Medicii refuză să mai facă avorturi, din motive religioase, părinții refuză să-și mai vaccineze copiii. Urmează, probabil, să ardem pe cineva pe rug dacă susține că pământul e rotund.
Excursie pe obrazul bărbierit al patriei
La Călugăreni, „obrazul țării”, așa cum prețios e numită pădurea pe panourile Regiei pădurilor, fusese proaspăt bărbierit în două loturi destul de măricele.
Cum se făceau eclipsele pe vremuri
Pe asta de azi n-am văzut-o, că mi se pare că a intrat deja în banal, dar m-a făcut să-mi scot de la naftalină diplomele de eclipsistă primite atunci, în 1999, de la autoritățile competente care au simțit nevoia să ne ateste faptul că am fost martori la un eveniment unic în viața noastră 😉
Cum mor cinematografele pe barba unora ca „Fulgerică” de la Cinematecă
Printre dinți, mi s-a recomandat să merg la mall, să văd filmul, dacă nu-mi convine situația. Dar angajații cinematecii se plângeau că salariile lor sunt mici. Cu toate astea, nu voiau/puteau să vândă bilete – sursa de venit. Dar aveau invitați. Multi.
Mănâncă, bea, dăruiește
Ce faceți sâmbătă? V-ar plăcea un mușchiuleț de miel cu ierburi aromate, gătit de Adi Hădean?












