o oarecare masura, nedreptatiti…. Dar de istorie. Nu car ar fi avut cineva ceva cu ei d.p.d.v. etnic. Nu. Vicisitudinile istoriei si-au spus cuvintul. Si, ca sa revenim la oile noastre, biserica a avut un rol esential in pastrarea identitatii noastre ca neam. Altfel eram turciti cu totul…. Era misto???!? Era loc mult ptr.open minded ONG-iste, nu?!?

      • Liv 05/02/2013 at 22:58 #

        JB, dar tu de unde stii ca ateii nu se mobilizeaza pentru diverse cauze umanitare? Presupui si dai presupunerilor tale valoare de adevar? Sau asta: „Sa nu imputam altora ceea ce nu facem noi”. Iarasi, ma intreb de unde stii cu atata precizie ce fac si ce nu fac participantii la discutie. Sau ar trebui acum sa dovedim cu totii in ce activitati umanitare suntem implicati, doar ca sa ne permitem sa intrebam ce face BOR cu multii, mult prea multii bani PUBLICI primiti?!

        Pana una-alta, asta e una dintre misiunile bisericii – cel putin la nivel teoretic – sa ajute comunitatea si oamenii napastuiti. Iar noi facem destule, ca doar din impozitele noastre reprezentantii domnului pe pamant isi construiesc biserici si case impozante, conduc masini de ultima generatie si sunt dotati cu cele mai noi gadgeturi. Deci eu cred ca ne putem „permite” sa punem intrebari, mai ales ca la banii contribuabililor sunt dati indiferent de parerea contribuabilului (adica daca eu sunt ateu sau budhist, tot contribui, chiar si fara sa vreau, ca statul roman nu intreaba, cum fac alte state).

        Si da, de-a lungul istoriei statul a luat abuziv si a nationalizat averile/casele/uzinele unor oameni, acum hai sa-i gasim pe toti urmasii acestora si sa-i sustinem financiar, ca au fost asupriti de stat. In plus, dupa cum s-a demonstrat si aici, statul si-a platit datoria cu varf si indesat pana acum (nemaivorbind si de ce s-a oferit sa despagubeasca direct, si a fost refuzat).

        Cat despre oameni habotnici, am si eu pe cineva apropiat in situatia asta. Si toata ziua citeste din Biblie, patristica, invataturile diversilor parinti si alte carti religioase. Nivelul de indoctrinare si de credinta oarba in tot felul de absurditati e foarte mare. La fel, intoleranta si dispretul fata de alte culte sau oameni care gandesc diferit. Iar eu condamn intoleranta de orice fel ar fi ea, si de la oricine ar veni. Cat despre a impune credinta – pai ce inseamna toti banii publici care merg la BOR, invatarea dogmei ortodoxe in scolile publice, preotii care vin pe la usi cu diverse „operatiuni”, faptul ca daca nu vrei sa te casatoresti religiosi/faci botezuri/inmormantari iti sar in cap toate rudele etc.?!

        Iar cu „turcirea”, norocul nostru a fost ca, in mod suprinzator, turcii au fost foarte toleranti cu religiile popoarelor pe care le-au cucerit. Pur si simplu nu i-a interesat acest aspect, atata timp cat isi mentineau dominatia. O toleranta suprinzatoare si foarte inteligenta, de altfel. Asa ca sa nu exageram, si sa mai citim si altceva decat istoria „oficiala”, care e plina de mituri si interpretari nu tocmai „accurate”. Bineinteles, contribuie si religia la identitatea nationala, dar nu a fost ea cea care ne-a salvat de la „vicisitudinile istoriei”. Si pe panga asta, de-a lungul istoriei, biserica ortodoxa s-a dovedit deosebit de „maleabila” fata de conducatorii politici.

        Si gandind logic, ce-ar trebui acum, in numele „trecutului glorios” (care nu prea exista, dar ma rog, sa presupunem ca ar fi existat), sa trecem cu vederea orice fel de abuzuri ale bisericii, sau ale statului in beneficiul bisericii?! Chiar nu inteleg. Totusi inteleg foarte bine ca statul sprijina biserica pentru ca politicienii verosi au nevoie de voturi, iar preotii – la fel de verosi – au influenta si posibilitatea de a furniza aceste voturi. Totul in beneficiul celor doua parti si pentru buzunarele lor.

        Dar tot nu inteleg de ce unii oameni, care se pretind rationali, au pretentia ca altii sa plateasca pentru credintele lor, intr-un stat laic. Si nu pot sa inteleg de ce acesti oameni rationali simt nevoia sa apere biserica indiferent de abuzurile comise de aceasta. Una e credinta, alta e biserica si ce fac oamenii din ea. Sau daca esti credincios gata, renunti la a mai gandi singur si imbratisezi orice spune/face biserica, fara comentarii?

        • JB 07/02/2013 at 11:17 #

          Dear Liv, daca ONG-istele secularizde (ca s-o parafrazez pe Dollo) s-ar fi mobilizat ptr.citostatice am fi aflat din mass-media……
          Poate imi dai si mie exemple de mobilizari ale ONG-urilor, care dau pe afara de atei, ptr.cauze umanitare. Te rog limiteaza-te la Ro. Si daca esti de buna credinta vorbeste de mobilizari de ordin practic si nu doar verbal….. Ca despre astea stim destule.

          Din argumentatia ta inteleg ca simpla plata a taxelor si impozitelor echivaleaza cu mobilizarea. Nu?!?

          Statul roman sustine TOATE cultele recunoscute, nu doar BOR.

          Sa stii ca cei care citesc patristica si Biblia nu sint habotnici. Aia stiu, inteleg care e treaba cu credinta si in general nu fac confuzii intre superstitii si credinta.

          Toleranta ca si concept presupune ca exista o atiutudine de ingaduinta fata de credina X, activitatea Y cu care NU esti de acord. Nu inseamna ca esti de acord ci doar ca esti ingaduitor.
          Cunostinta ta care citeste biblia nu sare la bataie cu catolicii, nu da foc lacasurilor de orice natura, nici macar nu manifesteaza impotriva lor si nu face taraboi public. Este spiritul ortodox roman.
          Ah…,ca isi spune parerea, ca argumenteza atunci cind nu e de acord e altceva. Ce sa facem atunci?!? Sa ne manifestam ca niste atei militanti si sa-i interzicem dr.la libera exprimare?!? Sau poate sa fim intoleranti cu BOR si cu crestinismul, ptr.ca e trendy si socialmente acceptabil….

          Tolereanta islamului fata de crestinism ruleaza cotidian in Suleyman….. Dar numai acolo. Ptr.ca in rest… Tot bazinul mediteranian era crestin inainte de cuceririle arabe si ale turcilor selgiucizi. La un secol dupa aceea citi mai erau?!?
          Ia intreaba-i tu pe bulgari despre practicarea credintei in timpurile cit au fost pasalic.
          La Istambul/Constantinopole citi crestini au ramas imediat dupa cucerirea de catre Mah.II?!?
          Ia vezi despre impozitul platit DOAR de aceia care nu erau musulmani.
          Las-o usor pe asta cu toleranta ca nu stii ce vorbesti.

          Uite eu nu sint casatorit religios si nu-mi mai sare nimeni in cap. Daca tie iti pasa de toate parerile rudelor tale e treaba ta. Ce vina are biserica in chestiunea asta?!?
          Preotii vin la usa, nu ii primesti si gata. Care e treaba?!? Te deranjeaza ca vine la usa sau nu iti vine sa nu-l primesti?!?

          Te rog numeste-mi niste abuzuri ale BOR, nu ale unor preoti izolati.

          un mic fragment din: Raspunsul Patriarhiei Romane la dezinformarile ASUR
          „Statul roman nu plateste integral salariile personalului clerical si neclerical, ci asigura doar o contributie de aproximativ 60% la salariile acestora. Restul salariilor (comparabile cu cele ale profesorilor din Invatamantul preuniversitar), impozitele, asigurarile de sanatate si contributiile sociale sunt platite din fondurile proprii ale unitatilor bisericesti.

          Aceasta situatie este consecinta secularizarii averilor bisericesti de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1863), atunci cand Biserica a fost deposedata de sursele de intretinere, iar Statul roman si-a luat angajamentul de a sprijini de la bugetul public salarizarea personalului deservent si intretinerea lacasurilor de cult. In prezent, cea mai mare parte a proprietatilor bisericesti nu au fost inca retrocedate proprietarilor de drept.”

          http://www.crestinortodox.ro/stiri/crestinortodox/raspunsul-patriarhiei-romane-dezinformarile-asur-139316

          • Anon 10/02/2013 at 16:12 #

            Ma repet, arata-mi unde si-a luat statul roman aceasta obligatie. Un articol de lege, o hotarare de guvern, ceva. Altfel ce zici tu e doar o minciuna grosolană.

            Kogalniceanu & co nu erau mai destupati fiindca erau atei, fix invers: erau atei fiindca erau mai destupati.
            Si erau mai destupati fiindca scoli:

            Kogălniceanu a fost educat la Mănăstirea Trei Ierarhi din Iași, înainte de a fi de instruit de către Gherman Vida, un călugăr care aparținea Școalii Ardelene și care era asociat cu Gheorghe Șincai.A continuat studiile în străinătate, inițial în orașul francez Lunéville și mai târziu la Universitatea Humboldt din Berlin. Ironic, nu?

            Barbu Catargiu a urmat studii de litere, drept, istorie, filosofie și economie politică la Paris.

            Nicolae Kretzulescu – medicina la Paris.

            2% de pe declaratia de venit cui îi donezi? De ce nu se finanteaza așa biserica, de la credincioși?
            De ce are nevoie de scutire de impozit?
            Dar de astea ce zici?

            https://www.youtube.com/watch?v=OThX0u7gbh0

            https://www.youtube.com/watch?v=2VdNPOS_LOs&feature=youtu.be

            Dar cu așezământului românesc de la Ierihon, Israel cum e? Guvernul da bani bisericii sa construiasca un hotel in Israel. Profitul obtinut in urma investitiei intra in buzunarul preafericitilor!

          • Anon 10/02/2013 at 18:14 #

            Acum vad ce perle ai mai scris:

            „biserica a avut un rol esential in pastrarea identitatii noastre ca neam. Altfel eram turciti cu totul…. Era misto???!?”

            Da, stimabile, biserica s-a batut cu turcii de n-am fost noi turciti, nu? Sau dupa logica ta, daca parte din armata era crestina atunci victoria e a bisericii?

            ” nedreptatiti…. Dar de istorie. ” mwahahaha sigur ca da.

            „Toleranta ca si concept presupune ca exista o atiutudine de ingaduinta fata de credina X, activitatea Y cu care NU esti de acord. Nu inseamna ca esti de acord ci doar ca esti ingaduitor.”

            Na aici toleranta:

            Corinteni 14, 34-35 : “Femeile sa taca in adunari, caci lor nu le este ingaduit ca sa ia cuvantul in ele, ci sa fie supuse, cum zice Legea. Daca voiesc sa capete invatatura asupra unui lucru, sa intrebe pe barbatii lor acasa, caci este rusine pentru o femeie sa vorbeasca in biserica.”

            Timotei 2, 11-12: “Femeia sa invete in tacere, cu toata supunerea. Femeii nu-i dau voie sa invete pe altii, nici sa se ridice mai presus de barbat, ci sa stea in tacere.”

            Levitic 20:13 Dacă un om se culcă cu un om cum se culcă cineva cu o femeie, amîndoi au făcut un lucru scîrbos; să fie pedepsiţi cu moartea, sîngele lor să cadă asupra lor.

            Exodul 21:2 Dacă vei cumpăra un rob evreu, să slujească şase ani ca rob; dar în al şaptelea să iasă slobod, fără să plătească nimic ca despăgubire

            Leviticul 25:44 Dacă vrei să ai robi şi roabe, să-i iei de la neamurile care vă înconjoară; de la ele să cumpăraţi robi şi roabe.

            Leviticul 25:45 Veţi putea să-i cumpăraţi şi dintre copiii străinilor care vor locui la tine şi din familiile lor, pe care le vor naşte în ţara voastră; ei vor fi averea voastră.

            Leviticul 25:46 Îi puteţi lăsa moştenire copiilor voştri după voi, ca pe o moşie; şi puteţi să-i ţineţi astfel robi pe veci. Dar cât despre fraţii voştri, copiii lui Israel, niciunul din voi să nu stăpânească pe fratele său cu asprime.

            Marcu 7:10 Căci Moise a zis: „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta”; şi: „Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea.”

            Petru 2:18 Slugilor, fiţi supuse stăpânilor voştri cu toată frica, nu numai celor ce sunt buni şi blânzi, ci şi celor greu de mulţumit.

            Efeseni 6:5 Robilor, ascultaţi de stăpânii voştri pământeşti, cu frică şi cutremur, în curăţie de inimă, ca de Hristos.

            Luca 19:27 Cât despre vrăjmaşii mei, care n-au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi-i încoace şi tăiaţi-i înaintea mea.”

            Matei 15:4 Căci Dumnezeu a zis: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” şi: „Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit negreşit cu moartea.”

            Luca 14:26 „Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.

      • agnostica 04/05/2013 at 18:54 #

        daca te referi la BOR, mai incet cu identittatea neamului, considerind ca pana in 1862 a Biserica Ortodoxa a pastrat identitate slavona si greaca, fiind bizantina. Iar cand Scoala Ardeleana a influentat romanimea, pentru a cere litere latine si independenta de Bizant, Biserica Ortodoxa a cerut rusilor s turcilor sa atace principatele romane…In 1875 s-a constituit Bor, deci cum vine turcirea?

  6. Bankroll 26/01/2013 at 11:24 #

    Cred ca Sergiu Nicolaescu le-a dat un sah mat frumos 🙂

  7. alina 13/03/2013 at 17:05 #

    nu am nimic cu religia dar de ce nu finanteaza si penticostalii, baptistii, martorii lui iehova etc…La ce avem nevie de spitale, scoli….nu ne ajunge credinta:((
    ? de ce sa facem siscriminare intre celalte culte

  8. alina 13/03/2013 at 17:12 #

    de 20 de ani ma lupt pentru un tratament pt hepatita b, si nu sunt bani, astept pe listele de la CNAS, ca se iau cazurile mai grave, nu sunt bani pentru toti bolnavii…..apropo am 25 de ani si ma indrept spre ciroza…..darrr ma rog ca asta imi ramane sa mai fac:((

  9. mow33d 14/03/2013 at 12:06 #

    citind articolul nu am putut sa nu observ o greseala strecurata:preoti,popi,popici si alte ,,maini” de ranguri diferite ca si aparat ajutator la carat de lumanari si alte ,,sfinte” lucruri,problema este ca profesorii de religie sunt platiti de Ministerul Educatie si Cercetarii si NICIODATA de biserica,desi se afla la interferenta educatiei cu religia.Putina grija pe mai departe!

  10. miha 09/04/2013 at 22:16 #

    Cand am declarat la recensamant ca sunt agnostica si sotul meu ateu…pe dl care completa formularele l-am ingrozit mai rau decat daca ii spuneam ca suntem vampiri si vrem sa il golim de sange….A inceput cu o teorie stupida, cu argumente inapoiate, un incult care imi facea educatie religioasa. Preotul de la biserica unde, chipurile suntem „enoriasi”lipeste pe usa blocului o hartie cu ziua si ora cand vine cu botezul…ca cel care citeste indexul de la lumina…Banii pe care ii ia de la cei care ii deschid…ce sunt?: danie, mita, foloase necuvenite? Toate kitchurile care se vand( brelocuri, orori de plastic auriu) produc impozit? Dar masinile marlanilor care sunt sfintite pe banda rulanta de acesti slujitori ai lui Dumnezeu? Cum sa fiu un om religios cand vad ca un preot sfinteste un taxi? Ce m-ar putea invata?!

Leave a Reply

Oldies but goldies

Suni la 112 și te sună înapoi niște ciocli

morturary

O întrebare pentru domnul Raed Arafat: ce comision primesc operatoarele de la 112 ca să le furnizeze firmelor de pompe funebre numerele de telefon ale rudelor celor decedați?

Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?

prefericitul Daniel arata calea

Biserica Ortodoxă Română nu vrea concurență pe piața lumânărilor și a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii și catedrale. Oare FMI știe?

Construcția unei case în România, când nu ai bani, dar ai pretenții (I)

trasare

Arhitectul și proiectul – România geme de Gaudi nedescoperiți; 12 arhitecți în doi ani și al 13-lea care ne-a pus capac; Care e treaba cu proiectul casei – diferența dintre DTAC și PTh

Cine-l bate pe prinţul Charles, la popularitate, în Viscri

Patul care asteapta musafiri in casa Gerdei din Viscri

Transilvania li s-a arătat străinilor exact aşa cum este. Un ţinut minunat, locuit de oameni în esenţă buni, dar inconştienţi de valoarea moştenirii pe care o au în bătătură.

Când și de ce s-au dat ultimele amnistii în Europa

oug_gratiere-curcan

De la Ceaușescu, în 1988, care voia să fie iubit, la Vaclav Klaus, în 2013, care a vrut să scape niște corupți, Europa a trecut prin mai multe aministii și grațieri colective. Președinții care le-au dat nu s-au bucurat, însă, de simpatia populară.

Fiecare moment dificil din istoria unei țări are nevoie de victime

mineriada

Ce or mai face oamenii ăia care au bătut la Mineriadă? Or fi bine, sănătoși, or avea copii, planuri, or fi mulțumiți de viața lor, de deciziile pe care le-au luat, or dormi liniștiți? Or face politică?