M -am enervat adineauri într-o alimentară de lângă casă, unde intrasem ca să cumpăr niște carne. Înaintea mea, o doamnă elegantă, la vreo 55-60 de ani, plină de bijuterii, care emana un aer de bunăstare prin suma țoalelor de pe dânsa, tot scociora prin vitrina frigorifică din fața raionului cu cărneturi, întrebând vânzătoare, la intervale regulate, dar asta ce e? dar ăștia sunt ficăței de pasăre sau de … ? dar astea cum sunt?
Vânzătoarea, una de maxim 25 de ani, sictirită ca o dimineață de luni înnorată, îi cântărea ceva deja, și îi răspundea cam monosilabic la întrebări. La un moment dat i-a atras atenția clientei, pe un ton acru autoritar, să închidă frigiderul ăla odată că se strică.
Clienta bogată închide frigiderul, revine în fața galantarului și mai cere niște ceafă de porc. Vânzătoarea se apucă de tava cu cefe și dă să taie dintr-o bucată mai mare. Nu întreabă nimic – cu os, fără os, cât să fie etc – dar se enervează când clienta îi atrage atenția că vrea să fie fără os.
– Păi de ce n-ați zis înainte?! tresare nervos vânzătoarea.
– Vă rog să mă scuzați, nu m-am gândit să spun dinainte, dar acum că v-am văzut că tăiați cu os… se scuză clienta.
– Păi trebuia să spuneți, doamnă, eu de unde să știu?!
Se apucă de cealaltă tavă, aia cu cefe fără os, o scoate din frigider și începe să taie felii. De după tejghea, clienta mai are o pretenție:
– Vă rog să mi le tăiați mai frumos, că azi e ziua mea și am niște musafiri la masă!
WTF!?, îmi vine să exclam, așa ca de la rac la rac, și să-i spun doamnei să nu se mai roage atâta de tută. Că ăla e job-ul ei și dacă nu-i convine în final ce-i dă aia ar trebui să lase toată carnea aleasă și să plece la alt magazin. Slavă capitalismului, nu mai e ca pe vremuri să n-ai de unde alege.
Vânzătoarea nici nu clipește, nici nu întoarce capul sau privirea ca să dea de înțeles că a auzit dorința clientei. Taie bucățile de ceafă și le pune pe cântar. În final o întreabă dacă mai dorește ceva, clienta spune că nu, îi dă bonul și se duce să plătească. Pentru o clipă mi-a trecut prin cap ideea nebunească: să vezi că-i trântește un „La mulți ani!” la final. N-a fost așa, nici măcar pentru că femeia aia a făcut cumpărături de 99 de lei din magazinul ăla de cartier – de la care ea primește salariu și de la care oamenii de regulă cumpără mărunțișuri – și nici pentru că azi e ziua ei și… are musafiri la masă.
taica-miu e certaret la piata. daca una nu il lasa sa isi aleaga merele, cartofii, florile sau carnea, i le lasa acolo chiar daca aia ii mai cantarise branza sau morcovi si ii tranteste un „pai mata nu vrei sa vinzi”. eu nu ma ciondanesc dar nici ca mai dau pe acolo.
nu e vina clientului ca vanzatoarea are 800 lei salariu sau lucreaza 12 ore pe zi: e vina ei ca nu a invatat ceva in plus sa isi depaseasca conditia. chiar daca sunt 1000 de clienti pe zi, tu trebuie sa il servesti pe fiecare ca si cum ar fi primul si cel mai important.
p.s. pai si ai mai cumparat cand ai vazut tratamentul aplicat sarbatoritei?
Vanzatoarele ar trebui sa fie ca niste ingeri, sa te imbratiseze cu iubire din aripi de puf, sa-ti zambeasca cu ochii inlacrimati de fericire ca le cumperi marfa, si la sfarsit sa-ti faca si o felatie gratuita, ca sa mai vii si alta data 🙂