Un ceai în Țara minunilor

Alice, Pălărierul nebun, Regina roșie, iepurele, omida, pisica… Și Mihai. Între toate personajele astea din Alice în Țara minunilor, desenate pe pereții ceainăriei cu niște culori mai vii decât propriile gânduri adormite de medicație, lucrează zilnic Mihai. Face ceaiuri, cafele, servește biscuiți, prăjituri sau fursecuri, spală cești, ceainice și cafetiere, rearanjează mese după clienți, încasează bani. Job-ul ăsta a început deja de câteva luni să crească în el, cum spun americanii, și-i place. De parcă pentru el ar fi făcut cei de la Fundația Estuar Ceainăria Club House.

Cam așa și e. Ceainăria Estuar Club House a fost concepută special pentru oameni cu istoric psihiatric. Adulți cărora societatea nu prea le dă șanse, deși cu medicația potrivită sunt perfect capabili să fie independenți. În vila închiriată undeva la capătul lumii, în Crângași, pe lângă lacul Ciurel, Fundația Estuar a inaugurat în 2014 primul, și singurul deocamdată, Club House pentru persoane cu probleme de sănătate mintală. E un concept nou pentru România, care preferă, încă, să-și închidă „nebunii” în afara ariei vizuale a „normalilor”, dar a fost inventat în urmă cu peste 60 de ani în America.

În Club House-ul românesc vin în jur de 60 de oameni. Nu toți odată. Pe rând. Cel mai tânăr are 23 de ani și tocmai studiază la Facultatea de limbi străine, cel mai bătrân e o bunicuță care are și nepoți. Toți au câte un diagnostic – de la schizofrenie, sindrom bipolar la depresie – dar asta nu-i face mai puțin doritori de socializare. Au aflat de club de la psihiatru, tocmai când credeau că viața lor s-a terminat.

La club au văzut că nu e dracu așa de negru. Viața se poate trăi și cu o boală mintală ținută sub control. Vin aici, unii zilnic, alți săptămânal, după cum au timp și chef. Văd filme împreună („Poveste de iarnă” e ultima vizionare), joacă board games, pun bani mână de la mână și cumpără mâncare pe care apoi o gătesc în bucătăria mare și perfect utilată a clubului. Își spală rufele, dacă nu au acasă posibilități, sau stau de vorbă pur și simplu, despre o decizie sau alta pe care o au de luat în viață.

Din vara lui 2015 clubul s-a extins și cu o ceainărie publică. E încă o ușă deschisă comunității, dacă ar vrea să vină să-i cunoască. Să se convingă că nu mușcă… 😉

Mihai, unul dintre cei doi chelneri angajați la ceainărie, trăiește de zece ani cu boala asta, descoperită când abia intra în viața de adult – la 18 ani. Era student la relații internaționale, după ce făcuse liceul de mate info și credea că matematica e viața lui. A beautiful mind în varianta românească. A părăsit facultatea pentru că „practic nu mai aveam contact cu realitatea așa de bine”. Au urmat ani de suferințe mute, în care medicația s-a schimbat de câteva ori până când a ajuns să-i fie aproape singurul prieten.

Certificatul de handicap a venit la 23 de ani, odată cu verdictul implacabil și definitiv al bolii: schizofrenie. Fundația Estuar l-a ajutat apoi să facă un curs de asistent manager și așa a ajuns la primul job din viața lui – asistent de manager la o firmă din București. Băiatul înalt, cu alură atletică, și-a descoperit aici noi calități: e meticulos și bun organizator.

După ce s-a închis firma care-l angajase prima dată, Mihai a ajuns la Ceainăria Club House, unde a mai învățat ceva: că-i place ceaiul de portocale și muzica clasică. Alături de matematică și economie, care au rămas pasiunile lui chiar dacă nu le-a mai dat șanse după boală.

Mihai vorbește rar, parcă rumegând înainte fiecare cuvânt, și are permanent pe față un zâmbet resemnat. Nu știe dacă o fi bine sau nu să scriu despre el și boala lui, dar după ce am stabilit împreună ce pot spune și ce nu a decis că pot să-i dau și numele real. Dar fără poze. De exemplu colega lui de ceainărie nu vrea niciodată să se scrie despre ea. E mai în vârstă, probabil știe mai bine cum devine treaba cu stigma societății.

Dar Mihai, cu ochii lui curioși din spatele ochelarilor cu rame subțiri, nu pare afectat de asta. Îmi zice că nu se gândește deloc la boala lui pentru că se concentrează mereu pe ce are de făcut. De aia i se pare important să aibă un job. Part time, pentru că full time e nerecomandat de medic. Schizofrenia nu reacționează bine la stres, așa că Mihai a înțeles că trebuie să renunțe la sesiunile de examen și la job-urile prea solicitante. De asta există indemnizația de la stat pentru acest fel de handicap. Dar activitatea îl ajută mai mult decât câștigul material. Așa că tot caută să afle ce vrea să facă în viață, își caută drumul și pasiunea, și parcă e un pic îngrijorat că la 28 de ani tot n-a găsit-o. Îi zic să stea liniștit, că alții nu o găsesc nici mai târziu.

Deocamdată pare că se simte bine în Țara minunilor, unde a deprins arta ceaiului roibos de portocale, sub privirile amuzate ale Pălărierului nebun, ale Reginei roșii, ale iepurelui, motanului… și de ce nu, poate în așteptarea unei Alice 😉

***

Ceainăria Estuar ClubHouse este o afacere socială, care presupune ca profitul afacerii să nu fie direcționat către acționari, ci în scop social. În acestui local, tot profitul se întoarce în Estuar ClubHouse pentru finanțarea activităților acestuia. Fundatia Estuar a inaugurat în septembrie 2015 Ceainaria Estuar Club-House în cadrul proiectului „Servicii sociale despre și pentru sănătate mintală”, finantat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Dacă vreți să beți un ceai, să-l cunoașteți pe Mihai sau pe alți membri ai Clubului Estuar, mergeți în strada Orșova 129 din sectorul 6, în orice zi de luni până vineri, sau sunați la 0758.119.329 dacă vreți să rezervați o masă pentru un eveniment special. Oamenii de acolo sunt deschiși și bucuroși de vizite.

Tags: boli mintale, ceainărie, dizabilități psihice, Fundația Estuar, psihiatru, schizofrenie, slider