De ce ți se cere cazierul la angajare?

și de ce nu există și un cazier pentru patronii care nu-și plătesc angajații?

C redeam că e o relicvă a perioadei când tovarășul de la cadre era Dumnezeu pe pământul instituției, deși te întrebi și în cazul ăla de ce-i trebuia securistului care se ocupa de dosarul fiecărui angajat cazierul tău? Că doar ei ar fi trebuit să aibă acces la informații pe care nici măcar tu nu le știi despre tine.

Totuși mi s-a cerut cazierul și la firme private, chiar și la 20 de ani de atunci. Bine, la două din firmele pentru care am lucrat eu, la personal lucrau niște domni foști militari de carieră, care își completau pensiile „mizere” îngroșând cu hârtii inutile dosarele de angajare ale oamenilor. Și te priveau apriori ca pe un potențial infractor venit să înșele cumva încrederea patronului care dădea la mulți o pâine albă, din generozitatea lui fără seamăn.  Am mers la poliție, am plătit taxa de timbru, am așteptat termenul legal ca să-mi fie verificat numele și CNP-ul „în sistem” și am prezentat cuminte dovada bunelor mele intenții în fața angajatorului. Ce să-i faci, trăim într-o lume în care cuvântul dat și numele nu mai contează. Importantă e ștampila de pe cazierul curat.

Mă întreb dacă firmele care-ți cer cazierul la angajare cunosc conceptul de reintegrare socială a foștilor deținuți? Și dacă văd că ai fost condamnat, chiar dacă ți-ai ispășit pedeapsa, te mai angajează? Și dacă nu, atunci cum se presupune că n-o să ajungi înapoi la pușcărie?  Dar asta e altă discuție. În cazul meu s-a dovedit după numai câteva luni că acela care ar fi trebuit să-mi prezinte cazierul ar fi fost patronul. Nu dădea salariile cu lunile. Deci era un hoț care fura și de la mine și de la stat – că nu plătea nici asigurările. Cam cum se întâmplă acum în multe alte „instituții de presă”.

Citeam adineauri pe Pagina de media că Marius Tucă le-ar fi zis ziariștilor de la Jurnalul – unde nu s-au dat salariile din decembrie – că cine nu mai vrea să muncească fără bani e liber să plece. Eu am plecat de la ultimul patron care nu mi-a dat banii – deși după termenele de judecată fixate de justiția din România vor trece ani până îmi voi recăpăta drepturile – dar asta nu înseamnă că îmi e mai bine. Tot pe datorie am ajuns să lucrez. Am de primit bani de anul trecut, și de luna trecută. Și voi continua să lucrez pe datorie, că altă șansă nu am să merg mai departe.

Și nu e vorba numai de presă. În situația asta sunt multe firme din România. Ba chiar ONG-uri care au făcut imprudența să acceadă la fonduri europene. Ți se cer dosare groase cât biblia ca să capeți o finanțare europeană, apoi niciuna din hârtiile alea de bună credință pe care le aduci în sprijinul tău nu te ajută să-ți recuperezi banii pe munca prestată. Deci, de ce ni se mai cere cazierul la angajare, de ce nu există și un cazier pentru patronii care nu-și plătesc angajații?

Etichete: , , , ,

25 comentarii la “De ce ți se cere cazierul la angajare?” Subscribe

  1. Luminitza 29/03/2013 at 11:15 #

    Marcu lasa ca esti tu si pt mine. 😉

  2. luci 13/07/2018 at 09:09 #

    adevarat…numai hotii astia de patroni sunt favorizati…Tara de hoti..

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Ce ar fi de văzut/făcut în Portugalia

Porto, râul Douro și un pod făcut de Eiffel

Vizitat Lisabona, Porto, Estoril, Sintra, Coimbra, Fatima, Obidos&co; lăfăit pe plajele din Algarve, mâncat fructe de mare sau ce vă poftește apetitul, băut vin verde, ascultat Fado live, simtit bine pe bani putini

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.

Ce caută englezii în Grecia

karaoke

În timp ce milioane de estici se dau peste cap să emigreze în vest ca să facă bani, englezi, germani sau canadieni vin în Grecia ca să trăiască decent, în căutarea unui stil de viață care nu le mai e accesibil în propriile țări.

Slăbiciunile unei femei puternice

katharine-graham

„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.

Când un gard pe mijlocul drumului e cel mai smart lucru din oraș

bucuresti

Gabriela Firea are mai multe atuuri decât au avut predecesorii ei: un buget mare, un consiliu obedient, guvernul de aceeași culoare politică și marele talent de a vorbi ca la televizor. Este un mister de ce nu reușește mai mult decât niște paranghelii jenante.