Week-end nașpa la bulgari

Vă spuneam acum vreo lună că am fost un week-end la bulgari. A fost o vizită de o zi de fapt, mai mult pentru mama, care nu ieșise niciodată din țară și tot era la tratament la Techirghiol. Dacă am bifat premiera asta, am mai pus de una: să ajungem la celebra scoicărie de la Dalboka, să mâncăm niște midii. Zis și făcut.

Pentru mine a fost a doua oară în Bulgaria, după ce vizitasem câteva din stațiunile lor de la mult lăudatul litoral all inclusive, în urmă cu vreo șase ani cred. Nici atunci n-am fost dată pe spate, dar de data asta au fost ale nemulțumiri.

- drumul de la Vama Veche până la Balcic e foarte prost. Ce-i drept pe unele porțiuni era în lucru, dar per total era destul de distrus. Singurele frumoase erau priveliștile, mai ales pe șoseaua de coastă.

- până să ajungi la mare, drumul trece prin sate deplorabile, parcă mai sinistre decât sărăciile noastre din Dobrogea. După ce fusesem astă vară prin satele bine gospodărite de oameni frumoși, în Serbia, sătenii din Bulgaria mi s-au părut urâți, degenerați. Știu, e urât ce zic, dar pe bune dacă nu am avut senzația că indivizii văzuți pe ulițe au fost făcuți la beție, între rude apropiate.

- Balcic-ul e cum îl știam, neîngrijit, singura afacere aparent înfloritoare e castelul reginei Maria și grădina botanică aferentă. În rest, afaceri la limita legalității ca în România, cu parcări administrate de băieți deștepți care-ți iau banii ori în lei ori în leva, ca peste tot în zonele turistice. În castelul reginei mama a fost încântată că a descoperit lucruri asemănătoare cu alea strămoșești, din casa bunicii, iar în grădina botanică a recotat cu tupeu semințe de la florile reginei.

Țeapa de la scoicăria Dalboka

- celebra scoicărie de la Dalboka este într-adevăr o afacere excelentă pentru cine a fost deștept să o facă. Au luat fonduri europene prin anii 90 și și-au construit o platformă în larg, unde cultivă scoici. Bravo lor! Numai că, la fel ca românii, undeva pe parcurs au pierdut din entuziasm. Am ținut să mergem acolo pentru că citisem pe Internet cronici entuziaste. La fața locului ne-am dezumflat. Primul drum înainte de a ne așeza la masă a fost la budă. Să nu vă duceți. Pute mai rău ca o scoică stricată, iar igiena …  e alunecoasă ca un pește. Nu e apă caldă.

La terasa amenajată pe malul mării, mese din lemn, ca la țară, cu fețe de masă albe, curate. Ne-am așezat și am așteptat. Mult. Preț de un vâslit până la platforma din larg și înapoi. Până la urmă am întrebat-o pe una de la bar dacă vine cineva și la masa aia. Nu, nu erau asaltați de clienți. Doar jumătate din mese erau ocupate.

A venit, am comandat, ni le-a adus pe toate odată: supa, felul doi, aperitivul. În concluzie, le-am mâncat de-a valma, și pe alocuri reci. La final nu ne-a ajuns pâinea și până ne-a mai adus un rând am terminat de mâncat ce mai aveam. Deh, eram înfometați de la Balcic, unde regina nu fusese acasă… A fost bine că și aici, ca și la Ariciul, puteai plăti în toate valutele, așa că am încropit cu euro și leva și am lăsat șpaga în lei parcă. Nu-mi amintesc exact cât a fost, dar destul de mult raportat la servire și calitatea mâncării. Mai mult de 40 de euro sigur (patru persoane, din care unul a mâncat doar o salată bulgărească, unul un pește, unul o supă și un fel de scoici și celălalt un crab și carcasele alea goale de scoici picante).

Am mâncat niște scoici în vin și altă porție cu sos picant. Jumătate din oala aia cu scoici a fost plină cu carcase. Mama le tot scotea și zicea: „uite încă una goală, ăștia ne-au dat o oală cu carcase!”. Eu, nu și nu, precum copilul optimist care primește o balegă de Crăciun, speram că apare și calul la un moment dat. Degeaba, la fundul cratiței n-a fost nimic. Probabil că ele erau undeva, în alte meniuri, pe alte farfurii. La final poți să mai reclami că n-ai avut cărniță în carcase? Nu te crede nimeni, decât eventual bucătarul care le-a mânărit, dar el nu ține cu tine.

Alt neajuns a fost faptul că nimic din meniu nu se adresa și nemâncătorilor de scoici sau pește. Știu, dacă nu-ți place nu te duci, dar dacă ești o gazdă pricepută te gândești că într-o familie gusturile sunt diverse, deci îi pui niște midii doamnei în față, dar ai grijă și de glanda masculului care cere porc. Ei nu s-au gândit la asta, așa că unii dintre noi au cam făcut foamea, cu o sălățică bulgărească străvezie. Și multă pâine.

Nu exclud ca lucrurile să se fi stricat în ultima vreme, ca orice pom prea lăudat. Dar experiența noastră n-a fost pe măsura așteptărilor. La final, o chestie tot așa lăsată la futu-i mă-sa e drumul în pantă și lipsa parcărilor. Dacă faci imprudența să cobori cu mașina până în poarta scoicăriei și nu te ține motorul la urcare, ai toate șansele să cam răzui stâncile cu aripile mașinii. I s-a întâmplat unuia când am fost noi acolo. Noi am lăsat mașina mai sus, că ne-a fost teamă că nu dovedește Rosinanta la urcuș, așa că la plecare am pus mamele proaspăt nămolite pentru reumatism la Techirghiol să-și încerce genunchii șubreziți de bătrânețe pe panta de la Dalboka. N-a fost bine.

În concluzie, eu nu recomand Dalboka dacă vreți doar scoici. Mai bine le cumpărați de la supermarket și le gătiți acasă. Nu e așa complicat. Sau mergeți la un restaurant la noi și cât v-ar costa o porție de midii e infinit mai ieftin și poate chiar mai bun decât drumul până la țeapa de la Dalboka. Părerea mea!

Ah, uitasem, din greșeală, de pe drumul de întoarcere de la Balcic spre Dalboka, am nimerit în pragul unei stațiuni de golf. Foarte frumos amenajat, un club privat, pe malul mării, cu niște pajisti minunate, verzi, vecine cu albastrul Mării Negre. Paznicul de la poartă știa engleza și a fost atât de amabil să ne spună că am greșit drumul, dar dacă vrem să vizităm clubul și să facem poze, „please, is free!”.

Cam asta a fost aventura bulgărească de o zi.

края (zice google translate că așa se zice la the end pe bulgărește)