L-am adunat dintr-o cârciumă într-o sâmbătă seară, acum fix o săptămână. Se lăsase îmbătat de mângâierile tuturor femeilor din incintă până când a adormit pe masa mea. Mic, slăbănog, cu niște cataliguțe de picioare, mustăți albe, ochi caramel, urechi mari ca de liliac și glas pițigăiat încă neformat.
Am zis să-i fac o bucurie Toshibei, să avem și noi un bărbat în casă, stâlp de încredere în calea plictisului. Zis și făcut. Când am intrat amândoi pe ușă, Toshiba s-a zbârlit, a scuipat, a mârâit și dusă sub cadă a fost, de parcă venea furtuna. Știa ea ce știa. Pentru că nimic din ce era al ei n-a rămas de atunci neocupat. Pisicul s-a simțit ca la el acasă din primul moment. I-a mâncat mâncarea, i-a botezat nisipul, i-a fugărit un pic prin casă jucăriile și apoi s-a stabilit în pat, de unde nu s-a mai dat jos toată noaptea.
A doua zi a plouat cu bulbuci, iar Toshiba a postit negru. N-a mâncat, n-a băut, n-a vrut nici măcar să iasă de sub cadă. Pe pisic l-am prezentat la doctor, a fost deparazitat și consultat. Are cam trei luni, judecând după dinții deja formați. Încă mai bea lapte, motiv pentru care e și el la fel de bășinos cum era ea la început. În rest îi mănâncă mâncarea ei deși i-am luat și din aia de pui – și cacă intens și urât mirositor în nisipul comun.
Zilele au trecut, norii s-au risipit, a ieșit și Toshiba din ascunzătoare ca să-și vadă cu ochii ei uzurpatorul. Mamă și ce ochi. Știți senzația aia când te trezești noaptea în sudori reci și vezi niște ochi verzi și ficși ațintiți asupra ta? E, asta era Toshiba, în primele nopți, când venea la marginea patului și ne privea pe amândoi cum dormim. Pumnale otrăvite îi ieșeau din ochi și pe toate le-ar fi înfipt direct în trupul deșirat al pisicului care se cuibărește mereu lângă mine.
Mie îmi arunca privirea aia de soție înșelată cu atitudinea „Miroși a curve!”. Ori de câte ori încercam s-o iau în brațe mă respingea cu dispreț cu labele și întorcea nasul. Pisicul, ca o Lolită care sparge căsnicii, se urcă pe mine, mă miroase, mă pupă, mă privește fix în ochi și toarce din te miri ce. Cum să nu-l urască? Bașca pozițiile cele mai rupătoare de inimi în care doarme.
Drept să spun, în primele trei zile am crezut că soarta lui nu e la noi în casă. Noroc că a plouat două zile că altfel îl duceam înapoi în cârciumă. Mi se rupea inima de suferința Toshibei și mă simțeam vinovată. Nu vă mai spun ce reacție furioasă a avut mama când a aflat că încep să semăn cu „femeile alea nebune care adună pisici”. „Îți faci grădină zoo din casa aia, ce e în capul tău?! Mă faci să-mi schimb părerea despre tine!” Clar săptămâna trecută a fost una dificilă. Chin s-o împac pe Toshiba, să-l iau pe uzurpator din calea ei măcar ca să mănânce, chin s-o fac să se lase din nou mângâiată, exclus să se lase luată în brațe sau să se mai urce în patul spurcat de el.
În cele din urmă lucrurile au început să se îndrepte. L-a amușinat de câteva ori când el dormea răstignit în patul matrimonial, iar când sunt treji amândoi nu se mai înfoaie toată când se apropie de ea. Ea continuă să mă aștepte la ușă când vin, el n-o face întotdeauna, iar eu profit de ocazie s-o mângâi și s-o pup pe ea, ca să vadă că ea e în continuare prima doamnă. El a prins curaj și acum nu mai scâncește cum făcea când ea îl scuipa, ci sare la bătaie cu labele din față în sus. Ea se retrage nervoasă. Probabil că încă nu s-a tranșat supremația.
Soarta lui încă nu e decisă, nu sunt sigură că e o idee bună să-l păstrez, deși mi-a intrat deja la suflet. Are o personalitate complet diferită de a Toshibei, nu se teme de furtună, nici de aspirator, sare la bătaie cu mătura și a cam hărtănit feriga agățându-se de ea. Nopțile mele sunt pline de pe la 2 până pe la 4-5 dimineața, pentru că se aleargă unul pe altul și se bat pe jucării. Toshiba le redescoperă acum, deși zăceau prin casă nejucate de luni de zile, văzând că el le apreciază.
Dacă ne decidem să-l păstrăm pe noul bărbat din viața noastră va trebui să-i punem un nume, Deocamdată nu răspunde la niciun apelativ, e un rebel. Dar probabil că ar trebui să primească o denumire tot din domeniul computerelor, ca să fie armonie în casă. Ce părere aveți?
o sa fie cu happy end, sigur o sa-l indrageasca! ma bucur pt el si pt voi 🙂
De la tine mi se trage 🙂
vezi ca targetul e sus, la 5!
Adorabili!
Altfel, episodul e ca atunci cand au venit comunistii la putere in Romania, asa ca-ti propun sa-l botezi pe individ cu numele „Cromatic”, ca pe unul dintre modelele de televizor color de pe vremea lui Ceausescu. Sau daca vrei un nume care sa sune „mai masculin”, ce zici de Felix FC, ca al modelului de calculator „inventat” de comunisti?
Felix motanul are rezonanțe securistice 😉 Parcă mai era unul înainte de Felix, ceva cu niște inițiale…?
am scos cursurile de la naftalina :))
generatia 1 – CIFA ;
generatia 2 – DACICC, CET ;
generatia 3 – FELIX, INDEPENDENT, CORAL
la inceputurile PC-urilor
– aMIC, PRAE, HC85;
– TIM S, CUB Z, COBRA;
– JUNIOR, FELIX .
tinand cont ca e ala micu’ din casa ce zici de JUNIOR sau aMIC ? cu siguranta va deveni cel mai bun AMIC al Toshibei ;;)
Așaaaa, de HC 85 ziceam că a fost înainte de Felix, a fost primul computer din viața mea 🙂
Păstrează-l, e așa de simpatic!
În dezacord cu restul comentariilor, propun să-i zici Zorro, din motive cât se poate de clare…
Succes cu noul colocatar, sper să fie din ce în ce mai liniște în timpul nopții :))
Avem un motan cunoscut cu numele ăsta, vrem să fim originali 😉
Hm… Originali, zici?
Îți dau eu o sugestie: Yoda! :))
Cu asta chiar EȘTI ”one of a kind” 😉
Hm… Sau Sylvester, și numele ăsta mi se pare că i se potrivește… :))
Of, unora le expira iar altii se bucura de unu’ in plus. 🙁
sunt străzile pline
Asa este, dar din pacate nu o sa fie maţa cu care esti obisnuit de-o viata intreaga.
Samsung.
Clar o sa ramina la tine. Eu zic sa ii spui Dell.
Dollo ma bucur foarte mult si pentru tine si pentru Toshiba. Cu toate ca sunt in tatonari acum, sunt sigura ca o sa fie nedespartiti pe tot restul vietii. Asa a fost mereu si la noi – in casa am avut mereu o pereche de pisici. Nu se plicitsesc la fel de usor in doi si deci nu au la fel de mult timp liber pentru facut prostii, chiar daca un cuplu de pisici pare la inceput a fi egal cu boacane x 2.
Si e foarte fain sa vezi ca dupa ce incep sa se inteleaga merg la culcare in acelasi timp, la fel si la masa, sau se cauta unul pe altul prin casa si in pluc pot sa isi tine de urat cand nu esti tu acasa.
Eu zic ca daca e sa fie din domeniul calculatoarelor Asus ar fi un nume bun pentru un motan. 🙂
Așa e, Laura are dreptate. Boacănele sunt oricum la început, iar cu nedormitul noaptea ai răbdare, e nebunia de început, se cunosc unul pe altul, ăla micu´ trebuie să descopere teritoriul nou și tot ce-i oferă, o să potolească. Fetele mele dorm acum mai mult decât mine noaptea. Dacă am ceva de lucru și stau mai târziu, își pun o labă peste ochi (adică: „Nu fii nesimțită, închide lumina că ne deranjează) și se culcă.
Fugăreala prin casă le apucă ziua, când vin acasă (probabil până atunci dorm), le ține cam 10 minute, apoi vin amândouă la mângâiat (noroc că am două mâini… deci regula e: câte mâini, atâtea pisici), fiecare are locul ei bine stabilit pe/lângă mine 🙂 Noaptea nu se mai fugăresc acum.
Stii ca de cand am aflat ca e baiat am zis ca Dell i s-ar potrivi – daca ne gandim tot la calculatoare; dar totusi Felix suna mai bine. Iar eu cand ma uit la el imi vine sa-i zic Ilie. Are un je ne sais quoi dintr-un Ilie. 🙂 Oricum probabil el o sa decida in momentul cand o sa-ti raspunda la chemare. Ma bucur ca s-a mai imbunatatit atmosfera in casa!
Gata mi-a fost confirmat: a mea are cencer in faza terminala la plamani. Maxim cateva saptamani o sa se mai chinuiasca. Ma asteapta o sesiune de bocit.
Îmi pare rău. N-ar fi mai bine pentru ea dacă i-ați face injecția finală, ca să nu se mai chinuie?
Ba cred ca da, insa imi e greu sa iau decizia. Momentan, capul inca si-l mai ridica atunci cand trec pe langa ea, mai poate mieuna incet, inca se me poate deplasa chiar daca mai greu, adica se cam clatina cand sta in picioare. Vad ca reuseste sa mai faca la nisip. Probabil ca atunci cand nu mai poate manca, merge sau incepe sa miorlaie de durere o sa o ducem la injectat. 🙁