Fatalismul mioritic se tratează cu drujba

Vă mai amintiți că în Drumul Taberei începuse construcția unei noi linii de metrou? Asta e povestea oamenilor care i-au împins liniile și peroanele mai pe mijlocul bulevardului, ca să nu le afecteze pomii.

Câțiva oameni din Drumul Taberei s-au opus drujbelor care le tăiau copacii de lângă bloc. N-au fost mulți, dar au fost suficienți ca să oprească defrișările haotice făcute pentru lucrările la noua linie de metrou, și să forțeze o regândire a proiectului. Secretul lor este unul banal și la îndemâna oricui: au protestat, în loc să stea cu mâinile în sân și să exclame fatalist: „ce putere avem noi?!” Autoritățile au fost surprinse că sunt luate la întrebări și li se pun la îndoială deciziile. La fel de surprinși au fost și protestatarii, că au ieșit victorioși din încercarea asta. Organizația CeRe i-a consiliat și i-a ghidat prin hățișul birocratic al inițiativei cetățenești. Rezultatul: mai mult de 500 de arbori salvați de la tăiere și un orgoliu cetățenesc renăscut. O poveste din care ambele tabere au ceva de învățat.

 

Tati, trebuie să facem ce ne învață la școală!

diana

 

Cum îi explici unui copil de zece ani că tot ce l-ai învățat tu și școala până atunci e un soi de teorie neaplicabilă în viața reală? Cam asta a trebuit să decidă Adrian Panait în ziua aceea rece din iarna lui 2011, când Diana a venit de la școală cu lacrimi în ochi și l-a întrebat: „tati, de ce sunt toți copacii din fața blocului însemnați cu roșu?”. A trebuit să decidă dacă îi administrează fiicei lui dușul rece al fatalismului mioritic – da, tată, vor fi tăiați, pentru metrou, iar noi suntem prea mici ca să ne putem opune – sau îi va arăta că uneori poți să și câștigi o luptă în care crezi, chiar dacă aparent miza e nesemnificativă.

Inițial a ales prima variantă. Până la urmă nu prea te mai poți pune cu progresul, nu? Iar o zicală românească spune că pentru o omletă trebuie să spargi câteva ouă. Chiar dacă pe locuitorii din Drumul Taberei nu i-a întrebat nimeni dacă vor sau nu metrou, investiția e făcută, teoretic, pentru confortul lor, deci unii ar spune că e oarecum scuzabil că pentru asta sunt sacrificați câțiva copaci.

Dar dacă ați cunoaște-o pe Diana ați înțelege că tatăl ei nu ar fi avut nicio șansă să rămână indiferent în fața drujbelor. Acel „tati, trebuie să facem ceva!”, administrat terapeutic printre suspine, îi răsună și acum în urechi lui Adrian Panait, care admite că poate dacă n-ar fi fost Diana n-ar fi luat-o atât de personal. Apoi lucrurile începuseră să devină foarte concrete: defrișările vizau chiar copacii din grădina blocului lor, parcela pe care fetița și tatăl sădeau în fiecare primăvară hortensii.

Așa că au început cu o petiție online – știți, chestia aia pe care o semnează mulți, dar deseori rămâne fără urmări – cu apeluri pe Facebook – pe sistem „cine e din Drumul Taberei sare acum cu noi!” – și apoi cu emailuri trimise în diverse direcții. „Am trimis petiții către oameni care au putere”, povestește Diana, care e o pasionată consumatoare de știri și deci îi știe din vedere pe „oamenii cu putere” din țara asta.

Dar ei n-au răspuns la emailuri, chiar dacă semnăturile pe petiția online se înmulțeau văzând cu ochii. Așa că fata și tata au ieșit cu un stapler și niște foi A4, imprimate la calculator cu mesaje gen „mă taie, salvați-mă!”, și au început să le pună pe toți copacii însemnați pentru tăiere.

„De câte ori auzeam drujbele ne duceam și-i intimidam pe oamenii care tăiau copacii, cerându-le hârtiile, autorizațiile. Și dacă nu le aveau, plecau, că mulți aveau doar autorizație pentru toaletare, nu și pentru tăiere. Într-o zi am văzut un om cu drujba, tăind un copac. Și am mers la el și l-am întrebat de ce taie copacul, nu știe că cresc greu? Și mi-a zis <du-te, mă, fetiță și lasă-mă în pace că am treabă, nu am timp de prostii!> Pentru el erau prostii, dar copacii ăștia au crescut 30 de ani odată cu tata, și dacă ei îi taie noi n-o să-i mai vedem. La școală ne învață că dacă tăiem copacii și planeta e poluată, în 15 ani o să scormonim toți prin gunoaie”, explică Diana cu o mină serioasă și niște ochi vii care-i trădează precocitatea.

 

Senzația aia că ți se taie copacul din curtea blocului

 copaci

În același timp, fără să știe de zbaterile familiei Panait din preajma Parcului Drumul Taberei, în capătul celălalt al bulevardului, spre Valea Ialomiței, Iuliana Popescu pornise și ea o luptă inegală cu progresul. Pentru că așa părea, mai ales atunci când se ducea la ușile vecinilor și încerca să-i mobilizeze să reacționeze împreună împotriva tăierilor de copaci.  Unii erau de părere că e un preț pe care cartierul trebuie să-l plătească pentru metrou, alții dădeau din umeri și ziceau că e păcat, dar oricum „ce putem face noi?”.

Iuliana fusese surprinsă de rapiditatea cu care se acționase. „Au apărut mai întâi anunțuri că se vor face organizări de șantier pentru stații, apoi au însemnat copacii și foarte repede au început să taie. Nici nu ne-au dat timp să ne obișnuim cu ideea. Știam din presă că încep lucrările, dar nu credeam de fapt că se vor tăia copaci. Bulevardul Drumul Taberei e destul de larg ca să nu fie nevoie să taie copaci. Chiar în fața blocului meu s-au tăiat opt copaci degeaba”, spune Iuliana, care e convinsă și acum că nu s-a făcut o analiză prealabilă ca să se stabilească ce copaci chiar trebuia tăiați. S-au obținut avize la grămadă, pentru aproape o mie de copaci, pe considerentul că oricum nu întreabă nimeni nimic.

Pentru Iuliana, care admite că n-a mai avut până cum revolte cetățenești, declicul s-a produs cu zgomot de drujbe.

Până nu am văzut drujbele la lucru nu am făcut nimic, pentru că nu-mi venea să cred. Știi, senzația aia că ți se taie copacul din curtea blocului… atunci te revolți

A început și ea o petiție online, iar Internetul a fost locul comun în care vecinii de bulevard s-au găsit și și-au unit eforturile. S-au întâlnit prima dată la un restaurant din zonă, cu familia Panait, cu încă două persoane și o familie de oameni în vârstă care erau și un pic nostalgici după vremea când Ceaușescu le trimisese copacii ca să-i planteze lângă bloc – în urmă cu 40 de ani – dar și la curent cu ce se petrecea pe Internet pentru salvarea lor.

Fostă ziaristă, Iuliana a trimis solicitări de informații la toate instituțiile implicate – Primăria Capitalei, Primăria sectorului 6, Garda de Mediu – dar a și pus mâna pe telefon, și a luat-o la întrebări pe funcționara de la Direcția de Mediu din primărie, care își pusese semnătura pe avizele de tăiere a copacilor. „Am întrebat-o dacă știe pe ce și-a pus semnătura, dacă a venit vreodată aici ca să vadă copacii pe care a aprobat să-i taie”, spune Iuliana.

Discuția a evoluat, ca și situația, de la reacții indignate ale funcționarei – „dar cum vă permiteți să mă întrebați așa ceva?!” – la cooperare și preocupare pentru soarta copacilor, după ce petiționarii au început să facă valuri, iar Iuliana a reușit să intre chiar în audiență la primarul Sorin Oprescu.

Acum povestește amuzată că ajunsese să facă pază pentru copaci, și cum auzea că se taie îl suna pe Gheorghe Udriște, directorul de atunci al Metrorex, care oscila și el între „doamnă, dar n-aveți ce face?!” și o atitudine cooperantă în care încerca să împace și cartierul și șantierul.

Iuliana era atunci în concediu de creștere a copilului și probabil asta a fost un noroc pentru că azi spune că n-ar mai dispune de același timp pe care l-a petrecut atunci făcând de fapt treaba autorităților. „Nu cred că e normal ca noi să stăm tot timpul la pândă pentru ca ei să-și facă treaba și să nu-și bată joc. Dacă nu-i luam la întrebări probabil că ar fi tăiat copacii fără să le pese. Au fost surprinși că cineva îi ia la întrebări”.

 

Lasă că după ce se taie copacii o să avem metrou

 familia Dianei

Lupta cu autoritățile a fost dublată, pentru grupul ăsta mic de inițiativă, și de lupta cu propria comunitate. Diana a încercat să-și mobilizeze colegii de clasă, spunându-le să-și roage părinții să semneze petiția online pentru copaci. N-a avut succes, „pentru că pe colegii mei îi interesează un singur lucru în viață, calculatorul!”, spune cu năduf puștoaica. Prietena ei, care de altfel învățase aceleași lecții despre mediu ca și Diana, a venit a doua zi la școală cu un răspuns dezolant: „mi-a spus că părinților ei nu le pasă. Și știți ce? Acum în fața blocului lor e defrișat tot, nu mai e niciun copac”.

Adrian Panait a fost dezamăgit de lipsa de reacție a unor organizații de mediu pe care le contactase: „Pe lângă autorități, le-am scris și celor de la Green Peace. Eram gata să mă fac membru, să mă urc și pe Intercontinental să protestez, cum fac ei pe baleniere, dar ne-au ignorat total”. Diana îl completează: „și domnului Remus (Remus Cernea – n.r.) i-am scris, și degeaba. Și la televiziuni!”

Iuliana Popescu s-a trezit și ea refuzată de propria breaslă, ziariști care spuneau că ar veni să relateze despre situație dacă ar ieși mai mulți oameni în stradă ca să protesteze. Or oamenii din zonă se complăceau în clasica mentalitate românească „lasă că după rău o să fie mai bine, o să avem metrou”.

„Într-o noapte le-am scris celor de la Ce-Re. Știam că sunt aspecte în legislația de mediu pe care nu le stăpânim și consilierea lor a fost benefică. În plus ne-au ajutat mult și venind cu noi la diverse întâlniri cu autoritățile. Practic domnul Udriște își făcuse după aceea obiceiul de a ne chema mereu la ședințele cu constructorii”, își amintește Iuliana.

Și azi crede că dacă la fiecare stație a viitorului traseu de metrou ar fi existat măcar câte doi oameni care să fi protestat activ, ar fi fost poate mai încurajatoare toată lupta asta.

Lavinia Chiburte, coordonatoarea programului PAS din cadrul Ce-Re, spune că eforturile, pasiunea și energia erau deja acolo, în oameni, doar că la momentul contactării Ce-Re aveau nevoie de un pic de organizare și strategie: „Toți oamenii ăștia s-au găsit pe Internet, fie prin petiția online, fie pe Facebook, dar aveau nevoie de sprijin. Noi am stat cu ei din ianuarie până în martie, când s-a încheiat campania. Sprijinul nostru a constat în organizarea, coalizarea eforturilor lor, în descâlcirea legislației și a altor documente, în sfaturi de strategie (pe cine și când să sune, ce să ceară, să strângă mai mulți vecini, să-i cheme la o întâlnire pe cei care s-au arătat interesați de problemă pe Internet), în contactarea unor experți pe problemă și organizații cu experiență (Mai mult verde, Ecoasist, Observatorul Urban) care să ofere expertiza lor oamenilor, contactat presa pe subiect etc. De asemenea, am participat cu ei la întâlnirile cu autoritățile și i-am ajutat să se pregătească pentru aceste întâlniri. Restul au făcut ei”.

 

La mintea unui copil de 10 ani: „Nu vă lăsați duși de nas!”

 

Iuliana Popescu, familia Panait, Camelia Banta, Daniela Diaconu și toți ceilalți care s-au implicat la un moment dat, fie și măcar cu o semnătură în lupta pentru salvarea copacilor din Drumul Taberei, au obținut un succes neașteptat și pentru ei, cam după trei luni de petiții, audiențe, întâlniri, telefoane, presiuni, amenințări. Garda de Mediu a dispus la finele lunii ianuarie 2012 oprirea tăierii copacilor și consultarea populației din cartier, plus găsirea unor soluții alternative pentru organizările de șantier și readucerea spațiilor verzi la starea dinainte.

Ultimul punct nu este posibil în situația actuală, când lucrările la metrou sunt sistate din lipsă de fonduri. Bulevardul Drumul Taberei arată azi dezolant. Pe de-o parte sunt blocaje în trafic din cauza devierilor, mașinile trebuie să facă slalom printre șantierele stațiilor neterminate. Pe de altă parte sunt zone cu copaci tăiați sau care arată ca niște maidane.

Din camera ei, situată la parterul unui bloc umbrit încă de copaci bătrâni, Diana se declară pe jumătate satisfăcută de succes: „Când mă trezesc dimineața, din pat văd frunzele copacilor. Vara e o încântare, miros frumos. Dar când mă scol și mă uit pe geam văd șantierul de la metrou și se schimbă povestea. Am înțeles că vor să taie copaci și din parcul Drumul Taberei și să amenajeze acolo nu știu ce complex. Și copiii ce fac? Știți că muncitorii ăștia ne-au tăiat și hortensiile din grădină, plantate de mine și de tata?”

Iuliana spune că a fost puțin surprinsă de succesul pe care l-au avut, dar insistă că până la urmă gestul lor a fost unul banal. Nu a avut nimic senzațional, cum poate ar fi tentați jurnaliștii să caute. Doar că atunci când în sfârșit s-au oprit din tăiat copacii, și a aflat și soțul ei de victorie, zâmbetul de pe fața lui a făcut-o mândră. Pentru că victoria asta i se datorează și ei și celorlalți puțini la număr, oameni obișnuiți care au avut curaj să nu se resemneze.

Un sfat pe care Diana îl dă tuturor celor care ar vrea să încerce așa ceva la ei acasă:

Să nu se lase duși de nas și să lupte pentru ce trebuie să facă ei. Să țină capul sus și să nu se lase când alții le spun că nu vor reuși

____
Acest text face parte din colecția „În PAS cu implicarea” și va fi publicat de către CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică în catalogul serviciului permanent de asistență în advocacy – PAS. Întreaga colecție va fi publicată și pe pagina www.ce-re.ro/inpascuimplicarea

Tags: , , , , , , , , ,

13 Responses to “Fatalismul mioritic se tratează cu drujba” Subscribe

  1. Lucian Mustață 11/07/2013 at 10:44 #

    Mi-a dat fiori articolul tău. Sper să citesc cât mai des despre astfel de oameni care aleg să facă ceva acolo, în mijlocul evenimentelor. Felicitări, Dollo!

    • Adrian 12/07/2013 at 09:03 #

      Lucian, cu tot respectul, cred ca mesajul e altul: nu trebuie sa speram ca „astfel de oameni” sa mai apara „in mijlocul evenimentelor” ci sa facem cumva ca noi sa fim acei oameni care de altfel dupa cum vad sunt oameni obisnuiti ca toti ceilalti. Daca un copil poate, noi de ce nu?

  2. Rossi 11/07/2013 at 11:34 #

    Chiar ma intrebam ce au facut ( pe la stiri nu mai ma uit de mult ) dar parca tot la tine am aflat de initiativa lor. Felicitari familiei de la care a inceput totul si sper sa fie un exemplu si pentru alte persoane.

  3. Florina 11/07/2013 at 13:18 #

    Felicitari! M-a emotionat foarte mult articolul, mai ales ca Drumul Taberei este si cartierul meu! Felicitari Dianei si tatalui ei, Iulianei si tututor celorlalti „luptatori”!

  4. adi 11/07/2013 at 13:49 #

    felicitari. dar in cazul in care nu ati observat, tin sa va reamintesc ca nici metrou nu aveti. si poate din cauza asta pierdeti in trafic 1-2 ore pe zi generand mai multe noxe pe care tot voi le respirati preinte acei 50 de copaci.
    cand faceti bilantul e pe plus?

  5. vlad 11/07/2013 at 13:52 #

    ce solutii s-au gasit?

  6. NicolaeB 11/07/2013 at 14:07 #

    Un articol necesar pentru o initiativa extraordinara! Felicitari oamenilor din Drumul Taberei.

  7. Rozalia P. 11/07/2013 at 14:59 #

    Totusi multi copaci au apucat sa fie taiati inutil. Daca ar fi continuat lucrarile la metrou cu acelasi spor cu care au taiat copacii, azi am fi mers deja cu el.
    Din pacate,multi locuitori ai cartierului Drumul Taberei nu au stiu de aceasta initiativa. Numarul celor nemultumiti de „lucrarile” incepute in acest cartier este mare. Unii prefera sa se mute decat sa astepte zeci de ani pana la terminarea lor. Primarul sectorului 6 este inexistent (mari regrete ca l-am votat). Ce pretentii sa avem sa ne mai si consulte democratic daca dorim aceste lucrari.
    In ceea ce priveste reamenajarea parcului Drumul Taberei, cred ca va dura si asta ani buni dupa sporul cu care se munceste. Ar fi fost suficienta o curatenie si o ingrijire a spatiilor verzi si banii respectivi folositi mai cu folos in alte domenii; sanatate, invatamant.

  8. Motanul 11/07/2013 at 16:38 #

    Ma intreb daca tolomacii aia care s-au eschivat ar protesta daca ar primi o instiintare cum ca in dimineata urmatoare vor fi executati? Multi s-ar duce singuri la zid din timp, ca sa nu stea la coada!

  9. Adrian 12/07/2013 at 08:59 #

    Wooow, impresionant! Ireal pentru o tara ca Romania. Jos palaria!

  10. Om bun 14/07/2013 at 09:51 #

    Frumos. Pentru cei care vor sa mearga pe acelasi drum, cred ca ar fi interesant de aflat mai in detaliu implicarea avuta cu autoritatile si cu sprijinul primit in domeniul de legislatie in mediu.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Jurnalul unei pisici de garsonieră

toshiba cu bile

Best of #pisicaToshiba 2017, foto, video și cugetări adânci 😉

Stăm prost cu nervii

sacrificat

O jumătate de oră într-un autobuz Mercedes, în cel mai bogat oraș al țării.

Fatalismul mioritic se tratează cu drujba

diana

Vă mai amintiți că în Drumul Taberei începuse construcția unei noi linii de metrou? Asta e povestea oamenilor care i-au împins liniile și peroanele mai pe mijlocul bulevardului, ca să nu le afecteze pomii.

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor

machupicchu12

Ca să vizitezi Machu Picchu – casa de vacanță a lui Pachacuti, omorât de spanioli cu varicelă, descoperită 500 de ani mai târziu de un american – trebuie să bagi 140 de dolari în pușculița din Bermude a vreunui politician peruan, pe cel mai scump bilet de tren din lume.

Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

voturi2

Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.