Ăia care știu ei sigur cum e treaba

Aveam nevoie de ceva vreme de niște banale baterii. 1,5 AA pe numele lor, din alea de băgat în fundul mouse-ului ca să se miște mai cu talent pe ecran. Aia pe care o aveam în mouse-ul meu murea din când în când și eram nevoită să o scot din mouse, să o încălzesc în palmă câteva minute, știți voi… ca să pornească iar. Ieri a fost ziua aia în care mi-am amintit de asta la timp, adică atunci când eram la casă într-un Mega.

Îi zic casierei să-mi dea și mie niște baterii, agățate undeva în spatele ei. Toate erau Duracel, de diverse grosimi.

-De care?, întreabă fata.

-Din alea pentru mouse, îi zic și eu ca o umanistă ce mă aflu.

O văd că ia fix pachetul cu baterii subțiri, AAA, și vine cu ele spre mine.

-Din astea ca de telecomandă? mă întreabă ea.

-Nu, parcă sunt prea subțiri astea, zic, îmi trebuie mai groase…, de mouse.

Între timp în spatele meu la casă vine un tip mai tânăr, iar în spatele lui unu mai bătrân. Păr alb, mustață stufoasă, aspect de om serios, cu toate țiglele pe casă.

-La mouse merg bateriile de la telecomandă, se bagă în seamă tânărul. Ca să ajute, vezi bine. Deși nu mai folosisem de ceva vreme o telecomandă, știam că și acolo merg baterii diverse, și mai subțiri și mai groase, așa că am început să mă gândesc la care se referă și dacă o fi având sau nu dreptate.

-Astea sunt mai groase, îmi arată casiera alt set de baterii, tip AA, care până la urmă ar fi fost bune, dar acum cu părerologul din spate parcă nu mai eram sigură eu.

-Astea n-o să meargă niciodată la mouse! rostește doct și moșul din spatele tânărului, de sub mustața aia serioasă, dând din cap sastisit, ca un instalator care știe exact diferența dintre țeava de un țol și aia de doi.

Mă uit mai bine la ei, la baterii… Devin și mai nesigură pe mine. Știam sigur că nu îmi trebuiau bateriile alea subțiri, că doar luasem în mână, vorba aia… aproape în fiecare zi bateria aia de la mouseul meu, și totuși n-am fost sigură că e bine să le cumpăr pe alea mai groase. Nu cumva or fi prea groase și oamenii ăștia doi or ști ei ceva?

Am renunțat să mai cumpăr și am plecat, frustrată că uite acum mi-am amintit că-mi trebuie baterii, dar tot nu le-am luat pentru m-am lăsat influențată de opinia publică. O să ajung ca mama, să mă duc cu bateria uzată în mână la vânzător și să-i zic: dă-mi și mie, mamă, una ca asta la fel, că nu știu cum îi zice!

Pe drumul spre casă mi-am dat seama că am fost proastă. Că alea erau bateriile care îmi trebuiau și că tânărul și moșul din spatele meu nu erau decât niște proști cu aplomb, iar asta i-a făcut credibili. M-am enervat pe mine însămi, de cât de nesigură sunt pe mine și pe ce văd ochii mei și m-am gândit ce naiba m-a făcut să ajung în halul ăsta de nesigură. Că dacă nu sunt în stare să văd că niște baterii sunt ce-mi trebuie, cum pot să decid în chestii mai subtile, cum ar fi de exemplu lupta dintre bine și rău sau dintre corupție și anticorupție 😉

Mi-ar fi plăcut să am mouse-ul la mine și făceam în gând scenarii demonstrative despre cum i l-aș fi arătat moșului care a rostit cu atâta siguranță „niciodată” și i-aș fi spus:

Ce nu știi tu nu înseamnă că nu există, băi, nea! Nu-ți mai da cu părerea aiurea când habar n-ai!

Dar nu aveam mouse-ul la mine, așa că m-am oprit în următorul magazin, am luat niște baterii fără să mă mai întreb dacă sunt prea groase sau prea subțiri și am venit acasă un pachet de frustrări.

Mi-am dat seama că asta se întâmplă zi de zi, în orice situație. Lumea s-a împărțit între ăia care știu ei sigur cum e treaba și proștii care se lasă manipulați tocmai pentru că li se pare că nu știu nimic. Undeva, într-o dimensiune aproape intangibilă, ăia care știu cu adevărat ceva preferă să tacă agresiv. Pentru că oricum nu-i crede nimeni.

Tags: baterii, manipulare, mouse, prosti