De ce vă doriți copii?

Mi-a revenit în minte întrebarea asta vizitând un penitenciar în care am întâlnit două femei cu copiii lor (sugari) și alte două gravide, executând pedepse diverse. Ce modele vor ajunge să perpetueze copiii ăia?

A m mai avut discuția asta și aici pe blog și în viața reală cu diverși. Și tot nu am obținut niște răspunsuri raționale la această întrebare. Nedumerirea mea vine dintr-un handicap personal, mărturisesc, pentru că eu nu mi-am dorit niciodată copii și nu sunt capabilă nici de atâta empatie încât să pricep de ce unii oameni își doresc cu ardoare să-i facă, deși nimic din existența lor nu ar trebui să-i motiveze. Niciodată n-am putut să înțeleg expresia „trebuie să fac și eu un copil!”. De ce trebuie?

Ce m-a șocat, de-a dreptul, a fost bucuria vizibilă și reală pe care una dintre gravidele din închisoare o avea pe față. Aflase chiar în ziua aia de la ginecolog că „s-ar putea să fie” și radia de fericire. Mai avea opt luni de ispășit, deci probabil va naște în libertate. Dar soțul ei era de asemenea la pușcărie, pentru mulți ani, ea însăși dormea în celulă cu soacra în pat, din pricină de supraaglomerare a sistemului. Acasă mai avea doi copii care o așteptau, ăsta din burtă era deci al treilea. Femeia nu părea să aibă mult peste 20 de ani, era subțirică, drăguță, și cu ceva dinți lipsă în gură. Noua sarcină se produsese într-una din vizitele conjugale la care au dreptul deținuții. Deși eu mi-am reprimat cu greu întrebarea care-mi stătea pe buze – ce naiba ți-a lipsit, femeie, de ce n-ai folosit prezervativul? – ea a fost, totuși, pusă, de directorul închisorii. Femeia a zâmbit plecând privirea și a răspuns că își iubește bărbatul.

Câteva camere mai încolo o altă femeie era deja în șapte luni și se plângea că gardienii nu-i dau voie să-și satisfacă diverse pofte de gravidă, că are nevoie de vitamine etc. I-aș fi dus-o în celulă celeilalte gravide, ca să vadă ce înseamnă o sarcină dusă în condiții de pușcărie. Înainte de a te întreba ce îi oferi copilului după ce l-ai născut trebuie să te întrebi și cât de bun e regimul auster de hrană și igienă în care vei trăi, ca gravidă, în pușcărie. Cât de mare trebuie să fie dragostea de bărbat ca să nu-ți pui, totuși, întrebările astea înainte de a desface picioarele? Și de ce să nu ne întrebăm în final: dragostea pentru acel viitor copil există?

În sectorul destinat mamei și copilului, două femei la fel de tinere locuiau în condiții net superioare cu sugarii lor. Unul avea un an și celălalt câteva săptămâni. Legislația noastră prevede că mamele au dreptul să păstreze copiii în închisoare, cu ele, până la vârsta de un an, dacă doresc asta. Dar după un an copiii sunt încredințați familiei.

Totuși, chiar dacă locuiau în condiții evident bune (poate mai bune decât au acasă), vorbim de o închisoare. Copilul de un an stătea ghemuit în brațele mamei și părea destul de timorat de vizitatori. Nu vreau să-mi imaginez cum va fi când va veni momentul despărțirii de mamă. Vă imaginați cum trebuie să fie, și pentru mamă, dar mai ales pentru puiul ăla de un an, obișnuit până atunci numai și numai cu mama? Să se despartă brusc de ea și să n-o mai vadă, poate, decât la vizitele lunare sau trimestriale, la vorbitor. Este o traumă pe care nimeni n-ar trebui s-o traverseze, cu atât mai puțin să-ți pui copilul s-o trăiască atât de devreme.

Într-una din discuțiile pe tema asta cu cineva, mai demult, ajunsesem la concluzia că unul dintre motivele pentru care oamenii fac copii este această autoadulare care-i împinge să populeze pământul cu cât mai mulți ca ei. Mie una îmi sună trist, dar nu sunt în măsură să judec care e dovadă mai mare de egosim: a face copii pentru că te consideri demn de multiplicat sau a nu face deloc? Mă întrebam, însă, plecând din închisoarea aia, oare ce fel de model vor urma copiii născuți în închisori?

Cu aceeași ocazie am aflat că legislația noastră (inspirată de cutuma internațională) prevede că în astfel de cazuri, când o femeie naște în închisoare, este transferată într-un spital civil, tocmai pentru ca bebelușul să vină pe lume liber. Să nu-i scrie, chipurile, pe certificatul de naștere locul reprobabil în care s-a născut. Este totuși o ipocrizie, dacă privim lucrurile realist. În afară de faptul că mama l-a născut acolo unde probabil se afla din cauza unor infracțiuni comise cu voie sau fără voie, copilul va fi ulterior prizonierul unei închisori de altă natură: aceea a modelelor pe care le va vedea în familie și pe care cel mai probabil le va copia. Poate că nu va fi valabil în toate cazurile, dar cred că un procent covârșitor din copiii născuți în astfel de situații va constitui generația de mâine a populației carcerale.

Modelul părintesc este, oricât ne-am feri de el, cel pe care toți îl urmăm în viață. Se spune că părinții – și mamele în special – ne fac cel mai mare rău cu cele mai bune intenții, setându-ne anumite caracteristici și așteptări pe care doar norocoșii pot să și le schimbe sau să le transforme ulterior, folosindu-se de educație și de o tărie de caracter neobișnuită. În rest noi ăștilalți perpetuăm modelul familiei în care am avut norocul sau ghinionul să ne naștem.

Poate că unii care vor citi asta se vor simți lezați de aducerea în aceeași dezbatere a cazurilor din închisori. Oamenii liberi se vor simți îndreptățiți să se creadă mai buni, și să spună că nu suportă comparația. Desigur, cunosc oameni pe care-i admir pentru modul în care se implică în creșterea copiilor lor și admit că decizia de a face un copil e până la urmă o chestie prea intimă ca să fie chestionată. Suspectez, însă, că atât în libertate cât și în închisori multe dintre femei se lasă influențate de factori externi atunci când spun că vor să facă un copil și nu sunt mânate înspre maternitate de vreo chemare lăuntrică altruistă. Prin urmare, vă întreb cât se poate de franc și mă aștept să-mi răspundeți la fel, fie că aveți copii, fie că doar vi-i doriți, cândva: de ce vă doriți copii?

Etichete: , , , , , , , ,

52 comentarii la “De ce vă doriți copii?” Subscribe

  1. Béranger 18/11/2013 at 22:32 #

    Be-he-he! Beee-he-heee!

    De-aia.

  2. Andor 19/11/2013 at 08:57 #

    Am 2 copii (sa-mi traiasca, multumesc) si cred ca principalul motiv pentru care mi-am dorit 2 a fost educatia primita. Asa am fost crescut acasa si educat ca-i bine sa ai copii, mai mult decat unul, dar nu mai multi decat poti intretine. Si la intretinere inteleg sa-ti permiti sa-i imbraci, hranesti si scolesti (scuze termenul dar suna mai bine decat „sa-i poti intretine la scolile pe care si le vor dori”).
    Si acuma vin partile neplacute: da, e foarte greu sa-ti educi copii, sa-i determini sa se poarte frumos, sa se comporte adecvat in societate si totusi sa raman zglobii si imprevizibili. E o contradictie in ceea ce spun, dar am observat ca asa isi doresc toti. 🙂
    Dar se pare ca parintii au un mecanism de autoaparare si daca e sa-mi aduc aminte de cum a fost si ce-a facut copilul acum .2 ani imi amintesc numai lucrurile placute.
    Si cred ca merita mentionat ca atat eu cat si sotia nu suntem genul care umblau prin cluburi si pierdeau noptile pe la petreceri. Spun asta deoarece pentru cei cu viata sociala foarte activa s-ar putea sa devina un impediment aparitia unui copil.
    Nu e o pledoarie pentru „FACETI COPII !”. Dimpotriva! Facti copii doar daca va simtiti in stare sa le asigurati lor cel putin sau mai mult decat v-au asigurat voua parintii (atat spiritual cat si material).
    P.S. Asa, ca idee: SUA incurajeaza puternic sporul natural. Oare de ce?

    • adib 19/11/2013 at 10:23 #

      „Asa, ca idee: SUA incurajeaza puternic sporul natural. Oare de ce?”

      Au si ei aceleasi personaje cu IQ sub limita. Trebuie sa aiba de unde recruta pentru armata in conditiile in care nu-ti trebuie prea multa scoala pentru asta.

    • arakelian 19/11/2013 at 14:10 #

      habar nu aveam ca SUA incurajeaza puternic sporul natural.
      Ultima data cand studiai, mamicile in SUA aveau concediu de maternitate 6 sapt neplatit, sau 8 sapt. neplatite pt cezariana.
      Iar daca lipsea asigurarea gravidutei, costurile minime sarcina+ nastere in spital porneau de la 11000 dolari in sus.

  3. Dana 19/11/2013 at 09:43 #

    Eram (si indraznesc sa spun ca mai sunt) in situatia ta. Am facut copil la 40 de ani, continui sa nu simt cine stie ce admiratie de tipul cazut-in-fund fata de copiii altora, dar al meu e…evident, special 🙂

    Am facut doar unul (mai precis una) pentru ca dincolo de nevoile de baza (care banuiesc ca se pot indeplini si pentru doi, n-o fi asa mare baiul) doresc sa-i ofer o educatie solida si oportunitati de care eu nu am avut parte (mai ales din cauza regimului politic in care am crescut). Sper sa-i dezvolt si discernamantul necesar sa faca alegeri in cunostinta de cauza.

    Nu mi-am pus niciodata problema ca „trebuie” sau ca-s „buna de multiplicat”, dorinta a venit din mine. Si la urma urmei, doar tiganii sa se inmulteasca in tara asta ?!:)

    • Dana Eugenia 19/11/2013 at 13:50 #

      ibidem
      pentru mine e de-ajuns una; sa fie „una si buna” , sa am timp si resurse (materiale, psihice) ca sa ma ocup de ea si sa iasa „proiectul perfect”

      ba da, exista perfect 😉

  4. Dan 19/11/2013 at 11:58 #

    Intrebarea asta e ca si cum ai intreba „de ce va doriti sa faceti sex”.
    Este un instinct, prezent la toate speciile din lumea asta. Acela de a se reproduce si a lasa ceva in urma.
    Ca unii isi inhiba acest instinct e alta discutie. Faptul ca am fost inzestrati cu gandire ne face uneori chiar sa actionam impotriva noastra.

  5. Alex 19/11/2013 at 12:03 #

    Toti cei care spun ca nu-si doresc copii o fac pentru ca nu stiu cum este sa ai. Sa ai copii este cel mai minunat (si este prea putin spus – de fapt nu exista cuvinte sa descrii ce inseamna sa ai copii) lucru in viata oricarui om 🙂

    • Andor 20/11/2013 at 08:40 #

      De acord! Ma temeam ca deviin prea patetic…dar dupa o zi de alergat incoace si-n colo, seara la culcare mi se inmoaie picioarele si mi se umple sufletul cand il aud pe ala mare cum zice „Noapte buna, tati!”

  6. Mihai 19/11/2013 at 13:56 #

    Pentru ca am avut cu cine si pentru ca la un moment dat ma saturasem sa traiesc numai pentru mine si in inconstienta mea am ales o solutie care a ajuns sa ma scoata din zona personala de comfort in fiecare zi.
    Iaca asa am descoperit ca am totusi sentimente (materne) paterne, pe care unii nu le dezvolta nici dupa ce au copii. Optiune personala, nu suntem toi la fel.
    A meritat pana acum fiecare clipa.
    Still counting.

  7. Ioana 19/11/2013 at 17:33 #

    Uite de ce vor unii copii – să le aducă o cană cu apă la bătrâneţe https://www.youtube.com/watch?v=36Mw76M13HA

  8. Xanaxdoo 19/11/2013 at 17:55 #

    Ehei, Dollo draga. Ma gindeam ca daca scriai articolul asta acum doi-trei ani, ti-ar fi sarit la beregata o multime de mame si militanti ortodocsi.
    Faptul ca ai comentarii oarecum echilibrate pro-contra imi da sperante: pare-se ca astia care nu ne dorim copii (rational sau nu, din lipsa de instincte necesare sau nu, sau deh, din whatever alte motive) incepem sa iesim si noi in fata si sa ne spunem parerea fara sa ne mai temem de anatema publica, ca se pare ca publicul a mai evoluat. Alternativ, e posibil ca grupul tau de cititori e cu adevarat mai destept decit al altora…
    Lista mea de motive de ne-avut copii e clara, nici prea lunga, nici prea scurta, dar mi-e lene sa detaliez pentru public.

    PS: Oarecum in legatura cu asta, mi-e mila de acei copii facuti de mame indecise, doar asa, ca trebuie. Am in jur citeva astfel de mamite, si ma deprima sa vad cit isi streseaza kinderii cu ambitiile lor (vorba aceea „am renuntat la mine ca sa te am, acum fa bine si serveste-mi egoul, facind lectii de balet, tenis, karate, pian, bla bla bla”). Nu spun ca toate mamele (si/sau tatii) sint asa. Spun doar ca ma amuza de o vreme incoace sa vad acest sindrom al mamei ultraambitioase – sa fiu scutita de explicatiile de gen „vreau sa ii dau ce-i mai bun copilului meu”. Varianta corecta e „vreau sa imi satisfac niste ambitii neimplinite, si folosesc pentru asta copchilul”. Cunosc foarte putine familii care sa imi dea sentimentul ca au copii care cresc „normal”. Normal nu exista – ori vorbim de parinti indolenti, somnolenti, iresponsabili, ori vorbim de parinti overachievers, care au nevoie de copii pentru a se folosi de ei ca sa se puna pe ei insisi in valoare. Desigur ca nimeni cu copii nu se recunoaste in niciuna din categoriile de mai sus – ei sint perfecti, „se sacrifica de dragul copiilor”, si pentru ei „nu exista bucurie mai mare decit cind se intorc acasa la copii”.

    • Kathy Bates 19/11/2013 at 18:40 #

      Asta ar putea să aibă sens numai dacă s-ar îndeplini 2 condiţii:

      „lecţiile de balet, tenis, karate, pian, bla bla bla” ar fi un fenomen al ultimilor 10-12 ani;
      – personajul în cauză chiar ar vrea ca puştiul lui să înveţe tenisul, karatele sau altceva.

      Numai că fenomenul e cel puţin la fel de vechi ca şi regimul (co)mu(n)ist, adică de 2 sau 3 generaţii, şi cei implicaţi voiau cu totul altceva.

      Adică Iepoca lu’ Împuşcatu’ văzuse construite multe case ale pionierilor, cluburi sportive şcolare, baze sportive ale întreprinderilor etc unde participarea era gratuită sau cu costuri minore, şi mai erau şi mulţi antrenori care îşi trăgeau mucii pe lângă clubul sau baza sportivă de stat, contra unor onorarii destul de mici.

      Asta în teorie. Fiindcă dotările cluburilor şi caselor pionierilor erau de trei parale chioare (de, era epoca raţiilor şi a foamei), iar antrenorul era în multe cazuri vreun beţivan ţicnit, aşa încât era greu de crezut că puştiul chiar ar fi învăţat ceva acolo.

      Dar nimeni nu se aştepta ca el să înveţe ceva. „Oamenii muncii” care „îşi dădeau” copilul la vreo activitate (atenţie la expresie: „îşi dădeau”) nu voiau să îl transforme într-un înotător de talia lui Mark Spitz sau într-o gimnastă ca Nadia Comăneci. Asta era ceva în afara sferei lor obişnuite de gândire. Ei erau „oamenii muncii”, Nadia Comăneci era undeva departe, pe altă planetă sau în altă galaxie.

      De fapt se urmăreau cu totul alte obiective, mai greu de exprimat în cuvinte. Ceva între „vreau să fie undeva, supravegheat/ă, să nu ţină strada cu cheia de gât”, „vreau să înveţe să fie disciplinat/ă, ce-o să se facă în armată sau la serviciu mai târziu” şi „vreau să îi dau un ciubuc prietenului meu instructoru’ Gigel, cu care beau bere”. Activitatea în sine nu prezenta importanţă, puştiului i se cerea de fapt să joace un rol.

      Deci „ambiţia de a investi în copil” e un moft ordinar.

      • Xanaxdoo 19/11/2013 at 21:51 #

        Partial, draga Kathy Bates, ai dreptate, si inteleg ce spui. Dar eu vorbesc despre faptul ca:
        a) pe vremea copilariei mele de prin comunism, un copil facea ori pian, ori balet, ori baschet. Acu’, parintele overachiever isi trimite copilul sa le faca pe toate, de luni pina Vineri, basca niste ore de limbi straine
        b) argumentul cu „vreau sa fie supravegheat” pica, pentru ca parintele overachiever sta cu kinderul in perioada orelor de pian, balet, yoga (da, da, yoga pentru prescolari si scolari), deci nu se pune problema ca trebuie umplute nise ore cind parintele e in schimbul trei.
        E adevarat insa ca „datul” copilului la diverse ore are legatura cu faptul ca parintele vrea sa se spele pe miini citeva ore de obligatia educatiei copchilului lui. O face insa intr-un mod subtil: pasez raspunderea pe care o am eu ca parinte de a-mi aduca odrasla profilor alora de balet, desen, balet si baschet. Nimeni nu ma poate acuza ca nu „fac totul” pentru el, iar in timpul asta mie imi poate merge mintea razna, nu mai am raspunderea de a-l invata cu binele si raul si disciplina. Da Doamne sa le invete de la scoala sau de la activitatile extracuriculare.

        Pina la urma, si pe vremea Impuscatului, si acum, multe se reduc la o competitie intre parinti: „keeping up with the Joneses” se aplica in cresterea copiilor poate mai mult si mai evident decit in alte chestii: nu toti ne putem lua BMW ca al vecinului, dar la ore de pian pot sa imi dau si eu pruncul. Asa ma simt si eu mai aproape de standardul vecinului…(Si de fapt, sa pornim chiar ab ovo, de la faptul ca m-am hotarit sa am copii pentru ca are vecina, colega sau prietena de facultate, sau pentru ca mama/soacra ma bat la cap ca uite, Cici de la 3 deja il are pe al doilea si ele nu au inca nepoti).

        Si, ca sa revin la intrebarea lui Dollo, o-hooo, cite femei nu decid ca isi doresc „copilasi” pentru ca „sint asa de draguuuuuuuti”

        • Dana 20/11/2013 at 15:07 #

          1) Am avut pianina in casa, mostenire de la bunica, Gaveau. Ce s-a mai tinut mama de mine…degeaba. Am vandut-o pana la urma.
          2) La fel, au incercat ai mei cu germana. Timp pierdut…nu mi-a placut neam. Pana la urma am invatat engleza de capul meu.

          Asadar, daca copilul e suficient de incapatanat si adultii au ochii deschisi, ambele parti vor pica la pace in cele din urma. Sau nu…:)

          Asta cu presiunea sociala tine la firile slabe. Eu am repezit-o pe mama (Dzeu s-o ierte) cand a incercat sa zica ceva de nepoti. Pana la urma faci copilul cand te simti tu pregatit (vorba sa fie, nimeni si nimic nu te poate invata sa fii parinte in afara copilului), nu cand vor parintii / prietenii /vecinii etc.

    • TNH 19/11/2013 at 19:32 #

      Cam ai dreptate, Xanaxdoo, multi oameni fac copii pentru ca sunt batuti la cap de proprii parinti si asta arata cat de bine stim sa ne aparam de egoismul lor. Si eu am auzit non-stop de la mama si de la prieteni placa aia cu „trece viata pe langa tine, cutare are copil in clasa intai si tu nu te-ai maritat, nu ai facut un copil si nici nu ai ajuns directoare de firma”, dar din fericire mi se falfaie.

      O alta grosolanie am auzit acum un an si ceva, o tipa cu un copil in carucior o avertiza pe o tipa de care tocmai se despartea sa aiba copii cat mai repede, sa nu devina mama la 40 de ani ca Madalina Manole si sa se sinucida din cauza ca nu se simte implinita.

      Cat despre abuzul psihic la care oamenii sunt supusi din partea familiei si a „prietenilor”, nu pot sa nu observ ca multi prefera sa se predea in acest razboi al nervilor decat sa moara pe baricade.

      De-aia cand voi avea copii (daca voi avea) n-o sa-i stresez: poa’ sa fie gay, hipsteri, atei, fanatici religiosi, numai sa fie fericiti.

  9. gheorghi 19/11/2013 at 23:14 #

    e totusi trist articolul. daca nu ti-ai dorit niciodata copii inseamna ca ai dreptate, e un handicap personal. dar toate criticile tale impotriva celor care fac copii desi, citez,,, nimic din existența lor nu ar trebui să-i motiveze,, ,sunt nefondate.
    ptr ca nu poti tu judeca o existenta asa, din exterior , si sa decizi ca unii oameni nu ar trebui sa-si doreasca copii. stai singura cu animalu ala in casa si decizi tu, asa , ca esti mai desteapta, ca unii oameni au o existenta ata de nepotrivita ptr un copil.toate argumentele impotriva mi se par irationale. adica argumentele tale din articol. ptr ca viata nu e un calcul matematic gen, am bani , am situatie, sunt destept , hai la puit. nu. viata e altceva, gen, imi place de geanina, ii dau la buci, face copii, in crestem noi , sau statul sau ii dam la adoptat etc.si dupa aia murim.si gata..

    • spufi 20/11/2013 at 00:30 #

      mai gheorghi, ce frumos stii tu sa explici cum vine treaba cu viata asta, si ce bine e sa fii mai degraba un animal prost decat unul animal rational.
      si dupa ce mori, nu e asa ca te duci la doamne-doamne? ca asa ti-e SCRIS.

      • gheorghi 20/11/2013 at 01:08 #

        hai pa

  10. Alex 20/11/2013 at 10:52 #

    Se pare ca discutia pe tema data a degenerat. In mod sigur ca sunt si oameni care nu gandesc asa departe(am cu ce-l creste etc) inainte de a face un copil dar nu avem noi dreptul sa ii judecam. Si pentru cei care nu vor sa faca copii: in mod sigur ca o sa vina vremea cand o sa le para rau, foarte rau!! Dar asta este alegerea lor!!

    • gheorghi 21/11/2013 at 08:07 #

      este alegerea lor si o sa fie prea tarziu. anii nu se intorc, si cand te ajung batranetile din urma si tu nu mai ai pe nimeni, nu ca sa-ti aduca o cana de apa, ci sa iti faca bucuria de a fi aproape de tine, in sufletul tau, o sa-ti plangi de mila pe umarul animalelor de companie. nu e obligatoriu totusi ca famila sa fie reusita, copiii pot sa te paraseasca, sau sa-ti aduca necazuri mai mari decat singuratatea. dar daca nici macar nu ai incercat, nu stii cum ar fi putut fi.

      • otilia 09/12/2013 at 13:02 #

        vai, gheorghi, dar ce fricos esti tu si cum te gandesti tu la cei care vor fi batrani fara copii! deci faci copii ca sa nu fii singur, da? pai bravo celor care nu ii fac si carora nu le e teama de singuratatea de la batranete 🙂 cred ca sunt mai puternici decat cei ca tine, pentru ca se bazeaza pe fortele lor, nu pe ale altora, „obligati” moral sa le poarte de grija. in afara de asta, pamantul asta e suprapopulat, resursele de hrana sunt tot mai putine, e imposibil sa nu vezi asta cand te duci la magazin si cand cumperi toate prostiile pe care le mananci. ca deh, la cati suntem, de unde atata hrana sanatoasa? nu-i bai, somn usor!

        sunt curioasa daca face cineva copii si fara sa fie coplesit de egoismul similar celui lui gheorghi. daca sunt oameni care fac copii pentru ca au ce sa le ofere si da, aici intra foarte mult si partea materiala. si mai intra in egala masura si educatia si dragostea. deci daca mai face cineva copii pentru fericirea lor, a copiilor. cu alte cuvinte, sa spui „bai, lumea asta e asa de misto si am atatea lucruri la dispozitie, incat ar fi pacat sa nu le traiasca un omulet”. ca altfel, de rupti in cur si de sclavi prin corporatii e plina lumea.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Viceroy vrea să-și ia permisul, Bianca – doar să se mărite

IMG_2114

Pentru că statusul social adevărat stă în Dacia papuc, cu care se poate căra „marfa”, și în numărul de puradei agățați de fusta nevestei. Restul e deșertăciune.

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

Când și de ce s-au dat ultimele amnistii în Europa

oug_gratiere-curcan

De la Ceaușescu, în 1988, care voia să fie iubit, la Vaclav Klaus, în 2013, care a vrut să scape niște corupți, Europa a trecut prin mai multe aministii și grațieri colective. Președinții care le-au dat nu s-au bucurat, însă, de simpatia populară.

Pentru Dan. Și pentru toți cei care au murit „ca fraierii” la Revoluție

O bunică de pe strada care-i poartă numele lui Dan

Azi e doar un nume de stradă în Berceni. Pe ea locuiesc oameni. Probabil unii dintre ei s-au enervat acum câțiva ani când au fost nevoiți să-și schimbe buletinele pentru că primăria le schimbase numele străzii.

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia

Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?

prefericitul Daniel arata calea

Biserica Ortodoxă Română nu vrea concurență pe piața lumânărilor și a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii și catedrale. Oare FMI știe?