De ce vă doriți copii?

Mi-a revenit în minte întrebarea asta vizitând un penitenciar în care am întâlnit două femei cu copiii lor (sugari) și alte două gravide, executând pedepse diverse. Ce modele vor ajunge să perpetueze copiii ăia?

A m mai avut discuția asta și aici pe blog și în viața reală cu diverși. Și tot nu am obținut niște răspunsuri raționale la această întrebare. Nedumerirea mea vine dintr-un handicap personal, mărturisesc, pentru că eu nu mi-am dorit niciodată copii și nu sunt capabilă nici de atâta empatie încât să pricep de ce unii oameni își doresc cu ardoare să-i facă, deși nimic din existența lor nu ar trebui să-i motiveze. Niciodată n-am putut să înțeleg expresia „trebuie să fac și eu un copil!”. De ce trebuie?

Ce m-a șocat, de-a dreptul, a fost bucuria vizibilă și reală pe care una dintre gravidele din închisoare o avea pe față. Aflase chiar în ziua aia de la ginecolog că „s-ar putea să fie” și radia de fericire. Mai avea opt luni de ispășit, deci probabil va naște în libertate. Dar soțul ei era de asemenea la pușcărie, pentru mulți ani, ea însăși dormea în celulă cu soacra în pat, din pricină de supraaglomerare a sistemului. Acasă mai avea doi copii care o așteptau, ăsta din burtă era deci al treilea. Femeia nu părea să aibă mult peste 20 de ani, era subțirică, drăguță, și cu ceva dinți lipsă în gură. Noua sarcină se produsese într-una din vizitele conjugale la care au dreptul deținuții. Deși eu mi-am reprimat cu greu întrebarea care-mi stătea pe buze – ce naiba ți-a lipsit, femeie, de ce n-ai folosit prezervativul? – ea a fost, totuși, pusă, de directorul închisorii. Femeia a zâmbit plecând privirea și a răspuns că își iubește bărbatul.

Câteva camere mai încolo o altă femeie era deja în șapte luni și se plângea că gardienii nu-i dau voie să-și satisfacă diverse pofte de gravidă, că are nevoie de vitamine etc. I-aș fi dus-o în celulă celeilalte gravide, ca să vadă ce înseamnă o sarcină dusă în condiții de pușcărie. Înainte de a te întreba ce îi oferi copilului după ce l-ai născut trebuie să te întrebi și cât de bun e regimul auster de hrană și igienă în care vei trăi, ca gravidă, în pușcărie. Cât de mare trebuie să fie dragostea de bărbat ca să nu-ți pui, totuși, întrebările astea înainte de a desface picioarele? Și de ce să nu ne întrebăm în final: dragostea pentru acel viitor copil există?

În sectorul destinat mamei și copilului, două femei la fel de tinere locuiau în condiții net superioare cu sugarii lor. Unul avea un an și celălalt câteva săptămâni. Legislația noastră prevede că mamele au dreptul să păstreze copiii în închisoare, cu ele, până la vârsta de un an, dacă doresc asta. Dar după un an copiii sunt încredințați familiei.

Totuși, chiar dacă locuiau în condiții evident bune (poate mai bune decât au acasă), vorbim de o închisoare. Copilul de un an stătea ghemuit în brațele mamei și părea destul de timorat de vizitatori. Nu vreau să-mi imaginez cum va fi când va veni momentul despărțirii de mamă. Vă imaginați cum trebuie să fie, și pentru mamă, dar mai ales pentru puiul ăla de un an, obișnuit până atunci numai și numai cu mama? Să se despartă brusc de ea și să n-o mai vadă, poate, decât la vizitele lunare sau trimestriale, la vorbitor. Este o traumă pe care nimeni n-ar trebui s-o traverseze, cu atât mai puțin să-ți pui copilul s-o trăiască atât de devreme.

Într-una din discuțiile pe tema asta cu cineva, mai demult, ajunsesem la concluzia că unul dintre motivele pentru care oamenii fac copii este această autoadulare care-i împinge să populeze pământul cu cât mai mulți ca ei. Mie una îmi sună trist, dar nu sunt în măsură să judec care e dovadă mai mare de egosim: a face copii pentru că te consideri demn de multiplicat sau a nu face deloc? Mă întrebam, însă, plecând din închisoarea aia, oare ce fel de model vor urma copiii născuți în închisori?

Cu aceeași ocazie am aflat că legislația noastră (inspirată de cutuma internațională) prevede că în astfel de cazuri, când o femeie naște în închisoare, este transferată într-un spital civil, tocmai pentru ca bebelușul să vină pe lume liber. Să nu-i scrie, chipurile, pe certificatul de naștere locul reprobabil în care s-a născut. Este totuși o ipocrizie, dacă privim lucrurile realist. În afară de faptul că mama l-a născut acolo unde probabil se afla din cauza unor infracțiuni comise cu voie sau fără voie, copilul va fi ulterior prizonierul unei închisori de altă natură: aceea a modelelor pe care le va vedea în familie și pe care cel mai probabil le va copia. Poate că nu va fi valabil în toate cazurile, dar cred că un procent covârșitor din copiii născuți în astfel de situații va constitui generația de mâine a populației carcerale.

Modelul părintesc este, oricât ne-am feri de el, cel pe care toți îl urmăm în viață. Se spune că părinții – și mamele în special – ne fac cel mai mare rău cu cele mai bune intenții, setându-ne anumite caracteristici și așteptări pe care doar norocoșii pot să și le schimbe sau să le transforme ulterior, folosindu-se de educație și de o tărie de caracter neobișnuită. În rest noi ăștilalți perpetuăm modelul familiei în care am avut norocul sau ghinionul să ne naștem.

Poate că unii care vor citi asta se vor simți lezați de aducerea în aceeași dezbatere a cazurilor din închisori. Oamenii liberi se vor simți îndreptățiți să se creadă mai buni, și să spună că nu suportă comparația. Desigur, cunosc oameni pe care-i admir pentru modul în care se implică în creșterea copiilor lor și admit că decizia de a face un copil e până la urmă o chestie prea intimă ca să fie chestionată. Suspectez, însă, că atât în libertate cât și în închisori multe dintre femei se lasă influențate de factori externi atunci când spun că vor să facă un copil și nu sunt mânate înspre maternitate de vreo chemare lăuntrică altruistă. Prin urmare, vă întreb cât se poate de franc și mă aștept să-mi răspundeți la fel, fie că aveți copii, fie că doar vi-i doriți, cândva: de ce vă doriți copii?

Etichete: , , , , , , , ,

52 comentarii la “De ce vă doriți copii?” Subscribe

  1. dojo 18/11/2013 at 17:44 #

    Io sincer nu stiu sa-ti spun DE CE.

    Am crescut cu ideea ca voi avea copil, chiar daca ani buni nu am considerat ca este inca momentul. A fost doar o problema de amanare, pentru ca nu ma consideram pregatita pentru acest pas (nici mental, nici financiar). Daca ma intrebai acum 2 ani, daca vreau copil, iti spuneam franc ca nu-i cazul, anul trecut pe vremea asta incepeam sa ma gandesc ca parca este deja momentul, am inceput anul 2013 hotarata sa incerc.

    Nu cred ca avem niciunul fiorul asta ca ne ‘multiplicam’, chiar nu-mi bat capul ca impart niste gene cu junioarea si nici nu ma simt un mic dumnezeu doar pentru ca vom da nastere unei vieti.

    Este un lucru pe care ni-l dorim si care ne va aduce noi provocari si bucurii in viata, numaram lunile (din fericire nu mai sunt atat de multe) pana va veni si deja ne facem planuri pentru trei. E un moment senzational in viata unui cuplu, atat timp cat partenerii au luat decizia asta impreuna si este un pas dorit.

    E de inteles bucuria tipei care tocmai a aflat ca-i gravida, imi amintesc si eu ziua in cauza, cand mi s-a confirmat ‘banuiala’ si am vazut un punct mic si alb de nici juma’ de mm. Stiu ca am sunat imediat sotu’, familia si cea mai buna prietena si, desi eram cu ea in masina, mi-era teama ca busesc masina, atat de fericita si distrasa eram.

    Deci o explicatie clara a ‘de ce’-ului nu am, dar ma bucur ca am facut acest pas si este unul absolut senzational 😉

    • VASILIU MIRCEA PAUL 18/11/2013 at 18:11 #

      Dvs. puneți problema rațional și asta ar trebui să fie regula. Ce ne facem cu acea pătură (groasă) de persoane (de orice sex) cărora le e greu să distingă Abibas de Adidas ? Și tocmai aceștia puiază într-o veselie.

      Păi nu putem decît să ne încredem în inteligența ascunsă a lui Dumnezeu (părinți Beethoven – unul alcolic, celălalt sifilitic – se pare că surzenia de acolo i s-a tras).

      • dojo 18/11/2013 at 19:33 #

        Unii vor spune ca modul nostru de a gandi este gresit. Ca amanam momentul pana simtim ca putem duce totul fara probleme prea mari, ca ne limitam la mai putini copii (noi dorim unul) etc. Noi teoretic facem un deserviciu speciei, ca nu ne atingem intregul potential reproductiv 🙂

  2. Motanul 18/11/2013 at 18:02 #

    Dollo, daca intrebi asta inseamna ca n-ai avut niciodata instincte maternale. E OK, fiecare suntem diferiti. In primul rand, oamenii vor copii din instinct. Iar instinctul iti creaza o necesitate. In plus, asteptarea venirii pe lume a unui copil (dorit) iti da o stare de euforie pe care n-o poate egala nimic.

  3. Cristina 18/11/2013 at 18:03 #

    nici eu nu stiu de ce, dar simt ca ceva la fel de grandios si de minunat ca a creste un copil nu exista. se pare ca, pana la urma, nu e o chestie ce tine de ratiune. vine de undeva, din adancuri- o fi un cod inscriptionat de stramosii nostri.
    cred ca intrebarea mai interesanta este „de ce nu ne-am dori copii”, pentru ca aici chiar se poate raspunde cu argumente.
    daca ma gandesc de ce mi-am dorit copilul gandul ma duce spre alte raspunsuri si nu as putea spune decat ce simt pentru el. ciudat!

  4. Caprituss 18/11/2013 at 18:12 #

    Mama mea consideră că dacă nu faci un copil, te-ai născut degeaba. Că ăsta e rolul omului pe pământ. Acuma, biologic vorbind, cam are dreptate, că scopul oricărei creaturi e să-și perpetueze specia. Altfel, în teorie, inteligența ar trebui să transceadă instinctul primar și să ne dăm seama că deja suntem mai mulți decât e nevoie pt continuitatea omului, dar nu cred că își pun mulți problema așa. Da. Nu știu. Mai am un amic care tot deaia vrea copil, că ce lasă în urma lui, că dacă nu face copil el e degeaba. Habar n-am. Mă depășește. Eu nu văd rostul în a face (eu) copii, poate deaia nu rezonez cu motivele celor care se consideră ratați dacă nu fac. Așa că-i las în pace, dacă pe ei îi face fericiți, să facă, nu-i treaba mea să-i caut în ovare sau în cap, fiecare pasăre pe limba ei piere.

  5. TNH 18/11/2013 at 18:17 #

    Eu nu-mi doresc neapărat, dar nici nu îi exclud din start. Dacă o să fac vreunul, cu siguranță că voi mai face sau voi mai înfia unul pe lângă el.
    Ăsta e singurul lucru pe care mi-l autoimpun, ca dacă o să am copii, să fie cel puțin doi.

    • Dana Eugenia 19/11/2013 at 13:53 #

      de ce neaparat doi ?

      • TNH 19/11/2013 at 15:18 #

        Nu neaparat doi, pot fi si trei, numai sa ii pot intretine. Daca o sa fiu vesnic ca acum (economii zero) s-ar putea sa nu am niciunul.
        Ca sa-ti raspund mai exact, cunosc o multime de oameni extraordinari care au fost singuri la parinti, asa cum cunosc cativa care se cred buricul pamantului doar pentru ca nu au avut frati cu care sa imparta dragostea parinteasca si pufuletii.

        Am o sora si desi nu mi-a picat bine ca a trebuit sa am grija de ea din cand in cand, ma bucur ca o am. Spre exemplu, m-am emotionat toata cand mi-a multumit ca i-am dat bani de suc si ca i-am platit facturile la telefon, desi in acele momente i le-am platit pentru ca era cicalitoare, nu pentru ca simteam o mare bucurie ajutand-o.

        Nu cred ca numarul de frati te ajuta sa fii om, dar cu siguranta ramai cu niste amintiri, cu niste experiente pe care nu le-ai fi trait daca ai fi fost singur la parinti.

        Ca sa inchei intr-o nota haioasa, sora mea mi-a marturisit ca nu are de gand sa mai aiba alti copii (are unul) pentru ca nu vrea ca acestia sa se certe toata ziua pentru tot felul de nimicuri.

  6. Tzipi 18/11/2013 at 18:37 #

    Nu mai cauta, ca Nu exista motive rationale pentru puit 9 dar exista n’spe mii de motive rationale si de bun simt, contra puitului ).

    Exista doar motive irationale ( emotionale, instinctuale ), pentru puit. Le vine a pui , cam tot la fel cum le vine a merge la Wc ; nu-i nimic rational in asta.

    Ca se bucura daca au reusit sa puiasca : pai se bucura pentru ca nu realizeaza consecintele pe termen lung , pentru ei si pentru plod. In realitate, nu-i de ras, ci de plans.

    • Kathy Bates 18/11/2013 at 21:01 #

      Fals.

      Există motive foarte raţionale pentru puit, mai ales în rândul celor care sunt şi săraci şi certaţi cu legea. Ştiu că sunt puşi la zid dacă nu toarnă copii, şi discriminaţi pozitiv dacă toarnă.

      Exemple:

      – Când un şef are de ales între a promova un angajat din doi, îl promovează pe cel care: are familie / are o relaţie de lungă durată, are copii / e pe cale să aibă; (Invers: angajatul care nu are familie, nu are relaţie de lungă durată, e mai golan de felul lui, bate cluburile etc o să vadă cum promovarea lui întârzie, şi întârzie, şi întârzie, chiar dacă îşi face treaba foarte bine…)

      – Când doi gigei vin la un dorel să-i propună o afacere, o să fie ascultat şi crezut mai degrabă cel care are familie şi copii (“e om serios, familist, n-o să se apuce de furat, sau să fugă cu banii”);

      – Dacă judecătorul are în faţă un învinuit cu familie, şi avocatul lui începe să se miorlăie pe tema “milă şi pomană, dom’judecător, are familie şi copii”, îi dă pedeapsa minimă. (Invers: dacă învinuitul e unul ca Plăcintă, s-a fript. Adică îşi ia 4 ani şi 6 luni cu executare);

      – Poliţiştii sunt mai puţin afurisiţi când scandalagiul / beţivul / şoferul contravenient e mai în vârstă, e însurat, are familie, de obicei îl tratează foarte politicos şi binevoitor şi lasă să scape cu o amendă măruntă;

      – Proprietarii de apartamente sunt mult mai binevoitori când trebuie să închirieze unei familii (şi mult mai afurisiţi când solicitanţii sunt un grup de băieţi sau fete, cum sunt asocierile între 4-5 studenţi pentru un apartament);

      – Funcţionarii de bancă acordă mult mai uşor credite unui cuplu decât unui solicitant necăsătorit.

      De, uneori e mai profitabil să ai familie (şi copii), te scuteşte de multe cheltuieli şi îţi aduce avantaje 😛

      • Tzipi 19/11/2013 at 01:06 #

        Ai dreptate in cee ace spui, dar numai intr-o mana !

        Ce povestesti tu, nu sunt motive rationale pentru puit, ci sunt motive rationale de exploatat eficient plozii. Exact la fel ca si oamenii ” respectabili”, care puiesc ca sa aiba pe cine exploata la batranete : sa aiba cine sa le schimbe scutecele, sa le dea cana cu apa si sa-i slugareasca atunci cand vor fi neputinciosi.

        Concluzie : motivul rational pentru puit, este exploatarea plozilor. Beneficiile materiale, sociale sau emotionale trase de pe carca plozilor. Wonderfull !

      • arakelian 21/11/2013 at 10:25 #

        eu te contrazic la 3 lucruri.
        Am asistat la o concediere colectiva dintr-o firma: din 8 persoane date afara, au fost date 5 femei (desi e firma majoritar cu barbati). Din pers. ramase nicio femeie nu avea copii. Pt ca noi, restul, stateam si dupa ora 19 la munca, dar un parinte (responsabil) vrea sa vada copilul inainte de a adormi.

        La inchiriat, nu e asa – multi fug de copil ca strica mobila/fac galagie etc. si presiunea financiara e mai mare.

        La banca evaluarea e dupa venit si membri de familie. Ca cuplu, da, e avantajos ca sunt 2 venituri; dar daca ai copii, se considera venitul imparitt la nr. de persoane.

        Dar si eu prefer o echipa statornica, matura ( de 40 ani, de ex.), decat unui tinerel de 22 ani, care se poate decide peste noapte (cum am avut un coleg) ca nu mai vine la munca.

  7. Ioana 18/11/2013 at 18:59 #

    Cred ca per global e instinctul de reproducere de vina. Cand mi-am pus in cap ca voiam un copil, as fi mers pana in panzele albe ca sa il fac, m-am si interesat la agentii de adoptii, ca am avut ceva probleme doi ani inainte sa vina primul. Si dupa aia am vrut si un al doilea, care a venit dupa nici sase luni de la primul. Asta-i viata, in ceea ce ma priveste, am avem mijloacele financiare sa crestem doi, ne-am gandit bine inainte, desi acu’ drept sa iti spun, si unul ar fi fost de-ajuns, dar daca nu l-as fi avut pe al doilea, as fi regretat toata viata 🙂 Nu-mi pare rau nici o clipa, dar recunosc ca e super greu cu doi, mai ales ca ii unul mai agitat ca altul 🙂

    (Aproape) nimic rational in dorinta mea de a avea copii, si ii inteleg bine si pe cei care nu au chef de ei 🙂 Asta-i viata, suna desuet, dar nu cred ca sunt mult mai multe de spus in legatura cu subiectul asta 🙂

    • arakelian 19/11/2013 at 13:59 #

      ca si ioana, eu zic ca e ceva hormonal, in gena, de a face copii, de a sustine specia.
      Tu vrei probabil raspuns rational. Nu exista. Discutam cu un medic psihiatru, si spunea ca cele mai grave cazuri de internari sunt femeile care isi doresc copil si nu pot avea.

      Cazul tau arata tocmai persoanele cu ratiune scazuta, fara repere, fara educatie, care fac copii fara sa aiba un minim sa le ofere, asa cum credem noi ca e bine pt un copil: casa, bani etc .

      De ce am facut copil? Ca asa am simtit.
      Care e regretul cel mai mare din viata? ca am doar un copil. Toate celelalte nereusite, financiare sau sociale palesc in fata tristetii, probabil legata carnal de neimplinirea maternitatii inca o data.

      Ce cred eu ca are nevoie un copil? de dragoste sanatoasa, de echilibru, de pace si liniste, de zambete si mangaieri, de un bun exemplu. Pt ca copilul umbla tocmai la acele sertare ale sufletului care nu pot fi controlate rational, unde sunt sentimentele noastre pt noi, si pt ceilalti.
      Si nu imi sariti cu banii inainte, la toate exista o solutie … vedeti atatea societati si familii (f. bogate sau f. sarace).

      • Xanaxdoo 19/11/2013 at 22:02 #

        Ei da, arakelian, ar trebui sa spui si numele medicului ala psihiatru, sa ma feresc de el/ea.
        Daca omul ala in halat alb crede ca isteria si sentimentul de pierdere al femeilor care isi doresc un kinder si nu le iese si nu pot accepta sint mai grave decit schizofrenia, anxietatea, OCD, biplolar disorder sau sindromul de stres post-traumatic, nu pot decit sa imi doresc ca nimeni drag mie sa nu ajunga cumva in tratamentul lui/ei.

        • arakelian 20/11/2013 at 17:35 #

          e un medic de prestigiu. Cu experienta vasta. Am incredere magnifica in el, ca medic.
          Pt cele ce le spui tu, exista solutii(partiale) : schizofrenia se poate controla medicamentos; anxietate – si eu am si sunt oarecum functionala; boala bipolar – cu medicamentatie si igiena vietii, bolnavul isi poate construi o viata functionala, si care se rezolva; stresul post-traumatic – si din asta exista persoane care au scapat.
          Nu si din efectele asupra creierului legate de suferinta si neimplinirea maternitatii atat de dorita de corp. Pt ca poate duce la oricare bolile de mai sus. Iar bolnava e de internat pe restul vietii, ca nici un medicament de pe piata nu vindeca pacientei cauza, ci doar va ajuta la simptome.

          Scria Adelina http://adelinailiescu.wordpress.com ca i-a venit un caz de genul asta (e asistenta de maternitate). Mie mi s-a parut cutremurator. Absolut cutremurator.

  8. Emil 18/11/2013 at 19:47 #

    Cred ca sunt mai multi factori: genetica, stare de sanatate, presiune sociala, educatie, intelect.
    Oamenii de stiinta spun ca avem aceasta „nevoie” inscrisa in gene, ca genele vor sa se multiplice cat mai mult posibil si asa apare acea nevoie asazis neexplicabila.
    Starea de sanatate decide daca esti capabil sa te reproduci sau nu, sunt persoane care-si doresc si nu pot. Selectia naturala tinde sa elimine genele defecte si sa le pastreze doar pe cele sanatoase. Aceasta selectie a fost, mai mult sau mai putin, ocolita datorita descoperirilor stiintifice si medicale din ultimii 100-150 de ani.
    Presiunea sociala e cauza pentru care o parte din populatie se puieste dupa care isi angajeaza o bona, ca nu au chef sa-si creasca odrasla, au bifat cerinta si acum ei vor sa se distreze (cum o faceau inainte) iar copilul creste cum poate. In plus, societatea te vrea motivat, o persoana care are copii e mult mai dispusa sa munceasca pe „plantatie” fara sa protesteze pentru ca are copii si trebuie sa „puna ceva pe masa”.
    Educatia(ideologia) primita de la parinti/persoane apropiate are o importanta majora pentru ca sunt persoanele care ne influenteaza cel mai mult gandirea, modul in care judecam si luam decizii mai tarziu. Sentimentul de vina pe care ti-l implanteaza si care se activeaza de cate ori nu le indeplinesti doleantele (ex. „Mama mea consideră că dacă nu faci un copil, te-ai născut degeaba.”). Multi cred ca viata nu are sens daca nu faci un copil, eu le zic ca nu are sens oricum, omul inca mai cauta sensul vietii (unii oameni), deci motivul asta e un fel de religie, ceva care sa umple un gol si sa aduca o explicatie simpla pentru acest fenomen neexplicat inca.
    Intelectul poate sa treaca peste toate celelalte, adica poate sa domine instinctul, presiunea sociala si sa ajusteze educatia primita. Dar asta se intampla foarte rar, deci norocul e de partea genelor … 😛
    Cei care-si doresc copii sa-i faca, dar sa se-ntrebe inainte daca isi doresc cu adevarat si daca au cu ce sa-i creasca. Multi zic „lasa ca din putinul pe care-l avem putem sa mai hranim inca o gura” si asta nu e de-ajuns. Ce viitor ii oferi odraslei?
    Nu vreau copii pentru ca am alte chestii mai bune de facut. Cine se plictiseste si nu gaseste alteceva mai bun de facut, sa faca copii.

  9. Fluieratorul 18/11/2013 at 20:38 #

    Din cite am vazut eu, cei care si-au dorit copii dintre cunoscutii mei (si femei si barbati) au avut motive de „asa trebuie”, „asa se face”, „asa a lasat Dumneziu”, „sintem fericiti in doi si vrem sa fim trei”, „sa intram si noi in rindul lumii”, „pentru ca ne iubim”, si variatii la acestea. Cei care nu si-au dorit sau au aminat au avut in general probleme de „stabilitate” (financiara, profesionala, locativa, afectiva), plus un caz de constiinta (sa nu contribuim la suprapopularea planetei), si vreo citeva, izolate, de neicredere in propria persoana (nu cred ca sint facut/a pentru asta).

    Mie mi-ar fi placut sa am, dar n-am. Nu mi-am dorit sa am, nici sa n-am, for that matter, am lasat lucrurile la voia intimplarii si s-a intimplat sa n-am, dupa cum s-a intimplat sa am sau nu parte si de alte lucruri in viata, fie ca mi le-am dorit fie ca nu.

    Cine-i are sa faca bine sa-si asume raspunderea si sa-i creasca asa cum trebuie. Altfel o sa intru hotarit in tabara aluia cu probleme de constiinta: n-are nevoie planeta asta suprapopulata de inca o problema… Si by the way, tocmai s-a dat drumul la puit la chinezi, ca aveau restrictie la unu’ singur de vreo treizeci de ani, inteleg…

  10. Ioana 18/11/2013 at 22:22 #

    Eu nu m-am vazut niciodata in postura asta, insa uneori cand ma simt eu mai desteapta cu mine insami (aka mi se pare ca mai trag si eu concluzii) imi zic uneori ca, daca o sa fac un copil, o sa fie ca un soi de proiect pe care sa-l duc pana cat de departe o sa pot, adica sa-l dirijez sa devina un om mai frumos si mai capabil decat am putut ajunge eu. Evident, motive egoiste din categoria distrugem copiii cu frustrarile noastre. Pe urma imi dau seama cate mai am eu de facut pentru mine si ca de fapt nu m-am hotarat ce vreau sa fiu, asa ca imi trec ideile si revin la subiectul de baza :))

    Cam asa si eu:
    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=555558617851576&set=a.102107073196735.4429.102099916530784&type=1&ref=nf

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

voturi2

Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.

Și ce ne-a dat nouă UE? Mai mult ne-a luat!

dabuleni

Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.

Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

teclas

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.

Mergând pe sârmă

domnul i

Împrumutam bicicleta și mergeam noaptea în parc la Icoanei. Îmi era rușine altfel, pe zi, să nu râdă lumea de mine, că sunt ditamai bărbatul și cad de pe bicicletă. Că am căzut de câteva ori, dar de aia am și ales Grădina Icoanei, că are aleile de nisip și pământ, nu mă răneam prea tare când cădeam. În trei nopți am învățat.

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei

Cât ne-a costat înflorirea sectorului 3, în campania electorală 2016

begonia1

Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?