renunta la drepturi

Drepturile sunt doar pentru oamenii care ne plac

Acum 12 ani SRI voia să facă ordine în țară, să nu mai zburdăm anonimi pe Internet. N-a fost de acord Curtea Constituțională. Azi renunțăm la drepturile noastre puțin câte puțin, de fiecare dată când ni se spune că ceilalți sunt de vină.

reparatie haion

Cum am ajuns să-mi repar mașina cu ranga

În Uniunea Europeană, unde ni se cere să reciclăm sticle și cartoane, firmele de asigurări și service-urile auto te îndeamnă mai degrabă să arunci la gunoi mașina perfect funcțională, decât s-o repari, deși asta ar costa mult mai puțin decât o mașină nouă

le corbusier3

Cea mai interesantă biserică făcută de un ateu

Cu beton turnat la mână, ca beciul nostru de la moșie, plus lipsă îmbinare între pereți și acoperiș, biserica Notre-Dame du Haut a lui Corbusier e totuși o operă de artă pe care francezii nu numai că au știut s-o protejeze, dar s-o și pună în valoare prin amenajări ulterioare.

Recent News

Ce ne-a adus bun sau rău UE

foto ue

Libertate de mișcare, stabilitate și bunăstare, asta mi-a adus mie UE în ultimii 15 ani. Vouă?

Read More 18 Comments

Perla Harghitei din Călărași (V)

noi

Povestea casei din lemn de la Harghita și minunații unguri de la Ecowoodenhouses care au construit-o

Read More 67 Comments

Meșterul român: manualul sunt eu! (IV)

turnare placa

În care se face, în sfârșit, fundația casei și se vorbește despre hachițele meșterului român, despre cât de priceput e și cât se cere plătit. La final, un scurt video demonstrativ.

Read More 6 Comments

Când gardul te dă de gol că ești nababul satului (III)

gardul

Proba șanțului și a zidului drept la sate; Viață de turnător de beton la mână; Azi ești tânăr și mâine îți cumperi gard jaluzea

Read More 1 Comment

Autorizația de construcție – când primăria e mai parolistă decât arhitectul (II)

unelte

În țara lui „așa se face”: dom profesor îți face o onoare cu forța, iar producătorul îți zice, voalat, că proiectantul tău e praf; Și se întâmplă că ne dispare din proiect și al treilea structurist

Read More 4 Comments

Construcția unei case în România, când nu ai bani, dar ai pretenții (I)

trasare

Arhitectul și proiectul – România geme de Gaudi nedescoperiți; 12 arhitecți în doi ani și al 13-lea care ne-a pus capac; Care e treaba cu proiectul casei – diferența dintre DTAC și PTh

Read More 13 Comments

Arhipelagul Gulag și Boracay-ul meu*

arhipelagul gulag

… am citit eu pățaniile lui Alexandr Soljenițîn ca să nu fii nevoit s-o faci tu, deși n-ar strica să te chinui un pic să citești cartea asta, că poate astfel nu mai repetăm tâmpeniile din istorie

Read More 7 Comments

Dorințe de liceu, putințe de muzeu – încă o întâlnire a oltcitarilor români

masini istorice

Ziua în care am descoperit Muzeul Național Tehnic Dimitrie Leonida și asemănarea dintre oamenii de acolo și pasionații de Oltcit.

Read More 3 Comments

Cum s-a făcut de am căpătat loc de parcare chiar la scară, deși n-am vrut

parcare pisici

Se pare că dacă depui online cerere la Primăria sectorului 3, în 6-8 luni primești și loc de parcare. Doar că se întâmplă să fie ocupat de ani de zile de revoluționarul blocului, cu care nu vrei neapărat să fii în conflict. Ce faci?

Read More 38 Comments

Viața la țară: nașteri, decese, pensii alimentare

sandor

Viața la țară e fotogenică, strânge like-uri și inimioare, în online, dar te cam rupe în două când te lovește cu realitatea peste ochi. 

Read More 5 Comments

Oldies but goldies

Slăbiciunile unei femei puternice

katharine-graham

„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.

Rulată Germania

marcela

Cum mi-am înscris mașina nemțească în România și am trăit să povestesc despre asta

„Căpșunarii” care construiesc metroul din Drumul Taberei

Faur, Gheorghe și Vișovan în fața scutului cu care vor săpa tunelul de metrou

Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.

O zi la probațiune

alb-negru

Ce face un VIP condamnat cu suspendare, când ajunge în biroul consilierului de probațiune, unde trebuie să-și demonstreze îndreptarea: răspunde la telefon cu „dragă, sunt în oraș, la un interviu, vorbim mai târziu” 😉

Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?

prefericitul Daniel arata calea

Biserica Ortodoxă Română nu vrea concurență pe piața lumânărilor și a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii și catedrale. Oare FMI știe?

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor