De ce mai vor oamenii copii – săptămâna în 10 minute #4

Inteligența artificială a murit la sat, oamenii vor copii din cele mai egoiste motive, libertatea de exprimare e un moft scump, la fel ca și transparența oamenilor noi în politică - săptămâna în 10 minute #4

„Iadul alb” de la moșie

*inteligența artificială a murit la sat

Astă noapte pe la 2-3 s-a luat lumina. Afară ningea viscolit, dar încă nu se pusese mare lucru pe jos. Domnul inginer s-a repezit să lase siguranțele jos, să nu cumva să ne surprindă curentul cu cocoloașe, când o veni din nou. Am adormit dezbătând ipoteze legate de ce facem dacă va dura pana de curent câteva zile, cum auzisem de la vecinul că fusese prin 2019. Nici până acum nu ne-am învrednicit să cumpărăm un generator, dar ce să zic, nici măcar o lopată pentru zăpadă nu avem prin curte, așa de încrezători suntem în încălzirea aia globală.

Dimineața tot nu venise curentul, iar în casă erau cam 18 grade. Pe la 10-11 încă mai ningea, toți pomii din curte erau copleșiți de zăpadă, nu era semnal la telefon și pentru ceva timp am trăit o senzație stranie de out of the world: fără Internet, fără semnal la telefon, fără curent, putea foarte bine să ne fi atacat și rușii sau inteligența artificială a lui Sam Altman să fi făcut deja saltul spre acea formă amenințătoare pentru omenire, că noi habar nu aveam ce se întâmpla în restul lumii. Un huruit de generator s-a auzit de la vecinul, care avea și încerca să-l pună în funcțiune. Ne-am apucat și noi să dăm zăpada de pe terasele troienite și de pe lângă casă, să scuturăm pomii ca să nu li se rupă crengile și, într-un târziu, când pusesem gând rău unei bucăți de carne din congelatorul care încă nu se dezghețase, s-o frigem la un grătar în curte, a venit curentul. Am putut să aflăm amploarea dezastrului. Spre deosebire de alții la noi nu fusese chiar așa de grav. Doar 12 ore fără curent, pentru vreo 10 cm de zăpadă.

Spre deosebire de țăranii autentici, noi suntem doar niște orășeni cu aere eco, așa că toată casa noastră fancy se bazează pe curent electric: încălzirea, gătitul, frigiderul, apa care trebuie scoasă din puț sau încălzită, totul se bazează pe furnizorul de energie. Nu avem nici măcar o sobă, iar dacă am fi avut panouri solare ar fi trebuit să ne urcăm și pe casă azi ca să dăm zăpada de pe ele. Însăși munca noastră remote depinde de curent și Internet, așa că ne gândeam deja că dacă va mai dura situația să ne refugiem la București până își revine România rurală. Cam așa cred că ar păți și inteligența aia artificială, de care se tem unii. Căci la prima vijelie mai serioasă e suficient să se rupă niște fire de electricitate și gata și cu inteligența. La sate rămâne doar veșnicia.

*de ce mai vor oamenii copii

Personal n-am avut și nici înțeles vreodată nevoia asta de a procrea, iar dincolo de non-explicația că „așa trebuie” sau „așa a lăsat Dumnezeu” m-am gândit că trebuie să existe o chemare interioară puternică pentru asta. Un amic cu care nu mă văzusem demult, și cu care am băut câteva beri săptămâna asta, a ajuns la vârsta la care se îngrijorează că n-are cui să-și lase agoniseala (nu cine știe ce, că a fost ziarist din ăla idealist, deci fraier) și îi pare rău că n-a făcut copii, măcar avea cine să-l ducă la azil. L-am întrebat de ce nu înfiază, dacă chiar îl frământă grijile astea, și mi-a servit toată explicația cu nu știi peste ce copil dai, e drept că nici de al tău nu poți fi sigur că te mai cunoaște la bătrânețe, dar parcă e al tău și suporți mai ușor dezamăgirea.

Un coleg de beri și de meserie ne-a vorbit de pe baricada tatălui de fiică adolescentă, pe care o vede neputincios cum se duce cu bustieră la școală și știe că nu-i poate interzice, dar tot i se strânge inima știind cum gândesc bărbații la vederea fetelor de vârsta ei.  După asta a urmat discuția despre relațiile noastre cu propriii părinți și dulcea povară a gândului că ei încă mai există, și panica la gândul că vor muri. Un motiv în plus să nu dorești să-ți copleșești copilul cu astfel de trăiri la rândul tău. Dar cine știe, probabil asta face parte din viață.

Celălalt motiv de procreare de care am auzit adineauri pare și mai absurd: femeie de 40+, realizată profesional, ajunsă într-un job la care visa, dar care se dovedește un coșmar pentru ea, din cauza sistemului care funcționează prost. E vorba despre sistemul de justiție. Nu s-a gândit până acum să facă copii, dar acum un copil pare singura șansă de a lua o pauză de la job-ul stresant. Probabil îl va face, iar peste doi ani se va trezi cu un job stresant plus un copil care-i va crea și mai multe frustrări. Dar cel puțin natalitatea va crește.

Apus pe uliță la moșie

*libertatea de exprimare – de la bal la spital

Săptămâna asta am fost la Leipzig câteva zile, la o conferință despre libertatea de exprimare și cum se simte ea în Europa. Nu se simte bine, deși ni se pare că e mult mai bine decât pe vremuri. Pe noi ăștia din UE ne mai salvează doar comparația cu Rusia, Turcia și Azerbaidjan, care au mai multe condamnări la CEDO decât plutonul codaș al UE – Ungaria, Polonia, România, Italia. Dar chiar și așa, condamnările astea la CEDO au devenit un moft de care premierii ca Ciolacu se pot delimita spunând că nu sunt o prioritate pentru ei, pentru că românii nu sunt pregătiți să aibă libertate de exprimare. Mă rog, el s-a referit la parteneriatul civil, dar chiar și așa, se poate extrapola la orice condamnare CEDO care e obligatoriu de executat: proprietate, violență domestică, violența miliției, condițiile din penitenciare. Pe toate le avem, dar poporul nu e pregătit, domnule, pentru mofturile astea europene. Doar clasa politică e pregătită pentru banii de la UE. Așa zicea și un avocat turc, întrebat ce crede, dacă Erdogan va scoate Turcia din CEDO. A zis că nu crede, că n-are niciun interes să piardă bani.

Nu-s doar ai noștri de vină. 40% dintre hotărârile CJUE și CEDO, care privesc statele UE din ultimii zece ani, nu au fost încă puse în aplicare. România, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Italia sunt țările fruntașe la neexecutarea hotărârilor. Dar top-ul ăsta poate fi un pic viciat de o chestie pe care am auzit-o acum pentru prima dată din gura unui activist vest-european: că CEDO e mai înclinată să condamne statele din est decât pe cele considerate „pilonii democrației” din vest. La fel, CEDO e mai înclinată să condamne statele pentru încălcarea dreptului la liberă exprimare în cazul unui jurnalist, dar e mai puțin sensibilă la cazurile unor indivizi oarecare. Ca să vezi, justiția europeană nu e chiar așa legată la ochi cum credeam!

În fine, to add insult to injury, cum zice englezul, timpurile pe care le trăim adaugă la modurile tradiționale, prin care statele încălcau libertatea de exprimare, unele noi și mai greu de combătut: supraveghere prin softuri gen Pegasus sau Strategic Lawsuits Against Public Participation (SLAPP), adică procese de intimidare care au efect de autocenzură. România de exemplu a dezincriminat calomnia și insulta abia în 2006 și cu mari insistențe externe și interne – până atunci se făcea pușcărie pentru ce scriai. Acum nu se mai face pușcărie, dar jurnaliștii sunt dați în judecată și li se cer despăgubiri pentru care trebuie să facă credite la bancă. Sau sunt chemați pe la parchete doar ca să fie intimidați cu vreo anchetă. Și nu e vorba că nu și-au făcut bine treaba, ci că politicienii au justiția în buzunarul lor. Iar ăia mai OK din justiție se gândesc să facă copii doar ca să fugă din sistem măcar și temporar.

Firește, ar trebui să ne bucurăm că nu suntem Rusia, unde jurnaliștii sunt direct omorâți, iar peste 14.700 de site-uri au fost blocate numai de la invazia Ucrainei, sau Turcia, unde ca jurnalist nu știi ce ți se poate întâmpla când te întorci acasă de la o conferință ca asta, la care ai vorbit liber. Totuși, să nu ne culcăm pe o ureche, niciun drept nu e câștigat definitiv. Pentru că, așa cum spunea avocatul ăla turc, liderii noștri învață ce e rău unii de la alții.

*ce le pune în apă pasagerilor pe zborurile de linie

Nu mai zburasem demult cu companiile de linie și am fost plăcut impresionată de calmul și disciplina pasagerilor de pe cele patru curse Lufthansa cu care am zburat. Nu aplaudă, nu sar în picioare imediat ce avionul pune roțile pe pistă, ca să-și ia primii bagajele și să blocheze culoarul în așteptarea debarcării, nu se vorbește tare, nu se hăhăie. Și nu erau doar nemți. OK, pe zborurile interne Frankfurt-Leipzig și retur or fi fost mai mulți din ăștia, dar chiar și pe legăturile cu Bucureștiul era mai multă civilizație.

Singura problemă, pe lângă faptul că ne-au ținut aproape 4 ore doar cu apă, a fost că la Frankfurt ne-au băgat din nou pe la controlul bagajelor, deși n-ar fi trebuit, că eram doar în tranzit, și din cauza asta era să pierdem legătura cu Leipzig. La întors n-a mai fost cazul, pentru că controlul a fost făcut temeinic, nemțește, la plecare. Nu știu dacă e o regulă născută din faptul că pe aeroporturile românești nu se face corect un control de securitate, dar făcând o comparație cu cum s-au derulat lucrurile la ceilalți aș zice că e o diferență pe care nemții o cunosc. Și zic mersi, probabil, că nu ne vor alții în Schengen.

Același apus, altă perspectivă

*nevaccinați pentru democrație

Nu-i frumos să te bucuri de răul altuia și nici să anticipezi un verdict înainte ca justiția să bată din ciocănel, deși e posibil ca și dosarul ăsta să se prescrie sau să fie doar o fumigenă electorală. Totuși, un pic de I told you so pot să zic în cazul dosarului cu vaccinurilor anti-Covid în care DNA amenință să strivească corola de minuni a USR, căci PNL nu o mai are demult. Am văzut că lumea s-a poziționat, ca de fiecare dată, groupies știu deja că nu e nicio vină acolo și că totul e o înscenare. N-am înțeles la ce ar folosi, că nu e ca și cum USR ar mai sparge sondajele cu procentele lor în ultima vreme, dar mă rog, admiratorii sunt datori să spere.

Dincolo de vinovății sau nevinovății, de decizii luate într-o perioadă complexă, fără precedent, de existența sau inexistența unui interes sau a unui câștig din acea achiziție, de oportuna sau prost inspirata decizie de a cumpăra atât de multe vaccinuri, rămâne un fapt cert: oamenii ăștia au făcut parte dintr-un sistem complet opac atunci când au fost la butoane, în timpul pandemiei, și au întreținut această opacitate, de parcă ar fi lucrat pentru vreo lojă masonică, nu pentru statul român. Asta a întreținut și sporit nervozitatea, neîncrederea oamenilor în actul de guvernare și chiar în vaccinuri. Și nu, nu erau de la hulitul PSD, ci de la cele mai iluminate partide pe care le avea România atunci. Dacă oamenii noi în politică s-au comportat așa într-o situație de criză, ce așteptări să avem de la restul?

Admit că am un dinte subiectiv la adresa personajului VVV, care în cele două mandate de ministru al sănătății ne-a dat cu flit în aproape același mod atunci când i-am cerut informații publice despre activitatea din minister. Prima dată a fost după Colectiv, când APADOR-CH i-a cerut informații despre modul în care a acționat statul român la Colectiv. Ministerul Sănătății condus de VVV ne-a ignorat cu superioritate inclusiv după ce am câștigat procesul prin care instanța a obligat ministerul să ne dea informațiile, iar pe el, conducătorul, să plătească penalități de întârziere. Nici măcar atunci nu a înțeles care era rostul acestei legi a informațiilor publice și nici nu știa cum funcționează ea. A considerat că organizația are ceva cu el, personal.

A doua oară s-a comportat la fel, întrebările au vizat de data asta vaccinurile: câte s-au cumpărat, la ce preț, de unde, etc. Cu siguranță aveau aceste informații dar au refuzat să le dea, chipurile respectând confidențialitatea cerută de la Bruxelles. Autoritățile noastre competente ne-au trimis ca pe o minge de ping-pong de la MS la Guvern și la CNCAV-ul lui Gheorghiță. În cele din urmă am obținut informații după vreo șase luni de la CNCAV. Dar problema cu aceste procese, prin care ți se recunoaște dreptul de a primi acele informații, este că ele durează și se finalizează târziu, când informațiile alea nu mai au valoare. Iar celor care le-au refuzat, deși era datoria lor instituțională să ți le ofere, nu li se întâmplă nimic. Asta e legea pe care speranța USR a ignorat-o de două ori numai în cazul nostru, care eram o organizație neguvernamentală. Nu știu cum o fi tratat solicitările venite de la cetățeni.

Desigur, dosarul DNA nu are legătură cu asta, dar adaugă încă o cărămidă la zidul de neîncredere clădit între oameni și politicieni, chiar și de acești minunați oameni noi în politică. Derivă din modul opac și arbitrar în care oamenii ăștia au luat deciziile atunci, așa cum s-au luat de altfel inclusiv la vârful UE, prin înțelegeri ascunse și SMS-uri „pierdute”. Parchetul European anchetează și el achiziția de vaccinuri la nivelul Uniunii, dar probabil nu vom avea o solicitare de ridicare a imunității doamnei Ursula pentru conflictul de interese care nu este un conflict, în cazul finanțării companiei farmaceutice la care lucrează soțul dumneaei. Iar curentul eurosceptic este, firește, de neînțeles 😉

Modul în care au guvernat oamenii ăștia noi în politică se răzbună acum și pe ei. Ar trebui să fie un soi de învățare de minte pentru politicieni, să nu se creadă veșnici și să înțeleagă importanța guvernării transparente. Dar e puțin probabil să servească drept lecție pentru alții, când nu va fi nici măcar pentru ei, căci după cum se vede toți se consideră deja victime și martiri.

*niște case frumoase făcute, cine ar fi crezut, chiar în România

Am văzut cu surprindere că cea mai frumoasă casă construită anul ăsta în România e una din lemn, deși are un aer mai degrabă instituțional, dar totuși este interesantă. Ca posesori de casă din lemn, cu lemnul la vedere și pretenția de a-l păstra cât mai mult la culoarea lui natur, ne-am hlizit la vederea acestui mausoleu al uleiului de întreținere a lemnului 🙂 Marca folosită de unguri la casa noastră, și de noi ulterior, când i-am mai dat o mână pe fațadă, se cheamă Pulex și e scumpă în draci. Desigur că nu se compară puterile noastre financiare cu cele ale omului care și-a făcut casa asta, și pesemne că nici n-o s-o dea el personal cu Pulex, cum am făcut noi, dar tot l-am compătimit la gândul că o să se chinuie să curețe păienjenii strânși prin fagurii ăia de lemn – și cine stă la curte știe ce păienjeniș se face vara pe case – sau că o să se îngrijoreze la fiecare decolorare a lemnului, că asta înseamnă că nu s-a dat bine cu ulei.

Nici nu vreau să mă gândesc ce-o fi fost pe capul lui azi, când s-o fi trezit și și-o fi găsit zăpadă băgată prin toate coloanele alea și a trebuit s-o curețe, ca noi, ca să nu stea udă și să afecteze lemnul…

Fațada noastră de nord

Pe frontul locativ pisicesc, nu se înregistrează schimbări majore. A doua casă făcută de domnul inginer special pentru ele a rămas tot goală, ele au preferat niște cutii de carton care s-au udat complet astă noapte și a trebuit să le arunc. Acum, când scriu aceste rânduri, avem primul mușteriu în noua casă, dar restul nu se știe pe unde se înghesuie. Șandor stă în cușca lui, cu fundul în ușă, ca să nu lase pe nimeni să intre.

Garfield, Vasile, Dorel și Pestrița ocupă casa primordială.

Etichete: , , , , , ,

2 comentarii la “De ce mai vor oamenii copii – săptămâna în 10 minute #4” Subscribe

  1. Maria Capreci 27/11/2023 at 15:36 #

    Foarte frumos rezumatul săptămânii. Și porție generoasă, ca dațile trecute am rămas cam flămânda.
    Îmi plac pisicile mult dar sincer acum țin cu bietul Șandor.
    Ați încercat sa le puneți o cutie mica de carton în adăpostul mai mare? Un fel de păcăleală…

    • Dollo 27/11/2023 at 20:03 #

      Noua casă nu e chiar așa de mare, ca s-o mai și compartimentăm 🙂 E făcută să stea împreună ca să se încălzească. Acum preferă să stea pe prag aliniate decât să se ducă în noua casă.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor

machupicchu12

Ca să vizitezi Machu Picchu – casa de vacanță a lui Pachacuti, omorât de spanioli cu varicelă, descoperită 500 de ani mai târziu de un american – trebuie să bagi 140 de dolari în pușculița din Bermude a vreunui politician peruan, pe cel mai scump bilet de tren din lume.

Dacă Traian ar fi vrut să cucerească Dacia în 2013…

turnulete

… l-ar fi oprit jandarmii să urce la cetatea Sarmizegetusa Regia, pe motiv că e închisă între decembrie și februarie, și astfel geneza poporului român ar fi așteptat primăvara

De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

metrou5

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.

„Căpșunarii” care construiesc metroul din Drumul Taberei

Faur, Gheorghe și Vișovan în fața scutului cu care vor săpa tunelul de metrou

Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.

Hai păpușă sexoasă, bagă!

primaria

Primele victime ale poziționării USR împotriva modificării Constituției sunt propriii consilieri generali din București, hărțuiți grobian de consilierii PSD pe tema „cuplurilor de același gen”. Famiglia tradițională PSD de la Primăria Capitalei îi hărțuiește pe copiii adoptați ai cuplului bisexual USR

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.