E ziua mea, nu vreți să fiți drăguță cu mine?

O scenă de comerț capitalist din minunata Capitală a României. Clienta se roagă de vânzătoare să-i taie fripturile frumos, pentru că azi e ziua ei și are musafiri la masă.

M -am enervat adineauri într-o alimentară de lângă casă, unde intrasem ca să cumpăr niște carne. Înaintea mea, o doamnă elegantă, la vreo 55-60 de ani, plină de bijuterii, care emana un aer de bunăstare prin suma țoalelor de pe dânsa, tot scociora prin vitrina frigorifică din fața raionului cu cărneturi, întrebând vânzătoare, la intervale regulate, dar asta ce e? dar ăștia sunt ficăței de pasăre sau de … ? dar astea cum sunt?

Vânzătoarea, una de maxim 25 de ani, sictirită ca o dimineață de luni înnorată, îi cântărea ceva deja, și îi răspundea cam monosilabic la întrebări. La un moment dat i-a atras atenția clientei, pe un ton acru autoritar, să închidă frigiderul ăla odată că se strică.

Clienta bogată închide frigiderul, revine în fața galantarului și mai cere niște ceafă de porc. Vânzătoarea se apucă de tava cu cefe și dă să taie dintr-o bucată mai mare. Nu întreabă nimic – cu os, fără os, cât să fie etc – dar se enervează când clienta îi atrage atenția că vrea să fie fără os.

– Păi de ce n-ați zis înainte?! tresare nervos vânzătoarea.

– Vă rog să mă scuzați, nu m-am gândit să spun dinainte, dar acum că v-am văzut că tăiați cu os… se scuză clienta.

– Păi trebuia să spuneți, doamnă, eu de unde să știu?!

Se apucă de cealaltă tavă, aia cu cefe fără os, o scoate din frigider și începe să taie felii. De după tejghea, clienta mai are o pretenție:

– Vă rog să mi le tăiați mai frumos, că azi e ziua mea și am niște musafiri la masă!

WTF!?, îmi vine să exclam, așa ca de la rac la rac, și să-i spun doamnei să nu se mai roage atâta de tută. Că ăla e job-ul ei și dacă nu-i convine în final ce-i dă aia ar trebui să lase toată carnea aleasă și să plece la alt magazin. Slavă capitalismului, nu mai e ca pe vremuri să n-ai de unde alege.

Vânzătoarea nici nu clipește, nici nu întoarce capul sau privirea ca să dea de înțeles că a auzit dorința clientei. Taie bucățile de ceafă și le pune pe cântar. În final o întreabă dacă mai dorește ceva, clienta spune că nu, îi dă bonul și se duce să plătească. Pentru o clipă mi-a trecut prin cap ideea nebunească: să vezi că-i trântește un „La mulți ani!” la final. N-a fost așa, nici măcar pentru că femeia aia a făcut cumpărături de 99 de lei din magazinul ăla de cartier – de la care ea primește salariu și de la care oamenii de regulă cumpără mărunțișuri – și nici pentru că azi e ziua ei și… are musafiri la masă.

Etichete: , , , ,

19 comentarii la “E ziua mea, nu vreți să fiți drăguță cu mine?” Subscribe

  1. Ronnie 10/07/2013 at 13:07 #

    taica-miu e certaret la piata. daca una nu il lasa sa isi aleaga merele, cartofii, florile sau carnea, i le lasa acolo chiar daca aia ii mai cantarise branza sau morcovi si ii tranteste un „pai mata nu vrei sa vinzi”. eu nu ma ciondanesc dar nici ca mai dau pe acolo.

    nu e vina clientului ca vanzatoarea are 800 lei salariu sau lucreaza 12 ore pe zi: e vina ei ca nu a invatat ceva in plus sa isi depaseasca conditia. chiar daca sunt 1000 de clienti pe zi, tu trebuie sa il servesti pe fiecare ca si cum ar fi primul si cel mai important.

    p.s. pai si ai mai cumparat cand ai vazut tratamentul aplicat sarbatoritei?

    • marin 27/04/2014 at 22:13 #

      Vanzatoarele ar trebui sa fie ca niste ingeri, sa te imbratiseze cu iubire din aripi de puf, sa-ti zambeasca cu ochii inlacrimati de fericire ca le cumperi marfa, si la sfarsit sa-ti faca si o felatie gratuita, ca sa mai vii si alta data 🙂

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.

Plasturii lui Negoiță – cât au costat și de ce s-au dezlipit

lipire-plasturi

50.000 de bucățele de „not so safety walk” cumpărate de la 3M au fost lipite bucată cu bucată de oamenii ADPB, pare-se la fel de prost cum a fost gândită toată lucrarea de pe Bulevardul Unirii

Fiecare moment dificil din istoria unei țări are nevoie de victime

mineriada

Ce or mai face oamenii ăia care au bătut la Mineriadă? Or fi bine, sănătoși, or avea copii, planuri, or fi mulțumiți de viața lor, de deciziile pe care le-au luat, or dormi liniștiți? Or face politică?

O zi la probațiune

alb-negru

Ce face un VIP condamnat cu suspendare, când ajunge în biroul consilierului de probațiune, unde trebuie să-și demonstreze îndreptarea: răspunde la telefon cu „dragă, sunt în oraș, la un interviu, vorbim mai târziu” 😉

Moarte chiaburilor din sănătate!

Rares Nechifor, embolizare uterina

Care n-a plecat din țară până acum – ca să se trateze sau să profeseze într-un sistem civilizat – e invitat s-o facă de la 1 martie 2013. România nu-și permite să mai încurajeze existența unei alternative private în sănătate.

Eu sunt lucrător sexual, legea e o curvă

sexworker

Interviu în 3 episoade cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. Azi, începuturile – „Epoca de aur”, când comunismul tolera prostituția, marca era mai tare ca dolarul iar clientul era domn.