renunta la drepturi

Drepturile sunt doar pentru oamenii care ne plac

Acum 12 ani SRI voia să facă ordine în țară, să nu mai zburdăm anonimi pe Internet. N-a fost de acord Curtea Constituțională. Azi renunțăm la drepturile noastre puțin câte puțin, de fiecare dată când ni se spune că ceilalți sunt de vină.

reparatie haion

Cum am ajuns să-mi repar mașina cu ranga

În Uniunea Europeană, unde ni se cere să reciclăm sticle și cartoane, firmele de asigurări și service-urile auto te îndeamnă mai degrabă să arunci la gunoi mașina perfect funcțională, decât s-o repari, deși asta ar costa mult mai puțin decât o mașină nouă

le corbusier3

Cea mai interesantă biserică făcută de un ateu

Cu beton turnat la mână, ca beciul nostru de la moșie, plus lipsă îmbinare între pereți și acoperiș, biserica Notre-Dame du Haut a lui Corbusier e totuși o operă de artă pe care francezii nu numai că au știut s-o protejeze, dar s-o și pună în valoare prin amenajări ulterioare.

Recent News

Slăbiciunile unei femei puternice

katharine-graham

„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.

Read More 10 Comments

Când cauți un serial și dai peste asta

cos

Niște milioane bune de oameni de pe planetă se uită cu satisfacție și poftă la o dermatoloagă din California care stoarce coșuri, puncte negre și alte mizerii de sub pielea omului

Read More 34 Comments

Fusei la întâlnirea Oltcit-arilor români

oltcit5

Am petrecut două zile cu câțiva dintre românii care iubesc Oltcit-ul – ultimul model de Citroën non-Peugeot produs vreodată.

Read More 35 Comments

Ce citim până la primăvară

politist

Cărți de citit la clubul de carte în perioada septembrie 2018-aprilie 2019 și poate chiar mai târziu

Read More 15 Comments

Latifundiară

teren

Cum s-a făcut de am cumpărat un teren dublu față de cât voiam inițial și alte povești de la țară

Read More 26 Comments

Solaris: a f**-o sau nu Kris pe Harey?

solaris

O dilemă foarte pământeană pentru cronica unei cărți SF mai degrabă filosofice – Solaris, de Stanislaw Lem. Discutăm aspectul în seara asta la terasă 😉

Read More 22 Comments

Cum (nu) se face prevenție în sănătate pe bani publici

analize

Un „consult de specialitate ginecologie” ca un soi de casual sex, în care pe doctoriță n-a interesat-o decât să-și încaseze de pe urma mea banii dați de Casa de asigurări și să vorbească în același timp cu un domn colonel care-i furniza ceva marfă de contrabandă.

Read More 10 Comments

Cărți pentru restul anului, propuneți aici:

Clubul cartilor dezamagite

Ce cărți bune ați mai citit sau ați aflat în ultima vreme, care merită recomandate și altora? Suntem și noi vreo 6-7 oameni cărora le place rose-ul la gheață și avem nevoie de pretexte literare ca să ieșim în oraș 😉

Read More 16 Comments

Dragă, completează-mi și mie un scurt chestionar de satisfacție

wanderlust_movie_06

… zise el întorcându-se pe partea cealaltă și adormind satisfăcut.

Read More 3 Comments

Românul față cu munca

bloc-reabilitare5

Muncitorii lucrează de mântuială și risipesc materialele, firmelor nu le pasă pentru că primăria plătește, locatarii nu au curaj să-l supere pe primar, care are și el un interes. Într-un final blocul se vopsește frumos, pe dinafară.

Read More 24 Comments

Oldies but goldies

(III) Clientul român e mitocan și nespălat

sexwork is work

Ultima parte a interviului cu „Profesoara” – una dintre cele mai vechi prostituate din București – face un portret robot al clientului român, de la gunoier și căcănar, până la politician și preot.

Din Buenos Aires con mucho calor

eu

Zgomotos, fierbinte, cu iz de grătar și cu aromă de tango – Buenos Aires, orașul cu 13 milioane de oameni

Ice age cu comision bancar argentinian

perrito moreno

Trecerea granițelor din Argentina în Chile și retur sau comisioanele bancare nesimțite l-ar face și pe un eurosceptic să iubească UE.

Life’s a bitch, prison bitch

irina-jianu-6-560x419

Irina Jianu, condamnată în lotul „Trofeul calității” alături și pentru Adrian Năstase, ispășește șase ani de pușcărie în închisoarea construită chiar de firma ei, în 2006, la Bacău

Ce caută englezii în Grecia

karaoke

În timp ce milioane de estici se dau peste cap să emigreze în vest ca să facă bani, englezi, germani sau canadieni vin în Grecia ca să trăiască decent, în căutarea unui stil de viață care nu le mai e accesibil în propriile țări.

De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

metrou5

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.