Acum trei ani pe vremea asta mă înhămam la o chestie care avea să-mi schimbe și obiceiurile cotidiene și, în final, fizionomia într-o oarecare măsură. Mi-am pus aparat dentar, nu înainte de a accepta să-mi fie scoși 8 dinți sănătoși care cică mai mult mă încurcau decât mă ajutau. Acum recunosc că am făcut treaba asta pripit, deși aș fi avut suficiente surse de informare la îndemână cel puțin ca să-mi pun niște întrebări, dacă nu chiar să acționez în consecință. Trei ani și peste 12.000 de lei mai târziu, dantura mea are un aspect regulat. Am dat în sfârșit jos aparatul, dar procesul de îndreptare și ocrotire a dinților nu e nici pe departe finalizat, în fapt el va dura cel mai probabil până la moarte. A mea. Dacă îmi pare rău că am făcut asta? … mnu, dar nici nu pot să fiu sigură că era musai. Ce vreau să spun cu postarea asta e doar o experiență personală, dacă vreodată vă veți lovi de chestia asta în viață e bine să știți în ce vă băgați, să fiți mai vigilenți decât mine.
E musai să scoți câțiva dinți înainte de a-ți pune aparatul de îndreptat?
Dinții mari ai tatei pe maxilarul mic și neîncăpător al mamei, asta era la mine în gură când am încăput pe mâinile pricepute ale unei dentiste recomandate. Nu îmi spunea o noutate, în copilărie mai suferisem câteva tentative de îndreptare a danturii, dar pe vremea aia nu se inventaseră brackeții ăștia lipiți pe dinți, cel puțin nu în România, unde îndreptarea dinților se făcea cu aparate mobile care se puteau „pierde” din gură de către niște copile prea frivole. Ceea ce mi s-a întâmplat de vreo două ori, în școala generală. Doctorii s-au mirat – cum să pierzi ceva fixat pe cerul gurii și legat cu sârme pe dinți? -, apoi mama și-a dat seama ce făceam și mi-a zis: treaba ta, tu o să suferi când or să râdă băieții de tine că ai dinți strâmbi!
Și m-a lăsat cu ei așa cum se așezaseră. Adică caninii de sus erau mai ieșiți în afară, iar jos era o înghesuială destul de regulată totuși. Până după 40 de ani m-au plăcut așa (sau nu) câțiva băieți. Aveam din cauza aglomerației din gură un soi de botic, care la o anumită vârstă dădea bine 😉 De la o vârstă încolo scăpasem și de jena de a râde cu toată gura, pentru că în timp descoperisem că e mai onorabil să ai toți dinții în gură, sănătoși, chiar dacă strâmbi, decât să rânjești cu o tablă de șah (dinte, pauză, dinte, pauză) care denotă delăsare.
Momentul cheie al poveștii a fost, cum spuneam, în iunie 2014 când am ajuns la această stomatoloagă pentru un banal detartraj. În numai câteva vizite și cu suficientă putere de convingere, tipa mi-a spus că ar urma să pierd negreșit dinții din cauza unei paradontoze iminente, cauzată de faptul că unii dintre dinți aveau rădăcinile aproape dezgolite și deveniseră sensibili la periaj (în limbaj de specialitate asta se cheamă leziune de colet). Era vorba în special de acei dinți ieșiți în afară, care păreau că brusc nu mai aveau loc în gingii. În fața pericolului de a-mi pierde dinții precoce nu a mai părut deloc greu de acceptat scoaterea celor 8 (4 măsele de minte și 4 premolari, doi de sus și doi de jos) ca să facem loc pe arcade celorlalți dinți, care au fost apoi supuși tratamentului ortodontic de aliniere corespunzătoare.
Este ca și când am avea un șirag de perle pe o ață prea scurtă. E firesc să scoatem câteva perle de pe ață ca să stea șiragul mai bine”, mi-a explicat dentista, ea însăși cu un șirag perfect în gură.
Ața ei fusese suficient de lungă, pesemne, că nu părea să aibă mai puțin de 32 de dinți în gură. M-a asigurat că se poate trăi bine mersi și doar cu 24, că oricum nu-ți trebuie mai mulți pentru o viață normală. În plus, ortodonta însăși avea aparat dentar și jura că a recurs și ea la extracții după ce purtase aparatul vreun an și nu reușise să-și îndrepte suficient dinții. Din cei 8 dinți scoși numai doi erau plombați, restul erau perfect sănătoși. Măselele de minte într-adevăr erau ieșite chinuit, tot din cauza lipsei de spațiu, și în cazul lor am acceptat ușor că nu îmi sunt indispensabile. Mai greu a fost să renunț de bună voie la ceilalți patru dinți sănătoși. Am încercat să negociez, să scot mai puțini, dar mi s-a spus că ori toți 8 ori deloc, că altfel nu ar mai fi simetrice arcadele. În final oricum nu au ieșit simetrice, dar asta pare acum deja un moft.
Ca un făcut, în perioada aia de gândire am dat peste tot felul de cunoscuți care purtau aparat și care m-au încurajat s-o fac deși ei înșiși nu aveau de unde să știe cum le va fi după și dacă rezultatele pe termen lung vor fi cele scontate. Parcă-mi luase cineva mințile, așa că recunosc că am gândit cu turma, nu cu creierul. Ulterior am citit pe Internet că lumea stomatologilor e divizată în chestiunea scoaterii dinților. Sunt unii care spun că nu e necesar, că alinierea se poate face și fără să renunți la ei. Rezultatul în cazul meu a fost nu numai pierderea boticului, dar și o modificare importantă a fizionomiei, după ce arcada de sus s-a retras în spate ca să calce mai aproape de aia de jos și astfel am căpătat o gură plată. Nu chiar ca babele când își scot placa, dar pe aproape. Soluția acum e să rând ca proasta mai des, că am cu ce, ca să nu par o babă acră cu gura pungă.
Aparatele de îndreptat dinții, un El Dorado ortodontic
După extracții, mulaje și niscai plombe refăcute pentru pregătirea terenului a urmat alegerea tipului de aparat. L-am ales pe cel de mijloc ca preț, între unul metalic, care m-ar fi făcut să arăt ca Betty cea urâtă, și unul de safir, pentru care ar fi trebuit să-mi mai iau al treilea job. Am ales, deci bracketi ceramici, câte 3000 de lei arcada. Bracketii ăștia se lipesc pe fiecare dinte, apoi prin ei e trecută o sârmă, iar lunar ortodontul aplică diverse metode de contenție prin care constrânge dinții să migreze în pozițiile necesare pentru obținerea unui zâmbet sănătos. Uneori lega cu sârme suplimentare dinții din față de cei din spate ca să-i silească să se mute. Timp de mai multe luni, poate chiar un an, am purtat noaptea niște elastice pe care le prindeam de brecketii de pe dinții din spate de pe arcada de jos și de cei de pe dinții din față de sus, și dormeam așa cu dinții încleștați. Când au început să se mai alinieze, către final, mi i-a pilit pe cei care erau mai lați la bază și mai înguști la rădăcină, pentru că acum aliniați dădeau naștere la „triunghiuri negre”, adică spațiu între ei. Pilirea asta se cheamă „stripping” și cică nu strică smalțul dinților atât de mult încât să producă și carii. Și aici lumea medicală e împărțită. Oricum, cu toată pilirea, acum am câteva triunghiuri din astea la rădăcina dinților din față.
Teoretic cea mai grea perioadă e aia din primele luni – până când te acomodezi cu aparatul, cu senzația de lipsă de spațiu în gură și cu buze insuficient acoperitoare, cu durerile destul de sâcâitoare din primele zile ale fiecărei luni, când ți se strâng sârmele, sau cu stânjeneala față de oamenii cu care vii în contact – dar te obișnuiești cu toate. Mie mi s-au părut mai grele lunile de final, de după împlinirea celor doi ani, când deja aveam pretenția să fi ajuns la final, așa cum mi se promisese. Ortodonta s-a plictisit de întrebările mele, iar lunile se succedau cu rezultate contradictorii. Când se strângea un spațiu dintre doi dinți într-o parte se deschidea altul în altă parte și părea o activitate fără sfârșit, lucrativă pentru cabinet. Îmi tot mutau dinții de colo-colo ca să-mi mai ia câte 110 lei lunar. Iar la prețul ăsta cine ar fi nebun să lase din mână un client?
Desigur, exagerez acum, dar mărturisesc că în lunile alea mi-a trecut prin minte scenariul ăsta. Mai ales că, stând în sala de așteptare, vedeam tot mai mulți clienți cu aparat sau cărora li se propunea să-și pună, iar cel puțin în cazul unora dintre ei nu era deloc vizibilă nevoia de asemenea tortură. Mi se pare că se face un abuz de prescripție de aparate de îndreptat dinții, pentru că ăsta pare un soi de El Dorado al ortodonției, judecând după cât de mulți bracketi văd în ultimul timp pe dinții românilor.
Ce ți se spune la început și câte afli pe dinții tăi după
Informațiile de bază oferite de dentist și ortodont au fost: costul aparatului – 6000 de lei plătibili în rate – și faptul că la situația mea „topografică” urma să îl port un an jumate-maxim doi. Chiar dacă gingia nu avea să reacopere rădăcinile dinților dezgoliți, ei urmau să fie repoziționați mai bine în osul mandibulei și astfel să fie mai protejați de eventuala pierdere prematură. Și vom trăi fericiți împreună până la adânci bătrâneți. Ceea ce nu mi s-a spus de la început și nici eu nu am fost suficient de deșteaptă ca să întreb, am aflat pe parcurs direct pe dinții mei.
- că în fiecare lună la vizita la ortodont trebuia să plătesc câte 110 lei x 34 de luni = încă 3740 de lei adăugați la cei 6000 de lei aparatul și la cele câteva mii de lei ocazionate de extracții, plombe și detartraj – da, am nimerit la un cabinet cu prețuri mari;
- că igiena bucală devenea și ea mai costisitoare decât periajul normal de până atunci. Am cumpărat în ăștia trei ani nenumărate periuțe interdentare (și am aflat că trebuie să le folosesc în continuare și pe astea până la moarte), un duș bucal pe care nu l-am folosit prea mult pentru că s-a stricat, iar periuțele le-am schimbat la câteva luni. Nevoia de detartraj mai des decât la un an, cum mergeam până atunci, a adăugat și asta costuri;
- că finalul nu e deloc acolo unde scapi de aparat, deși așa credeam, ci rămâi abonat pe viață la tot felul de servicii ale ortodontului = costuri necunoscute. Pentru început m-am pricopsit cu o sârmă lipită pe spatele dinților de jos – 200 de lei – pe care va trebui s-o port definitiv, ca să fim siguri că dinții nu vor migra la lor, mai ales că acum au destul loc, și cu două gutiere de câte 300 de lei fiecare pe care trebuie să le port noaptea ca să nu-mi migreze dinții la loc;
- că dinții cu rădăcinile dezgolite, ce să vezi, sunt la fel ca la început, doar că acum sunt aliniați cu ceilalți, iar acum există și o soluție pentru ei: acoperirea rădăcinilor cu un soi de plombă specială. Deci urmează alte sute de lei de cheltuit în perioada următoare și pentru asta.
Desigur și dacă aș fi întrebat toate astea din start – presupunând că le-aș fi intuit – tot n-aș fi primit un răspuns la ele. Ducându-mă lunar la controale și strângeri de sârme, am văzut cum dentistul și ortodontul le dădeau tuturor noilor sau potențialilor clienți aceleași informații lacunare, cosmetizate, prevalându-se chiar și în cazul celor mai meticuloși, care puneau mai multe întrebări, de răspunsul: nu se poate spune din start un cost total sau un timp precis, pentru că evoluția diferă de la caz la caz. Totuși dat fiind că au deja o experiență de ani de zile și au manageriat destule cazuri în timpul ăsta, cred că dacă vor să fie corecți cu clienții le pot spune adevărul până la capăt: că e o experiență de regulă mult mai îndelungată decât aia preconizată, foarte scumpă, care nu are rezultate cunoscute din start și mai ales că nu sunt ireversibile.
Damă bine cu dinți drepți, caut domn prezentabil cu dotări similare
Pentru că dincolo de timpul exasperant de lung, de neplăcerile cauzate de dureri sau de schimbarea obiceiurilor alimentare, de costurile foarte mari, cred că cel mai mult mă deranjează faptul că am aflat abia după ce am pus aparatul că urmează să trăiesc până la moarte cu o sârmă lipită de spatele dinților ca să fim siguri că ei nu vor migra la loc, că chiar și după trei ani de strâns în aparat, dinții nu vor rămâne în poziția în care au fost aduși, ci că e posibil să se deplaseze – mai ales acum că au loc berechet pe arcadă – și că în general nu prea poți fi sigur de rezultatul final, deci trebuie să rămânem vigilenți pentru că dințișorii, asta e treaba lor, migrează, mi s-a spus. Mi s-a mai spus și că e firesc să mi se pară ciudat acum să am spații între dinți, unde intră mâncare, prin comparație cu perioada de dinainte, când erau înghesuiți și deci fără spații între ei. Trebuie doar să fiu mai atentă cu igiena.
Dar, să zicem că totul e bine când se termină cu bine. Am acum 24 de dinți sănătoși, corect aliniați, plus o sârmă invizibilă care îi ține pe câțiva dintre ei să nu migreze, încă mai apar și dispar mici spații între dinți, semn că ceilalți sunt totuși neliniștiți. Ortodonta îmi spune că e firesc, urmează să se stabilizeze în anul care va mai trece, și tot în anul ăsta o să mai îmbrăcăm și rădăcinile celor dezgoliți. Dacă mă întrebați dacă aș face-o din nou, știind ce știu acum, nu știu sincer dacă aș zice da. Cu 12.000 de lei cred că aș fi putut să fac altceva, deși recunosc că sănătatea dinților mi se pare cel puțin la fel de importantă ca aia a minții sau a inimii. Partea tristă e că după ce am făcut atâta efort pentru dantura mea, sunt și mai puțin dispusă să accept minusuri în gestiunea stomatologică a vreunui potențial iubit. Iar asta îmi reduce drastic șansele de căpătuire, la ce dezastru dentar caracterizează populația trecută de 40 de ani din țărișoară.
S-a întâmplat în Cuba să cunosc o cubaneză care tocmai își dăduse jos aparatul dentar, identic cu al meu, după o perioadă de doi ani și ceva. O parte din tratament fusese decontată de stat, iar partea ei (care inclusese micile cadouri ca să fie ortodonta drăguță) ajunsese la 200 de dolari. Când m-am întors din Cuba i-am spus ortodontei, nu fără oarecare țâfnă. S-a mirat și ea, dar apoi a găsit că prețul ăsta mic trebuie să fi fost dat de furnizorii mexicani de bracketi și de materiale. Cu siguranță că s-ar găsi și la noi materiale mai ieftine, până la urmă sunt niște sârme și bucăți de ceramică sau plastic, nu e vorba de pietre prețioase, dar în mod ciudat cabinetele noastre preferă să practice cam aceleași prețuri, ca să nu aibă clienții de unde alege. Iar în țara în care 8 din 10 oameni nu au timp de spălat pe dinți și sar peste periajul de seară, te și miri cum de se înhamă atâția la aparate dentare, implanturi sau alte operațiuni costisitoare.
Ca să închei într-o notă optimistă, la ultima vizită ortodonta mi-a zis să-mi cumpăr niște pastile efervescente Corega și să dizolv câte una într-un pahar cu apă ca să-mi țin acolo gutierele. Am întrebat-o dacă trebuie să le țin la capul patului, dar n-a gustat gluma. Oricum, ăsta e un exercițiu bun pentru ce va urma. Dacă oi apuca timpul ăsta 😉
Citește și urmarea: Primul an fără aparat de îndreptat dinții
ador fraza asta „ în mod ciudat cabinetele noastre preferă să practice cam aceleași prețuri, ca să nu aibă clienții de unde alege” 😀
știam eu că am cititori deștepți 😉
Și parcă eram altfel până să încep să îți citesc poveștile..
La fel se întâmplă și în prăvăliile de ochelari. Peste tot găsești rame de la 50 lei la 500 lei. Însă dacă te uiți pe aliexpress constați câ prețurile încep de la jumătate de dolar, iar la un dolar jumate găsești modele ce rivalizează cu ce au prăvăliile la 150 lei…
M-ai făcut să râd de câteva ori, e bine că ți-ai păstrat simțul umorului 🙂
M-a bătut și pe mine gândul să îmi îndrept dinții, dar:
– mi-e frică de extracții, iar gândul să îmi scot patru măsele de minte mă îngrozește
– am avut noroc să întâlnesc, atunci când au început să mi se dezgolească gingiile, un stomatolog care mi le-a plombat pe toate și de atunci doar am reînnoit plombele astea externe și atât, nu am mai avut alte probleme
– costul mi se pare uriaș, comparativ cu beneficiul discutabil al frumuseții / sănătății dinților
– la ultimul control medicul stomatolog s-a uitat la dinții mei și mi-a zis că arată bine, mă mai țin cel puțin 10 ani. mi s-a părut fair enough ca termen de expirare 🙂
Mai important mi se pare să merge la control cel puțin o dată pe an, să poți preveni probleme mai grave care pot apare…
Dap, după 3 ani și pe mine mă sâcâie aceeași întrebare: oare nu mergea cu plombele astea de colet și monitorizare atentă, fără toată tevatura asta?
Deci numele acestei proceduri se cheamă plombă de colet? Soției mele i s-au retras gingiile dar nu i-a propus nimeni așa ceva până acum. E drept că există și probleme stomatologice mai presante decât retracția gingivală, dar vrem să vedem totuși un plan mai lung decât „veniți la control luna viitoare și vedem atunci ce mai facem”.
Știu sigur că „boala” se cheamă leziune de colet, dar cum îi zic ei chestiei care acoperă zona dezgolită nu pot să jur, trebuie să întrebați eventual ce alternative sunt pentru tratarea leziunilor de colet. Am văzut pe diverse site-uri că mulți recomandă întâi înlăturarea cauzelor care au dus la producerea leziunilor, iar asta pot fi: bruxismul sau călcătura greșită a dinților din cauza diverselor diformități. La plombă probabil se ajunge după un alt proces lung și costisitor 😉
” Ulterior am citit pe Internet că lumea stomatologilor e divizată în chestiunea scoaterii dinților.” – ptiu drace, va puneti cu Satana. Cum, nu ati auzit de campania aia „Stop diagnostic pe net! Mergi la cabinet”? 🙂
Păi nu ziceam de diagnosticare, ci despre o dezbatere între specialiști, despre care am citit pe net: unii zic că nu e nevoie să-i scoți că dinții se îndreaptă oricum. Dacă m-aș fi diagnosticat pe net ajungeam tot cu aparat, că din câte am citit cam toată lumea e mulțumită de rezultat. Ori așa e, ori nu mai vor să-și facă sânge rău.
Ierea o gluma, d-na Dollo
Simțeam nevoia să mă disculp, domnu 😉
Aha, mea disculpa!
Eu am norocul sa am sora stomatolog, o adevarata mana cereasca, dat fiind ca m-am nascut fara doi premolari (afectiune congenitala care afecteaza 1-2% din populatie), ceea ce face mai mare incarcarea celorlalti dinti, care, exact de asta, se cariaza mai usor.
Sora-mea e de moda veche, ea nu scoate dinti buni, decit in cazuri rare, si prefera coroane si suruburi implanturilor moderne. Face implanturi, daca clientul o cere, dar mie, bunaoara, mi-a pus coroana in locul unui implant, unde am avut nevoie, argumentind ca a vazut evolutii nasoale post implant, si nu vrea sa ma expuna la riscul respectiv.
La tratamente ortodontice in genul celui pe care l-ai facut tu, nu se baga ea personal, si le recomanda doar persoanelor care intr-adevar au nevoie de ele, pe care le trimite la colegi specializati in asta. Am vazut si eu aici, in Budapesta, o proliferare a adultilor cu placute pe dinti in ultimii ani, si realizez abia acum, din ce scrii, ca e si asta un „first world problem”, ca nu avem cu totii dintii drepti.
Revenind la sora-mea, adevarul gol-golut este ca ea nu este deloc ahtiata dupa bani, are alte hobbyuri care sa o sustina moral si spiritual. Asa ca prefera sa faca doar tratamente in care crede si pe care stie ca le poate face bine. Chiar imi spunea ca tehniciana ei (care chiar e obsedata de bani si de cumparatul de apartamente) ii reprosa faptul ca nu posteaza pe facebook lucrarile lor foarte reusite (gen before- after), ca sa atraga mai multi pacienti, asa cum fac alti medici care colaboreaza cu aceeasi tehniciana. La care sora-mea i-a raspuns ca, pe de o parte, ea nu isi foloseste Facebookul personal ca sa isi promoveze afacerea si, pe de alta, ca ea e multumita cu citi clienti are, nu are nevoie de mai multi, ba chiar dimpotriva, daca s-ar putea, i-ar filtra pe actualii si mai mult.
Cred pur si simplu ca tu ai cazut pe mina unei stomatoloage care isi vede businessul drept un „cross-selling”: mergi cu un detartraj si ea vede in tine o vaca de muls. Traind in alta tara decit sora-mea, sint si eu fortata din cind in cind sa merg la alt dentist pentru urgente. Asa am nimerit si eu la o tipa de genul asta: am mers cu o plomba cazuta, si ea imediat imi recomanda inlocuirea tuturor plombelor existente, implanturi, samd. Mai apoi, plomba pusa de ea (cu mega tam tam, cu armatura de metal si alte chestii inutile) a sfirsit prin a-mi fisura arcada, creindu-mi o infectie a osului, Astfel ca de Pasti, in loc sa ciocnesc oua rosii cu sora-mea, am ajuns la chirurgie, unde un coleg al sora-mii mi-a putut salva jumatate de masea, peste care apoi sora mea a pus o coroana. Si toate astea din cauza acestei doctorite hiperzeloase, care in loc sa puna o plomba simpla, s-a gasit in treaba sa creeze false probleme. M-am gindit foarte serios sa ii fac o reclamatie de malpraxis, dar, ghinion, evident ca nu primisem factura, nu puteam dovedi in nici un fel faptul ca am primit vreodata vreun tratament de la cucoana.
Ca veni vorba, miine am de mers la dermatolog in legatura cu un neg. Deja ma pregatesc sufleteste ca doctorita imi va recomanda tratamente faciale cu hialuron filler, botox si alte chestii. Ca deh, am peste 40 de ani si evident ca doamna e la curent cu insecuritatile femeilor trecute de o anumita virsta, mereu sub presiunea negarii anilor, Iar cind voi spune „nu multumesc, nu vreau decit sa imi inlaturati negul”, sint convinsa ca voi fi privita ca o provinciala sarantoaca. Dar asta e, eu chiar vreau doar inlaturarea negului.
Ehei, long time no comment 🙂 Da, acest cabinet la care am nimerit e din categoria care ar vinde și legume/fructe dacă ar avea voie și spațiu. E ciudat, însă, că totuși calitativ lucrează bine, de tot ce mi-a făcut în rest nu am a mă plânge. Îmi place să cred că cel puțin în ultimii trei ani am învățat și eu să zic nu mersi la tot felul de alte oferte imperios necesare 🙂
Dacă aș fi stomatolog cu bani aș cumpăra o rulotă dotată ca un cabinet și m-aș duce cu caravana prin sate. E și acolo o pâine de mâncat.
Este intr-adevar o piine de mincat, dar e extrem de urit mirositoare Sora-mea imi spune ca nu ai sa crezi citi oameni vin la stomatolog nespalati pe dinti sau mirosind a ceapa/alcool. Si vorbim de marele oras universitar-Untold-minune Cluj Napoca, unul din cartierele bine vazute.
Cred ca la tara nici nu se pune problema de preventie, totul se reduce la „scoateti-o, doamna doctor”.
Mai apoi, la tara e o mafie incredibila legata de posturile de medic/stomatolog de familie. Vin bani foarte frumosi fara sa faci nimic : fiecare medic primeste de la CAS o suma fixa pentru fiecare pacient aflat pe lista lui. Si cum cabinetele medicale la tara sint foarte rare, fiecare medic are liste lungi, cu multe sate pe ele, si oamenii din satele alea nu se obosesc sa il viziteze pe el, la 4-5 sate distanta, dar banii per pacient de pe lista vin oricum.
(Ma acopar spunind ca asa era sistemul acum citiva ani, last time I checked – nu stiu daca nu s-o fi schimbat ceva intre timp, exceptind faptul ca acum sint si mai putini medici in Romania, fiind plecati cu totii putin prin Anglia, Germania,Franta…)
Poate de aia nu-și dorește mai mulți pacienți, sau i-ar filtra pe cei existenți…
Dacă sunteți atât de mulți, 1%, nu cred că se mai cheamă afecțiune genetică, ci polimorfism genetic. Cam ca polimorfismul ăla care ne permite europenilor să bem lapte proaspăt, spre deosebire de celelalte rase.
Apropo de „moda veche”. Atenție la metalele din gură. Am avut ocazia să asist la un seminar de o zi pe teme de alergii susținut de Dr John Ionescu (cel de aici: http://www.spezialklinik-neukirchen.de/index.php/unserteam ) și omul susține că mulți pacienți care ajung la el sunt de fapt intoxicați cronic cu metale (în majoritate plombe vechi cu amalgam, dar nu numai; chiar și faimosul titan, cu toată biocompatibilitatea lui demonstrată, tot intoxică). Ne-a prezentat inclusiv studii de caz cu bebeluși terminați de laptele contaminat al mamei.
Eu aș zice să-i transmiți sorei tale să caute zicerile lui Ionescu, ar putea să-i schimbe practica.
Doamnă Benezic, regret necazurile prin care ați trecut. Urmează probabil implanturile siliconate, drept care veți înțelege chinurile la care se supune Bianca Drăgușanu ca să pară mai…inteligentă!
Sunt sigură că Bianca și-a pus silicoane din motive de sănătate, nu estetice 😉
Doamnă Benezic, dar eram convins de asta!
Sper că nu ați crezut altceva..
Lasati, doamna ca eu sunt intr-un loc unde tratarea unui dinte ce presupune „scoaterea nervilor” in numar de 4 (root canal) costa 350 de euro. Pt. celalat dinte (mai mic, 2 radacini), aceeasi distractie a fost „numai” 265 de EURO. Doar radiografia si consultul la inceput cu detartraj este 170 de EURO.
Pentru 2 dinti cu coroane cu tot am dat aproape cat tot chinul dvs. de doi ani de zile.
Nici nu vreau sa ma gandesc cat ar costa un implant.
P.S. Pot sa scanez facturile sa vi le trimit, daca sumele par SF.
Dar nu ne-ați spus și cât aveți salariu, care bănuiesc că e tot în euro. Comparăm mere cu pere și ne dă ridichi 😉
Nu chiar 🙂
In cele din urma e o problema de ce servicii sunt oferite si pe ce bani. Eu pot veni sa ma tratez la dentistul dvs., chiar daca asta ar insemna sa schimb ridichile cu care sunt platit in merele pe care le castigati dvs. La fel, dvs. puteti sa va tratati oriunde.
Nu cred ca schimba foarte mult problema, mai ales ca tratamentele pe care le-am comparat: obturarea de canal a mea si vizitele alea 34 la ortodont (nu costul braketilor ceramici si a coroanelor mele) presupun in principal munca/timpul dentistului.
Deci, ce vreau sa spun ca e o comparatie intre merele si perele cu care sunt platiti dentistii (salariul dentistului din Luxemburg si a celui din Romania) mai degraba decat intre ridichile mele si perele dvs 🙂
Cu drag,
Daniel
Eu zic că e vorba de puterea de cumpărare, serviciile pot fi competitive dar dacă salariul meu e în ridichi cu greu pot să-mi permit niște servicii făcute pentru cei care câștigă în mere. Nu știu cât e un salariu mediu în Luxemburg, dar trebuie să fie mai mare decât în România (la o sumară căutare pe net am găsit vreo 5000 de euro). De aceea ziceam că nu putem compara prețurile, pentru că în orice economie ele trebuie să se adreseze pieței locale și puterii de cumpărare locale.
OK, înțeleg si accept punctul de vedere. Ne uitam la același lucru din două parti diferite.
Pe de alta parte, să știți ca sunt multi români care lucrează în Ro și se tratează in străinătate (nu doar cazuri speciale de politicieni ce și-au reparat spinarea prezidențială Vienna și genunchii de al doilea om in stat in Franța). Și mulți alții de aici care se tratează la București. Lucrurile nu sunt simple negru-alb, e chestie de calcul personal, fiindcă dintre cei de aici care se duc vara la dentist in București sunt unii ce câștigă mai mult decât ați căutat dvs. pe internet. Ideea de la care am plecat era că ați primit un tratament decent la prețul pieții, incluzând puterea de cumpărare diferită. Eu zic ca ați facut o alegere bună sa va ocupați de dinți; e mai important să aveți dinți sănătoși și un zâmbet frumos decât o vacanță in Brazilia, ca sa iau un alt exemplu ales la întâmplare…
Eu mi-am pus aparat in Germania. Am muscatura inversa (dintii de jos sunt mai in fata si „acopera” dintii de sus). Mi-au fost scosi 4 dinti cu ocazia asta (maselele de minte nu le mai avea de ceva vreme, pentru ca nu aveau loc sa iasa si se infectasera in gingie), dar 3 dintre ei aveau deja tratamente pe canal, dintre care unul nereusit, si doar inlocuirea acestui dinte ar fi costat peste 1000 de euro.
Medicul ortodont mi-a facut de la inceput un plan de tratament: 3 ani si 6000 de euro. In aceasta suma e inclus tot, adica vizitele lunare la cabinet, reparatii, retainer-ul pe care urmeaza sa il port la final. Asta este insa suma maxima, luna trecuta mi-a zis ca probabil vom termina mai repde, in aproximativ 2 ani, deci si suma de platit va fi mai mica.
Interesant este ca mi s-a oferit si varianta operatiei (adica ti se rup oasele mandibulei, mandibula se muta la locul potrivit si apoi se fixeaza cu suruburi), caz in care casa de asiguri ar fi suportat costul operatiei PLUS costul aparatului.
Am preferat totusi sa evit operatia, asa ca platesc totul singura.
Pentru mine schimbarile sunt (deja) enorme, inainte nu aveam niciun dinte in pozitia corecta, nu ii puteam curata cum trebuie si aveam probleme la mestecat. Ca sa nu mai vorbesc de materialul genetic care na… e cum e.
Da, e scump si am renuntat si inca renunt la multe alte lucruri ca sa il pot plati si ma uit si la prietenul meu care se spala 3 minute pe zi si are dinti perfecti si nu a avut nevoie in viata lui de vreo plomba, dar pana la urma asta e, ma consolez ca exista tratament pentru afectiunea mea si ca pot sa il platesc, chiar si asa, mai cu strans din dinti.
Pentru restul problemelor am asigurare privata, 20 de euro pe luna, ce nu plateste casa de asigurari de stat preia asigurarea privata (complet sau macar 80%), altfel preturile sunt enorme, dentista mea ia pe un tratament de canal pentru un dintre cu 4 canale peste 1000 de euro, o plomba pentru care nu vrei varianta cea mai ieftina, suportata de casa, costa intre 80 si 230 de euro si tot asa.
De acord, când problemele sunt de gravitatea de care spui, e o cheltuială justificată.
Oare nu ar fi util sa se faca pe internet un site unde pacientii sa isi poata exprima acordul/dezacordul in legatura cu un medic? Stomatoloaga ta seamana foarte mult cu a mea si chiar ma gandeam sa te intreb cum o cheama, dar deocamdata n-are sens. Ar avea sens daca ne-am expune parerile pe un site, chiar si sub protectia anonimatului, caci na, nu vrei sa te citeasca si medicul despre care spui ca nu e bun de nimic, dar la care esti obligat sa te mai duci o vreme, nici ala despre care ai o parere buna, dar spui ca e scump …
Un fel de emag al doctorilor, unde fiecare sa poata face recenzii 🙂
Există mai multe chiar, unul se cheamă doctor bun parcă, dar nu cred că au mare eficiență, nu conțin informație exhaustivă, intră acolo cine știe sau află întâmplător de site-ul respectiv, și comentează sau dă note doctorului cu care a interacționat, dacă respectivul doctor e înscris pe site. E destul de puțin probabil, deci, să găsești informații despre doctorul care te interesează pe tine. Cred că mai bun rămâne sfatul de a cere second opinion. Dar nu avem toți obiceiul ăsta.
f utila postarea.
asta nu luasem in calcul, ca dupa x ani d chin, trebuie sa porti gutiera forever…cred ca mai aman/vad.
dak n-as avea 3 dinti lipsa, as amana forever.
cateva dr. /clinici din Bucuresti la care am fost si experienta nu a fost grozava. desi onorariile sunt spre maxim (practic l dai bani cu lopata), sunt f imbacsite, au stilul ala comunist „pacientul e de vina”.
1. andreea nitu, andreea dental studio – era f happy sa faca extractie si implant, dar a cam omis sa se uite calumea la inlocuirea unei coronite dak nu cumva trebuie facut tratament p canal, asa ca dupa 2 ani alti bani alta distractie. avea si o receptionera d la tara, care vorbea la per-tu.
2. clinica lorelai nassar -am fost la detrartrajul inclus prin abonamentul regina maria..weird tare, aveau scaunul stomatologic intr-o incapere mai mare in care erau niste femei care lucrau la birou.
si aici, receptionera ciudatica, parca erai un intrus.
3. clinica IDentity – a fost o faza ciudata ca desi ei au radiologie, dr. Ioana Dinu care mi-a facut tratament endodontic mi-a dat sa fac radiografie in alta parte… personalul d la receptie au marait ceva intre ele, ca sa completeze crepuscolizitatea.. am fost reticent sa mai merg la ei, dupa cva timp am vaz. ca respectiva nu mai e la ei.
era ciudat si ca personalul era destul de incruntat si nu prea saluta…
si mai e un aspect: zgomotul produs de traficul de p Soseaua Bucuresti-Ploiesti se simte suficient cat sa deranjeze in cabinet..
4. revin si cu altii dupa ce termin socotelile cu ei. se misca greu cu o coronita. dar clar, anulez programarea „extrem de necesara” la ortodontie..