Archive | aprilie, 2025

Cine mai crede în România onestă

usa de biserica

În 2025, trebuie să explicăm ce e onestitatea și la ce e bună. Din reacțiile la dezbaterile electorale tragem concluzia că nu mai contează caracterul omului, dacă a furat în tinerețe sau are de gând să fure în continuare. Important e să nu fie omul rușilor – deși asta e mai greu de dovedit ca un furt -, ca să-l alegem președinte.

Read More 17 Comments

Camping – dar avem suferință și acasă

camping-lavinia-braniste

Cel mai recent roman al Laviniei Braniște schimbă registrul cu care ne obișnuise, de la angoasele tinerei care nu-și găsește locul în România, la deruta, dezrădăcinarea, imposibilitatea emigrantului bătrân de a-și mai găsi un loc, mai ales dacă a avut ghinionul să se nască într-o familie în care n-a moștenit altceva decât rătăcirea.

Read More 3 Comments

În realitate nu se întâmplă absolut nimica

lynx-dormind

Cugetări de care lumea nu avea nevoie, dar pe care le scriu aici ca să nu rămână doar la mine în cap. Bonus, poze cu și fără pisici de la moșie 🙂

Read More 3 Comments

Vii în București și primul care te ia în primire la aeroport…

alpii

… e un șofer de RATB cu capsa pusă, care vrea să-ți facă educație

Read More 21 Comments

Păcatele ONG-urilor și ale oamenilor de bine din ele (II)

Doodle humorous sextoys for sex shop, internet shop Dildo, sex. love, passion, temptation, video, porn, humorous sex shop toys Hand drawn pattern

Despre finanțarea ONG-urilor, elitisme, pierderea motivației și până unde ne ține democrația – în al doilea episod și ultimul despre ONG-uri și la ce sunt ele bune în viața noastră.

Read More 0 Comments

La ce sunt bune ONG-urile. Și eventualele lor păcate

mancare mama

Simțeam în aer o așteptare încordată, că de ce nu zice și Dollo ce părere are ea despre treaba asta, a listelor cu buni și răi, a oengheurilor care vor să ne fure sufletul pur și să ne întineze idealurile, așa că am zis că nu strică să scriu cum se vede sectorul ONG din interior. Mă rog, prin ochii mei care sunt un pic miopi 😉

Read More 4 Comments

Un atac de panică

Un-atac-de-panica

În premieră pe dollo.ro, acest New Yorker dâmbovițean, publicăm un fragment din primul roman al lui Ionuț Șendroiu – Un atac de panică – plus o introducere explicativă, că nu puteam să rămân eu nescrisă 🙂

Read More 6 Comments

Oldies but goldies

Autorizația de construcție – când primăria e mai parolistă decât arhitectul (II)

unelte

În țara lui „așa se face”: dom profesor îți face o onoare cu forța, iar producătorul îți zice, voalat, că proiectantul tău e praf; Și se întâmplă că ne dispare din proiect și al treilea structurist

Mergând pe sârmă

domnul i

Împrumutam bicicleta și mergeam noaptea în parc la Icoanei. Îmi era rușine altfel, pe zi, să nu râdă lumea de mine, că sunt ditamai bărbatul și cad de pe bicicletă. Că am căzut de câteva ori, dar de aia am și ales Grădina Icoanei, că are aleile de nisip și pământ, nu mă răneam prea tare când cădeam. În trei nopți am învățat.

Dubița albă din Vitan, monumentul neputinței poliției și Primăriei sectorului 3

Celebra dubiță abandonată în fața Poștei Vitan

O dubiță zace de câteva luni încurcând traficul din Vitan. Poliția locală știe, dar nu are platformă de ridicat, Poliția rutieră o filmează și-l amendează pe proprietar, Primăria Capitalei zice să apelăm la țiganii care fură fier vechi, să fure și mașina abandonată.

Ce înseamnă să fii cioban

cioban

În pofida unei potenţe proverbiale, datorată chipurile cărnii de oaie, ciobanii nu mai au căutare la fete, iar o viaţă de celibat şi mizerie la oi nu mai e pe placul tinerilor.

Când un gard pe mijlocul drumului e cel mai smart lucru din oraș

bucuresti

Gabriela Firea are mai multe atuuri decât au avut predecesorii ei: un buget mare, un consiliu obedient, guvernul de aceeași culoare politică și marele talent de a vorbi ca la televizor. Este un mister de ce nu reușește mai mult decât niște paranghelii jenante.

Viceroy vrea să-și ia permisul, Bianca – doar să se mărite

IMG_2114

Pentru că statusul social adevărat stă în Dacia papuc, cu care se poate căra „marfa”, și în numărul de puradei agățați de fusta nevestei. Restul e deșertăciune.