L-am adunat dintr-o cârciumă într-o sâmbătă seară, acum fix o săptămână. Se lăsase îmbătat de mângâierile tuturor femeilor din incintă până când a adormit pe masa mea. Mic, slăbănog, cu niște cataliguțe de picioare, mustăți albe, ochi caramel, urechi mari ca de liliac și glas pițigăiat încă neformat.
Am zis să-i fac o bucurie Toshibei, să avem și noi un bărbat în casă, stâlp de încredere în calea plictisului. Zis și făcut. Când am intrat amândoi pe ușă, Toshiba s-a zbârlit, a scuipat, a mârâit și dusă sub cadă a fost, de parcă venea furtuna. Știa ea ce știa. Pentru că nimic din ce era al ei n-a rămas de atunci neocupat. Pisicul s-a simțit ca la el acasă din primul moment. I-a mâncat mâncarea, i-a botezat nisipul, i-a fugărit un pic prin casă jucăriile și apoi s-a stabilit în pat, de unde nu s-a mai dat jos toată noaptea.
A doua zi a plouat cu bulbuci, iar Toshiba a postit negru. N-a mâncat, n-a băut, n-a vrut nici măcar să iasă de sub cadă. Pe pisic l-am prezentat la doctor, a fost deparazitat și consultat. Are cam trei luni, judecând după dinții deja formați. Încă mai bea lapte, motiv pentru care e și el la fel de bășinos cum era ea la început. În rest îi mănâncă mâncarea ei deși i-am luat și din aia de pui – și cacă intens și urât mirositor în nisipul comun.
Zilele au trecut, norii s-au risipit, a ieșit și Toshiba din ascunzătoare ca să-și vadă cu ochii ei uzurpatorul. Mamă și ce ochi. Știți senzația aia când te trezești noaptea în sudori reci și vezi niște ochi verzi și ficși ațintiți asupra ta? E, asta era Toshiba, în primele nopți, când venea la marginea patului și ne privea pe amândoi cum dormim. Pumnale otrăvite îi ieșeau din ochi și pe toate le-ar fi înfipt direct în trupul deșirat al pisicului care se cuibărește mereu lângă mine.
Mie îmi arunca privirea aia de soție înșelată cu atitudinea „Miroși a curve!”. Ori de câte ori încercam s-o iau în brațe mă respingea cu dispreț cu labele și întorcea nasul. Pisicul, ca o Lolită care sparge căsnicii, se urcă pe mine, mă miroase, mă pupă, mă privește fix în ochi și toarce din te miri ce. Cum să nu-l urască? Bașca pozițiile cele mai rupătoare de inimi în care doarme.
Drept să spun, în primele trei zile am crezut că soarta lui nu e la noi în casă. Noroc că a plouat două zile că altfel îl duceam înapoi în cârciumă. Mi se rupea inima de suferința Toshibei și mă simțeam vinovată. Nu vă mai spun ce reacție furioasă a avut mama când a aflat că încep să semăn cu „femeile alea nebune care adună pisici”. „Îți faci grădină zoo din casa aia, ce e în capul tău?! Mă faci să-mi schimb părerea despre tine!” Clar săptămâna trecută a fost una dificilă. Chin s-o împac pe Toshiba, să-l iau pe uzurpator din calea ei măcar ca să mănânce, chin s-o fac să se lase din nou mângâiată, exclus să se lase luată în brațe sau să se mai urce în patul spurcat de el.
În cele din urmă lucrurile au început să se îndrepte. L-a amușinat de câteva ori când el dormea răstignit în patul matrimonial, iar când sunt treji amândoi nu se mai înfoaie toată când se apropie de ea. Ea continuă să mă aștepte la ușă când vin, el n-o face întotdeauna, iar eu profit de ocazie s-o mângâi și s-o pup pe ea, ca să vadă că ea e în continuare prima doamnă. El a prins curaj și acum nu mai scâncește cum făcea când ea îl scuipa, ci sare la bătaie cu labele din față în sus. Ea se retrage nervoasă. Probabil că încă nu s-a tranșat supremația.
Soarta lui încă nu e decisă, nu sunt sigură că e o idee bună să-l păstrez, deși mi-a intrat deja la suflet. Are o personalitate complet diferită de a Toshibei, nu se teme de furtună, nici de aspirator, sare la bătaie cu mătura și a cam hărtănit feriga agățându-se de ea. Nopțile mele sunt pline de pe la 2 până pe la 4-5 dimineața, pentru că se aleargă unul pe altul și se bat pe jucării. Toshiba le redescoperă acum, deși zăceau prin casă nejucate de luni de zile, văzând că el le apreciază.
Dacă ne decidem să-l păstrăm pe noul bărbat din viața noastră va trebui să-i punem un nume, Deocamdată nu răspunde la niciun apelativ, e un rebel. Dar probabil că ar trebui să primească o denumire tot din domeniul computerelor, ca să fie armonie în casă. Ce părere aveți?
Tu esti o doamna! Altfel ti-as sugera sa-i zici „Puca”…
Io asa strig la baietelul meu mai mic…. (pentru necunoscatori, „c” in maghiara se citeste „tz”) 🙂
Sigur nu mai gasesti pisoi cu numele asta in tot Bucurestiu’ !
Sony ar fi o varianta de nume
Fujitsu 🙂
La cum se poartă, poți să-i spui Steve Jobs.
Din păcate ne-a părăsit înainte de a apuca să-i dăm un nume.
de ce ???
din experienta iti spun ca poti aduce 2 catei si inca o pisica … seful’ va ramane Toshiba !!!
Japo…i se potriveste cel mai bine.