De ce țin oamenii cu PSD

Deoarece în multe județe e cel mai mare angajator. Pe banii noștri, baronii PSD patronează instituții de stat supradimensionate cu angajați fictivi care muncesc în realitate pentru partid. Înțelegeți de ce se oftică Dragnea că el e singurul fraier judecat pentru o astfel de faptă pe care o practică cu succes toți colegii lui în continuare?

flyere

– Cică vin la București toți colegii mamei, care sunt membri PSD, ca să protesteze împotriva lui Johannis, îmi zice o prietenă din Craiova.

– Mama ta e PSD-istă?, o întreb

– Nu, doar lucrează la o companie de stat unde aproape toți angajații sunt membri PSD. De fapt e o companie a primăriei, la care sunt angajați mai mulți oameni decât ar fi normal, doar pentru că sunt membri de partid. În campanie au făcut „door to door” prin Craiova, pentru PSD. Acum, după alegeri, cică ar fi trimis Olguța o listă cu alte zeci de persoane care vor fi angajate, deși nici ăia care sunt deja nu au ce face. Iar acum cu protestele astea sunt foarte veseli că vin în excursie la București.

– Și câți vin?

– Toți, zice ea, sunt câteva zeci.

***

Eram într-un grup de cunoscuți acum ceva timp, când un consilier de la sectorul 3 ne povestea că în campania electorală pentru parlamentare s-a întâlnit prin oraș cu niște angajați ai Primăriei sectorului 3, care împărțeau flyere electorale pentru PSD. I-a întrebat dacă o fac din convingere, și i-au zis că au fost puși de șefi. „Eu îmi luasem concediu de la job ca să împart pliante prin sector, ei erau în timpul programului. Deci îi plăteam și eu ca ei să facă campanie contra mea cum ar veni”, povestea omul. Zicea că a reclamat la poliție dar că nu s-a întâmplat nimic. Campania s-a încheiat, alegerile s-au câștigat.

angajati-negoita-cort

(În campania electorală din 2014 sesizasem și eu o chestie similară în sectorul 3, unde angajații ADP montau/demontau corturi de campanie pentru PSD. )

Pe moment ne-a venit să râdem. Apoi reacția a fost un soi de ridicare metafizică din umeri. Ce să faci, n-ai ce să faci, situația e atât de cunoscută și banalizată de atâta vreme încât am învățat să o acceptăm tacit, în loc s-o reclamăm ca abuz. În serviciu. Pentru că de asta a fost acuzată soția lui Liviu Dragnea în dosarul în care și liderul PSD e încadrat la instigare. Au angajat fictiv la Direcția de Protecție Socială din Teleorman două fete pe care de fapt le foloseau pentru munca de partid, însă ele primeau salariu lună de lună, ani de zile, de la stat. În total 108.000 de lei, prejudiciul în dosarul Dragnea. Adică noi toți i-am plătit angajatele de la partid ale lui Dragnea. Noi toți plătim oamenii pe care partidul îi folosește în diverse scopuri, de la împărțit pliante, campanie electorală, mitinguri și contramanisfestații vituperante. Și ne mirăm de ce sunt oamenii ăștia așa de atașați de PSD, cum îi convinge partidul să voteze cu el și să-l susțină chiar și atunci când fură.

Sunt unii care spun acum că toată tevatura asta cu Ordonanța 13 este o lamentare inutilă a DNA, care n-ar fi în stare să-i prindă pe politicieni cu mită, și atunci îi arde pe toți cu abuzul în serviciu, ceea ce ar fi insignifiant față de adevăratele tunuri pe care ei le dau. Să-i salte, domnule, pentru șpăgi, pentru averile pe care le-au făcut din salariu la stat, nu așa pentru orice bășină. Așa este, însă nu trebuie neglijată nici dimensiunea acestei practici a folosirii pentru partid a oamenilor angajați în diversele instituții de stat. Cred că nu-și imaginează nimeni că Dragnea, Negoiță sau Olguța sunt singurii care au folosit vreodată angajații din instituțiile statului în scop politic.

Este o practică comună la nivel național și nu de ieri de azi. Vă dați seama câte potențiale dosare de câte 108.000 de lei or fi prin toată țara? Care este dimensiunea pagubei și mai ales efectele corozive perverse ale acestui modus vivendi asupra mentalului celor implicați? E vorba de oamenii pe care-i vedem în față la Cotroceni, isterizați că le trage cineva pământul străbun de sub picioare sau că îi lasă PSD pe drumuri. E vorba până la urmă de noi toți care deși le plătim ăstora salariile, acceptăm ca pe o fatalitate deturnarea banilor tot în beneficiul șmecherilor pe care-i combatem.

Presa e plină zilele astea de fotografii ale autocarelor care-i aduc pe oameni cu japca din teritoriile ocupate de PSD, ca să contramanifesteze la București. Sunt tot mai multe mărturii directe sau indirecte din partea oamenilor care relatează de la fața locului cum angajații de la o regie sau alta a primăriilor din Teleorman, Dolj sau Olt sunt cărați forțat la manifestațiile de susținere a PSD. Și totuși șeful comisiei de control SRI din Parlament, Adrian Tutuianu, cere SRI să investigheze implicarea multinaționalelor în protestele din Piața Victoriei. Adică să-i controlăm la șapcă pe opozanți, că prea sunt mulți, deci trebuie că multinaționalele astea au autobuze mai mari decât noi. Este o dublă măsură la fel ca și aia cu așa zisa finanțare ilegală a campaniei electorale a USR sau a M10, în timp ce finanțările opace ale partidelor mari nu au fost niciodată de interes pentru autorități.

Apoi ne întrebăm de ce oamenilor le e silă de politică, de partide, de ce nu vor să facă politică pe bune sau de ce își imaginează că asta e singura modalitate de a face politică și pretind aceleași beneficii și de la noii politicieni.

De ce țin oamenii cu PSD? Pentru că în multe județe este probabil cel mai mare angajator. Pe banii noștri primarii și baronii PSD patronează instituții de stat supradimensionate cu angajați fictivi sau reali, oameni care nu au nevoie de o calificare anume, dar care muncesc în realitate pentru partid, pentru asigurarea victoriei la fiecare alegeri și implicit pentru perpetuarea sistemului viciat. Iar asta se petrece în, probabil, orice județ din România. Înțelegeți acum de ce se oftică Dragnea că el e singurul fraier judecat pentru o astfel de faptă pe care nu a inventat-o el, și pe care o practică cu succes toți colegii lui în continuare? Și de ce până la urmă și colegii lui închid ochii la ordonanța 13, iar oamenii care mănâncă o pâine în teritoriu, datorită partidului, închid ochii la cum vrea PSD să-și scape corupții, pentru că de corupții ăștia le depinde și lor ziua de mâine?

E un cerc vicios pe care nu-l putem rupe fără ei, oamenii care-l formează. E și un îndemn către colegii de protest care găsesc amuzant zilele astea să facă mișto de vârsta, sărăcia, prostia sau lipsa de dinți a celeilalte tabere. Asta s-ar putea să ne coste simpatia electoratul PSD care era încă indecis cu cine să țină, simpatie care deși nu era conștient asumată, reprezenta măcar un semn de întrebare legitim, după atâtea zile de protestat civilizat. Dar dacă ce vor sutele astea de mii de oameni e corect? Dar dacă e corect, de ce-și bat joc de ai noștri?

P.S. Apropos, ce faceți în week-end-ul ăsta? Am auzit că vine multă lume la București 😉

Tags: , , , , , , , , ,

34 Responses to “De ce țin oamenii cu PSD” Subscribe

  1. Duomnu' 17/02/2017 at 10:35 #

    Stimata „duoamna” dollo, „drum bun, cale batuta” si „ramane cum am stabilit”
    Nu-i nici o pierdere daca ramai in cuba

Leave a Reply

Oldies but goldies

Recursul la argumente

ilusion

De ce în 2017 e nevoie să le explici unora că oamenii sunt egali în fața legii și au aceleași drepturi indiferent de rasă, sex sau etnie – pentru că la televiziunea națională vine un avocat al poporului și neagă Holocaustul, și nimeni nu-l contrazice, deși avem și o lege care-l face pasibil de pușcărie pentru asta.

Construcția unei case în România, când nu ai bani, dar ai pretenții (I)

trasare

Arhitectul și proiectul – România geme de Gaudi nedescoperiți; 12 arhitecți în doi ani și al 13-lea care ne-a pus capac; Care e treaba cu proiectul casei – diferența dintre DTAC și PTh

Povești de la capătul lumii

vapor expeditie antarctica

Fin del mundo – sau curul lumii cum îi mai zic argentinienii – e la fel de scump ca Londra. Dar au pinguini, lei de mare și balene în fața casei.

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

Cum e PSD-ul în Germania

metin-hakverdi2

Ce promite în campanie un parlamentar german de origine turcă, votat de peste 40% dintre alegători: impozitarea multinaționalelor, creșterea impozitelor pentru bogați, subvenții pentru femei și săraci