De ce ți se cere cazierul la angajare?

și de ce nu există și un cazier pentru patronii care nu-și plătesc angajații?

C redeam că e o relicvă a perioadei când tovarășul de la cadre era Dumnezeu pe pământul instituției, deși te întrebi și în cazul ăla de ce-i trebuia securistului care se ocupa de dosarul fiecărui angajat cazierul tău? Că doar ei ar fi trebuit să aibă acces la informații pe care nici măcar tu nu le știi despre tine.

Totuși mi s-a cerut cazierul și la firme private, chiar și la 20 de ani de atunci. Bine, la două din firmele pentru care am lucrat eu, la personal lucrau niște domni foști militari de carieră, care își completau pensiile „mizere” îngroșând cu hârtii inutile dosarele de angajare ale oamenilor. Și te priveau apriori ca pe un potențial infractor venit să înșele cumva încrederea patronului care dădea la mulți o pâine albă, din generozitatea lui fără seamăn.  Am mers la poliție, am plătit taxa de timbru, am așteptat termenul legal ca să-mi fie verificat numele și CNP-ul „în sistem” și am prezentat cuminte dovada bunelor mele intenții în fața angajatorului. Ce să-i faci, trăim într-o lume în care cuvântul dat și numele nu mai contează. Importantă e ștampila de pe cazierul curat.

Mă întreb dacă firmele care-ți cer cazierul la angajare cunosc conceptul de reintegrare socială a foștilor deținuți? Și dacă văd că ai fost condamnat, chiar dacă ți-ai ispășit pedeapsa, te mai angajează? Și dacă nu, atunci cum se presupune că n-o să ajungi înapoi la pușcărie?  Dar asta e altă discuție. În cazul meu s-a dovedit după numai câteva luni că acela care ar fi trebuit să-mi prezinte cazierul ar fi fost patronul. Nu dădea salariile cu lunile. Deci era un hoț care fura și de la mine și de la stat – că nu plătea nici asigurările. Cam cum se întâmplă acum în multe alte „instituții de presă”.

Citeam adineauri pe Pagina de media că Marius Tucă le-ar fi zis ziariștilor de la Jurnalul – unde nu s-au dat salariile din decembrie – că cine nu mai vrea să muncească fără bani e liber să plece. Eu am plecat de la ultimul patron care nu mi-a dat banii – deși după termenele de judecată fixate de justiția din România vor trece ani până îmi voi recăpăta drepturile – dar asta nu înseamnă că îmi e mai bine. Tot pe datorie am ajuns să lucrez. Am de primit bani de anul trecut, și de luna trecută. Și voi continua să lucrez pe datorie, că altă șansă nu am să merg mai departe.

Și nu e vorba numai de presă. În situația asta sunt multe firme din România. Ba chiar ONG-uri care au făcut imprudența să acceadă la fonduri europene. Ți se cer dosare groase cât biblia ca să capeți o finanțare europeană, apoi niciuna din hârtiile alea de bună credință pe care le aduci în sprijinul tău nu te ajută să-ți recuperezi banii pe munca prestată. Deci, de ce ni se mai cere cazierul la angajare, de ce nu există și un cazier pentru patronii care nu-și plătesc angajații?

Etichete: , , , ,

25 comentarii la “De ce ți se cere cazierul la angajare?” Subscribe

  1. Luminitza 29/03/2013 at 11:15 #

    Marcu lasa ca esti tu si pt mine. 😉

  2. luci 13/07/2018 at 09:09 #

    adevarat…numai hotii astia de patroni sunt favorizati…Tara de hoti..

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Zen and the Art of Marcela Maintenance*

marcela

Calitatea service-urilor din București: prețuri europene, servicii făcute românește, pentru că „așa facem noi și n-am avut niciodată probleme”. Avatarurile unui șofer care se încăpățânează să citească manualul mașinii.

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai

Megastructuri și mini-popoare

catedrala2

Cum ne privesc turiștii care ne vizitează Casa Poporului. Ce diferență e între uimirea lor și a noastră când le vizităm catedralele lor, vechi de secole. Și la ce ne ajută clădirile astea impunătoare pe noi, oamenii de rând.

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.