De ce vă doriți copii?

Mi-a revenit în minte întrebarea asta vizitând un penitenciar în care am întâlnit două femei cu copiii lor (sugari) și alte două gravide, executând pedepse diverse. Ce modele vor ajunge să perpetueze copiii ăia?

A m mai avut discuția asta și aici pe blog și în viața reală cu diverși. Și tot nu am obținut niște răspunsuri raționale la această întrebare. Nedumerirea mea vine dintr-un handicap personal, mărturisesc, pentru că eu nu mi-am dorit niciodată copii și nu sunt capabilă nici de atâta empatie încât să pricep de ce unii oameni își doresc cu ardoare să-i facă, deși nimic din existența lor nu ar trebui să-i motiveze. Niciodată n-am putut să înțeleg expresia „trebuie să fac și eu un copil!”. De ce trebuie?

Ce m-a șocat, de-a dreptul, a fost bucuria vizibilă și reală pe care una dintre gravidele din închisoare o avea pe față. Aflase chiar în ziua aia de la ginecolog că „s-ar putea să fie” și radia de fericire. Mai avea opt luni de ispășit, deci probabil va naște în libertate. Dar soțul ei era de asemenea la pușcărie, pentru mulți ani, ea însăși dormea în celulă cu soacra în pat, din pricină de supraaglomerare a sistemului. Acasă mai avea doi copii care o așteptau, ăsta din burtă era deci al treilea. Femeia nu părea să aibă mult peste 20 de ani, era subțirică, drăguță, și cu ceva dinți lipsă în gură. Noua sarcină se produsese într-una din vizitele conjugale la care au dreptul deținuții. Deși eu mi-am reprimat cu greu întrebarea care-mi stătea pe buze – ce naiba ți-a lipsit, femeie, de ce n-ai folosit prezervativul? – ea a fost, totuși, pusă, de directorul închisorii. Femeia a zâmbit plecând privirea și a răspuns că își iubește bărbatul.

Câteva camere mai încolo o altă femeie era deja în șapte luni și se plângea că gardienii nu-i dau voie să-și satisfacă diverse pofte de gravidă, că are nevoie de vitamine etc. I-aș fi dus-o în celulă celeilalte gravide, ca să vadă ce înseamnă o sarcină dusă în condiții de pușcărie. Înainte de a te întreba ce îi oferi copilului după ce l-ai născut trebuie să te întrebi și cât de bun e regimul auster de hrană și igienă în care vei trăi, ca gravidă, în pușcărie. Cât de mare trebuie să fie dragostea de bărbat ca să nu-ți pui, totuși, întrebările astea înainte de a desface picioarele? Și de ce să nu ne întrebăm în final: dragostea pentru acel viitor copil există?

În sectorul destinat mamei și copilului, două femei la fel de tinere locuiau în condiții net superioare cu sugarii lor. Unul avea un an și celălalt câteva săptămâni. Legislația noastră prevede că mamele au dreptul să păstreze copiii în închisoare, cu ele, până la vârsta de un an, dacă doresc asta. Dar după un an copiii sunt încredințați familiei.

Totuși, chiar dacă locuiau în condiții evident bune (poate mai bune decât au acasă), vorbim de o închisoare. Copilul de un an stătea ghemuit în brațele mamei și părea destul de timorat de vizitatori. Nu vreau să-mi imaginez cum va fi când va veni momentul despărțirii de mamă. Vă imaginați cum trebuie să fie, și pentru mamă, dar mai ales pentru puiul ăla de un an, obișnuit până atunci numai și numai cu mama? Să se despartă brusc de ea și să n-o mai vadă, poate, decât la vizitele lunare sau trimestriale, la vorbitor. Este o traumă pe care nimeni n-ar trebui s-o traverseze, cu atât mai puțin să-ți pui copilul s-o trăiască atât de devreme.

Într-una din discuțiile pe tema asta cu cineva, mai demult, ajunsesem la concluzia că unul dintre motivele pentru care oamenii fac copii este această autoadulare care-i împinge să populeze pământul cu cât mai mulți ca ei. Mie una îmi sună trist, dar nu sunt în măsură să judec care e dovadă mai mare de egosim: a face copii pentru că te consideri demn de multiplicat sau a nu face deloc? Mă întrebam, însă, plecând din închisoarea aia, oare ce fel de model vor urma copiii născuți în închisori?

Cu aceeași ocazie am aflat că legislația noastră (inspirată de cutuma internațională) prevede că în astfel de cazuri, când o femeie naște în închisoare, este transferată într-un spital civil, tocmai pentru ca bebelușul să vină pe lume liber. Să nu-i scrie, chipurile, pe certificatul de naștere locul reprobabil în care s-a născut. Este totuși o ipocrizie, dacă privim lucrurile realist. În afară de faptul că mama l-a născut acolo unde probabil se afla din cauza unor infracțiuni comise cu voie sau fără voie, copilul va fi ulterior prizonierul unei închisori de altă natură: aceea a modelelor pe care le va vedea în familie și pe care cel mai probabil le va copia. Poate că nu va fi valabil în toate cazurile, dar cred că un procent covârșitor din copiii născuți în astfel de situații va constitui generația de mâine a populației carcerale.

Modelul părintesc este, oricât ne-am feri de el, cel pe care toți îl urmăm în viață. Se spune că părinții – și mamele în special – ne fac cel mai mare rău cu cele mai bune intenții, setându-ne anumite caracteristici și așteptări pe care doar norocoșii pot să și le schimbe sau să le transforme ulterior, folosindu-se de educație și de o tărie de caracter neobișnuită. În rest noi ăștilalți perpetuăm modelul familiei în care am avut norocul sau ghinionul să ne naștem.

Poate că unii care vor citi asta se vor simți lezați de aducerea în aceeași dezbatere a cazurilor din închisori. Oamenii liberi se vor simți îndreptățiți să se creadă mai buni, și să spună că nu suportă comparația. Desigur, cunosc oameni pe care-i admir pentru modul în care se implică în creșterea copiilor lor și admit că decizia de a face un copil e până la urmă o chestie prea intimă ca să fie chestionată. Suspectez, însă, că atât în libertate cât și în închisori multe dintre femei se lasă influențate de factori externi atunci când spun că vor să facă un copil și nu sunt mânate înspre maternitate de vreo chemare lăuntrică altruistă. Prin urmare, vă întreb cât se poate de franc și mă aștept să-mi răspundeți la fel, fie că aveți copii, fie că doar vi-i doriți, cândva: de ce vă doriți copii?

Etichete: , , , , , , , ,

52 comentarii la “De ce vă doriți copii?” Subscribe

  1. Om bun 20/11/2013 at 13:10 #

    Daca e sa vezi care e firea lucrurilor si de ce ne nastem,o sa vezi ca suntem trecatori in aceasta lume si conteaza mai mult ceea ce ramane.
    De acord, mai bine o lucrare materiala nemaipomenita in urma ta decat un copil care e posibil sa ajunga hot.
    Dar te intreb, parintii tai au riscat cand te-au facut pe tine ?

    Ca si o paranteza:
    Doua intrebari de etica
    >
    >
    > 1. Prima intrebare:
    > Sa presupunem ca stii o femeie insarcinata care deja are 8 copii. Trei
    > dintre ei sunt surzi, doi sunt orbi si unul este dezechilibrat mintal.
    > Femeia are sifilis.
    > Ai sfatui-o sa faca un avort?
    >
    > 2. A doua intrebare :
    > Este momentul alegerii presedintelui lumii si votul tau va determina
    cine
    > este alesul.
    > Iata-i pe cei trei candidati:
    >
    > Candidatul A are legaturi cu politicieni corupti si crede in
    astrologie.
    A
    > avut doua amante. Fumeaza ca o locomotiva si bea 8 pana la 10 pahare
    pe
    zi.
    >
    > Candidatul B a fost concediat de doua ori, doarme pana dupa pranz, in
    > facultate se droga si bea un sfert de litru de whisky in fiecare
    noapte.
    >
    > Candidatul C este un medaliat si un erou de razboi. Este un vegetarian
    > convins, consuma doar bere si asta ocazional si nu a avut nici o data
    > legaturi extraconjugale.
    >
    >
    >
    >
    >
    >
    > Dintre acesti trei candidati, pe care l-ai alege (sincer)? Alege, nu
    trisa
    > si citeste raspunsul de mai jos.
    >
    >
    >
    >
    >
    >
    >
    >
    >
    >
    >
    >
    > Candidatul A este Franklin D. Roosevelt.
    >
    > Candidatul B este Winston Churchill.
    >
    > Candidatul C este Adolf Hitler. …
    >
    > Trebuie sa fii intotdeauna atent cu cei care traiesc prea ..sanatos
    !!!
    >
    > Apropo, daca la intrebarea despre avort ai raspuns afirmativ, tocmai
    l-ai
    > omorat pe Beethoven.

    • gheorghi 21/11/2013 at 07:59 #

      povestea despre bethoven este falsa. mai intereseaza-te despre familia lui reala,sunt informatii pe net destule.iar Hitler a fost o sansa ptr noi sa ne civilizeze. pacat ca a pierdut razboiul, ca s-a aruncat prea sus, si rusine noua ca am fost tradatorii de la sfarsit.

  2. arakelian 21/11/2013 at 10:27 #

    Nu scrie nimeni despre sentimentul matern cu care unii sunt nascuti.

    De ex. verisoara mea este plina de asa ceva, o simt prin toti porii de la ea, uneori o simt ca o mama. Nu are copii. Nici nu cred ca va avea vreodata. Dar e profesoara de 15 ani, una f. apreciata de copii.

    Si asa e de cand o cunosc.

  3. blo 22/11/2013 at 17:46 #

    cam tarziu, dar uite si cum a fost la mine:
    la inceput n-am vrut copii, nu ma simteam destul de matura sa fac fata provocarii, si asta m-a tinut pana pe la 31 de ani. cand brusc m-am simtit, si-am zis ca ok, vreau si eu unul.
    l-am facut si chiar daca a fost greu, nu imi pare rau. e un copil frumos, destept, dificil si minunat si mi-a schimbat viata complet.
    al doilea copil a venit ca o surpriza, si desi nu era momentul, m-am surprins dorindu-mi-l cu patima, dorind sa-l vad, sa-l tin in brate si sa-i fiu mama.
    mi-au placut copiii dintotdeauna, stiam ca vreau sa-i am candva, chiar daca mi-era cumplit de frica si treceam absolut totul prin filtrul ratiunii.
    habar n-am daca sunt o mama buna sau nu, lumea zice ca da, soacra-mea e de alta parere :))
    o sa aflu mai tarziu, dupa ce-or sa treaca copiii de crizele adolescentei. daca ma mai suna vreunul, inseamna ca da, le-am fost o mama buna, daca nu..

  4. Manuela 27/11/2013 at 06:25 #

    eu cred ca rationalizezi prea mult o chestiune care nu se ‘naste’ la nivel rational

  5. Jolie 05/12/2013 at 13:41 #

    Cred ca toti oamenii (inclusiv noi astia care ‘nu vrem’) cad in patima instinctului, fie inainte sau dupa o anumita varsta, de incep sa-si doreasca sa fie parinti. Cel putin in societatile civilizate.
    In cele (foarte) conservatoare sau cu influente religioase oamenii isi doresc copii pentru ca au fost crescuti cu ideea ca asta e datoria suprema, sa ne inmultim si sa populam pamantul. Trebuie sa lasi ‘ceva’ in urma, iar pentru ei, o opera materiala vs. un copil cu sanse de a deveni un tampit nu suporta comparatie, pentru ca un copil e o viata care va da nastere altor vieti si-asa mai departe (fie ele tampite sau nu). Biologic vorbind, ‘ei’ au dreptate….suntem si noi fiinte vii manate de instinct, pana la urma, la modul deep raw.

    Personal, nu-mi doresc copii inca fiindca nu am stabilitate materiala si nu sunt casatorita. Imi doresc o familie la un moment al vietii mele…si cred ca asta e dilema femeii ‘moderne’- vrei copilul sau familia? Single or married? Ai nevoie de un barbat sa-ti validezi existenta? Pana la urma la asta se reduce totul. Cred ca femeile care uita de orice alte aspecte, financiar, emotional, familial, si bat moneda pe ‘sa am eu copilul meu, sa-l tin in brate’, sunt inconstiente. Un copil nu e o jucarie sau un animalut pe care-l aduci pe lume pentru propria-ti satisfactie (fiindca-ti iubesti barbatul, fiindca ‘vrei’ sa ai ceva sa strangi in brate, fiindca ti se usuca ovarele etc.) ci un viitor cetatean al lumii….

  6. kellogs 09/12/2013 at 02:01 #

    recomand cu caldura un curs de antropologie. Face minuni.

  7. Tanase Laurentiu 13/05/2014 at 16:14 #

    Cred ca de cele mai multe ori in hotararea oamenilor de a prolifera, notorietatea obiceiului este factorul decisiv. Majoritatea cazurilor nu implica niciun rationament. Cum ati spus si dumneavoastra, ideea asta pleaca de la stereotipul „trebuie sa fac un copil”. Cine le spune ca trebuie? Notorietatea obiceiului, care, in forul nostru interior, da nastere mentalitatii de turma.

  8. Alex 08/07/2014 at 12:38 #

    Si care ar fi concluzia/iile in urma raspunsurilor la intrebarea ta Dollo!?

  9. Irina 28/07/2014 at 08:41 #

    Nu vreau copii, sunt decisa si convinsa de acest lucru.

    Nu am sentimente materne si nu vad absolut niciun rost la a naste propriul copil. De ce as face asta? Ce motiv exista? Lumea nu e lapte si miere, suntem deja prea multi si nu imi dau destula importanta incat sa cred ca trebuie sa las ceva pe pamant cand mor.

    Daca totusi o sa vreau vreodata copil, o sa adopt. Nu simt nevoia sa am copil trup din trupul meu, o sa fiu perfect multumita daca o sa pot sa dau o viata buna si un viitor sigur unui copil orfan sau nedorit. Dar sa aduc eu pe lume este exclus. Ce motiv as avea?

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

O zi la probațiune

alb-negru

Ce face un VIP condamnat cu suspendare, când ajunge în biroul consilierului de probațiune, unde trebuie să-și demonstreze îndreptarea: răspunde la telefon cu „dragă, sunt în oraș, la un interviu, vorbim mai târziu” 😉

(III) Clientul român e mitocan și nespălat

sexwork is work

Ultima parte a interviului cu „Profesoara” – una dintre cele mai vechi prostituate din București – face un portret robot al clientului român, de la gunoier și căcănar, până la politician și preot.

Cum am fost jefuiți în Valparaiso

20180312_112948

Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

Din Buenos Aires con mucho calor

eu

Zgomotos, fierbinte, cu iz de grătar și cu aromă de tango – Buenos Aires, orașul cu 13 milioane de oameni

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților